de alte poezii ale tale-amintiri, aceasta mi se pare foarte încărcată ideatic şi nu numai (dar autoarea poate discerne ce este de cernut şi ce nu, ori dacă mai e cazul). unele dintre ele sunt de evidenţiat. spre exemplu, mie mi-a atras atenţia aceasta: "eram albă şi lucidă până la rădăcina dinţilor".
Parerea mea este ca nu stapanesti suficient de bine tehnica verbului (o tempora, o moris) si ceea ce reusesti pana la urma este o varza a-la-cluj de verbe. Apoi poate te vei gandi sa renunti la metaforele inutile, cum spunea Blaga o metafora face poezia iar doua o ucid. Descrierea soricelului mi se pare futila si ma face sa rad, poate daca ai fi spus "ca un soricel negru cu urechi roz" sau daca aruncai la inaintare sobolanii ciumei care, desi fumati, mai au ceva putere de expresie macar pentru adolescentii din ziua de azi care nici n-au auzit de camus.
nu stiu cat de celebru e de fapt. citeste-l cand mergi cu trenul :) oricum, pentru un om care sta la propriu fata in fata cu moartea, vorbeste despre ea cu o naturalete aproape reconfortanta.
Nu pot nici in vreun fel sa-mi inchipuiesc cum vine treaba cu un prezent înmulțit cu niște câmpuri electromagnetice si care e rezultatul. Dar de un lucru as fi sigura: nimeni, niciodata, niciunde pe niciun camp de oricare, de pe Terra, nu a terminat vreun poem in "lopată". De unde si originalitatea pastelului.
dan, fireste ca esti tentat sa crezi ca nu ma iubesc deloc, dar te inseli. putin putin tot... deci, nu-l scot inca. serios acum: virgil, chiar este interzis sa punem diacritice??? calilean, te astept cu raspunsul la intrebarea colocviala dar franca si amabila: "tie iti place cum scriu eu?" si: "de ce?"
Și aici ai remarcat corect, 1 e de la 'cineva'. Apoi e doar o idee de a marca într-un fel curgerea timpului. Cât despre 1.15, da, ar putea fi în Geneză. Mulțumesc.
Primele trei „strofe” sunt dovada practică a ceea ce spui mai spre sfârșit: fericirea nu e obligatoriu să fie clară, nu trebuie neapărat declarată, „pot înota fără tubul de aer, fără labe mari de scafandru”? Nu de alta, dar începutul „intrigă” nițel prin descrieri de lucruri atât de simple și la îndemâna oricui, chiar stângaci realizate parcă... Mai apoi începi a simți că lucrurile nu sunt observate de un ochi oarecare, ci de unul conectat la un suflet sensibil care CAUTĂ ceva anume privind aiurea într-o lume normală, provocând o ploaie în stare să transforme „nisipul” în vise împlinite. Așa s-a văzut de aici, de după monitor:) Îmi place poezia ta, mulțam!
Interesantă prezentarea unui subiect notoriu din trei perspective. Descoperirea doctoriţei, surprinde şi cititorul prins de firul descrierii. Asistenta pare a reprezenta opinia dezaprobatoare a majorităţii celor care au aflat ştirea. Poate ar trebui reformulat aici: "Asistenta şi pacienta se retrag într-o cameră alăturată, unde se află ecograful".
de fapt n-am schimbat nimic, Andule, asa a fost de la bun inceput...:) cred ca ai fost victima unui fel de ...automatism al lecturarii. chiar ma gandeam zilele trecute ca ceea ce numin noi "clisee" sunt un fel de reflexe Pavlov culturale, cu atat mai eficiente cu cat citim "pe diagonala" ori in graba, mai putin dedicati continutului si mai mult formei.
despre motto: eu nu cred ca el (mesajul sau) exclude pe cineva; nu trebuie decat citit si inteles. voi spuneti ca este elitist din pricina provenientei sale...ma intreb: daca ar fi fost din Sfantul Pavel, mai era elitist?
fireste ca textul nu e perfect, e numai un vis despre perfectiune...
va multumesc pentru opinii. :)
Da, ai dreptate, George. Am venit aici, scârbit de nepotisme și pupincuriști. În cazul de față cred că este doar exigență; nu este vorba de idei preconcepute!
A fost o încercare de a scrie ceva în stil clasic... Prima strofă a fost puțin modificată (sper eu, îmbunătățită) de la primele comentarii. Am corectat greșeala de scriere (am nimerit cam des pe lângă taste în ultima vreme și acesta nu e un lucru de laudă). Mulțumesc mult, Marina, pentru comentariu și corectură.
ambra-magdalenă sau despre sufletul lui iona care în balenă miroase a nucă dacă totul este "deșertăciune", vitalismul este singura certitudine a unei trăiri superaltive; dincolo de materialitatea unei lumi imposibil de înțeles și de spiritualitatea imposibil de argumentat rămâne frustrarea incognoscibilului principiu ce ne însuflețește și ne conferă valența unui "organism viu". cu drag, Vasile Munteanu
Citit. Plăcut. Compilat. Nu în «cod mașină» ca să văd, apoi, dȃnȃnd «dump» de memorie (operativă) ce-a iesit. Ci direct în «rețeaua (aia a mea) neuronală» - similară cu a noastră, a tuturor - în care «discretul» tinde spre «tau-ul» «alefurilor» lui Cantor al mulțimilor «subtile». Despre care, puțini dintre noi, suntem conștienți pentru a le pune la lucru, avȃnd «minți deschise» - din «interior» spre alte «realități», mai profunde, pe care le putem percep prin ceea ce alchimia zice că ar fi un «simț interior»; care poate conduce la o «imaginatio vera» și nu la una, absolut iluzorie, de care «hartiștii» fac, adesea uzul abuzului în «producții» ce se înmulțesc «infinit numărabil» curgȃnd din niște «automate stohastice»….Stop! Dar, totuși, nu mă pot opri să nu dau un exemplu: «STEAMPUNK-ul», ultimul răgnet în materie de «inovare» în artă din America aia care… așa și pe dincolo…. Marin Preda în „Cel mai iubit…”, spune, undeva, prin glasul lui Petrini, că i-ar plăcea să fie nemuritor. Dar cȃnd se gȃndește că nu știu care lepră de director/subdirector/activist (nu-mi mai amintesc exact) ar deveni și el simultan nemuritor, preferă să moară (cȃnd îi va veni ceasul). O treabă legată de psihologie îmi vine acum în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe (vezi Deleuze). Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. Evident, e absurd și într-un caz și în altul. Singura treabă care-mi pare a ține de luciditate și nu de „rațiune” sau „înțelepciune” este de a nu regreta nimic din trecut (mortul de la grupă nu se mai întoarce) și a nu îți dori nimic pentru viitor. Ci să trăiești, în fiecare clipă prezentă, din plin. Pentru că numai așa: „dacă aici ar răsări un parc o iarbă și o bancă zorii n-ar mai cântări decât trupurile noastre adormite” Sau, cum se povestește: Gurjdiev se plimba o dată împreună cu discipolul său Uspenski, pe o stradă plină de «oameni» care mișunau în plină zi. Și Uspenski, într-un moment de «insight», exclamă: Ce dracu dorm ăștia tot timpul?! Ți-aș da o peniță. Dar zice lumea ca-s subiectiv. Și n-am curajul răspunderii. Pt. că știi bine că mor de dragul părerii care-o are lumea despre subsemnatul. Așa că nu se «cum(se)cade». Gorun
Eu m-as feri de "sexualizarea" poeziei... e adevarat, femeile sunt in general mai sensibile :-) Problema mea cu acest text e ca-i atat de invechit incat cand il citesc simt pe gat un praf din acela de carti de la biblioteca pentru toti... Eu am mai spus-o in repetate randuri, nu sunt impotriva scrisului sa zicem a-la-nichita sau a-la-macedonski, sau a-la-barbu, dar fratilor, sa scrii ca nichita (cazul de fata) insa mult mult mult mai prost e ... ridicol e... sinistru, pe cuvant de onoare! Foaie verde de albastru ma doare un cal maiastru si-am zis pasare de peste desclestare de ce creste si secunda am zis de ora curcubeu de aurora si am zis unul de doi si zapada de noroi... din memorie-am zis de-a valma si-am crescut osul cu palma :-) Cu riscul unei sanctiuni altadata eu as fi dat o penita pentru urmatoarele: Prada neprinsa (ca daca ai fi prinsa ar fi tautologie, nu? cum ar suna: prada prinsa??) abia la sfarsit voi sti (din nou cum ar fi fost "abia la inceput as fi stiut" sau "as sti") că (vers simplu, identificabil poetic)... CĂ... pauza de gandire carevasazica dupa ce ma ucizi... aici e un pic de tensiune n-am sa mai mor... niciodata, ca sa fie totul clar, nu asa simplu n-am sa mai mor, ci niciodata. (desigur nu apas butonul ca atunci Virgil chiar ar avea motive intemeiate sa ma arunce iar afara de pe site) "cazusem stramb cu verbul peste orizont ca l-am facut sa fie-n doua ca bucile unui copil de inger pe mare-atunci cand ploua" - tot din memorie Citeste Caline Nodul 24 al lui Nichita din Noduri si semne... o sa-ti placa si apoi sa mai scrii din astea cu am sa mai mor niciodata Sinistru, Andu
Hanny - de părerera și impresia ta de cititor am ținut cont și sonetul de mai sus are, în acest moment, substanțiale modificări de care sunt satisfăcut. Virgil ne-a anunțat că în curând textele se vor putea edita. Atunci voi face și eu cuvenitele schimbări, neutând cine le-a provocat. PS. Mi-ai adus aminte de un actor cu care nu de mult am avut un dialog pentru radio. Se pare ca avem ceva pasiuni comune.
dacă aceeaşi poveste cam, totuşi cu rezultate diferite. de exemplu sarcina o duci în spate şi te poţi elibera de ea, ca şi creştinul lui john bunyan. cam aceeaşi poveste, aproape, la paiul şi bârna. mulţam de vizită, mă grăbesc, e zi de vot. 6 noiembrie.
sunt onorat de semnul auriu lăsat de tine. Această subiectivitate de care pomeneai nu este absolută, ea are în spate educație, cultură și sensibilitate... Îți mulțumesc
Asta chiar ai nimerit-o. Iar Dihania nu are dreptate, tocmai finalul este ce trebuie. Spre deosebire de :
“un deget lipit de nas
un memento mori
discursive”.
Deşi prezentul text nu este tocmai geni(t)al, peniţa o merită. Ca dovadă că ştiu să fac diferenţa între scârna de lingău şi ceea ce scrii bine, din păcate extreme de rar.
Asta nu mă scuteşte să te invit la continuarea pamfletărelii pe care abject ai început-o cu mine, dar şi cu alţii şi care personal chiar mă distrează. Să văd acolo cât te ţin curelele. Pentru că, de la Arghezi încoace, pamfletul îşi merită existenţa în măsura în care este făcut cu imaginaţie (chiar scabroasă, dar nu cu înjurături gen “HUO domnule gorun țara moare și baba și moșu se piaptănă. E drept, văd că ai babă mult mai tânără.”). Hai, eşti în stare?
Textul lui Ștefan Ciobanu a existat și comentariile la fel în care existau expresii de genul "bisericuțe de pițigoi, cu pițigoi, între pițigoi etc" . Ai fost cucerită de o expresie. Ai folosit-o (coafată adaptată etc). Cu titlu de colecție. Problema este că ai recunoscut acest lucru de la început, însă brusc ai fost extrem de nervoasă. Tu ai fost cea care ai strigat "sa fie clar..biserica pitigoilor imi apartine ca si formulare, iar asupra acestui lucru nu am niciun dubiu." Faptul că ai șters subtitlul "biserica pițigoilor" iarăși demonstrează acest lucru. Nu poți șterge însă comentariile de la acest text. Nu înțeleg de ce te simți tu jignită.
De fapt, ca să revin, Marga, comentariul tău îmi amintește izbitor de unii comentatori de filme care cred (sau cel puțin așa trădează că cred) că numai la Hollywood se fac filme și rețeta lui este singura normă cinematografică. E lamentabil dacă nu ar fi ridicol.
Și încă ceva, nu m-a ofuscat nimic (asta ca să nu îți faci „gînduri”), am fost însă uimit de ușurința cu care ajungi la concluzia că te pricepi. Nici nu mă refer la concluziile tale, ceea ce ar trebui să îți dea de gîndit este procesul.
Păi, nu culeg poeții stelele, să le ofere iubitei? Nu taie lumina, ca o lamă de cuțit? Nu scârțâie luna, ca talpa de crep a pantofilor? Și câte altele... Nu mi-ai spus, însă, dacă ai găsit și ceva poezie în doina ce-am doinito Sofiei. Cu simpatie, P.S. Nu-l mai pomeni pe dl. sixtus, că iarăși trebuie să las totul baltă și să caut tămâia... =))
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
de alte poezii ale tale-amintiri, aceasta mi se pare foarte încărcată ideatic şi nu numai (dar autoarea poate discerne ce este de cernut şi ce nu, ori dacă mai e cazul). unele dintre ele sunt de evidenţiat. spre exemplu, mie mi-a atras atenţia aceasta: "eram albă şi lucidă până la rădăcina dinţilor".
pentru textul : ochi galbeni de pisică neagră demultumesc tuturor pentru participare
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 7 dethe day after! zombi alergand spre un darwinian inceput...
pentru textul : escape deParerea mea este ca nu stapanesti suficient de bine tehnica verbului (o tempora, o moris) si ceea ce reusesti pana la urma este o varza a-la-cluj de verbe. Apoi poate te vei gandi sa renunti la metaforele inutile, cum spunea Blaga o metafora face poezia iar doua o ucid. Descrierea soricelului mi se pare futila si ma face sa rad, poate daca ai fi spus "ca un soricel negru cu urechi roz" sau daca aruncai la inaintare sobolanii ciumei care, desi fumati, mai au ceva putere de expresie macar pentru adolescentii din ziua de azi care nici n-au auzit de camus.
pentru textul : Pandora denu stiu cat de celebru e de fapt. citeste-l cand mergi cu trenul :) oricum, pentru un om care sta la propriu fata in fata cu moartea, vorbeste despre ea cu o naturalete aproape reconfortanta.
pentru textul : Lunea se moare uniform deNu pot nici in vreun fel sa-mi inchipuiesc cum vine treaba cu un prezent înmulțit cu niște câmpuri electromagnetice si care e rezultatul. Dar de un lucru as fi sigura: nimeni, niciodata, niciunde pe niciun camp de oricare, de pe Terra, nu a terminat vreun poem in "lopată". De unde si originalitatea pastelului.
pentru textul : pastel de iarnă dedan, fireste ca esti tentat sa crezi ca nu ma iubesc deloc, dar te inseli. putin putin tot... deci, nu-l scot inca. serios acum: virgil, chiar este interzis sa punem diacritice??? calilean, te astept cu raspunsul la intrebarea colocviala dar franca si amabila: "tie iti place cum scriu eu?" si: "de ce?"
pentru textul : de dragoste deȘi aici ai remarcat corect, 1 e de la 'cineva'. Apoi e doar o idee de a marca într-un fel curgerea timpului. Cât despre 1.15, da, ar putea fi în Geneză. Mulțumesc.
pentru textul : flu & stuff dePrimele trei „strofe” sunt dovada practică a ceea ce spui mai spre sfârșit: fericirea nu e obligatoriu să fie clară, nu trebuie neapărat declarată, „pot înota fără tubul de aer, fără labe mari de scafandru”? Nu de alta, dar începutul „intrigă” nițel prin descrieri de lucruri atât de simple și la îndemâna oricui, chiar stângaci realizate parcă... Mai apoi începi a simți că lucrurile nu sunt observate de un ochi oarecare, ci de unul conectat la un suflet sensibil care CAUTĂ ceva anume privind aiurea într-o lume normală, provocând o ploaie în stare să transforme „nisipul” în vise împlinite. Așa s-a văzut de aici, de după monitor:) Îmi place poezia ta, mulțam!
pentru textul : La capătul lumii deInteresantă prezentarea unui subiect notoriu din trei perspective. Descoperirea doctoriţei, surprinde şi cititorul prins de firul descrierii. Asistenta pare a reprezenta opinia dezaprobatoare a majorităţii celor care au aflat ştirea. Poate ar trebui reformulat aici: "Asistenta şi pacienta se retrag într-o cameră alăturată, unde se află ecograful".
pentru textul : Ecografia unei întâmplări dede fapt n-am schimbat nimic, Andule, asa a fost de la bun inceput...:) cred ca ai fost victima unui fel de ...automatism al lecturarii. chiar ma gandeam zilele trecute ca ceea ce numin noi "clisee" sunt un fel de reflexe Pavlov culturale, cu atat mai eficiente cu cat citim "pe diagonala" ori in graba, mai putin dedicati continutului si mai mult formei.
despre motto: eu nu cred ca el (mesajul sau) exclude pe cineva; nu trebuie decat citit si inteles. voi spuneti ca este elitist din pricina provenientei sale...ma intreb: daca ar fi fost din Sfantul Pavel, mai era elitist?
fireste ca textul nu e perfect, e numai un vis despre perfectiune...
pentru textul : de unde cuvântul nu poate ajunge deva multumesc pentru opinii. :)
Da, ai dreptate, George. Am venit aici, scârbit de nepotisme și pupincuriști. În cazul de față cred că este doar exigență; nu este vorba de idei preconcepute!
pentru textul : o viziune a insentimentelor deah, nu, eu nu am facilitatea de a sterge comentarii si daca as avea nu as folosi-o. multumesc de comentariul aplicat, o sa tin cont.
pentru textul : i. depe scurt şi cu prietenie:
pentru textul : în fiecare este o rație de stimă de"ce deștept îs" - ce deștept sînt
"domnișoară italiană" - domnișoară italiancă
A fost o încercare de a scrie ceva în stil clasic... Prima strofă a fost puțin modificată (sper eu, îmbunătățită) de la primele comentarii. Am corectat greșeala de scriere (am nimerit cam des pe lângă taste în ultima vreme și acesta nu e un lucru de laudă). Mulțumesc mult, Marina, pentru comentariu și corectură.
pentru textul : Gâdilat de gâde deambra-magdalenă sau despre sufletul lui iona care în balenă miroase a nucă dacă totul este "deșertăciune", vitalismul este singura certitudine a unei trăiri superaltive; dincolo de materialitatea unei lumi imposibil de înțeles și de spiritualitatea imposibil de argumentat rămâne frustrarea incognoscibilului principiu ce ne însuflețește și ne conferă valența unui "organism viu". cu drag, Vasile Munteanu
pentru textul : Graal deCitit. Plăcut. Compilat. Nu în «cod mașină» ca să văd, apoi, dȃnȃnd «dump» de memorie (operativă) ce-a iesit. Ci direct în «rețeaua (aia a mea) neuronală» - similară cu a noastră, a tuturor - în care «discretul» tinde spre «tau-ul» «alefurilor» lui Cantor al mulțimilor «subtile». Despre care, puțini dintre noi, suntem conștienți pentru a le pune la lucru, avȃnd «minți deschise» - din «interior» spre alte «realități», mai profunde, pe care le putem percep prin ceea ce alchimia zice că ar fi un «simț interior»; care poate conduce la o «imaginatio vera» și nu la una, absolut iluzorie, de care «hartiștii» fac, adesea uzul abuzului în «producții» ce se înmulțesc «infinit numărabil» curgȃnd din niște «automate stohastice»….Stop! Dar, totuși, nu mă pot opri să nu dau un exemplu: «STEAMPUNK-ul», ultimul răgnet în materie de «inovare» în artă din America aia care… așa și pe dincolo…. Marin Preda în „Cel mai iubit…”, spune, undeva, prin glasul lui Petrini, că i-ar plăcea să fie nemuritor. Dar cȃnd se gȃndește că nu știu care lepră de director/subdirector/activist (nu-mi mai amintesc exact) ar deveni și el simultan nemuritor, preferă să moară (cȃnd îi va veni ceasul). O treabă legată de psihologie îmi vine acum în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe (vezi Deleuze). Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. Evident, e absurd și într-un caz și în altul. Singura treabă care-mi pare a ține de luciditate și nu de „rațiune” sau „înțelepciune” este de a nu regreta nimic din trecut (mortul de la grupă nu se mai întoarce) și a nu îți dori nimic pentru viitor. Ci să trăiești, în fiecare clipă prezentă, din plin. Pentru că numai așa: „dacă aici ar răsări un parc o iarbă și o bancă zorii n-ar mai cântări decât trupurile noastre adormite” Sau, cum se povestește: Gurjdiev se plimba o dată împreună cu discipolul său Uspenski, pe o stradă plină de «oameni» care mișunau în plină zi. Și Uspenski, într-un moment de «insight», exclamă: Ce dracu dorm ăștia tot timpul?! Ți-aș da o peniță. Dar zice lumea ca-s subiectiv. Și n-am curajul răspunderii. Pt. că știi bine că mor de dragul părerii care-o are lumea despre subsemnatul. Așa că nu se «cum(se)cade». Gorun
pentru textul : nevermind deMultumesc, Dihanio - nu ma speria.:)
pentru textul : Atât de mici deEu m-as feri de "sexualizarea" poeziei... e adevarat, femeile sunt in general mai sensibile :-) Problema mea cu acest text e ca-i atat de invechit incat cand il citesc simt pe gat un praf din acela de carti de la biblioteca pentru toti... Eu am mai spus-o in repetate randuri, nu sunt impotriva scrisului sa zicem a-la-nichita sau a-la-macedonski, sau a-la-barbu, dar fratilor, sa scrii ca nichita (cazul de fata) insa mult mult mult mai prost e ... ridicol e... sinistru, pe cuvant de onoare! Foaie verde de albastru ma doare un cal maiastru si-am zis pasare de peste desclestare de ce creste si secunda am zis de ora curcubeu de aurora si am zis unul de doi si zapada de noroi... din memorie-am zis de-a valma si-am crescut osul cu palma :-) Cu riscul unei sanctiuni altadata eu as fi dat o penita pentru urmatoarele: Prada neprinsa (ca daca ai fi prinsa ar fi tautologie, nu? cum ar suna: prada prinsa??) abia la sfarsit voi sti (din nou cum ar fi fost "abia la inceput as fi stiut" sau "as sti") că (vers simplu, identificabil poetic)... CĂ... pauza de gandire carevasazica dupa ce ma ucizi... aici e un pic de tensiune n-am sa mai mor... niciodata, ca sa fie totul clar, nu asa simplu n-am sa mai mor, ci niciodata. (desigur nu apas butonul ca atunci Virgil chiar ar avea motive intemeiate sa ma arunce iar afara de pe site) "cazusem stramb cu verbul peste orizont ca l-am facut sa fie-n doua ca bucile unui copil de inger pe mare-atunci cand ploua" - tot din memorie Citeste Caline Nodul 24 al lui Nichita din Noduri si semne... o sa-ti placa si apoi sa mai scrii din astea cu am sa mai mor niciodata Sinistru, Andu
pentru textul : Și dacă deHanny - de părerera și impresia ta de cititor am ținut cont și sonetul de mai sus are, în acest moment, substanțiale modificări de care sunt satisfăcut. Virgil ne-a anunțat că în curând textele se vor putea edita. Atunci voi face și eu cuvenitele schimbări, neutând cine le-a provocat. PS. Mi-ai adus aminte de un actor cu care nu de mult am avut un dialog pentru radio. Se pare ca avem ceva pasiuni comune.
pentru textul : Mă simt întreg prin clipa ce mă cheamă deAranca am corectat.. sper ca apar accentele in franceza cum trebuie. Restul e hazard..
pentru textul : Un Poet Român la Paris deŞi invers are o logică, dar nu cea pe care am vrut-o; "povestea" nu mai există în virtutea deznodământului existenţial, ci al incipitului. Mulţam!
(şi bun revenit pe H.!)
pentru textul : Primul infern dedacă aceeaşi poveste cam, totuşi cu rezultate diferite. de exemplu sarcina o duci în spate şi te poţi elibera de ea, ca şi creştinul lui john bunyan. cam aceeaşi poveste, aproape, la paiul şi bârna. mulţam de vizită, mă grăbesc, e zi de vot. 6 noiembrie.
pentru textul : dincolo de iluzie desunt onorat de semnul auriu lăsat de tine. Această subiectivitate de care pomeneai nu este absolută, ea are în spate educație, cultură și sensibilitate... Îți mulțumesc
pentru textul : între noi golul ca o măduvă a unei coloane fără sfârșit deMaimuţică,
Asta chiar ai nimerit-o. Iar Dihania nu are dreptate, tocmai finalul este ce trebuie. Spre deosebire de :
“un deget lipit de nas
un memento mori
discursive”.
Deşi prezentul text nu este tocmai geni(t)al, peniţa o merită. Ca dovadă că ştiu să fac diferenţa între scârna de lingău şi ceea ce scrii bine, din păcate extreme de rar.
pentru textul : octopus deAsta nu mă scuteşte să te invit la continuarea pamfletărelii pe care abject ai început-o cu mine, dar şi cu alţii şi care personal chiar mă distrează. Să văd acolo cât te ţin curelele. Pentru că, de la Arghezi încoace, pamfletul îşi merită existenţa în măsura în care este făcut cu imaginaţie (chiar scabroasă, dar nu cu înjurături gen “HUO domnule gorun țara moare și baba și moșu se piaptănă. E drept, văd că ai babă mult mai tânără.”). Hai, eşti în stare?
am mai modificat și scos cîte ceva.
pentru textul : scrisori imaginare III deTextul lui Ștefan Ciobanu a existat și comentariile la fel în care existau expresii de genul "bisericuțe de pițigoi, cu pițigoi, între pițigoi etc" . Ai fost cucerită de o expresie. Ai folosit-o (coafată adaptată etc). Cu titlu de colecție. Problema este că ai recunoscut acest lucru de la început, însă brusc ai fost extrem de nervoasă. Tu ai fost cea care ai strigat "sa fie clar..biserica pitigoilor imi apartine ca si formulare, iar asupra acestui lucru nu am niciun dubiu." Faptul că ai șters subtitlul "biserica pițigoilor" iarăși demonstrează acest lucru. Nu poți șterge însă comentariile de la acest text. Nu înțeleg de ce te simți tu jignită.
pentru textul : bunica mea a fost o lebădă neagră deDe fapt, ca să revin, Marga, comentariul tău îmi amintește izbitor de unii comentatori de filme care cred (sau cel puțin așa trădează că cred) că numai la Hollywood se fac filme și rețeta lui este singura normă cinematografică. E lamentabil dacă nu ar fi ridicol.
pentru textul : iarnă și eminescu deȘi încă ceva, nu m-a ofuscat nimic (asta ca să nu îți faci „gînduri”), am fost însă uimit de ușurința cu care ajungi la concluzia că te pricepi. Nici nu mă refer la concluziile tale, ceea ce ar trebui să îți dea de gîndit este procesul.
Păi, nu culeg poeții stelele, să le ofere iubitei? Nu taie lumina, ca o lamă de cuțit? Nu scârțâie luna, ca talpa de crep a pantofilor? Și câte altele... Nu mi-ai spus, însă, dacă ai găsit și ceva poezie în doina ce-am doinito Sofiei. Cu simpatie, P.S. Nu-l mai pomeni pe dl. sixtus, că iarăși trebuie să las totul baltă și să caut tămâia... =))
pentru textul : doină pe potriva sorții deprobabil ca eu sint mai novice decit novicii, fa un bine si explica-mi
pentru textul : să ne rugăm dePagini