Scuze Ştefane, am îndrăznit să spun şi eu o părere...nu am ştiut că eşti atât de sensibil. Totuşi...unde sunt acele "clişee de doi lei" pe care le repet, vis-a-vis de poemul tău?
Este aici o imagine pe care am remarcat-o de când ai postat, dar nu mi-a permis timpul să las semn: "inima noastră se desprinde precum o cană din toartă îi simțim căderea cu încetinitorul absorbind toate sunetele în adîncul magic al ochilor mici cu care ne privesc lucrurile" Partea aceasta face, cum se spune "toți banii"; aproape, cu riscul să te superi, pot spune că restul poeziei nici nu mai contează. E ca un final de excepție într-un film oarecare, acea sclipire regizorală în ultimul cadru, care te face să spui după 2 ore de film din care nu rămăsesei cu mare lucru: a meritat. Rar sunt geloasă pe modul altcuiva de a vedea de jur împrejur... remarcabilă inspirație, Virgil. Forget about the rest (emoticon la alegere).
Eugen, în linii mari, un text trebuie să fie de stare (să transmită cu adevărat ceva), de idei, cerebral (să umble la creierul cititorului), ori şi de una, şi de alta. Poezia ta se află la şantier pentru că nu se încadrează nici intr-o categorie, dar este plină de stângăcii puerile şi de manierism arhaic; e un amestec pompos, filosofico-religioso-existenţial. Şi tu ştii sau bănuieşti că aşa e, ca dovadă scuza că textul este unul mai vechi. Iar formele genitivale, aşa cum există ele în scrierea de mai sus, adică sufocante, gratuite şi goale, sunt unul dintre motivele principale. (Acuma serios - pentru clişeul "treptele luminii" ai fi în stare să bagi mâna în foc? Pentru "ciocanul şi nicovala iluziilor", vers abolut comunist? Pentru "jungla globulelor"? Of, credeam că noi chiar discutăm despre ceva).
Eu spun că nu ar strica să te mai informezi cu privire la metaforele obţinute aşa - nu ma crede pe mine, vezi cam ce spune critica de specialitate, mai ales că, în textele tale, ele sunt figura centrală a stilului.
"Cavalerul ereziei – răstignit
pe sârmele ghimpate ale veghei,
pune cruce la cortegiul tău zilnic
de cruciade fără cauză."
1. "cortegiu zilnic de cruciade fără cauze" ceva mai sâsâit ca sens şi mai preţios, mai rar.
2. veghei, în loc de veghii
3. virgulă între subiect si predicat.
Vorbeşti serios când spui, voalat, că mai vrei motive pentru care textul este la şantier?
Dacă, în opinia ta, în ultima vreme am comentat pozitiv texte mai slabe decât cel de faţă (deşi este arpoape imposibil), asta înseamnă că am dreptul la opţiune; tot aşa, acest drept m-a făcut să nu intru pe poeziile tale mai recente. Nu sunt obligat să comentez nicăieri. Şi, Eugen, bineînţeles că sunt subiectiv în aprecieri. Dar sunt subiectiv vizavi de texte - le judec după propriile mele criterii axiologice. Ar fi absurd să nu fie aşa, nu?
Ce bine ar fi dacă ai fi aşa vehement în apărarea textelor tale înainte să le scrii...
(şi tot mai sper să vină acea zi în care să putem vorbi despre text, fără să ajungi mereu şi mereu la mine)
prea multe intertexte care artificializează textul
rezerve mari față de nepoezia unor expresii precum „limba lui Nietzsche” sau „culorile lui Picasso”.
singura porțiune demnă de menționat:
„pe rochia mea în carouri
un nebun
își sărută încontinuu regina
și buzele-i gem
de cireșe
de sete
de foame
Ce efect interesant are textul ăsta, Marina! Dacă o carte schimbă ceva în noi (în caz că schimbarea e pozitivă, la asta te gândeai, nu?)e bună. Mulțumesc de atenție.
Daca nu raspundea Virgil ziceam eu ca poemul e in stilul sau mai vechi, nu neaparat as zice ca recent m-am bucurat de o oarecare distantare de acest stil, dar nu pot spune nici ca m-ar bucura reintoarcerea la el tocmai acum. Si zic de ce... pentru ca intretimp scriitura lui Virgil a evoluat destul de mult inspre nu as zice neaparat muzicalitate, dar as spune fara sa-mi tremure vocea spre poesis, renuntand la acele (aceste) versuri rupte decisiv la inceput de rand, versuri uneori chiar razbunatoare, concluzive. Apreciez aceasta scriitura dar nu o prefer in fata celorlalte mai recente, pe care le-am semnalat deja pe aici pe Hermeneia. Aceasta sacadare, acest contrapunct pus mereu la inceput de vers si mai ales aceasta manie inteligento-deliranta a verdictului poetic sau nepoetic... nu ma mai ridica din scaun pentru a reciti din picioare. parerea mea Andu
era sa trec pe linga poezia ta si imi parea chiar rau. imi place aceasta frontiera invizibila redefinita de tine, al saselea simt ce iti spune altceva, dincolo de conventii, prejudecati...un gest simplu, un arabesc al zimbetelor, privirilor, usoare ca funigeii necuvintelor...
"Iar dacă ești singur sau singură nu uita..." La începutul timpurilor noi, Hermeneia vine în discretă întâmpinare celor ce sunt sau nu singuri. Nu suntem singuri, avem un prunc născut, o lumină, un Dumnezeu, un părinte, o carte, un sens... alături de noi, în noi. Mulțumim, Virgil, pentru răspândire de lumină blândă.
Dragă Diana Frumoasa,
La 'astă oră' târzie din noapte îți scriu 'ăst' comentariu în ideea că nu tai frunză la câini. Construcția poemului tău trebuie revăzută din temelie.
Apoi sunt și alte probleme, pluralul, repetiția, etc per total un text postat neîngrijit care arată niște unghii murdare sau date cu negru în exces plus lacune serioase la capitolul prozodie.
Iar dacă poezia înseamnă altceva pentru tine dincolo de a te băga în seamă cu prietenii de pe facebook, scrie ceva mai valoros pentru că știu că poți și nu abuza de bunăvoința cititorilor tăi.
un poem de relatii binare cu interferente existentiale pe marginea Creatiei si a Creatorului ei, intr-o "Lume de mântuială. Amândoi" metamorfoza eterna a doua fiinte ce imi aduce aminte de un film The Fly (1986) - David Cronenberg. "că bărbatul și femeia din locul acesta se înghesuie unul în altul și devin – pentru totdeauna – un singur clovn."
bun, desi as fi renuntat la "e" din primul vers "scop unic" imi suna putin de lemn si poate cam pleonastic. inteleg ideea de intentie concentrata pe un singur obiect dar probabil ca ar trebuit sugerata altfel in strofa a doua as fi renuntat la "ea". se subintelege. si as fi renuntat si la "inapoi". si acesta este relativ redundant. dar in rest are acel "spark". poate putea fi mai lunga
Am fost și rămân o admiratoare a condeiului acestei autoare remarcabilă din diaspora.
Nu ader însă la re-scrierea de psalmi, under any circumstances.
Aceste texte riscă anonimatul iar autorii lor derizoriul.
Acest text mi-a amintit de 'între două nopți' al lui Arghezi.
mi-am împlîntat lopata tăioasă în odaie
afară bătea vîntul afară era ploaie
și mi-am săpat odaia departe sub pămînt
afară bătea ploaia afară era vînt
am aruncat pămîntul din groapă pe fereastră
pămîntul era negru perdeaua lui albastră
săpînd s-a rupt lopata cel ce-o ştirbise iată-l
cu moaştele-i de piatră fusese însuşi Tatăl
și m-am întors prin timpuri pe unde-am scoborât
și în odaia goală din nou mi-a fost urât
și am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu
o stea era pe ceruri
în cer era tîrziu
(scuze scris din memorie)
Asemănările mi se par izbitoare și, dacă m-ai întreba, îl prefer pe Arghezi Fântânarului tău cu gust de cireșe amare, mult mai comercial, prea adaptat modernului bon-gout.
Francisc, am vrut să creez o capcană, și am impresia că rezultatul mi-a depășit așteptările: de ce se presupune că trecerea aceea e păzită de unul de noi? Pentru fiecare trecere păzită trebuie să existe totuși și cineva capabil și potrivit să treacă... Și desigur că nici unul din drumuri nu există, cu excepția celui care urmează a fi. Frumos ai spus tu, urma tălpilor. Îngerul acesta nu zboară. E singurul fără aripi. Linea, nu știu ce va fi fiind cu îngerul acesta, tot revine și caută, dintr-o dată drumurile care până mai ieri păreau atât de reale se dovedesc simple iluzii, până când numai unul unul singur, trecerea către celălalt, un "tu" devenit "eu", cum bine a sesizat Francisc, singura cale-înger, singura care nu are nici aripi, nici gheare, nici culori... da, Dana, mai țin minte. Alma, voi revedea, cu sugestiile tale... poate fără ultima, nici nu știu... mi-e teamă că nu s-a înțeles că e vorba despre un înger care ne păzește nouă calea... Mulțumesc mult.
Luminita, multumesc pentru distinctie. ma bucur sa vad ca inca ma citesti. Virgil,eu inca nu am decis caruia din adjectivele folosite de tine sa-i confer premiul pentru ironie... dar cred ca o sa aleg ;metafizic;...:) Andule, ti-ai imaginat bine.
Un text in stilul deja caracteristic Alinei, un proiect care ne da de gandit nu numai prin intrebarile care le "degaja" ci mai ales prin modalitatea in care acestea sunt "strecurate" inspre subconstient. Cred ca miezul poeziei il reprezinta tocmai acel "euu...", un fel de afirmatie care rostita cu toata credinta/disperarea ar trebui sa aiba un rol soteriologic, sa regaseasca sinele/ego-ul si totodata sa-l dizolve pentru a putea face loc destul pentru "a primi". "in definitiv" aceasta este chiar viata, o succesiune de roluri asumate mai mult sau mai putin, din care autoarea incearca sa revendice o proprie carare de regasire... alternativa? Ce e mai de folos... o masca fara contur sau una fardata? Ca de propriul chip ori ne-am saturat ori nu mai stim cum arata si am risca sa ne ghicim printre necunoscuti:)
Am câţiva autori pe care îi urmăresc cu multă plăcere şi interes. Adrian, este unul dintre ei, întâmplător este şi poet, adică scrie.
Am să copiez din textul lui - pentru că are multe imagini vizuale, de interior, stări adânci, descrieri, etc., cu riscul să nu bat câmpii, mă opresc aici, exemplific hic et nunc, câteva:
"Spectator de ocazie,
primesc adânc, în piept, momentul:
acest fariseu în chip de vădană tânără;
ochi blonzi, căzuţi în lagune ţâşnitoare,
unghii pline de mov arcuit,
pulpe goale, groase, de bronz, întinse de tocuri."
"Ca un drum tăiat alb peste câmp,
către gară,
ca o noapte cu salcâmi despletiţi
peste vis."
Ce găsesc deosebit în acest text este gama lirică propusă în acordurile unei toamne inefabile, ceremoniile propriei sale religii între făptuire și contemplație: "și nici “te-iubesc e numele meu” și nici asta nici să ne facem că plouă și va ploua și dacă tot plouă pune mâna pe sânul meu, domine do, și apasă"
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Scuze Ştefane, am îndrăznit să spun şi eu o părere...nu am ştiut că eşti atât de sensibil. Totuşi...unde sunt acele "clişee de doi lei" pe care le repet, vis-a-vis de poemul tău?
pentru textul : aşteptându-l pe fram deEste aici o imagine pe care am remarcat-o de când ai postat, dar nu mi-a permis timpul să las semn: "inima noastră se desprinde precum o cană din toartă îi simțim căderea cu încetinitorul absorbind toate sunetele în adîncul magic al ochilor mici cu care ne privesc lucrurile" Partea aceasta face, cum se spune "toți banii"; aproape, cu riscul să te superi, pot spune că restul poeziei nici nu mai contează. E ca un final de excepție într-un film oarecare, acea sclipire regizorală în ultimul cadru, care te face să spui după 2 ore de film din care nu rămăsesei cu mare lucru: a meritat. Rar sunt geloasă pe modul altcuiva de a vedea de jur împrejur... remarcabilă inspirație, Virgil. Forget about the rest (emoticon la alegere).
pentru textul : the first encounter deMă bucură chiar şi aprecierea unui singur vers, când este evidentă lipsa de exerciţiu! Mulţumesc!
pentru textul : Defrişare deîmi place ceea ce găsesc în spatele cuvintelor. acel spleen autentic. și sunt convins că, odată cu timpul, vei mai renunța la aglomerații lirice.
pentru textul : te aştept în oraşul adormit printre muşcate dele scriu dupa ce vand esarfele...
pentru textul : I live in a yellow water-lily deEugen, în linii mari, un text trebuie să fie de stare (să transmită cu adevărat ceva), de idei, cerebral (să umble la creierul cititorului), ori şi de una, şi de alta. Poezia ta se află la şantier pentru că nu se încadrează nici intr-o categorie, dar este plină de stângăcii puerile şi de manierism arhaic; e un amestec pompos, filosofico-religioso-existenţial. Şi tu ştii sau bănuieşti că aşa e, ca dovadă scuza că textul este unul mai vechi. Iar formele genitivale, aşa cum există ele în scrierea de mai sus, adică sufocante, gratuite şi goale, sunt unul dintre motivele principale. (Acuma serios - pentru clişeul "treptele luminii" ai fi în stare să bagi mâna în foc? Pentru "ciocanul şi nicovala iluziilor", vers abolut comunist? Pentru "jungla globulelor"? Of, credeam că noi chiar discutăm despre ceva).
Eu spun că nu ar strica să te mai informezi cu privire la metaforele obţinute aşa - nu ma crede pe mine, vezi cam ce spune critica de specialitate, mai ales că, în textele tale, ele sunt figura centrală a stilului.
"Cavalerul ereziei – răstignit
pe sârmele ghimpate ale veghei,
pune cruce la cortegiul tău zilnic
de cruciade fără cauză."
1. "cortegiu zilnic de cruciade fără cauze" ceva mai sâsâit ca sens şi mai preţios, mai rar.
2. veghei, în loc de veghii
3. virgulă între subiect si predicat.
Vorbeşti serios când spui, voalat, că mai vrei motive pentru care textul este la şantier?
Dacă, în opinia ta, în ultima vreme am comentat pozitiv texte mai slabe decât cel de faţă (deşi este arpoape imposibil), asta înseamnă că am dreptul la opţiune; tot aşa, acest drept m-a făcut să nu intru pe poeziile tale mai recente. Nu sunt obligat să comentez nicăieri. Şi, Eugen, bineînţeles că sunt subiectiv în aprecieri. Dar sunt subiectiv vizavi de texte - le judec după propriile mele criterii axiologice. Ar fi absurd să nu fie aşa, nu?
Ce bine ar fi dacă ai fi aşa vehement în apărarea textelor tale înainte să le scrii...
(şi tot mai sper să vină acea zi în care să putem vorbi despre text, fără să ajungi mereu şi mereu la mine)
pentru textul : Visătorul sugrumat în somn deDa, păi ar cam trebui modificată integral. Mă rog, am să văd dacă o mai pot îmbunătăți! Mulțumesc pentru observații!
pentru textul : Them deprea multe intertexte care artificializează textul
rezerve mari față de nepoezia unor expresii precum „limba lui Nietzsche” sau „culorile lui Picasso”.
singura porțiune demnă de menționat:
„pe rochia mea în carouri
un nebun
își sărută încontinuu regina
și buzele-i gem
de cireșe
de sete
de foame
‘bea-mă’”
pentru textul : Shhhh... deCe efect interesant are textul ăsta, Marina! Dacă o carte schimbă ceva în noi (în caz că schimbarea e pozitivă, la asta te gândeai, nu?)e bună. Mulțumesc de atenție.
pentru textul : Femeile lui Bukowski detextul este de o anumită factură și cred că reușește în acel sens. În strofa a doua însă te obosesc acele care, că.
pentru textul : Decofrare II deDaca nu raspundea Virgil ziceam eu ca poemul e in stilul sau mai vechi, nu neaparat as zice ca recent m-am bucurat de o oarecare distantare de acest stil, dar nu pot spune nici ca m-ar bucura reintoarcerea la el tocmai acum. Si zic de ce... pentru ca intretimp scriitura lui Virgil a evoluat destul de mult inspre nu as zice neaparat muzicalitate, dar as spune fara sa-mi tremure vocea spre poesis, renuntand la acele (aceste) versuri rupte decisiv la inceput de rand, versuri uneori chiar razbunatoare, concluzive. Apreciez aceasta scriitura dar nu o prefer in fata celorlalte mai recente, pe care le-am semnalat deja pe aici pe Hermeneia. Aceasta sacadare, acest contrapunct pus mereu la inceput de vers si mai ales aceasta manie inteligento-deliranta a verdictului poetic sau nepoetic... nu ma mai ridica din scaun pentru a reciti din picioare. parerea mea Andu
pentru textul : ambiguu pentru fiare imposibil de îmblînzit și asediu deera sa trec pe linga poezia ta si imi parea chiar rau. imi place aceasta frontiera invizibila redefinita de tine, al saselea simt ce iti spune altceva, dincolo de conventii, prejudecati...un gest simplu, un arabesc al zimbetelor, privirilor, usoare ca funigeii necuvintelor...
pentru textul : Fugară de"Iar dacă ești singur sau singură nu uita..." La începutul timpurilor noi, Hermeneia vine în discretă întâmpinare celor ce sunt sau nu singuri. Nu suntem singuri, avem un prunc născut, o lumină, un Dumnezeu, un părinte, o carte, un sens... alături de noi, în noi. Mulțumim, Virgil, pentru răspândire de lumină blândă.
pentru textul : Crăciun 2005 deDragă Diana Frumoasa,
pentru textul : despre cum am murit astă noapte deLa 'astă oră' târzie din noapte îți scriu 'ăst' comentariu în ideea că nu tai frunză la câini. Construcția poemului tău trebuie revăzută din temelie.
Apoi sunt și alte probleme, pluralul, repetiția, etc per total un text postat neîngrijit care arată niște unghii murdare sau date cu negru în exces plus lacune serioase la capitolul prozodie.
Iar dacă poezia înseamnă altceva pentru tine dincolo de a te băga în seamă cu prietenii de pe facebook, scrie ceva mai valoros pentru că știu că poți și nu abuza de bunăvoința cititorilor tăi.
un poem de relatii binare cu interferente existentiale pe marginea Creatiei si a Creatorului ei, intr-o "Lume de mântuială. Amândoi" metamorfoza eterna a doua fiinte ce imi aduce aminte de un film The Fly (1986) - David Cronenberg. "că bărbatul și femeia din locul acesta se înghesuie unul în altul și devin – pentru totdeauna – un singur clovn."
pentru textul : Lume de mantuiala. Amandoi debun, desi as fi renuntat la "e" din primul vers "scop unic" imi suna putin de lemn si poate cam pleonastic. inteleg ideea de intentie concentrata pe un singur obiect dar probabil ca ar trebuit sugerata altfel in strofa a doua as fi renuntat la "ea". se subintelege. si as fi renuntat si la "inapoi". si acesta este relativ redundant. dar in rest are acel "spark". poate putea fi mai lunga
pentru textul : Red deAm fost și rămân o admiratoare a condeiului acestei autoare remarcabilă din diaspora.
Nu ader însă la re-scrierea de psalmi, under any circumstances.
Aceste texte riscă anonimatul iar autorii lor derizoriul.
Acest text mi-a amintit de 'între două nopți' al lui Arghezi.
mi-am împlîntat lopata tăioasă în odaie
afară bătea vîntul afară era ploaie
și mi-am săpat odaia departe sub pămînt
afară bătea ploaia afară era vînt
am aruncat pămîntul din groapă pe fereastră
pămîntul era negru perdeaua lui albastră
săpînd s-a rupt lopata cel ce-o ştirbise iată-l
cu moaştele-i de piatră fusese însuşi Tatăl
și m-am întors prin timpuri pe unde-am scoborât
și în odaia goală din nou mi-a fost urât
și am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu
o stea era pe ceruri
în cer era tîrziu
(scuze scris din memorie)
Asemănările mi se par izbitoare și, dacă m-ai întreba, îl prefer pe Arghezi Fântânarului tău cu gust de cireșe amare, mult mai comercial, prea adaptat modernului bon-gout.
pentru textul : Fântânarului demulțumesc, Adrian!
pentru textul : elegie pentru rulmenți și furnale deFrancisc, am vrut să creez o capcană, și am impresia că rezultatul mi-a depășit așteptările: de ce se presupune că trecerea aceea e păzită de unul de noi? Pentru fiecare trecere păzită trebuie să existe totuși și cineva capabil și potrivit să treacă... Și desigur că nici unul din drumuri nu există, cu excepția celui care urmează a fi. Frumos ai spus tu, urma tălpilor. Îngerul acesta nu zboară. E singurul fără aripi. Linea, nu știu ce va fi fiind cu îngerul acesta, tot revine și caută, dintr-o dată drumurile care până mai ieri păreau atât de reale se dovedesc simple iluzii, până când numai unul unul singur, trecerea către celălalt, un "tu" devenit "eu", cum bine a sesizat Francisc, singura cale-înger, singura care nu are nici aripi, nici gheare, nici culori... da, Dana, mai țin minte. Alma, voi revedea, cu sugestiile tale... poate fără ultima, nici nu știu... mi-e teamă că nu s-a înțeles că e vorba despre un înger care ne păzește nouă calea... Mulțumesc mult.
pentru textul : Înger de veghe deSilviu, iniţial, acolo mă oprisem. am revenit acum şi am ţinut cont de părerea ta. am renunţat la ultimele trei versuri.mulţumesc pentru trecere.
Adrian, am revenit pe text. îţi mulţumesc şi ţie pentru lectură şi precizări.
pentru textul : pândă deLuminita, multumesc pentru distinctie. ma bucur sa vad ca inca ma citesti. Virgil,eu inca nu am decis caruia din adjectivele folosite de tine sa-i confer premiul pentru ironie... dar cred ca o sa aleg ;metafizic;...:) Andule, ti-ai imaginat bine.
pentru textul : abac de septembrie dePerfect finalul cu "secolul..." "Necuvinte-cuvinte" e uzat. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Tora deMi-a plăcut poemul tău. Are nerv şi a fost o plăcere să-l citesc. Cezar
pentru textul : Coboară pe umerii uzi deMulțumesc frumos, Mariana! E prea mult ce spui...
pentru textul : sofa chess deUn text in stilul deja caracteristic Alinei, un proiect care ne da de gandit nu numai prin intrebarile care le "degaja" ci mai ales prin modalitatea in care acestea sunt "strecurate" inspre subconstient. Cred ca miezul poeziei il reprezinta tocmai acel "euu...", un fel de afirmatie care rostita cu toata credinta/disperarea ar trebui sa aiba un rol soteriologic, sa regaseasca sinele/ego-ul si totodata sa-l dizolve pentru a putea face loc destul pentru "a primi". "in definitiv" aceasta este chiar viata, o succesiune de roluri asumate mai mult sau mai putin, din care autoarea incearca sa revendice o proprie carare de regasire... alternativa? Ce e mai de folos... o masca fara contur sau una fardata? Ca de propriul chip ori ne-am saturat ori nu mai stim cum arata si am risca sa ne ghicim printre necunoscuti:)
pentru textul : domnul Pa demultumesc de rezonanţa la simplitate și feminin ... am corectat mânecile :)
pentru textul : scenografia unei iluzii deAm câţiva autori pe care îi urmăresc cu multă plăcere şi interes. Adrian, este unul dintre ei, întâmplător este şi poet, adică scrie.
Am să copiez din textul lui - pentru că are multe imagini vizuale, de interior, stări adânci, descrieri, etc., cu riscul să nu bat câmpii, mă opresc aici, exemplific hic et nunc, câteva:
"Spectator de ocazie,
primesc adânc, în piept, momentul:
acest fariseu în chip de vădană tânără;
ochi blonzi, căzuţi în lagune ţâşnitoare,
unghii pline de mov arcuit,
pulpe goale, groase, de bronz, întinse de tocuri."
"Ca un drum tăiat alb peste câmp,
pentru textul : Ca un drum tăiat alb peste câmp către gară decătre gară,
ca o noapte cu salcâmi despletiţi
peste vis."
am gustat din plin această parodie, o replică mai bună nici că se putea:)
pentru textul : autumn sîc delas un semn de apreciere.
bineinteles, mi au placut versurile 3 si 4 din strofa a II a. mi se pare buna analogia si intentia :). cam atat
pentru textul : vreau să dansez pe lame de cuțite deCe găsesc deosebit în acest text este gama lirică propusă în acordurile unei toamne inefabile, ceremoniile propriei sale religii între făptuire și contemplație: "și nici “te-iubesc e numele meu” și nici asta nici să ne facem că plouă și va ploua și dacă tot plouă pune mâna pe sânul meu, domine do, și apasă"
pentru textul : arca lui do dePagini