Cu oarece vreme în urmă am fost rugat de mai mulți să scriu ceva despre manifestul boierismului; să scriu „o reacție”, „un răspuns”, „o critică”, „o exegeză”. Am avut rezerve. Și asta în primul rînd pentru că în general nu îmi place să scriu ceva „din cauza cuiva” sau a „ceva”. Așa ceva ascunde, cel puțin pentru mine, un grăunte de secundaritate, de dependență iar eu am preferat întotdeauna să fiu proactiv în critica și în textele mele. Evident însă că asta e în mare măsură o iluzie. Lumea nu a început și nu se va sfîrși cu nici unul din noi. Continuăm să „trăim sub vremuri” oricît de independenți ne-am crede. Am lăsat așadar ideea criticii manifestului boierismului să se maturizeze, să o bată vîntul și arșița o vreme, să văd dacă mai suflă. La urma urmei e foarte posibil ca analiza mea să nici nu mai aibă obiect dacă am suficientă răbdare. Și cum de răbdare n-a murit nimeni am preferat să mai aștept.
Cînd mi-am revizitat ideea după un timp am descoperit că e bine și sănătoasă, puțin mai bronzată și cu chef de ieșit în lume. Așadar am hotărît să încep să o abordez dar în porții mai mici, și asta din mai multe motive. În primul rînd pentru că nu am prea mult timp la dispoziție și apoi pentru că acest manifest, dacă este ceva sigur cu privire la el atunci cu siguranță se poate spune că e lung. E lung cam cît o zi de post ar zice unii. Adică e lung și nu te prea lasă cu nimic. Să nu mă înțelegeți greșit. Manifestul boierismului este totuși o lectură amuzantă. Așa cum am mai scris și altă dată, la prima citire ai senzația că cineva a vrut să facă o farsă. Treptat însă îți dai seama că în spatele lui se află oameni care chiar se iau în serios. În clipa aceea devine tragicomic. Dar e lung, iar un manifest, zic eu ar trebui să fie ceva scurt, clar, concis și penetrant. Cînd începe să se lăbărțeze în tot felul de „hei-rup-uri” îți cam dai seama că nu știe prea bine ce vrea. Și cam aceasta e și problema în cazul de față. Citești, citești și ești nevoit să spui, „dom’le, băieți faini autorii ăștia, dar cu cine se ceartă?” Ai așa o senzație de donquixotism de paradă cu săbii de lemn. Dar, să nu anticipăm. Vreau să precizez încă de la început că nu fac aici analiza sau critica boierismului (pentru cei care ar fi tentați să înțeleagă asta), și nu o fac pentru că nu știu ce este boierismul, n-am înțeles, nu l-am văzut și nu cred că există. M-am dus, și așa cum vă voi arăta, am deschis cutia de conservă și era goală. Ce voi face aici este doar un comentariu, o critică pe marginea etichetei de pe cutia de conservă, adică pe marginea manifestului. S-ar putea ca unii să se supere pe mine și să mă contrazică spunîndu-mi că nu e adevărat și că boierismul există. Dragii mei vă supun o probă simplă, științifică, pe care nici un om de bună credință nu o poate nega: mergeți și citiți-i pe toți cei care susțin găselnița asta cu boierismul, citiți-le cu atenție textele înainte și după lansarea manifestului și răspundeți la o întrebare simplă, s-a schimbat cu ceva stilul în care scriu ei sau nu? Dar sincer, s-a schimbat? Ați observat o schimbare radicală? Orice om de bun simț va fi nevoit să recunoască ceea ce vede și anume că nu s-a schimbat nimic. Asta nu e nici bine și nici rău, este doar un fapt. Un fapt care dovedește că boierismul e frumos, lucios, dar lipsește cu desăvîrșire. Se poate spune că este o dorință nobilă, o intenție adolescentină, un „hei-rup” din lipsă de evenimente, un moft român, dar cu siguranță că nu e un curent literar, o mișcare literară, un stil nou sau o școală de creație. De fapt boierismul nu există pentru simplul fapt că manifestului lui nu spune nimic. După ce îl citești cu o minte deschisă te întrebi, adică... ce vrea să spună? Ce se află în spatele unor fraze sforăitoare?
Ce să se afle...!? Ceea ce s-a aflat întotdeauna, nimic.
Așadar mi-am făcut o rezervă de fișiere mp3 cu tobe taiko, mi-am pus căștile pe urechi și am purces la această intreprindere interesantă, a analiza cum poate cineva reuși să scrie atît de mult fără să spună nimic.


„Boierismul este un manifest literar și, în același timp, o razie.”


Încă de la început m-a lovit această gafă din prima propoziție, și asta este cu siguranță de prost augur. Recunosc că e posibil ca eu să nu fi înțeles bine și pentru asta îmi cer scuze dar și așa, dacă am înțeles greșit este pentru că oricum ai citi autorii sînt neclari. Eu am crezut tot timpul că “un manifest literar” este textul de față și nu boierismul. Am crezut că boierismul este un curent literar acolo, o tendință, o mișcare. Și am crezut că cineva a făcut un manifest despre această “mișcare”. Cam asta deduci dacă citești în dicționar despre romantism, sămănătorism, proletcultism, etc. Pînă la o viitoare clarificare eu continui să cred că e o gafă care transpiră de fapt amatorism și neglijență în așternerea pe hîrtie a unor idei.
Dar lucrurile nu sînt bune dacă nu sînt și amuzante. De la bun început sîntem întîmpinați de acel donquixotism care ne va însoți pe tot parcursul textului. Ni se spune că boierismul nu este doar un (sic!) manifest literar dar este și o... razie. În momentul acela prima senzație pe care o ai este să întorci capul și să te asiguri că ușa de la cameră nu îți va fi spartă de niște... „mascați”. Este evident că cine a scris chestia asta are afinități pentru poliția capitalei sau i-a plăcut să se joace de-a hoții și vardiștii cînd era la școala generală. Razie.... Razie? Razie în literatură? Ultima dată cînd am auzit cuvîntul ăsta era vorba de securitate în Timișoara. Bad memories. Mă face să mă gîndesc la revoluția culturală din China sau la proletcultism sau la întîmplarea aia cînd au intrat legionarii într-un teatru din Arad și au spus în pauza dintre piese „toți ungurii și jidanii afară”, la care legenda spune ca dirijorul, pe nume Enescu George ar fi răspuns „și dacă ies ei, cine mai rămîne?” Deci... razie... Boierismul e o razie. În dicționar scrie: RÁZIE, razii, s.f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia.
Habar n-am ce a fost în mintea celor ce au scris chestia asta. Dar mie mi-a dat, așa cum vă spuneam, o senzație ciudată de ghetto. Ce mesaj vrea să ascundă această metaforă rămîne un mister pentru mine, dar te duce cu gîndul numai la lucruri respingătoare. Iar dacă cineva îmi va face apologia unui militantism al… epurării, atunci… dar mai bine tac.


“A venit timpul să gândim și să scriem boierește: cu forță, vigoare, eleganță, evghenie, culoare.”


Asta sună de-a dreptul profetic. Ni se spune ce vremuri speciale trăim. Ni se spune că noi sîntem asemenea unei recolte coapte, gata să fie culeasă. Și ni se spune mai ales cum trebuie să gîndim . Eu cînd aud chestii din astea mă apucă așa un fel de frison. Parcă aud un activist de partid care începe vechea manipulare ideologică. Dom’le dacă săreau peste partea cu „gînditul” și spuneau numai despre scris, parcă mai era cum mai era. Dar cînd cineva începe din nou să joace pac-man cu mintea mea chiar că mă pierde de client. Stau și mă întreb, oamenii aștia n-au auzit de liberatea de gîndire? Sau de cea de expresie? Sînt convins că nu vor să facă „proletkultismus redivivus” dar sună așa de aiurea.
„... să scriem boierește”. Ce-o fi însemnînd asta? Să scriem ca boierii sau să scriem în limba boierilor? Cum vine asta? Că sper că n-or să vrea acum să scriem slavonește. Din cîte îmi aduc eu aminte, pe vremea cînd la noi era la modă termenul cu pricina boierii nici nu prea știau să scrie iar care știau o făceau cu literele lui Chiril si Metodiu. Noroc că ni se explică după cele două puncte plasate strategic, înainte ca să renunțăm la lectură,: „cu forță, vigoare, eleganță, evghenie, culoare.”
Recunosc că am spus “blah, blah blah” pînă am ajuns la cuvîntul… evghenie. Am facut ochii mari, m-am uitat în jur să nu cumva să văd un grec talpîz, sau poate un medic SS. Deci care va să zică e musai să ne întoarcem la dulcea perioadă fanariotă. Că de acolo vine evghenia, adică versiunea autohtonă a manierismului celor de viță nobilă sau “os domnesc”. Adică un fel de bonjurism de Stambul cu caftan și șalvari. Ar trebui însă ca autorii acestui manifest să nu uite nefericita înrudire dintre evghenie , EVGHENÍE, evghenii, s f. (Grecism înv.) Boierie, noblețe. &#9830; (În epoca fanariotă, urmat de un adjectiv posesiv) Formulă politicoasă de adresare către un boier. – Din ngr. evghenía. și eugenie , EUGENÍE s.f. Teorie care preconizează ameliorarea calităților biologice umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea celor tarați etc.), folosită uneori în scopuri rasiste. [Gen. -iei. / < fr. eugénie, cf. gr. eu – bine, gennan – a zămisli].
Cît despre “forță, vigoare, eleganță și… culoare” părerea mea umilă este că o mie de liceene pubere au început să leșine la auzul acestor cuvinte de o profunzime penetrantă (sau de o penetrare profundă)… la alegere. În orice caz cu greu puteai începe un manifest cu un amestec mai omogen de nesemnificativ și absurd.
Vă dau întîlnire să continuăm într-un serial următor odiseea noastră prin universul inedit al acestui manifest al boierismului.