cred că în drum spre casă de la birou, de la primărie sau de la centrul de repartizare a muncii, treci de ceva vreme pe la ocolul silvic, să mai stai de vorbă cu iepurii, lupii, dulăii, pisicile...

ok, glumesc, cineva trebuie să scrie şi despre Zdreanţă, Moartea Căprioarei, Cîntecul lebedei, Mioriţa, Mistreţul cu colţi de argint... aşa, cine ştie, se va citi pe băncile şcolii despre ceva alb-că-mai-alb-nu-se-poate :)

ma bucur ca pare fara travaliu. a ființa simplu, e complicat. o sa iau in calcul cele semnalate de tine.
....sau poate niciodată-mi-a plăcut !

Mircea, este un pas spre o prietenie de durată. doar că eu sunt mai tânăr. Vald, îmi plac verbele tale, au farmecul prospețimii unei autostrăzi neterminate din cauza licorilor, cât despre rampă și palier cred că sunt prea tehnice pentru a nu le confunda cu un permis întins la control. per total, ai de la mine un zâmbet prietenos.

deci, pana acum nu am motiv sa ma retrag. mai departe! oferta nu e mult timp valabila! voi scoate textul, asa ca... deci nu a mai primit nimeni de un an pana acum vreo porcarioara in numele meu? :)

îmi cer acuze. am înţeles eu greşit. şi era şi ora 4 dimineaţa. la mine

Remarc sarcasmul, de accea, "a buşi" e perfect plasat.

oricît de reușită (și amuzantă) ar fi prozodia, prima jumătate a textului nu este poezie. a doua junatate (cam de pe la „babo vera”) poate fi numită poezie și are un anumit ritm interior. pe alocuri insa se cam repetă și nu prea reușește să iasă dintr-o capcană ideatică.

felicitari adrian si raluca, e bine ca n-am sa fiu vreodata in vreun juriu, v-as recunoaste si premia tot timpul. si nu-s sunt biased, am dreptate. :o)

voiam doar sa-ti spun ca e pur si simplu uluitor ce-ai scris aici.
am avut impresia de prapastie cascata intre poeziile pe care le remarc in mod obisnuit si textul asta. reuseste sa scormoneasca pur si simplu in om pana la nestiute si nerostite, e ca un voiaj de clarificare al multor "noduri" interioare. il voi trece la favorite, e prima data cand am impulsul asta. :o)

Cezar, tu iti bati joc de noi? pentru ca daca asta urmaresti eu te asigur ca se poate si sa iti suspendam contul pentru o vreme. textul de mai sus incepe cu un cuvint in care o diacritica este lipsa. daca asa este primul cuvint dintr-un text pe care tu il consideri acceptabil eu ma intreb daca tu intelegi cum se scrie romaneste si ce este acceptabil (sau nu) la un text pe hermeneia. am citit si in continuare. greselile abunda. INACCEPTABIL!

mulțumesc Adriana. Mi-am asumat după cum observi, toate consecințele: "Tetley" este ceaiul meu preferat.

Buna, Alma! este posibil, recunosc ca am probleme cu alegerea titlurilor, uneori imi ia si o jumatate de zi sa ma hotarasc:)
Multumesc de lectura, ma bucur ca inca o data m-a "salvat" un vers!

Nu ştiu cum, dar te faci de râs în continuare prin atitudinea ta, după ce ai demonstrat că nu ai cunoştinţe gramaticale de bază.
Comentariul este penibil şi recunoşti că este negativ datorită răspunsurilor mele. Deşi în primă instanţă ai pomenit de "armonia poemului”.
Este aberant.

Mă opresc aici. Nu mă pot pune cu tine.

Cu stimă

Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor???
Aceasta este întrebarea…
Cu stimă, I:P.V.