Mărturisesc că începând să citesc mi-a fost teamă, tare teamă, că Virgil a făcut o greșeală scriind acest text. Ba chiar mă indignasem. Dar pe măsură ce am mers mai departe, am realizat că nu, tonul lui de data aceasta nu este prea mult. Până la urmă, poate e puțin prea personal pe alocuri, dar atinge punctele importante, esențiale, ale unei chestiuni care, vorba lui, și mie mi s-a părut la început a fi doar o glumă, și încă una slabă. Citind anumite comentarii de pe hermeneia, chiar îmi mai pun o întrebare în plus... De ce simțim nevoia să ne scuzăm când facem ceva de care ar trebui să fim mândri? Aici e întrebarea. de ce cineva ar trebui să-mi aducă argument o "clauză contractuală" când ar putea pur și simplu să-mi spună că e mândru de respectiva "titulatură", atât de mândru încât simte nevoia să o promoveze peste tot... ? așa, de dragul discuției, Younger sister, clauza respectivă, dacă există, e anulabilă (nicidecum nulă absolut), dar asta desigur că nu ar conduce la nulitatea absolută a contractului. Până la urmă părțile sunt libere să încheie orice fel de convenții care nu sunt interzise de lege și de bunele moravuri... LIBERE... îndrăznesc să sper că nu poate susține nimeni ca a semnat un simplu contract de adeziune la site-ul cu pricina... căci s-ar afla prins într-o plasă a conștiinței... chiar și atunci, ar fi oricând liber să spună "mulțumesc, dar nu, mulțumesc." Discuțiile nu ar trebui mutate în plan juridic, ar fi de-a dreptul ridicol. Prin urmare, haide să nu ne mai ascundem după deget. Cine a semnat, a fost de acord. Aici nu e vorba de comunism. Respectivi editori ai altui site, poate de altfel oameni extraordinari, au fost de acord.. nimeni nu le-a viciat voința. Lanțul de care vorbea Virgil nici măcar nu există. E, mai mult decât oricând, o iluzie (mai am puțin și dau in teoria matricei... lingura nu există. sic!). Virgil... subtitlul tău m-a dus cu gîndul la Nicolae Steinhardt... " dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon". Să ne străduim așadar să facem binele fără plafon. La urma urmelor, s-ar putea oamenii să vrea să-și deseneze lanțul la loc, dacă le arăți că nu există. Dar merită riscul.
Ai mare nevoie de o formulă lirică, de coerență a textului și nu de hazard, apoi de viziune de ansamblu a ceea ce vrei să scrii. Ce vreau să spun e că te apuci de scris când ai ceva de spus, nu începi să scrii și apoi vezi ce iese. Cam asta e impresia și nu numai la acest text.
Mii de scuze, o completare necesară: adică s-a ocupat de sonoritățile numelor, de trendy, de fâl fâl și cantabilitate, ce sună și cum sună și de aia ce zic eu că era mai important, nu.
"cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală"
Excelent fragmentul ăsta. Sunt total de acord. Problema ridicată de tine se leagă bine de "inocenţa cuvintelor" de care vorbeam în text. Nu ştiu de ce e vina limbii sau a cuiva că altcineva, citind câteva silabe ingenue, îşi imaginează tot felul de porcării.
Problema asta e o boabă de silicon, un punct de spumă ridicat la rang de val moral. Românii sunt îngroziţi de cacofonie, se albesc la faţă când o scapă şi, când o descoperă la altcineva, se îmbujorează în stil lingvistic. Sunt o groază de oameni care nu cunosc mai mult de 150 de cuvinte, cu tot cu declinări, dar ştiu ce e cacofonia, au grijă să fluture "ca virgula" şi îsi lungesc urechile cât gâtul de lebădă atunci când aud un "c". Ba să vezi - şi ăsta e caz real - există câte unul care construieşte intenţionat enunţuri cacofonice, pentru a folosi "ca virgulă" şi a arăta astfel că el ştie bine cu limba. Teroarea de monstru a născut şi artişti într-ale cacofoniei, care sunt degrabă vărsători de verdicte. Astfel, construcţii de tipul "că cineva/ că citise/ cu casa/ cu cartea/ cu capul" sunt cacofonice. Şi noi nu trebuie să mai spunem "cu capul", trebuie să spunem "cu extremitatea superioară a trupului" sau "cu ambalajul creierului". Ori "cu virgulă capul". Ori, în cazurile astea, pentru "cu" inventăm un gest în limbajul semnelor. Sau, şi mai bine, purtăm cu noi, peste tot pe unde mergem, pătura la subsuoară; când ne vine pe limbă o catastrofă de asta, desfacem pătura, ne băgăm sub ea şi abia apoi vorbim. Întâlnim peste tot cacofonia-stafie - "ca şi doctor/ ca şi preşedinte/ ca şi critic", în loc de "ca doctor, ca preşedinte" etc. "Ca şi" apare ca măsură de precauţie: dacă doamne fereşte scap un "c", şi ţup! sare cacofonia de după coltul limbii. Şi plăcinţelele ar putea continua. Aştept ziua când întâlnirea a doi "c" se va lăsa cu amendă penală sau muncă silnică la groapa cu sare.
Mă gândesc dacă există vreo altă limbă care e atât de sensibilă la problema asta. N-aş prea crede... Cum e în SUA, Virgil? Există vreun monstru de genul ăsta?
Sunt primul care să vă dau dreptate. Şi v-ar fi dat, probabil, dreptate şi alţii, dacă v-aţi fi pronunţat în legătură cu vreun text al meu înainte ca eu să mă pronunţ foarte critic apropo de textele (pentru că, de fapt, e vorba de toate textele ) dumneavoastră.
Eu sunt de acord că sunteţi o persoană respectabilă, dar, din nefericire, scrieţi slăbuţ.
Apoi, e bine să ştiţi că vorbele "un pas mic pentru om, dar uriaş pentru omenire" îi aparţin cosmonautului american Neil Armstrong şi au fost rostite atunci când a pus, pentru prima dată, piciorul pe Lună. În textul meu mai e un citat, dintr-un cunoscut poet. Nu vă spun care e citatul (şi nici care e poetul), poate-l daţi ca exemplu de loc comun.
În rest, numai de bine!
da, uite inca un text pe care mi-ar placea sa-l am intr-un volum, pus acolo la sigur. sa-l deschid cand vreau eu si sa-l citesc cunoscutilor cand simt ca aproape pleaca.
„îmi atingi fața și ne lipim în două foi de hârtie” versul asta mi se pare genial. sa tot scrii pe muzica de richter:)
Erata PIEDESTAL, sa nu se inteleaga altceva: "Suport (înalt) pe care se așază o statuie ( hei, dar ai o parere buna despre mine), o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal. '
Bianca, intai vreau sa-ti urez bine ai revenit printre noi, prezenta ta este una de marca si valoare! Te salut din inima. Revin, nu inteleg de ce "arhitecta a inchisorilor" este jignitoare LA PERSOANA. Am spus eu ca Marina Nicolaev e urata, ca e o baba barbatoasa, ca are par pe maini si pe picioare, ca are gura mare si nasul coroiat? Nu am spus asa ceva... asta ar fi jignire. Dar "arhitect de inchisori"? Ce, inchisorile nu sunt proiectate de arhitecti? Iar unele dintre ele sunt adevarate opere de arta arhitecturala... care e problema? Marian, imi pare rau ca nu mi-am gasit timp sa-ti spun cu argumente pe fiecare text de-al tau de ce e slab, asta e doar pentru ca toate sunt asa de slabe iar timpul meu este limitat. Imi cer scuze pentru aceasta situatie aparent fara iesire. Bobadil.
alma și profetul, ce aveți, vă rog, domniile voastre cu rimele, sau cu o poezie rimată care te topește uneori, sau îți bagă fiori în suflet? este oare poezia clasică, ca orice curent din era trecută, în era noastră postmodernistă un dinozaur pe cale de extincție? n-are șansă de supraviețuire în urma avalanșei ucigătoare a influenței ruso-slavice din literatura de azi? iată aici un minuscul exemplu de poezie rimată care este îmbrațișată de sufletul omenesc mai mult decât abureala din poezia douămiistă: "Și lacrima, din ochi, nu poate Să micșoreze bucuria Acelei nopți, cum nu sunt toate, Acelei nopți înmiresmate În care S-a născut Mesia..." hai, să fim serioși! vă doresc Sărbători fericite!
da, iată un text foarte bun pe care l-am citit astăzi. aș zice chiar o scriitură matură. și cînd mă gîndesc că pentru Djamal limba română nu este limba maternă sînt impresionat de două ori mai mult. pentru că textul reușeșete atît ca atmosferă și formă cît și prin capacitatea de a nu spune mai mult decît trebuie. mai mult decît atît, a te aventura să polemizezi despre patrie și religie și să o faci (aș zice eu) în vîna Anei Blandiana (cu al ei „popor vegetal”) este remarcabil. felicitări Djamal.
Știu, poezia nu este decât o eliberare de demoni, dacă nu ajunge la celălalt pentru a se transforma în poartă între-deschisă, invitație. Pfuuu, na că m-am molipsit. Din cauza lunii aceleia rotunde. Finalul este, cum iar m-am obișnuit, aparent expediat. Acum eu am o întrebare, dacă tu însuți îți rămâi credincios în a nu scrie niciodată un final așteptat sau previzibil, într-o lume plictisitor de previzibilă, nu te contrazici singur? Just teasing. PS Erată la com meu anterior. "tușe", desigur... grrrr. Ce face graba din om.
N-am înțeles nimic din chestia cu margas și nici nu știu dacă domnișorica ți-ar fi scris sub textul ăsta că aici ești ca un geo bogza-lucian blaga reîncarnați într-un tandem de tip sociu-pandele sau cum naiba îi cheamă pe aia de la eurobingo. Un poem flasc, plin de clișee îmbătrânite, presate între paginile cărților pe care le citeam (eu, care am aproape 50 de ani) pe când eram la liceu, iar tu probabil abia te nășteai în postura acestor reîncarnări glumețe.
Nimic serios în acest poem, dragă cititorule, că să te citez, doar flash-back-uri din poezia anilor 8o, fântâni în piatră, păsări, pământ, limbile care îți asurzesc sufletul iar mie îmi asurzesc creierul cu acest talmeș-balmeș de cuvinte aproape dez-articulate dpdv al poeziei moderne. Când te citesc, stimabile, mă simt tânăr și plin de avânt pentru că scrii foarte învechit. Foarte prăfuit.
well, mă îndoiesc profund de prezența mea într-un dicționar vreodată. problema mea rămîne însă legată de această brambureală a lui î din a și a inconsecvențelor din limba română. pe care în loc să o clarifice/simplifice (eventual să mai scoată din diacritice), pentru a o face viabilă în secolul 21, nu fac decît să o încîlcească și mai rău în așa fel încît tînăra generație ajunge să o respingă tot mai mult. dar mă rog. asta e o altă poveste.
îmi place nimicirea lăcustelor din final. îmi place foarte mult începutul. dar mă împiedic în acel "inoroagei", sună greoi, tare greoi. și preferabil - cred eu - ar fi aici "licorna". doar dacă e și pe simțul tău estetic. aș elimina și acel "că e toamnă", e cumva inutil și prea explicativ. și-paoi, nici nu contează în aeastă lepădare anotimpul. :) esențial aici este strigătul, uciderea, cuprinsă în el, strigătul mut, neauzit.
For better for worse I'll become a lesbian and still fall in love with this poem.
It's driving me to the edge and, when I think of such edges, I get totally horny!
Not to mention the finger... that was awesome!
Congrats.
P.S: I don't think patterns should be applied upon authors... Corina keeps on being surprisingly fresh. And English language sounds so cool here on Hermeneia, I love it, everything is beautiful!
Mă bucură trecerea ta Sebi,este vina mea,prea mă grăbesc să postez,aici greşesc cel mai mult.Am revenit pe text.Recunosc că nu eram prea inspirat când l-am postat,nici când l-am scris .O zi frumoasă.
Adrian, mulțumim de apreciere, ar fi fost frumos de văzut piesa aceea, probabil... sunt atâtea posibile trăsături pe care i le putem da Ioanei... Aranca, până la urmă am tăiat acel măr al discordiei, se pare că avea rădăcini prea adânci. Țin însă a spune că eu nu cred în toate aceste ligamente. Nu vreau să explic mai mult, dar, desigur, îți mulțumesc de atenționare. Imperfecțiunea este și rămâne asumată, și-i mulțumesc lui Vladimir pentru că a răbdat-o. Nu este nevoie să permitem în mod special, știi bine că ești binevenită.
cinstit, un poem super care nu merită să fie pedepsit cu un titlu atât de... mă rog, nepotrivit, în opinia mea. Omit titlul și peniță de aur la mine. Iar dacă trebuie vreo justificare, invit pe cine are nevoie de așa ceva să citească textul încă o dată.
fără intrigă cred că un text nici nu ar merita scris. probabil cu excepția cazului cînd este o cuvîntare politică. caz în care se presupune aprioric că nimeni nu se așteaptă să spună ceva. ;)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mărturisesc că începând să citesc mi-a fost teamă, tare teamă, că Virgil a făcut o greșeală scriind acest text. Ba chiar mă indignasem. Dar pe măsură ce am mers mai departe, am realizat că nu, tonul lui de data aceasta nu este prea mult. Până la urmă, poate e puțin prea personal pe alocuri, dar atinge punctele importante, esențiale, ale unei chestiuni care, vorba lui, și mie mi s-a părut la început a fi doar o glumă, și încă una slabă. Citind anumite comentarii de pe hermeneia, chiar îmi mai pun o întrebare în plus... De ce simțim nevoia să ne scuzăm când facem ceva de care ar trebui să fim mândri? Aici e întrebarea. de ce cineva ar trebui să-mi aducă argument o "clauză contractuală" când ar putea pur și simplu să-mi spună că e mândru de respectiva "titulatură", atât de mândru încât simte nevoia să o promoveze peste tot... ? așa, de dragul discuției, Younger sister, clauza respectivă, dacă există, e anulabilă (nicidecum nulă absolut), dar asta desigur că nu ar conduce la nulitatea absolută a contractului. Până la urmă părțile sunt libere să încheie orice fel de convenții care nu sunt interzise de lege și de bunele moravuri... LIBERE... îndrăznesc să sper că nu poate susține nimeni ca a semnat un simplu contract de adeziune la site-ul cu pricina... căci s-ar afla prins într-o plasă a conștiinței... chiar și atunci, ar fi oricând liber să spună "mulțumesc, dar nu, mulțumesc." Discuțiile nu ar trebui mutate în plan juridic, ar fi de-a dreptul ridicol. Prin urmare, haide să nu ne mai ascundem după deget. Cine a semnat, a fost de acord. Aici nu e vorba de comunism. Respectivi editori ai altui site, poate de altfel oameni extraordinari, au fost de acord.. nimeni nu le-a viciat voința. Lanțul de care vorbea Virgil nici măcar nu există. E, mai mult decât oricând, o iluzie (mai am puțin și dau in teoria matricei... lingura nu există. sic!). Virgil... subtitlul tău m-a dus cu gîndul la Nicolae Steinhardt... " dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon". Să ne străduim așadar să facem binele fără plafon. La urma urmelor, s-ar putea oamenii să vrea să-și deseneze lanțul la loc, dacă le arăți că nu există. Dar merită riscul.
pentru textul : boierismul sau nazismul literar deAi mare nevoie de o formulă lirică, de coerență a textului și nu de hazard, apoi de viziune de ansamblu a ceea ce vrei să scrii. Ce vreau să spun e că te apuci de scris când ai ceva de spus, nu începi să scrii și apoi vezi ce iese. Cam asta e impresia și nu numai la acest text.
pentru textul : zgomote dedoar o mică nepotrivire de anotimpuri face ca textul sa aibe un mic sughiţ.
"întindea mâna şi mai culegea câte un ciorchine cu boabe albastre, mărunţele." aici e vară târzie sau toamnă.
"Da, prunul era mare, cu-aproape un cap mai înăltuţ ca ea. Şi înflorit nămeţi-nămeţi era." aici e primăvară.
vezi cum le împeci.
pentru textul : Mila Domnului deMii de scuze, o completare necesară: adică s-a ocupat de sonoritățile numelor, de trendy, de fâl fâl și cantabilitate, ce sună și cum sună și de aia ce zic eu că era mai important, nu.
pentru textul : Cel mai, Cea mai de"cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală"
Excelent fragmentul ăsta. Sunt total de acord. Problema ridicată de tine se leagă bine de "inocenţa cuvintelor" de care vorbeam în text. Nu ştiu de ce e vina limbii sau a cuiva că altcineva, citind câteva silabe ingenue, îşi imaginează tot felul de porcării.
Problema asta e o boabă de silicon, un punct de spumă ridicat la rang de val moral. Românii sunt îngroziţi de cacofonie, se albesc la faţă când o scapă şi, când o descoperă la altcineva, se îmbujorează în stil lingvistic. Sunt o groază de oameni care nu cunosc mai mult de 150 de cuvinte, cu tot cu declinări, dar ştiu ce e cacofonia, au grijă să fluture "ca virgula" şi îsi lungesc urechile cât gâtul de lebădă atunci când aud un "c". Ba să vezi - şi ăsta e caz real - există câte unul care construieşte intenţionat enunţuri cacofonice, pentru a folosi "ca virgulă" şi a arăta astfel că el ştie bine cu limba. Teroarea de monstru a născut şi artişti într-ale cacofoniei, care sunt degrabă vărsători de verdicte. Astfel, construcţii de tipul "că cineva/ că citise/ cu casa/ cu cartea/ cu capul" sunt cacofonice. Şi noi nu trebuie să mai spunem "cu capul", trebuie să spunem "cu extremitatea superioară a trupului" sau "cu ambalajul creierului". Ori "cu virgulă capul". Ori, în cazurile astea, pentru "cu" inventăm un gest în limbajul semnelor. Sau, şi mai bine, purtăm cu noi, peste tot pe unde mergem, pătura la subsuoară; când ne vine pe limbă o catastrofă de asta, desfacem pătura, ne băgăm sub ea şi abia apoi vorbim. Întâlnim peste tot cacofonia-stafie - "ca şi doctor/ ca şi preşedinte/ ca şi critic", în loc de "ca doctor, ca preşedinte" etc. "Ca şi" apare ca măsură de precauţie: dacă doamne fereşte scap un "c", şi ţup! sare cacofonia de după coltul limbii. Şi plăcinţelele ar putea continua. Aştept ziua când întâlnirea a doi "c" se va lăsa cu amendă penală sau muncă silnică la groapa cu sare.
Mă gândesc dacă există vreo altă limbă care e atât de sensibilă la problema asta. N-aş prea crede... Cum e în SUA, Virgil? Există vreun monstru de genul ăsta?
pentru textul : Cacofonia - un monstru de fum dece te impiedica sa privesti dincolo de scriere?
pentru textul : defectul simplu IV deOK, s-a modificat imperceptibil prima unitate. cu aprecierile de rigoare.
pentru textul : midnight chat deSunt primul care să vă dau dreptate. Şi v-ar fi dat, probabil, dreptate şi alţii, dacă v-aţi fi pronunţat în legătură cu vreun text al meu înainte ca eu să mă pronunţ foarte critic apropo de textele (pentru că, de fapt, e vorba de toate textele ) dumneavoastră.
pentru textul : Anotimp deEu sunt de acord că sunteţi o persoană respectabilă, dar, din nefericire, scrieţi slăbuţ.
Apoi, e bine să ştiţi că vorbele "un pas mic pentru om, dar uriaş pentru omenire" îi aparţin cosmonautului american Neil Armstrong şi au fost rostite atunci când a pus, pentru prima dată, piciorul pe Lună. În textul meu mai e un citat, dintr-un cunoscut poet. Nu vă spun care e citatul (şi nici care e poetul), poate-l daţi ca exemplu de loc comun.
În rest, numai de bine!
da, uite inca un text pe care mi-ar placea sa-l am intr-un volum, pus acolo la sigur. sa-l deschid cand vreau eu si sa-l citesc cunoscutilor cand simt ca aproape pleaca.
pentru textul : interior horses de„îmi atingi fața și ne lipim în două foi de hârtie” versul asta mi se pare genial. sa tot scrii pe muzica de richter:)
Erata PIEDESTAL, sa nu se inteleaga altceva: "Suport (înalt) pe care se așază o statuie ( hei, dar ai o parere buna despre mine), o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal. '
pentru textul : pietrele umbrei deBianca, intai vreau sa-ti urez bine ai revenit printre noi, prezenta ta este una de marca si valoare! Te salut din inima. Revin, nu inteleg de ce "arhitecta a inchisorilor" este jignitoare LA PERSOANA. Am spus eu ca Marina Nicolaev e urata, ca e o baba barbatoasa, ca are par pe maini si pe picioare, ca are gura mare si nasul coroiat? Nu am spus asa ceva... asta ar fi jignire. Dar "arhitect de inchisori"? Ce, inchisorile nu sunt proiectate de arhitecti? Iar unele dintre ele sunt adevarate opere de arta arhitecturala... care e problema? Marian, imi pare rau ca nu mi-am gasit timp sa-ti spun cu argumente pe fiecare text de-al tau de ce e slab, asta e doar pentru ca toate sunt asa de slabe iar timpul meu este limitat. Imi cer scuze pentru aceasta situatie aparent fara iesire. Bobadil.
pentru textul : Un întreg fragmentat deO poezie unitară în care există imagini reușite. Mi-a plăcut în mod deosebit " Dumnezeu este o pernă pe care îmi adorm iluziile"
pentru textul : Perna dealma și profetul, ce aveți, vă rog, domniile voastre cu rimele, sau cu o poezie rimată care te topește uneori, sau îți bagă fiori în suflet? este oare poezia clasică, ca orice curent din era trecută, în era noastră postmodernistă un dinozaur pe cale de extincție? n-are șansă de supraviețuire în urma avalanșei ucigătoare a influenței ruso-slavice din literatura de azi? iată aici un minuscul exemplu de poezie rimată care este îmbrațișată de sufletul omenesc mai mult decât abureala din poezia douămiistă: "Și lacrima, din ochi, nu poate Să micșoreze bucuria Acelei nopți, cum nu sunt toate, Acelei nopți înmiresmate În care S-a născut Mesia..." hai, să fim serioși! vă doresc Sărbători fericite!
pentru textul : noi propovăduim un hristos nenăscut deda, iată un text foarte bun pe care l-am citit astăzi. aș zice chiar o scriitură matură. și cînd mă gîndesc că pentru Djamal limba română nu este limba maternă sînt impresionat de două ori mai mult. pentru că textul reușeșete atît ca atmosferă și formă cît și prin capacitatea de a nu spune mai mult decît trebuie. mai mult decît atît, a te aventura să polemizezi despre patrie și religie și să o faci (aș zice eu) în vîna Anei Blandiana (cu al ei „popor vegetal”) este remarcabil. felicitări Djamal.
pentru textul : Mut deîmi plac versurile astea:
pentru textul : prin fereastra trenului roșu de"spală-mi tu părul
mi-e trupul obosit de umblet
între lumină și întuneric"
elena, la intrebarea pe care ai pus-o raspunsul se afla aici: http://www.hermeneia.com/faq
pentru textul : suferinţă dear fi fost bine sa studiezi mai bine site-ul
Știu, poezia nu este decât o eliberare de demoni, dacă nu ajunge la celălalt pentru a se transforma în poartă între-deschisă, invitație. Pfuuu, na că m-am molipsit. Din cauza lunii aceleia rotunde. Finalul este, cum iar m-am obișnuit, aparent expediat. Acum eu am o întrebare, dacă tu însuți îți rămâi credincios în a nu scrie niciodată un final așteptat sau previzibil, într-o lume plictisitor de previzibilă, nu te contrazici singur? Just teasing. PS Erată la com meu anterior. "tușe", desigur... grrrr. Ce face graba din om.
pentru textul : fotografii mișcate deAcum, da.
pentru textul : ascunzişul din urmă dewell, am sa ma mai gindesc
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii II deN-am înțeles nimic din chestia cu margas și nici nu știu dacă domnișorica ți-ar fi scris sub textul ăsta că aici ești ca un geo bogza-lucian blaga reîncarnați într-un tandem de tip sociu-pandele sau cum naiba îi cheamă pe aia de la eurobingo. Un poem flasc, plin de clișee îmbătrânite, presate între paginile cărților pe care le citeam (eu, care am aproape 50 de ani) pe când eram la liceu, iar tu probabil abia te nășteai în postura acestor reîncarnări glumețe.
pentru textul : Pilda omului care a tăcut deNimic serios în acest poem, dragă cititorule, că să te citez, doar flash-back-uri din poezia anilor 8o, fântâni în piatră, păsări, pământ, limbile care îți asurzesc sufletul iar mie îmi asurzesc creierul cu acest talmeș-balmeș de cuvinte aproape dez-articulate dpdv al poeziei moderne. Când te citesc, stimabile, mă simt tânăr și plin de avânt pentru că scrii foarte învechit. Foarte prăfuit.
well, mă îndoiesc profund de prezența mea într-un dicționar vreodată. problema mea rămîne însă legată de această brambureală a lui î din a și a inconsecvențelor din limba română. pe care în loc să o clarifice/simplifice (eventual să mai scoată din diacritice), pentru a o face viabilă în secolul 21, nu fac decît să o încîlcească și mai rău în așa fel încît tînăra generație ajunge să o respingă tot mai mult. dar mă rog. asta e o altă poveste.
pentru textul : scrisori imaginare deîmi place nimicirea lăcustelor din final. îmi place foarte mult începutul. dar mă împiedic în acel "inoroagei", sună greoi, tare greoi. și preferabil - cred eu - ar fi aici "licorna". doar dacă e și pe simțul tău estetic. aș elimina și acel "că e toamnă", e cumva inutil și prea explicativ. și-paoi, nici nu contează în aeastă lepădare anotimpul. :) esențial aici este strigătul, uciderea, cuprinsă în el, strigătul mut, neauzit.
pentru textul : La margine deFor better for worse I'll become a lesbian and still fall in love with this poem.
pentru textul : Discharged deIt's driving me to the edge and, when I think of such edges, I get totally horny!
Not to mention the finger... that was awesome!
Congrats.
P.S: I don't think patterns should be applied upon authors... Corina keeps on being surprisingly fresh. And English language sounds so cool here on Hermeneia, I love it, everything is beautiful!
Mă bucură trecerea ta Sebi,este vina mea,prea mă grăbesc să postez,aici greşesc cel mai mult.Am revenit pe text.Recunosc că nu eram prea inspirat când l-am postat,nici când l-am scris .O zi frumoasă.
pentru textul : Galben dezgustător deAdrian, mulțumim de apreciere, ar fi fost frumos de văzut piesa aceea, probabil... sunt atâtea posibile trăsături pe care i le putem da Ioanei... Aranca, până la urmă am tăiat acel măr al discordiei, se pare că avea rădăcini prea adânci. Țin însă a spune că eu nu cred în toate aceste ligamente. Nu vreau să explic mai mult, dar, desigur, îți mulțumesc de atenționare. Imperfecțiunea este și rămâne asumată, și-i mulțumesc lui Vladimir pentru că a răbdat-o. Nu este nevoie să permitem în mod special, știi bine că ești binevenită.
pentru textul : Orléans dede corectat la fere(a)stră.
pentru textul : defunctis amor decinstit, un poem super care nu merită să fie pedepsit cu un titlu atât de... mă rog, nepotrivit, în opinia mea. Omit titlul și peniță de aur la mine. Iar dacă trebuie vreo justificare, invit pe cine are nevoie de așa ceva să citească textul încă o dată.
pentru textul : noaptea în care am tușit defără intrigă cred că un text nici nu ar merita scris. probabil cu excepția cazului cînd este o cuvîntare politică. caz în care se presupune aprioric că nimeni nu se așteaptă să spună ceva. ;)
pentru textul : haos și ordine desatisfacția mea e că a ținut cititorul aproape. curios. e un nou mod de a mă exprima. mulțumesc pentru lectură, Virgil!
pentru textul : puloverul (the end) deŞi la mulţi ani, Maria!
pentru textul : Mai singură... dePagini