"asa se intimpla si cu dragostea", trecind prin poezia ta, spre ora resemnata a amiezii, toate gesturile noastre definitive dincolo de trenuri inevitabile si iata cum "te inventez în această clipă sărutându-mi fruntea până devine de sticlă și se face lumină în cotlonul din gamba mea dreaptă ca într-un opaiț al bunicilor" as mai slefui putin strofa a doua, daca imi permiti sa iti spun, dar te las pe tine sa gasesti acelasi praf de stele ascuns in ora celorlalte zile... pentru ca asa cum spui si tu, trecem mai departe inventind ceea ce nu avem, ceea ce dorim negasindu-i inca numele, pastrind ireversibila trecere a culorilor inchistate intre prejudecatile altora: "și totuși cât de puțin mai e și se face departe"

cred că ai putea renunța la "liliachii" și la "albastră". (chiar dacă știi că eu folosesc culorile, aici nu știu de ce forțează expresia, devin un surplus, și la aripi, și la uitarea de sine, mai ales). și cred că merge reformulat cumva "gîndul-timpan". destul de șocant acel "scuipe", într-o poezie care merge pe andante. mi-a plăcut mult "șapte piei de origami".

recitesc, din cand in cand, cateva (nu multe, dar nici putine) poezii scrise de tine. asta va fi una dintre ele.

Precizare: am spus ca, cel putin la inceput, windows nu a fost sistem de operare ci doar o simulare a unui astfel de sistem pentru ca, atunci cand a aparut windows, el fiind o interfata grafica, folosea primitivele MS DOS (tot al Microsoft) de acces la hardware. Ulterior nu stiu ce s-a mai intamplat. Oricum atunci, la inceput, windows se misca destul de greu ne beneficiind de dezvoltarile hard (miniaturizare) aparute ulterior. Dar toate astea nu stiu in ce masura intereseaza acum, mai ales pe utilizatori. Totusi am simtit nevoia sa fac aceste precizari pentru corectitudine (fata de nine insumi) cand am afirmat ca initial W. nu a fost sistem de operare.

pentru mine nu e nicio problemă, rolul acestor expresii e de a întări anumite însuşiri.
...
a fost odată ca niciodată
un uriaş cu ochii albastri
îndrăgostit de o femeie mărunţică
ea visa să aibă o căsuţă foarte mică
(Nazim Hikmet)

aşa. îmi place poemul tău/abordarea pentru că are identitate în contextul reconfigurărilor structurale din poezia actuală. apreciez la o creaţie reperele care ţin de complexul expresiei artistice şi nu tematica care se pliază pe algoritmi temporali. un întreg oscilînd între revelaţie şi îndoială. pot să am o slăbiciune pentru strofa doi? şi nu ştiu de ce pentru canarul albastru care indiferent de simbol am încredere că se va transforma în cuvînt.
am strania senzaţie că ai făcut sau ţi-ai un dar! să fie de vină febra sărbătorilor?

re

Gorune, despre "intuitionismul logic" am putea, desigur impreuna, curge rauri de cerneala virtuala. Eu insa ma voi multumi aici sa-ti spun ca nici eu nu ma simt prea bine, iar Rees a fost intotdeauna un dragut. Multumesc tie pentru aceasta lectura. Andu

Francisc multumesc de opinie... se pare ca ai rezonat mai mult cu partea a doua a constructului.

Ioana, cu ideea aceasta ne oferi sufletul tau. Acum, pentru atunci, ne-am strans cu dureri vechi. Textul meu personal este: Luni (2006-02-05 ) suprafața mea inutilă era în siguranță deși o pedeapsă creierului meu neîmblânzit îți spuneam amorurile noastre sunt jalnice un mod de a ne minți că existăm cu adevărat apoi după ce m-am convins de asta luni am murit pe bulevardul m. kogălniceau și singurul om care era acolo singurul pe care îl ținusem în brațe până atunci a sărit să mă înmormânteze în pântecul oval al poeziilor scrise insomniile tâșneau din mine ca niște elastice luau cu ele bucăți de carne putrezită muzica se scurgea pe asfaltul rece ca o silabă învechită acasă mama de abia începuse să fie mândră de mine de ochii mei gri deraiați ca trenul spre bv unde ninsese puțin ultima dată luni a plecat și tăcerea mea ca un copil tăcerea dureroasă confuză avea solzi de pește și gust de răni infectate din genunchii lui dumnezeu și am știut luni am simțit că la gunoi nu se mai poate arunca niciodată nimic

frumos weekend de halloween, s-a lăsat cu o droaie de treat-or-trick, după cum ne povestişi aicea. În urmă, venind repede, e Thanksgiving-ul, cu ale lui îndatoriri şi îndemnuri. Ca o idee, îţi sugerez să vizitezi un orfelinat sau o leprozerie, apoi să ne scrii un jurnal.

"Cand un text se loveste de un cap si suna a gol" - sigur este un cap de autor! Platon este chintesența rudimentelor filozofice! Ce e atât de greu?! Parcă am putea vorbi de istorie (și finalitate, uneori) fără a admite repetabilitatea (ciclicitatea, potrivit M.D.I, fiind unul dintre principiile ce-o fundamenteză) acesteia, ca experiment "up-gradat" - în spațiu și timp! Poate că ieșirea din post-modernitate, cu toate debarasările de concepte, axiome, propoziții filozofice axiomatice, lovite de desuetitudine, va decela noi esențe, din scoriile platoniacismului, desuet și defazat, temporal!

excelent. există unele chestii pe la sfîrşit (de exemplu: "Pe la colțurile tavanului șoptesc căderile") unde mi se pare că încerci să poetizezi în mod inutil. Dar în mare măsură textul reuşeşte să surprindă printr-un un mod de a reprezenta, a exprima o stare în registrul suprarealist. Nu mă pricep prea mult la proză dar ca şi cititor am experimentat o incursiune într-un univers care m-a făcut să îmi doresc să nu se mai termine. Iar pentru proză asta este ceva rar. Bănuiesc că ştii asta.

Virgil, am vorbit chiar acum cu Trinity si, desi era fisticita (ca ea nu stie sa primeasca usor complimente), mi-a zis sa-ti transmit salutari si ca va mai scrie asa...sau altfel:). ...Si asa este cazul, se pare, cu Trinity.

Maria,

...pornesc acest comentariu cu speranţa/dorinţă ca tu să-l receptezi aşa cum trebuie, aşa cum este - un comentariu care nu dă verdicte, ci doar opinii probate/probabile.

...Cred, de fapt, sunt convins că ai talent. Destul. Şi tocmai acest lucru mă face să intervin. Dar talentul tău este greşit exploatat/pus în valoare. Pe scurt spus, trăgând o linie sub toate textele tale pe care le-am citit (şi am lecturat tot ce ai postat), consider că faci unele greşeli pe care mulţi oameni le fac (mai talentaţi ori mai puţini talentaţi), respectiv acelea de a:

...confunda frumuseţea cu înfrumuseţarea, starea de poezie cu starea, estetica limbajului, cu estetica lirică. Mai exact, luând pe rând termenii de mai sus - mulţi presupun că frumuseţea (valoarea) unui poem rezultă din puterea de-a idealiza (formal/stilistic) un oarecare aspect. Nu este aşa! Aici, avem de-a face cu poetizarea. Frumuseţea (valoarea) trebuie să vină din veridicitatea simplificată a faptului respectiv; abia aici figurile de stil pot avea rol. Tot astfel, urmând palierul starea poetică vs stare, mulţi au impresia că a atribui oricărui moment din viaţă importanţă lirică, înseamnă a avea putere creativă; că a simţi este egal cu a avea talent. Nu este aşa! Aici este vorba doar de exacerbare aproape narcisistă. Este evident că nu orice fapt, cum ar fi, servirea cafelei într-o dimineaţă de mai/surprinderea căderii unui măr/statul la coadă, la pâine... nu este demn de-a fi pus pe foaia veşniciei. Fie el presărat cu orice filosofie pretenţioasă ori chimie sentimentală. Starea de poezie înseamnă a lua dintr-un moment doar ceea ce este unic, caracteristic numai şi numai autorului... şi nici asta nu-i de ajuns. Acel ceva trebuie să fie şi irepetabil.. Acel ceva trebuie smuls din banalitate, trăit, înţeles şi tradus celorlalţi prin instrumente lirice cât mai personale. Mai departe, tot mai mulţi cred că estetica limbajului este totuna (şi de ajuns) cu estetica poeziei. De aceea, vei întâlni, poate că ai şi făcut-o de multe ori, texte siropoase, diabetice de-a dreptul (flori, lună, soare, câmpii, inorogi, îndrăgostiţi sub copaci, vis, zei etc etc etc). Sau, dimpotrivă, preţiozităţi lexicale de te iau măselele. Aici e vorba de veleitarism/manierism (infantil)

...Ei, suspeectez că, uneori, ai tendinţa de-a scrie apelând la unele trăsături negativă din cele de mai sus. Nu ştiu din ce motive, nici nu îmi dau cu presupusul. Dar cred că iroseşti talent şi, de ce nu, timp. Repet, tot ce am scris mai sus nu reprezintă verdicte, ci doar concepţiile mele referitoare la universul poetic, în general. Sper să citeşti aşa cum se cuvine acest comentariu.

(voi reveni cu unul aplicat pe text)