Se pare că am ales bine lecturile din această dimineaţă. După textul Mihaelei, după ,,plimbarea" prin cimitir, iată un alt mod sugerat liric pentru a găsi liniştea interioară. Limbajul interior, lumea gândurilor, îngrijorările sunt serios afectate de ce e în afara noastră. Liniştirea depinde de noi, de acea coborâre.
Remarc câteva versuri:
,,un loc în care pot sta ore în șir
nemișcat
fără să aud marșul zimțat al zilei
unde niciun lucru și nicio idee
nu mai are avocați
nu mai are argumente
ci doar simpla paloare nudă
a adevărului"
Şi finalul mi-a plăcut fiindcă aduce ramura de măslin ca simbol al păcii interioare dar şi al aceleia cu ,,lumea":
,,iar cînd ultimele lupte
ultimele redute
vor fi fost demult părăsite
și învinse
să ies din nou ca o pasăre după potop
și să caut
în liniște
pămîntul"

Exact acesta este sentimentul după citirea poemului...însăşi poemul e o scară interioară.
(Este un typo la ,,indifernt")