img. "Containment" - Melissa Zieziula Worthington
reiau "exercițiile de luni dimineața (la mine)" - deși la mine e încă duminică după amiază - și vă propun un exercițiu impus (știu că nu vă place nici cuvîntul și nici ideea dar oare nu e arta un mod de a te exprima în limitele unor mijloace ?)
în orice caz, vă doresc succes. vă rog să postați la comentarii textele pe care le scrieți sub inspirația imaginii de mai sus și pe parcurs le voi introduce în corpul textului.
Aranca
nu-si regasise forma nici urmele olarului
dincolo de amfora ramasa grea abandonata
pe strada ingusta cusuta la marginea orasului
de fiecare data ramineam in urma
sa acoperim oglinzile trupului cu pinza mortii
pina cind fi-vom strigati pe numele dintai blajinii
ursitului mort linga talpa casei
imi amintea citeodata de toate acele amiezi de duminica
ce ridicau pe rind ca un lest salbatic
matasea desirata a cerului
dincolo de iluzie sau ce mai ramasese din
cafeaua la nisip de pe plaja
roasa la colturi peste memoria obiectelor
fragile uitate prin gari
tineretea lui avea ceva inevitabil
de cite ori o femeie necunoscuta
imprima noptilor vechi semne de aer si apa
cineva va mai locui in ea inca o vreme imi spuneam
ca un suris sfielnic de crin
intre doua nasteri anuntate
Younger Sister
Amphihalina
- Marea proprietate a acestei pesteri,
vocea ghidului printre crengile boababului
cu rădăcini retrotactile o briză caldă
fulguirea blitz-urilor sub cupolă
o singură culoare ca o singură inimă
anghilă uriașă chemîndu-și elverii
din sticle fitoforme amfore vechi
încrustată coroana bătăliilor purtate
într-un univers absolut relativ
de-a lungul pereților uzi
prin iarba udă
pe pămîntul ud
de la o apă la alta
vocea ghidului
un boabab care nu vrea să moară
griul acestei dimineți
lucian
Am visat un înger al cărui aripi
Se întindeau până cuprindeau tot.
Căra apă vie din alb și negru
În carafe de alamă, de fier, de sticlă,
De cleștar sau în fiole sterilizate,
Spre a crește prin coloana spinală
Până în creste.
Îi înflorea pecinginea tăcerii
În jur și purta melc în ceafă.
Spirală adâncită în lumea cealaltă.
Distanța din care priveam era singura.
Întotdeauna se odihnea cu spatele.
Nu poți vedea fața îngerului și să trăiești.
Apoi am visat că îngerul era femeie.
În fața oglinzii își strânsese pletele
Și se ungea cu parfumuri din vase
Pline de stele, vopsele, rimeluri…
Numai el putea în oglindă privi,
Numai el își putea fața vedea.
Oglinda, felul în care privea
Le știam ca ziua de mâine.
Îngerul se făcea că aștepta.
Se lăsa măsurat milimetric
Fiecare minut, fiecare zi, fiecare an,
Fiecare secol, fiecare eră, fiecare eon.
Din spate părea firav, dar în umbră,
Dincolo de oglindă, era un ciclop.
Ioana Dana Nicolae
obiecte
toată noaptea m-am zbătut în marmură
am sângerat și-am strigat
acum uneltele sunt împrăștiate dalta clondire cu esențe
mozaicate cu ape secate pergamentoase vitralii ce se leagă lichid
palete în tonuri reci
umbra îmi picură tic-tac pe podea
cum stau pe un talger între toate aceste obiecte ale tale
ca pe fațeta unui cub cu vise
lângă un colț de pâine și vin trezit în urme uitate
pe masă
pe ochiuri mari de aer privesc ziua cum se strecoară
cu un timp tot mai prăfos nu știu ce să fac cu mîinile
nu știu ce să fac cu mine nu știu ce sunt
sigur nu-ți dorești starea asta de calm originar insuportabil
și-acum deși seara se așază cuminte în eprubete
deși mă gândesc la tine
crivățul se agită în subțirele de cristal
toate lucrurile au demnitate
până și umbra –mi s-a-nălțat mult peste mine
-n tavan
fasciculul de lumină de pe gaura cheii s-a frânt
are ceva dacă pun o cămașă de-a ta pe mine?
Comentarii
Aranca -
nu-si regasise forma nici urmele olarului dincolo de amfora ramasa grea abandonata pe strada ingusta cusuta la marginea orasului de fiecare data ramineam in urma sa acoperim oglinzile trupului cu pinza mortii pina cind fi-vom strigati pe numele dintai blajinii ursitului mort linga talpa casei imi amintea citeodata de toate acele amiezi de duminica ce ridicau pe rind ca un lest salbatic matasea desirata a cerului dincolo de iluzie sau ce mai ramasese din cafeaua la nisip de pe plaja roasa la colturi peste memoria obiectelor fragile uitate prin gari tineretea lui avea ceva inevitabil de cite ori o femeie necunoscuta imprima noptilor vechi semne de aer si apa cineva va mai locui in ea inca o vreme imi spuneam ca un suris sfielnic de crin intre doua nasteri anuntate
Younger Sister -
Amphihalina - Marea proprietate a acestei pesteri, vocea ghidului printre crengile boababului cu rădăcini retrotactile o briză caldă fulguirea blitz-urilor sub cupolă o singură culoare ca o singură inimă anghilă uriașă chemîndu-și elverii din sticle fitoforme amfore vechi încrustată coroana bătăliilor purtate într-un univers absolut relativ de-a lungul pereților uzi prin iarba udă pe pămîntul ud de la o apă la alta vocea ghidului un boabab care nu vrea să moară griul acestei dimineți
nepotul lui rameau -
am fost foarte ocupat in ultima viata deci pot declara imediat si fara scrupule ca poza asta e falsa si perfect provocativa in gama minora, dupa cum ne indica calul calarit de un gnom ambivalent cu cioara mascata din planul doi pe care spectatorul neavizat nici nu il vede, malformat de tricul perfect al ceaunului cu ceara depilativa aplicat in serile cu maelstrom pe picioarele subtiri ale unei balerine nude, neplatita, dupa cum indica termometrul de 20 minus grade indus in cloroform....
Virgil -
adrian, oare unde incepe si unde se termina poza asta? am senzatia ca ai luat-o cu tine
lucian -
Am visat un copac al cărui ramuri Se întindeau până cuprindeau tot. Eu eram un înger ce îl udam. Căram apă din alb și negru În carafe de alamă, de fier, de sticlă, De cleștar sau în fiole sterilizate, Numai spre a îl vedea cum crește Prin coloana spinală până în creste. Îi înflorea pecinginea timpului. Purta un melc în ceafă, O spirală adâncită în lumea cealaltă. Ce n-am înțeles este gramatical. Copacul era un mascul ordinar. Consuma cu poftă ce i se oferea, Deși clipa efemeră nu și-o purta. Poate… copacul este un prefăcut! Un homosexual! Sau numai idee A ceea ce despărțim în distanțe. Ca timpul! Sunt sigur! Sămânța sa Am sădit-o cândva într-o femeie.
lucian -
Profetule, aș prefera ca prima variantă să dispară de pe site și să rămână aceasta. Nu știu ce și cum trebuie făcut pentru a le schimba. Așa că, te rog, ajută-mă! Am visat un înger al cărui aripi Se întindeau până cuprindeau tot. Căra apă vie din alb și negru În carafe de alamă, de fier, de sticlă, De cleștar sau în fiole sterilizate, Spre a crește prin coloana spinală Până în creste. Îi înflorea pecinginea tăcerii În jur și purta melc în ceafă. Spirală adâncită în lumea cealaltă. Distanța din care priveam era singura. Întotdeauna se odihnea cu spatele. Nu poți vedea fața îngerului și să trăiești. Apoi am visat că îngerul era femeie. În fața oglinzii își strânsese pletele Și se ungea cu parfumuri din vase Pline de stele, vopsele, rimeluri… Numai el putea în oglindă privi, Numai el își putea fața vedea. Oglinda, felul în care privea Le știam ca ziua de mâine. Îngerul se făcea că aștepta. Se lăsa măsurat milimetric Fiecare minut, fiecare zi, fiecare an, Fiecare secol, fiecare eră, fiecare eon. Din spate părea firav, dar în umbră, Dincolo de oglindă, era un ciclop.
Virgil -
s-a rezolvat, lucian te mai astept
lucian -
mulțumesc Profetule! și eu te aștept cu o nouă provocare.
Virgil -
lucian, asteptam o justificare a stelutei pe care ai acordat-o
lucian -
penița a fost o bucurie să o pot pune. am oferit-o ideii tale de a provoca colaborotarii acestui site să compună pe o temă impusă. este un mod de creație interactiv, dacă pot spune astfel. pe mine m-a încântat nespus de mult. nu am bifat pentru un anume text, ci, spun iară, pentru ideea ta.
Ioana Dana Nicolae -
Virgil, rămăsesem cu o temă în urmă, așa că iată, (într-o formă imperfectă): obiecte toată noaptea m-am zbătut în marmură am sângerat și-am strigat acum uneltele sunt împrăștiate dalta clondire cu esențe mozaicate cu ape secate pergamentoase vitralii ce se leagă lichid palete în tonuri reci umbra îmi picură tic-tac pe podea cum stau pe un talger între toate aceste obiecte ale tale ca pe fațeta unui cub cu vise lângă un colț de pâine și vin trezit în urme uitate pe masă pe ochiuri mari de aer privesc ziua cum se strecoară cu un timp tot mai prăfos nu știu ce să fac cu mîinile nu știu ce să fac cu mine nu știu ce sunt sigur nu-ți dorești starea asta de calm originar insuportabil și-acum deși seara se așază cuminte în eprubete deși mă gândesc la tine crivățul se agită în subțirele de cristal toate lucrurile au demnitate până și umbra –mi s-a-nălțat mult peste mine -n tavan fasciculul de lumină de pe gaura cheii s-a frânt are ceva dacă pun o cămașă de-a ta pe mine?
Virgil -
Ioana, iata ca m-ai facut sa ma gindesc la a le aseza poate intr-o colectie