vreau să te uit încet
zi după zi construiesc un anotimp latent
dă-mi timp să fac din toate ale tale
versuri de dimineață amiază seară
nu te va bănui nimeni în miezul lor
doar vor tresări când te vor întâlni pe stradă
se vor întreba unde te-au mai văzut

până atunci pleacă de pe străzile mele cu piatră cubică
din toate femeile în care te insinuezi
prin convenții cosmetice prin umblet și zvâcnet
ieși din tablouri din fotografii și din aburul cafelei
du-te de sub umbrele pe care le smulge vântul
fugi cât mai departe de oamenii prin care alergi către mine
du-te în camera unui pictor dezbracă-te lent
și așteaptă

vreau să te uit
până când nu voi mai fi nevoit să scriu
niciun cuvânt nicio respirație
până când întâlnindu-te pe stradă
voi tresări