Timp risipit...
Şi-apoi m-am gândit să-ţi scriu o scrisoare
Nu mai găsesc – de multă vreme - sensul cuvintelor pierdut
în rotunjimea sunetelor
Vai! Câte vorbe risipite în auzul materiei „ moarte”
chiar din clipa facerii
Neantul va striga „Evrika” cu fiecare metamorfoză a celor
ce cuvântă şi necuvântă...
Urcarea pe „treapta socială” este o „găselniţă” a fiinţei umane
imperfecte
Supraomul îşi caută mereu un loc deasupra
lucrurilor neînţelese
Moartea rămâne „rece” la această „împărţire” a vieţii...
Spectacolul lucrurilor materiale
nu-i tulbură seninătatea olimpică
a nerostului –
Şi totuşi îţi voi scrie...
Îmi spunea cineva că puterea gândului
este fără margini
Mă trezesc dimineaţa cu speranţa c-aş putea
să te revăd
Strigătul neantului se va stinge pentru mine... cu ultima
metamorfoză posibilă...

7 martie 2011