Sinceritatea e de apreciat, începând de la "Nu știu", trecând prin "nu am reușit", "nu vreau" sau "nu văd nimic" până la "Complet neconvingător" - concluzie firească. Dar greșeala îmi aparține, în cea mai mare parte, recunosc - nu e un pastel clasic, de tip Alecsandri, ci unul poliedric-impresionist, vinovat de ermetism si aglomerare de simboluri, greu de pătruns, doar cu exclusivism didactic, dincolo de dangătul de clopot pășunist al ambalajului prozodic. Mulțumesc pentru comentariu și, mai ales, pentru pomenirea finalului "de excepție":), în condițiile vitrege, în care "nu am reușit să trec dincolo de prima strofă" :)

încercările mele literare nu au nicicum pretenția îmbrăcării în fildeșul exclusivismului, Bianca, singura problemă în receptarea lor provenind, probabil, din graba citirii doar ca “exercițiu”, așa că te consider, la fel ca la început, fără de vină, în condițiile acutei lipse de timp din zilele noastre (la asta mă refeream când am scris despre “condiții vitrege”, nicicând de preferat, mai ales în lipsa voinței :), dacă nu vrei, desigur că nici măcar curioasă nu am cum să te fac, chiar dacă ți-aș vorbi despre depărtarea de lumea pietrei, fuga de turle, undeva unde irizările desenează un alfabet prismatic, amalgam de real și abstract, sinestezii telurice și cosmice, despre faptul că pastelul nu descrie, ci sugerează, prin distilări repetate, succesiune de planuri, alternări cerebrale și senzoriale, trecerea în starea de increat de dinaintea genezei, pregătirea “ovalelor”, curburi “renăscătoare” ale terestrului, mai târziu, prin prăbușirea concentrică a învelișurilor în magma dospirii, în inefabilul tremurat al epurelore succesive, totul înainte de clarificarea cristalizată a iernii, lucidității, înghețului, sub care pântecul ovoidal al lumii își va pândi, ferit, expandarea, depinde, Adrian, suntem foarte diferiți, înseamnă, pentru că mie îmi pare ușor, versurile vin de parcă mi le dictează cineva cu glasul rotund, ca pânzele strânse de pictori, când pleacă acasă, mulțumesc pentru urare, asemenea și ție adjectivele, Virgil, dau greutate și aglomerează programat, ele se înscriu în vârtej și simbolistică, aici își au locul, iar inversiunile, acele schimbări între adjective și substantive, dau nuanța gălbuie, cerată, arhaică, în care eu aș prinde oricând acest anotimp, ultima ta frază mă bucură mult, e alt semn că nu am scris în zadar n-am mai trecut prin site și, neștiind de comentarii, am amânat aproape impardonabil de mult răspunsurile, scuze și mulțumesc pentru înțelegere

termenul exista, desigur, se poate aplica unui stil, si cred ca ai dreptate, de multe ori vad versurile ca pe imagini, inainte de a le scrie, imi intra sub frunte culorile si apoi se imbraca in sens, in California, nu stiu, n-am fost, dar cred ca nu mi-ar fi imposibil (daca toamna e foarte cetoasa, in afara de ceata ce mai conteaza-nconjurul? :) multumesc pentru aprecieri, cateodata imi pari prea generos