Imagine în vertij. Cuvintele vin ca și cum ar fi luate de un taifun și așternute pe o plajă de trăiri. Se repetă destul de în gol golul. Stare de prăbușire bine ținută la limita suspensiei, poemul se dorește a fi o intensă sublimare a ceea ce depășește linia posibilului. Remarc anumite construcții lingvistice, atrag însă atenție asupra necesității de a lucra poemul după construcția sa. Puncte slabe: "noi ne numărăm degetele" - prin banalul formulării și prin repetarea inutilă a noi-ne-nu.. "respirația e ca o mască întoarcem visele cu gura în jos" - prin paradoxul forțat între respirație-mască: nu se poate trăi fără a respira, prin urmare respirația cel puțin ca stare nu poate fi comparabilă cu o mască; alăturaea cu visele cu gura în jos trimite deja la alt sens; trăirea în vis este tot trăire, gura în jos nu permite aerului să intre; și totuși - trăim în vis. - repetiția succesivă în versuri: "o literă - o literă" unul sub altul tehnic necesită modificare; alăturarea "cade în gol și încă zvâcnește" care se dorește a fi o perpetuare a vieții în pofida prăbușirii, se împiedică prin simplitatea expresiei. Ar fi meritat o metaforizare. - după "umbre" cred că ar fi urmat un punct. fiindcă apoi vine scris "tristețea nu mai are tristețe" care este de sine stătătoare. - "fără să știu prea multe despre puterea furnicii" este ușor hilar și contrastează cu întregul poem; ar merita modificat. -" să privești în sus cerul" ar fi mer fără cerul, este implicit Remarc construcții precum: "mergem în goluri de suflet punem mâna la gură și amestecăm aerul" - sentimentul de ireversibilă trecere; spațiu alb în care ne temem să nu ne prăbușim; bine redat prin metaforizare "mă dor ochii. privesc ca prin ceață cum versurile mele nu mai au puncte" - redarea unei stări de rătăcire. punctul, cel esențial. care permite un alt început. o continuare. ceața în care orbecăim când nu mai putem găsi cuvinte spre a ne rosti. "promit să te-nvăț să plutești ce-ai făcut până acum se numește cădere" - legământ. să transmiți mai departe o clipă de înțelepciune. să poți diferenția între cădere și înălțare. Concluzie. Aș respira înainte de a trimite poemul. L-aș asculta în mine. Nu m-aș duce să dau click. L-aș mai lăsa o oră să se înalțe. Aș reveni să îi dau sensul desăvârșiri. Apoi, m-aș privi în el. Și așa ar fi timp pentru aer pur. Poetic. Drag, Ela