îmi eşti manuscris netradus în promisiune
acostat pe braţele sincerităţii
între noi curg aceleaşi ţeluri
din când în când pornim unul spre celălalt
ca două andrele care ţes acelaşi drum
dar îşi urmează fiecare traiectoria
atingându-se abia după kilometri de aşteptare

dacă îţi lipeşti urechea de pieptul meu
o să intru pe furiş în inimă
mă lipesc de tine ca timbrul
de scrisoarea necitită primită dis-de-dimineaţă
chiar dacă risc să rămâi în suflet o ploaie torenţială
în faţa căreia nu pot să deschid umbrela roşie
ai un loc asigurat în celula inimii mele
aş îndrăzni să-ţi închiriez toate visurile
nu contează că rămân goală pe dinăuntru

uneori mi se pare mai poetic să te alung în viscol
să te privesc printre fulgi
mi-ai adus toate zăpezile la picioare
şi totuşi te păstrez
în mine eşti absolut totul netradus în nimic