a.a.a. -
Şi frunze de vin şi creion,
şi supte albastru la margini,
şi bej, de plop,
şi scobite,
şi una în romb de Sorescu,
şi repezi ca anii atuncea,
şi lente ca ora acum,
şi frunze din clor
şi chirurg,
şi-n alta Bacovia râde,
şi-n hi şi în ha desfrunzirea,
şi curbe din negru prozaic,
şi văduve-n ultimul pat,
şi frunze mascate pe teatre,
şi-aceea rimată cu tei,
şi-n cele întregi, Eminescu,
şi roşii de ea între ţigle,
şi albe erotic,
şi casnic,
şi frunze ca pasul pe şine,
şi vii ca ale tuturor
şi reci ca ale nimănui,
şi frunze de cretă în vis,
şi-n gând,
şi aiurea,
şi toate dor la fel.
Poezie:
Comentarii
şi..
Trinity -
un album de frunze trebuie privit cu atentie: fiecare frunza are amintirea ei..de exemplu eu am ris la cea in romb de Sorescu, am strimbat din nas la frunzele din clor si chirurg (defect profesional!), am suspinat la cele cu pasul pe sine (sinele duc spre gari, garile fac oamenii sa plinga) , am tras o linie pe gard cu frunza de creta din vis si pina la urma... toate au durut la fel. Sint convinsa ca mi-au scapat citeva insa las si pe altii sa adune.
deci, cum spunea si Emily Bronte: "fall leaves, fall; die, flowers, away" ..
Mr A, congratulations are in order,
C
onomatopee
Virgil -
în jocul trist și searbăd
al frunzelor de toamnă
din onomatopee
făcut-ai șnur de salbă
iar vîntul te îngînă
cu înc-o melopee
Remarcabil!
Maria - Doina -
Cred că cheia poemului se află în ultimul vers, ,,şi toate dor la fel". Dacă printr-un joc lexical, aş înlocui ,,frunze" cu ,,sinonimul" artificial ,,amintiri", aş putea transforma ultimul vers în ,,şi toate amintirile dor la fel". Un adevăr confirmat. Amintirile neplăcute provoacă durerea ca o retrăire a acesteia, iar amintirile plăcute provoacă dor, un alt fel de durere, a lipsei. Ce am scris până acum pot fi simple speculaţii.
Se ştie, totuşi, că amintirile sunt provocate de anumite elemente ( locaţii, obiecte, parfumuri, muzică, poeme, persoane etc ).
Poemul e remarcabil prin concept, prin mesaj şi prin realizarea artistică. Repetarea lui ,,şi" la fiecare vers, şi chiar prezenţa lui de la început, parcă vrea să sugereze un decupaj dintr-o serie de gânduri, amintiri, care vin ca o avalanşă, ca o ploaie. Parcă nimic nu poate fi omis...şi frunza asta, şi aceea, şi cealaltă...toate au importanţă, semnificaţie. Varietatea frunzelor e dată de citeriile de formă, culoare, provenienţă, şi atâtea alte criterii personalizate ( cultură literară, sănătate, iubire, unele locaţii dragi etc ). Un univers de frunze...Un album, cum bine spunea Corina.
Remarc muzicalitatea, un fel de ritm uşor sacadat, susţinut, ca ploaia de toamnă, pe care o aud de la masa unei biblioteci pe care sunt poemele lui Eminescu, Sorescu, Bacovia, Topârceanu de o parte, şi de alta poeme dragi de aici.
Nu ştiu ce versuri să selectez. Mă opresc, totuşi, asupra unor rostiri antonimice:
,,şi repezi ca anii atuncea,
şi lente ca ora acum"
,,şi vii ca ale tuturor
şi reci ca ale nimănui"
Felicit autorul pentru tot ce este inovativ şi remarcabil în acest poem!
- da -
a.a.a. -
Corina, Virgil, vă mulţumesc pentru semne!
Doina, remarcabile şi apetenţa, şi reuşitele tale interpretative, care nu fac, neapărat, apel la instrumente critice imanente şi se opresc elegant la graniţa dintre raţiune şi afect - ceea ce, să recunoaştem - e firesc. Felicitări şi pentru urechea ta muzicală! În afară de ",şi vii ca ale tuturor / şi reci ca ale nimănui" şi "şi toate dor la fel" (unde, pentru a le evidenţia, am ieşit din "melodie"), în afară de ele, spuneam, am folosit ritmul amfibrahic, uzând de vechi însuşiri prozodice. E ştiut faptul că, nu de puţine ori, clasicii îşi alegeau ritmul unei poezii funcţie de tipul de discurs (elegie/ meditaţie, nostalgie etc - iamb; satiră/ pamflet, odă, epopee etc - troheu... şi tot aşa).
Foarte bine surprinsă şi nuanţa lui "şi".
Mulţumesc pentru timpul tău!
Am remarcat şi eu acest poem
Cristina Moldoveanu -
Am remarcat şi eu acest poem şi mi-a plăcut. Toamna e vremea frunzelor să moară, o moarte unică, irepetabilă, sonoră, precum acel "şi" din poemul tău, care mă duce cu gândul la infinit. Poate exagerez puţin, dar eu simt aici o fiinţare a coloanei infinitului, o cheie ontologică a universului. Dincolo de abstractizări este o poezie care aduce multe laturi ale concretului în prim plan, pentru mine e ca o acuarelă de Kandinski, o combinaţie reuşită.
- totuşi -
a.a.a. -
Cristina, e, totuşi, un text cu şi despre frunze...
Mulţumiri!
Maria - Doina -
E pentru că acest poem, ca şi altele, mi-a fost fan, m-a căutat zi de zi cu lumina-i în pragul acestui septembrie trist. Am aşteptat un moment prielnic, la un ceai cald, să-l citesc printre rânduri, să-i vorbesc deschis, relaxat, cât de bine pot. Mulţumesc mult pentru aprecieri. Nu-mi doresc decât să pot intra pe vârfuri în universul unui poem prin uşile sau ferestrele pe care mi le deschide.( Ce ,,poetică" sunt! ...e prea dimineaţă...)
Urechea muzicală cred că e o moştenire de la bunici :)...şi în casa noastră toţi cântă, la propriu ( vocal şi instrumental ), dar cel mai important poate e că am exersat scriind cu ani în urmă multe poeme cu vers clasic.
Timpul - un bun comun. Şi eu mulţumesc, Adrian.
am asistat
Ottilia Ardeleanu -
la un întreg spectacol, de frunze, Adrian. le-am urmărit cum au intrat în scenă, cum s-au aşezat lin, cum s-au prins de brâu şi au intrat în horă, apoi, rând pe rând au recitat din bravii noştri poeţi, apoi cum şi-au căutat drumul pe oriunde şi spre nicăieri, cu "pasul pe şine", reci, distrate, îngândurate, rătăcind, ducând cu ele durerea. a noastră!
minunat!