imi place poemul, vehiculeaza mijloace stilistice ce aleg sa infrunte acel inexplicabil din noi si sa-l exprime.
„o camasa de forta ca o redingota” e subtil si bine gasit, o rupere de simetrie in favoarea poeziei de dincolo de cuvinte.
mi-a placut mai putin versul 3 si 4 si finalul cu gandurile care „infloresc”, care scade impactul discursului poetic.
ganduri bune!

Anca, recunosc ca mai am foarte mult de invatat, asta e... dar era destul de evident cat de ironic era acel "draga". nici acum nu am inteles de ce ai facut trimitere la mine. eu nu stau la panda, Anca, pentru a-ti numara si cauta greselile, am alte lucruri mai importante de facut, inclusiv a invata. p.s. virgil, imi cer scuze si eu

si care e sugestia?

Imi place sa vad paharul plin dar cand am feed-back "in rest nu e chiar rău" ma pune la fiert si seaca toata apa din pahar. O sa incerc Alma. Multumesc de trecere si semn. Sunt poezii in care prefer ambiguitatea dar in aceasta nu am simtit ca trebuie.

e un drum lung, dar merită. mulțumesc pentru trecere și pentru modul cum te-ai apropiat de poem:)

Laic si religios in acelasi timp, un text care pentru mine are o atmosfera excelenta. In strofa a doua nu m-am impacat cu acel fluierat in biserica-imagine mai putin puternic in comparatie cu suflarea dintii. Retin: "eu am cunoscut femeia doar prin prescura întinsă de mîna ei mie" si finalul demn de un psalm, din punctul meu de vedere. Un text aproape mistic, aproape pieta, un text care m-a impresionat cu linistea lui, o impacare dincolo de umanizare. Remarc si titlul foarte inspirat.

Văd că fac ce fac și dau peste tine Vladimir. Fără Rotaru și djinii lui. Onorat să fim din nou colegi de năzbâtii virtuale. Poate mai facem ”un cuplet” pentru furtună, uragan... Ca de obicei o poezie marca Negru. Nu am steluțe nici comentarii savante – dar știu ce-mi place.

Virgil, imi fac in mod responsabil autocritica, eu fiind unul din membrii cu profilul alb. O sa remediez asta in zilele urmatoare. Sincer, nu mi-am imaginat ca prezentarea biografica si poza sunt relevante pe un site unde textul in sine conteaza, nu autorul...insa, fireste, daca asta este cutuma, abaterea ar semana a impolitete. Asa ca...vox populi, vox Dei!

Cred că îi vedem cu toții și pe aceștia, poate doar e mai greu să ne imaginăm poveștile lor nespuse. Ori poate că mult mai adesea tocmai astfel de oameni au câte una de spus, iar noi nu avem timp să o descoperim. Dinspre mine, este cât se poate de "materializată" așa cum este. Nu știu ce și dacă va mai fi ceva dincolo. Mulțumesc de ochiul atent, la rându-ți.

e ușor să faci praf, însă pentru asta trebuie să treci de la aspirator la mătură. ok. citește-mă. am udat mătura. aștept părerea ta. cu sympatheia, yester

Rãspuns pentru Ela (eratã) 1. In strofa I-a: greșit, într-adevãr, "negrii" sori de la starsit. Trebuia "negri" . De ce când "negri" când "negrii" ? - Aici e mai mult de discutat; sper sã reiasã din context. 2. A doua observație e absolut corecta. G.M.

Paul, ai reușit prin acest poem să esențializezi niște adevăruri exprimându-le, aparent, atât de simplu, încât te întrebi dacă nu cumva arta stă în puterea simplității. Să exemplific: se știe că înaintea plecării, oamenii au acel moment de luciditate în care parcă stau de vorbă cu Dumnezeu și spun acel ceva „genial”. De aceea, imaginea simplă de copil cuminte care ridică două degete în fața Învățătorului pentru a spune ceva genial, e atât de potrivită și de sugestivă în acest context.
De asemenea, simularea plânsului și a părerii de rău le-ai surprins atât de bine, cu o fină ironie și chiar cu înțelegere .
Versurile „morții sunt așa simpatici cumva și foarte înțelegători/ o companie selectă chiar” cred că sunt doar vârful unui iceberg cu o „densitate teologică” foarte mare. Așa am perceput eu acest poem. De-am luat-o pe arătură, știu că vei zâmbi cu înțelegere :)
N-am înțeles aluzia titlului și nici de ce „spital nou” . Sunt convinsă că au o anumită semnficație, dar poate că fac parte din partea nonvulnerabilă a poetului. Așa că te rog să nu-mi răspunzi :).

dar vezi modificarile