de aceasta data, o sa va spun o poveste: odata, un tanar i se plange lui Isus ca are o cruce prea grea de dus. Isus ii arata o gramada de cruci si-i spune: - Alege-o pe care vrei tu! Tanarul nostru alege, alege, alege samd. O ia, bucuros, pe ultima, care i s-a parut lui pe potriva sa... Isus ii spune atunci: - Aceasta era crucea pe care ai aruncat-o! multumesc, dane

Penita mi-o acord mie ca mi-a mai ramas macar dreptul asta.

Rimele la infinitiv şi aritmiile au ucis :(

cam off-topic asa, dar nu ma pot abtine - aleg melodia "partons-vite" (kaolin) din lista de winamp si incep sa-ti citesc poezia. fix acceasi stare.

on topic - "poate anul acesta îmi va spune cineva că uimirea trăiește
și e undeva în siguranță"

- foarte faine versurile astea doua. atat de faine incat mai ca as renunta la ultimul. care suna bine, dar e cam tocit in ultima vreme.

imi place mai mult genul asta de poezie, fara incarcatura de termeni, pur si simplu firesc, din suflet. Ce parere ai de alergand gol vorbind, de eliminarea acelui SI. Si mai mult de atat, ce parere ai de schimbarea gerunziilor cu verbe la imperfect? La fel ca in prima parte a poemului. Oricum un text care a rezonat mult mai bine cu sufletul meu si pe care il evidentiez.

Recitesc cu mult drag si nu am decât aceste cuvinte :)
Un citat celebru afirma că una din condiţiile fericirii e să nu privim în urmă, să nu ne lăsăm amentaţi de amintiri...si as mai adăuga, să spargem oglinzile :) Urmărind firul discursului liric, observ, ca într-un jurnal, desfăsurarea vieţii având ca parametru esenţial bucuria cu toate ,,consecinţele" ei. Metafora vieţii e ziua cu momentele ei esenţiale, cu dimineaţă, amiază si înserare, iar ,,apa" e partea afectivă a acesteia. Finalul e trist...si adevărat pentru multi...Dar, totusi, romanticii au puterea de a mai privi stelele, nu?...si să aibă ,,asteptări coralii" :)
Tu spui că e un exerciţiu, un joc, dar iată că e un poem excelent. Finalul mi se pare mai profund, în timp ce incipitul ,,mai" ludic, poate pentru că rădăcina suferinţei e mult mai profundă decât cea a bucuriei. Mi-a plăcut foarte mult. Te felicit, Adriana!
Nu pot să nu redau versurile din final:
,,o broască râioasă, așteptarea de-acum!
blup! se aruncă bucuriile mele
și-n suflet e mâl, și în trup e cenușă.
cu ochii închiși îmi pieptăn tăcerile,
să le pot împleti în șuvițe subțiri.

m-a-nvelit înserarea cu o scoarță
de cânepă.

hei, dulci șovăieli, așteptări coralii…"

Eu regret ca iata, timpul trece si aici nu mai scrie nimeni altceva decat cei doi care au scris "la mishto". Asta imi spune mai mult decat o mie de cuvinte. Si imi aminteste de povestea aceea cu "muieti is posmogii?"... Doamne ce se mai potriveste! Romanul e frate cu stejarul, adica... ma rog... Concursul si premiul aferent raman active pana va disparea textul de pe prima pagina Hermeneia. Andu

dar e normal în cazul lui...
ei, bine, mă bucură revenirea ta cu... precizări :).

Dorin Cozan scrie bine si pasnic aici, dar fara compromisuri. Ne dezvaluie o interesanta poveste de dragoste in asa fel incit sa nu plictiseasca ba chiar sa intrige. Avem mai putin de a face cu sentimentalisme (ceea ce m-ar si mira la el) ci cu un recucerire a celuilalt ascultindu-l. Semnificativ mesaj si nu ma asteptam sa spun asta

foarte frumos poem. este de o limpezime molcomă, scrisă de un suflet împăcat cu viața, în care lumina tresare atât la propriu cât și la figurat, stilistic. aproape ireproșabil, (acea repetiție "nimic"), dar cursivitatea și intensitatea cu care transmite liniștea e înfiorătoare, Daniela. iată un poem sedativ. pe care îl recomand și îl trec la preferate. și... eu sunt cel care mulțumește.

De ceva vreme lucrez la altă povestire, tot cu huțuli, dar lipsa de timp m-a împiedicat să o termin. Despre huțuli, în general, am creat eu însumi o pagină, împreună cu prietenii mei, cu un dicționar, un mic ghid de conversație, ceva fotografii și date despre ei colectate din diferite cărți și publicații. O simplă căutare de cine e interesat pe google după "limba hutula" trebuie să o aducă în prim plan.

Virgile, o spun, am mai spus-o, respect efortul tau de a mentine Hermeneia la un nivel ridicat al calitatii textelor si comentariilor postate. Insa, dupa cum stim cu totii "drumul pana la iad este pavat cu bune intentii" iar opinia lui Mircea mi se pare deosebit de pertinenta in acest sens. Opinia mea este ca activitatea ca editor a Marinei Nicolaev, ca promotor al valorii literare pe site este cvasi-inexistenta, domnia-sa rezumandu-se la atacuri la persoana si la comentarii fugitive fara referire la text, pline insa de etichetari si catalogari nejustificate, domnia-sa fiind de fapt un poet aproape ridicol, lipsita de sentiment. Eu am exagerat intr-adevar reactia la acest text pentru ca am urmarit tocmai punerea in evidenta a unei astfel de atitudini negativiste, lipsita de orice valoare. Nu cred ca la un astfel de text (despre care nu am citit decat un singur comentariu pertinent, al lui younger sister), simpla postare a unei glume (banc) ca raspuns la un comentariu bascalios al unui vladimir umflat in pene putea sa justifice o avertizare de genul celei primite din partea Arancai. Cred ca sunt inca lucruri de imbunatatit pe Hermeneia, iar eu doresc sa fiu aici cand Hermeneia va fi un site de refererinta pentru cuvantul scris in limba romana. Textele mele sunt care mai bune, care mai proaste, dar nu pot sa admit sa mi se arunce in fata o imagine de individ bun doar la bancuri spuse la o bere pe o terasa (ca tot e vara), care se cauta indescifrabil prin deserturi de cenusa. Cu drag de voi toti, Andu

Am citit primul sfert al acestui text și trebuie să recunosc că mi s-a părut greoi, întortocheat, mai degrabă un text oral decît unul literar. În plus am întîlnit cîteva greșeli fie de tipărire, fie de gramatică, fie de sens. Cred că textul ar mai trebui lucrat. Și am mai observat ceva. Cu siguranță e o părere subiectivă dar mi s-a părut că observ (ceva ce am observat și la alții) un fel de nu-știu-cum-să-l-numesc, un fel de aer de superioritate frustrată. Nu îmi permit să fac educație sau morală nimănui aici dar mi se pare cam aiurea să te poziționezi (ca să folosesc un cuvînt la modă) așa mereu deasupra. Un fel de complex de superioritate relativ persecutată. Ceva de genul "toți nu își dau seama că de fapt sînt deștept". Sînt convins că e ok să fii așa dar uneori parcă e puțin plictisitor să o tot auzi de la cineva. Și apoi chestia aia cu maghiara "care se ia cam ca rîia". Nu sînt eu mare iubitor de maghiari dar nici nu cred că e neaparat inteligent să vorbim așa. Știu că mulți dintre ei ne disprețuiesc. Nu cred că ne manifestăm superioritatea întorcîndu-le același dispreț. Și apoi, chiar dacă vrei să comunici existență disprețului față de ei cred că e mult mai interesant dacă o sugerezi mai degrabă decît să ne-o spui pe șleau. De fapt cred că aici este una din hibele textului. Este prea pe șleau, prea neaoș ca să mai fie interesant. Cel puțin pentru mine. Cînd vei corecta și reedita textul probabil că am să citesc și restul

Înseamnă că există ceva pozitiv în comentariul tău :) Aş putea trage concluzia că altădată mi-a ieşit mai bine. Mulţumesc pentru părere.