l-am privit în ochi
aşa cum era
gol de iubire
ciutură spartă
înţelepciunea
fântână cu lanţul rupt
cum să te mai caţeri
înspre izvoare ploaie
curată

se-mpungea cu sfinţii în stele
de-aşezat pe umărul
drept
avan despletit
oglindă opacă
printre firidele umblătoare ale mării
cu-o mână atinsese o fărâmă de cer
cu cealaltă fura trepte
spre adânc
minţind de a nu-i fi spus nimeni
că veşnicia poartă chip smerit

îl vedeam
o dimineaţă
care-a uitat să se facă

deoparte îngerul plângea
aşa te-am clădit