în vremuri de război
întregul pare ireal
lutul defidă spațiul ciuruit de flăcari
cauți grădina Zen în care să mă poți ascunde
în contemplare

Ai plămadit un trup de femeie
un chip de pus la vedere
îmi mângăie ochiul
vestigiu dăruit timpului
patina lui antică liniștitoare

Arta ta îmi arde palmele
Căldura vine dedinăuntru
uneori ai degetele tăiate
de lupta cu materia-gând
iar gândul e o rană

Cuptorul tău împrăștie unde fierbinți
el coace înăuntru eternitate
ceramica e proiecția ta în viitor
amprentele tale vor delecta anticarii viitorului
de undeva din trecut zâmbești urmașilor
restul tot, doar cioburi..