vere
e unu de-mi duce grija
mama lui de l-a făcut era femeie de la ţară
n-o ştiu dar mi-o imaginez că şi eu sunt de spiţă
româncă dată-ncolo de fâşneaţă
că de mică luai greu’ de la părinţi de la bunici
şi fură mândri deh acu nu mai sunt printre noi
cică s-au dus la odihnă n-au ştiut toată viaţa lor decât
muncă de aia oi fi şi eu argintu viu ghiavolu ştie mă neică escule
te strigai peste gardu de-l întinseră virtual între noi ăia deştepţi
da cum nu mai crescu urmă de verdeaţă
că vezi şi aia are nevoie de pace şi înţelegere
se făcu un mare gol uite-aşa ca un risaicăl
umple-l vere cu venin cheamă administratoru de plasă
aşază-ţi în pârmac privirea către mine ce nu pricepi
când scot eu cele mai frumoase ciuturi de poezie limpede din fântâna
de la poarta saitului mai bea o cană să te răcoreşti
şi când o fi mai rău mă nene
aşa să ne fie