francisc -
IX. sânii tăi ca un zid în care îmi împlânt mâinile și le rotesc ca niște sori sunt da sufletul meu respiră și bate din palme mâinile mele au înflorit în miezul înalt mă învârt ca un fierbinte ca o perlă neagră sub limba ta mă întind în trupul tău și mișc țărâna
Experiment literar:
Comentarii
alma -
Cred că textul nu are legătură cu imaginea sau nu găsesc eu acea legătură. Cred că textul de la început e un fragment dintr-un proiect mai amplu. Cred că e corect "ca pe niște sori". De altfel, e un text bun. Prea scurt însă pentru a putea dărui cititorului întregul unei poezii.
francisc -
cred ca exista o legatura, destul de vizibila chiar: intrarea in zidul-trup al celuilalt presupune atat recunoasterea inceputului "ca doi sori", al trupului lumii, (alfa) cat si al sfarsitului-schimbare al fiintei (omega). daca textul din afara imaginii vorbeste despre relatia cu celalalt imaginea si textul din interior explica, paradoxal, posibilitatea pastrarii acestei relatii. negru pentru ca "tarana"-trupul ce suntem presupune opusul, un alb-suflet (sic) ca sa fie pus la lucru de negativ, pentru a relationa cele 2 extreme: alfa si omega. dublarea gurii poate insemna situarea eului in eul celuilalt si posibiliatea de a maneva acel nou eu, care, in fapt, e acelasi. in talpa, sarutul acelei noi si totusi vechi guri asigura pastrarea contactului cu zidul- tarana care poarte fi darmanat, adica "miscat" sau insuflat cu viata. rezulta astfel ca ambele texte devin prea concentrate iar descifrarea se face cu rosul-sangele care curge spre golgota fiecaruia. multumesc, alma :)
Ela -
cred că din toate crucile tale, aceasta este cât mai aproape de teluric. un teluric bun, un teluric fecund, un teluric sfințit, "mișcat" de mâinile rugându-se, mișcat de tălpile ce-l sărută a recunoștință, un teluric născător, din care emană respirațiile. ca și cum am simți cu tălpile cum ne mișcă pământul, ne cheamă spre un sărut vital. e o dublă respirație, reciprocă, uniune de elemente inseparabile. comparația din text, "sânii tăi ca un zid în care îmi împlânt mâinile și le rotesc ca niște sori" dă și dimensiunea celestă. de fiecare dată prin femeie. prin sânul dăruitor-soare perpetuu. cel ce merge cu gura pe pământ și cu mâinile împlântate în soarele-sân este supusul amândurora, primitor și mișcător totodată, polarele sunt întregite într-un tot. polarele nu mai există, de aici, din punctul luminos de unde privești lumea. mi-ar fi plcăut ca scrisul de pe foto să fie în nuanțe de auriu. ar fi fost în armonie cu ideatica din texte. chiar dacă gura e roșie. și spre alb merge calea.
francisc -
cuvintele tale, ela, exprima adecvat perspectiva nascatoarei care este si cereasca si obsteasca. un aspect il constituie si atitudinea "pacifista" a nascutului -una a acceptarii dualitatii, combinarii si pierderii calitatii de nascut pentru a naste, la randul sau. sugestia ta in privinta nuantelor de auriu este sustinuta de argumentarea ptr care iti multumesc insa nu "respecta" treimea cromatica utilizata in cele 10 vizuale si anume: albul, negrul si rosul. ptr cine are ochi de vazut cred ca solutia ta e vizibila oricum. in plus, auriul e mai ..solar, iar viziunea mea e putin mai ....telurica. iar daca nasterea nu e data numai femeii, atunci celelalte perspective (teologice, poetice, ecologice, filosofice etc). sustin alegerea initiala.
Ela -
Da. M-am gândit doar la cromatica din text. Cromatica emanată de cuvintele din tetxul tău. Care știi bine că este negru cu fir subțire, subtil, auriu. E destul "solar" în vizualele tale, să știi, se percepe. :) Pe moment, la commul anterior, nu m-am gândit la seria alb-roșu-negru din toate crucile. Deși le-am parcurs la timpul lor pe toate. Da, respectă atunci seria. Da, m-am gândit de al bun început și la născutul care devine născător la rândul său. Este firul care leagă toate crucile. Aș fi vrut să spun asta la ultima. Dar nu știu care va fi ultima, așa că îți spun acum ce am intuit la prima. Mă bucur că mi-ai confirmat.
francisc -
solarul de care amintesti se regaseste in majoritatea textelor mele. nu ma pot refuza acestei atitudini opusa oarecum poeziei actuale, dar in acord cu sentimentul echilibrului vietii. aceasta repozitionare nascut-nascator se realizeaza intr-un spatiu resacralizat, dar decontextualizat - sa-i zicem un fel de ecumenism poetico-filosofico-religios. cineva s-ar intreba in privinta legitimitatii unei astfel de viziuni "solare" - nu doar dpv poetic- in lumea noastra, careia ne place s-o numim absurda. o justificare ar fi incercarea de nealterare a simtamintelor umane, alta, insasi textele. in fata lor, restul comentariilor nu devin decat niste schele. ultima cruce e postata deja.e cea cu nr. 10 multumesc ptr atentia deosebita acordata.