francisc -
icoană
dragostea mea s-a pus de-a curmezișul
un mânz legat strâns de picioarele din față un șes nesfârșit de negru
toate florile sângelui i le-am înfipt în jurul pieptului să-i poarte noroc
o nuntă a coamelor s-a stârnit un alb fără ochiul mimetic și
o scurtă moarte
mi-am ridicat brațele către el, l-am cuprins de gât mi-am proptit
gura în fierbânta zvâcnire a muntelui închis între pleoapele zorilor am
strâns din dinți – pe mine nimeni nu m-a văzut vărsând
sângele negru al fluturelui al îngerului al rugului
al tău nu am curs nicicând mai curat în
aval ca licoarea care-ți gâlgâie sub această
inseparabilă scoarță de trandafir
rușinat
Poezie:
Comentarii
Imparateasa -
e o mica bijuterie aceasta poezie, se lasa descoperita pas cu pas, ca o fuga, o rupere dintr-un spatiu nefast; gustul stancos e o lupta totodata cu frangerea intre dinti a propriei neputinte. dar in toate e aceasta dezlegare pe care o da intoarcerea spre sine.
francisc -
imparateasa, incepi sa te numeri printre putinii care vorbesc bine sub textele mele si care, prin astfel de interventii, ajută. scriem, printre altele, si pentru a primi de la ceilalti recunoasterea ca ceea ce facem are o rezonanta in celalalt suficient de puternica ptr a lasa un semn. asa, gandesc ca restul ma invidiaza. multumesc
solomon -
stiu poemul. si acum, ca si atunci cand l-ai scris, imi pare o acuarela peste care ai venit cu tuse de carbune si apoi cu zgarieturi de diamant. priponire, indigestie, refuz. inedia in toata splendoarea ei. cand se pune "de-a curmezișul" poti sa faci orice ca totul se blocheaza. ca si atunci, si acum ultimele versuri mi se par geniale.
francisc -
si atunci, am invatat ca sunt lucruri care ne stau impotriva. asa cum sunt altele, care stau in puterea noastra. epictet indeamna sa le urmam pe ultimele si sa trecem peste rest. poate ca ceea ce e impotriva sunt decisive. asta ar insemna ca, intr-un mod aparte, suntem alesi: fiecare tb sa-si inghita talpile. multumesc, ca si atunci
solomon -
daca epictet ar fi fost ministrul energiei, nu am fi cunoscut electricitatea. nici atunci, nici acum ...daca tot e sa vorbim de lanterna lui diogene. altfel, slaba miscarea ideilor pe H. ma lamuresti de unde tacerea asta sub texte?
francisc -
stiu ca diogene statea gol in butoi in mijlocul agorei si scotea limba (poetic) la trecatori. ma intreb ce ar tb facut ptr a avea reactii, aici, pe hermeneia :) in privinta mea, stiu ca, in ciuda aparentelor, nu sunt criptic, nu manipulez limbaje ezoterice, nu plictisesc cu lamentatii poetice lectorul, nici nu sunt lipsit de simtul umorului. dar si aici, ca si pe alte site-uri, la texte bune, am avut zero reactii. cu siguranta, dupa cum bine stii, nu sunt singurul caruia i se intampla asta. [de ex, in privinta ultimului text, eram curios sa cunosc parerea hermeneutilor. acum, nu mai sunt. :) ] nu vreau sa consider insa ca aici, pe hermeneia, primeaza alte aspecte in detrimentul textelor si a valorii lor. indemn insa, la depasirea blocajelor si la comunicare. de ce? ptr ca, de ex, prin acest sistem online, orice site de literatura devine un atelier care, indiferent de duritatea lui, ajuta mult la cresterea calitatii textelor si/sau la masurarea lungimii de unda pe care ne situam. stim cu totii ca, rasfoind reviste de literatura, am constatat, de multe ori, prezenta unor texte poetice slabe, care, aici, nu ar face fata. revenind la pb de fata, in privinta tacerii generalizate de sub textele hermeneutilor, multe dintre ele fiind bune, afirm ca ea se explica astfel: suntem prea buni ptr a mai afirma asta pe fata :) astept si alte pareri multumesc din nou, ioana