Poetul tecucean Paul Blaj şi-a lansat, ieri, la Foişorul de pe Faleza Dunării, minivolumul „Memorialul dantelelor galbene”, numărul 8 în colecţia cArtEsenţe a Editurii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Cu foşnet de aer şi de apă în fundal, în cuvinte alese şi, deopotrivă, binemeritate, organizatori, scriitori şi critici literari nu s-au zgârcit în a vorbi despre autor şi despre carte: Florina Zaharia, Sergiu Dumitrescu, A.G.Secară, Eleonora Stamate, Vasile Sevastre Ghican, Tănase Dănăilă – toţi evidenţiindu-i talentul şi harul poetic: „Poezia sa este simplă dar puternică, încât are virtutea de a imita lumina. Domnule conaş Paul Blaj, azi ai reuşit să ne aduci aici, la prânzul luminii cu iarba, sfinţenia cuvântului, să gustăm din hrana sufletului tău, atât de sugestiv numită Memorialul dantelelor galbene”. O poezie care curge din seninul lui Dumnezeu spre marile noastre păcate, până acolo, la următoarea oprelişte a omenirii, singurătatea”, a spus Vasile Sevastre Ghican.
Plasticiana Monica Turcu, membră a Grupării „Athanor”, a realizat o splendidă instalaţie de artă, ce a însoţit volumul, inspirată ce câteva versuri ce nu au cum să nu-ţi rămână în suflet: „când mi-e dor de dumnezeu stau ore întregi nemişcat şi urmăresc cum se face noapte. nimic nu spulberă senzaţia de reîntregire” (poezia „mi-e dor de dumnezeu şi asta e bine”).
Autorul a rezumat în puţine cuvinte emoţia şi bucuria ce l-au încercat, deopotrivă, la lansarea celui de-al zecelea volum al său: „Florina Zaharia a intuit, ca de obicei, că după un Zimbru (aluzie la autorul volumului numărul 7 din colecţia cArtEsenţe – n.n.) trebuie să vină un Blajin. În context religios eu mulţumesc este pleonasm, pentru că eu înseamnă mulţumire. Vă mulţumesc!” şi a încheiat spunând: „Nu ezitaţi să mă băgaţi în buzunare, când aveţi ocazia”, formatul mic al cărţii fiind ideal pentru a încăpea chiar şi în cel mai mic buzunar.
Medicul şi scriitorul Petru Blaj Dinvale, tatăl lui Paul, este personajul care apare ca un laitmotiv în cartea lansată ieri. Astfel că emoţiile sale au fost, poate mai mari decât ale autorului: „Eu sper că împărtăşesc ceea ce şi băiatul meu a împărtăşit: toată dragostea şi căldura celor care au fost prezenţi aici şi mai ales exprimările atât de frumoase care aduc întotdeauna sufletului o hrană deosebită, pe care nu o găseşti oriunde. De aceea mă bucur pentru acest eveniment pentru că, într-adevăr, sufleteşte m-a înălţat tare mult”, ne-a declarat Petru Blaj. Cât despre Paul, tatăl său afirmă: „Orice tată poate fi subiectiv. Dar, de data aceasta sunt obiectiv când spun: îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi l-a dăruit!”.
Autor articol: Angela Ribinciuc
Publicaţie: Viaţa Liberă - Galaţi
Sursa: http://www.viata-libera.ro/component/k2/33759-paul-blaj-si-memorialul-da...
Comentarii
Felicitări!
Maria - Doina -
Nu am alte cuvinte... ,,Domnule conaş Paul Blaj, azi ai reuşit să ne aduci aici, la prânzul luminii cu iarba, sfinţenia cuvântului, să gustăm din hrana sufletului tău, atât de sugestiv numită Memorialul dantelelor galbene”. O poezie care curge din seninul lui Dumnezeu spre marile noastre păcate, până acolo, la următoarea oprelişte a omenirii, singurătatea”, a spus Vasile Sevastre Ghican.
Felicitări, Paul! Mi-e necaz pe geografi, pe topografi că au pus distanţe între oraşe...
- eu -
a.a.a. -
Felicitări, conaşule!
Felicitări!
batori -
Poetului Paul Blaj. Doinei Leonte, multă stimă colegială.
prin urmare
yester -
Mariana, multumesc mult. Zambetul Angelei a fost pe tot parcursul evenimentului ca de la tine.
Multumesc frumos, Adrian! Am devenit conas pe vremea manifestului Boierismul literar. Asa am semnat comentariul meu pe marginea lui.
Silvia, mereu atenta si generoasa.Multumesc mult!
Paul,
aalizeei -
Paul,
apropierea mea faţă de scrierile tale e şi mai mare acum cînd aflu că eşti conaş. poate ai o vie un vin o pastramă un mizilic şi poate îţi faci pomană şi cu mine să mănînc şi eu o dată la curţile boiereşti.
felicitările mele domnule!
multumesc Vlad
yester -
Astept sa moara Mircea Dinescu si te invit la Cetate!
Mă bucură mult
Lentib -
această veste. Felicitări Paul!
Laurentiu
yester -
Bine ai venit in bucuria mea. Multumesc!
felicitări (și o îmbrățișare)
Sancho Panza -
felicitări (și o îmbrățișare) și de la mine, Paul!
multumesc mult
yester -
Adriana, si pentru felicitare si pentru imbratisare!
Felicitări
margas -
Stimate autor, felicitări pentru reușită!
Păcat de comentariul Dvs. care intră în umila mea opinie la capitolul 'dacă tăceai filozof rămâneai'...
Deci cum adică drag autor contemporan
'Aștept să moară Mircea Dinescu și te invit la Cetate!'
Ăsta e neapărat umor negru... și urât mirositor, de latrină tecuceană!
ai amusinat bine
yester -
Marga... ! You're such a lady:)!
emotiile astea
yester -
am uitat sa va multumesc, sincer. Apreciez oamenii care deosebesc latrinele oraselor dupa miros!
Felicitari, Paul Blaj!
aquamarine -
Felicitari, Paul Blaj! Scrisul tau este frumos si Ma bucur de fiecare data cand am ocazia sa citesc un text aici pe Hermeneia.
Multa inspiratie si succes mai departe.!
si eu
yester -
te citesc cu placere, Daniela.Multumesc cu drag!
Oamenii mari lasa in urma
Madalina Cauneac -
Oamenii mari lasa in urma pasi vizibili! Felicitari Paul!:)
Mada
yester -
Stii ca eu imi doresc sa devin un scriitor de nivel mediu, geniali sunt destui si mie nu imi place aglomeratia, ca sa citez un prieten. Multumesc frumos, am sa ma indrept spre polu' Nord, parca:)
Niciodata n-am inteles de
Madalina Cauneac -
Niciodata n-am inteles de unde reiese atat de usor cuvantul geniu din formulari ca oameni mari, scriere buna, poezie fantastica etc. etc. Banuiesc ca transmit chestia asta inconstient. Cred ca nu-i sanatos sa-ti stabilesti scopuri din astea "nobile", tu scrie si poate te contacteaza si pe tine vreo casa de editura norvegiana;)
ai dreptate
yester -
om mare cu urme vizibile, hmm , astept iarna:)
Cu mult drag, Paul. Silvia,
Maria - Doina -
Cu mult drag, Paul. Silvia, mulţumesc. Stima colegială e reciprocă :)
Mulţumiri şi preţuire tuturor colegilor.
Amicului
francisc -
Amicului meu, Paul
Dragul meu, aflai cu stupoare si oaresice invidie colegiala, ca ai comis-o din nou si eu habar sa am ca matale ai scos inca un volum. Ferice de tine si de copilul tau. Ce pot sa ti mai spun? Dincolo de bucurie, m-am si intristat ca aflai ultimul. Imi amintesc ca in tineretea noastra (pardon, a mea! ca te vad tanar in poza asta a la star trek) vorbiram mult, ba chiar ne si auziram. Nu stiu care din noi doi are vocea mai sexi, dar asta, in economia poetica, tine de publicitare si tehnica de marketing. bobadil sigur stie si el asta...
in fine, ce vroiam de fapt sa ti zic? A! Mai scrie-mi badie paul, cand ai timp...Daca n-ai, iti dau eu id, email, telefon....Uneori telepatia nu ajunge, chiar si pt noi, poetii de curte veche..
Felicitari sincere pt volum. Poate imi dai si mie sa cetesc ceva.
Cu stima si simpatie celesta,
al tau
D.
Dorin
yester -
Reprosul tau imi face bine , la fel si umorul, iti multumesc frumos. Promit sa te sun, stiam ca esti ocupat cu masteratul,bref dorinta ta e porunca pentru mine:)
Raluca, multumesc frumos.
Mă bucur mult când aflu
Cristina Moldoveanu -
Mă bucur mult când aflu astfel de veşti, fie şi despre poeţi pe care i-am cunoscut doar în spaţiul virtual. Simt că îmi creşte inima fiindcă apreciez poezia ta, Paul, şi a altora desigur. O carte e în primul rând o frumoasă aducere-aminte pentru mine, este acel lucru pe care îmi place să îl percep cu toate simţurile - miros, pipăit, auz (foşnetul foilor) şi văz desigur. Recunosc că nu o gust :) Felicitări autorului!
cristina
yester -
nu pot decat sa iti multumesc pentru ce esti, cu apreciere.
Pare că există un fel de
Younger Sister -
Pare că există un fel de numitor comun în ceea ce privește românii de la Dunăre, ceva în credința lor, în felul lor de a fi, acel ceva menit a depăși granițe impuse, este un dar de bine, un har izvorât din valori spirituale străvechi, profunde, de necontestat. Felicitări pentru acest volum, dar și pentru seriozitatea de a primi harul și a-l transmite mai departe!
Bine, Paul...La mai...multe !
sebi -
Bine, Paul...La mai...multe ! Felicitari !