Eu cred ca textul este vivace si perspicace. Desigur, antrenamentul mintii este un exercitiu care ne pune oarecum la adapost de unele capcane pe care viata asta ni le intinde cu gratie, cum ar fi ignoranta si sedentarismul, asta ca sa nu mai mentionez colesterolul si desigur, fumatul. Insa uneori (la fel ca in cazul de fata) obiectul catre care se indreapta acest antrenament al mintii conteaza si el, devenind uneori esential in cazurile de delir, care sunt multe si lungi, mai lungi decat calea ferata de la Vascauti la Barlad. Postmodernismul este un subiect nu doar ultra-dezbatut, dar este poate un exemplu de aberatie mondiala in forma ei pura, adica asa cum mai rar intalnesti, pentruca daca mai intalnesti un om care abereaza, e normal, dar sa vezi ca o buna parte din omenirea asa-zis intelectuala a planetei abereaza, asta este chiar ceva deosebit. Iti trebuie multa maiestrie sa faci din rahat bici, dar si mai multa iti trebuie ca sa-l pocnesti si inca si mai multa sa-l faci sa se auda pana la capatul satului. Eu cred, in incheierea postmodernistei mele dizertatii, ca: 1/ Primul postmodernist cunoscut noua a fost Homer si 2/ Carl Popper a fost un mare plicticos Andu
o poezie despre durata subiectivă: „in ce an suntem” , despre trăirea ce împrumută zambete dintr-un trecut ce o ia înaintea prezentului, mereu intre metafizic si real dar care iese din plan abstract prin folosirea timpului prezent la final, „ sunt asa fericit” , spre deosebire de folosirea trecutului la inceput de poem „eram asa fericit” … de fapt cred ca e o stare de hiatus cand te simti stapanul unui timp trecut, ce simti ca inca iti apartine … mi s-au lipit de suflet prin simplitatea si naturaletea tonului, versurile: "Când greșeam, îmi luai dragostea deoparte" , la fel: " Îi ceream mâinile. Adormeam cu ele sub cap" o poezie ce dezvaluie trairea prin toti porii, cu fricile acelea inerente dar cu atat mai frumoase, mai senzuale, ale adolescentei, ( nu stiu axact de ce dar imi suna ca niste rememorari pe panza unui timp adolescent) : "Mă temeam să nu dispar când pocneai din degete" imi place si „ impanzitul” acela, cu accentul lui ludic, care apropie de zambet...
sincer acum realizez si eu ca partea cu maimuta e in plus
un sfarsit in universul nostru este de fapt Big-Bang in altul
multumesc de citire si sfaturi
Ps: sunt nou si nu stiu daca pot modifica textul
Prozodia este buna , textul destul de reusit. "Printesa" si "printul" intra in legatura cu "bibliotecile fantaste". Ma cam pierde triunghiul printesa, eu-liric, print prin modul de adresare(direct catre printesa, printul pierdut in harti...) Ialin
„ poemele sunt ca flacarile vii de pe comori lasate de urma gandurilor noastre, ca potecile unei ierni rupte de lume” foarte frumoase cuvinte Marina ... finalul acesta fara echivoc, mi s-a parut potrivit pentru ca voiam sa accentueze imaginea reala a unui timp trait mereu pe margine(a) prapastiei; probabil ca nu are forta finalul asta, ca e prea abrupt... dar asa l-am simtit eu. e aiurea sa explic , vezi tu, mereu lasam o parte din noi in vers, versul este viu pentru ca este traire; sunt versuri pe care le modific cu usurinta, pentru ca simt ca pot spune mai mult, aici insa m-am poticnit ... dar daca mi-ai semnalat o sa incep sa ma detasez putin de imaginea din finalul, care nu stiu de ce mi s-a parut perfecta:) iti multumesc ca stai pe-aproape!
da.
cum ar fi femeia cu bărbatul. amândoi sunt oameni. religios vorbind ei nu pot trăi unul fără celălalt. sunt truisme, părerea mea.
de ex: eu vin cu femeia şi dacă dvs. nu veniţi cu bărbatul, femeia rămâne incompletă. şi invers.
nu e mare chestie dar e important, nu?
interesanta idee, imagistică, realizarea în poem mi se pare însă că lasă mult de dorit
'nu
a ciripit prima pasăre' - greu de înțeles cum poate fi ciripit un 'nu' sau poate (și mai hilar) înțelegem că pasărea respectivă nu 'a ciripit nimic' - era o pasăre care, la o adică, ar fi avut ce 'să ciripească' dar 'nu a ciripit'...
apoi imaginea cu păsările (care nu au ciripit nimic) și care 'își suflecă aripile' mă duce cu gândul la desene animate și atât.
În concluzie am citit un poem care reușește să distrugă o idee bună transpunînd-o în versuri lipsite de inspirație.
dragul meu actaeon, cind vei invata sa vorbesti fara sa jignesti, te asigur ca nu voi avea nici o problema sa iti raspund. Pina atunci insa ma tem ca nu pot sa o fac. Te rog, nu imi cere sa ma demit. Multumesc.
ok, Andule. există două caregorii de oameni. unii care vorbesc porcos la ei acasă și alții care vorbesc porcos la ei acasă și în public. cred că îți este cunoscută noțiunea de „public”. anyway, pe hermeneia ești în public. aici, printr-o înțelegere comună am decis să nu vorbim unii cu alții așa. tu văd că insiști să faci parte din a doua categorie. nu este nicio problemă. pentru noi. doar pentru tine. la prima recidivă știi ce se va întîmpla și te asigur că nu te voi mai anunța. o zi bună.
Multumesc, Dorin. Adevarul este ca ma feresc sa scriu texte prea lungi. Mi s-a reprosat candva acest lucru.:) Dar, recunosc, si pe mine ma nemultumesc mai toate textele din urma, chiar si Galbenusul. Probabil vor ramane doar Casutele umblatoare. Totusi, merg inainte , in cautarea, de ce nu, a unui nou stil pentru un nou volum.:) Spune-mi cum ai vrea, mai concret, sa fie poezia pentru copii pe care ti-o doresti. :)
Ela, sa stii ca am redescoperit kvasul aici, in California. Si icrele de Manciuria. Merci de corectura. Sapphire, da, cred ca sint intr-un "mood" mai de experimentare in ultima vreme. Te invit sa participi si tu.
Daca iau in calcul si "nenumarate" sunt 6 "numere" in 11 versuri. Matematic vorbind ai aproape un "numar" la doua versuri. Citind textul cu voce tare, devine exasperant. Textul asta e de genul numar, superlativ stilistic, superlativ stilistic, numar, superlativ stilistic, numar, numar...
"sub arcadele porților voastre închin cuarțul tăcerilor ca pe un prunc abia alăptat de întâia zăpadă. frumos acest final si poemul nu-i unul de aruncat la cos! e un omagiu adus omului lumina. as elimina din text "din an in paste". Cu speranta ca vei taia acest surplus dau o penita, prima de altfel.
Iata, voi face o tentativa de a "reinvia" spiritul a ceea ce, cred eu, ar trebui sa fie un comentariu literar pe Hermeneia. Si fac asta in speranta ca voi mai vedea comentarii pe Hermeneia care sa spuna si altceva decat acelasi banale "technicalities". Si pornesc de la ideea ca fado-ul are de-a face cu acea stare de "nefiintare" care are, in foarte multe feluri, si nu doar aparente, de-a face cu practicile spirituale yoga. Catre mijlocul secolului 19 dr. M. Honingberg uimea lumea cu povestea yoghinului Haridas. La Lahore, in prezenta maharajahului Ranjit si a curtii sale Haridas a intrat in stare cataleptica si a fost ingropat intr-o gradina, mormantul a fost apoi pazit timp de 40 de zile. Cand Haridas a fost deshumat, era rece si rigid. I s-au pus prosoape calde pe cap, a fost frecat cu insistenta pe tot corpul, i s-a suflat aer in gura si, in cele din urma Haridas a revenit la viata. Astazi nu mai dispunem de mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea unei astfel de relatari, insa povestea lui Haridas este semnificativa azi pentru mine dintr-un cu totul alt motiv. Pentru ca maiestria sa in yoga nu deriva dintr-o spiritualitate superioara, Haridas fiind cunoscut mai degraba ca un om cu o moralitate dubioasa. El a fugit pana in cele din urma cu o femeie si s-a refugiat in munti unde a si murit in cele din urma (definitiv) si a fost ingropat asa cum se cuvine acolo. Pentru Haridas, Yoga pare sa fi fost inainte de orice, o tehnica fachirica. La fel cum acest sunet inconfundabil al fado-ului este construit astfel incat sa zideasca in cel care-l asculta un templu menit sa spuna o poveste foarte simpla dar totusi atat de profunda: cea a vantului fara de moarte si a apelor oceanului care uda coastele Portugaliei la Cascais. Bobadil.
Asa este Dorine, multa dragoste ce nu se afla in coerenta cu impulsul de a scris aceasta poezie, egalat poate doar de tentatia de a o sterge... de aceea am si modificat preferand lipsa determinatiilor si inceputul.
Andu, scuze trebuie să îi ceri lui Paul. Iar în ce privește bunul simț, toată discuția de față nu are nicio legătură cu al meu bun simț ci cu bunul tău simț. Deci, te rog... scutește-mă...
timp, in sfarsit.
marturisesc ca in aroganta mea, am pretentia ca am dat prima steluta la text. :o)
l-am citit aseara si n-am avut timp sa las semn, e genul care iti da o idee despre cum se cerne calitatea (intr-un singur moment) si cat de slabe sunt poeziile care credeai ca ti-au placut pana acum. cred ca esti foarte talentat, desi tu stii iar eu o spun cam sec.
mai cred ca-i o poezie buna si pentru ca m-am gandit la ea o vreme dupa ce am citit-o. mi se parea foarte solid construita pe detalii si totusi neintrusiva, metaforele sunt de situatie si de aceea foarte fin inserate.
era si ceva care ma nemultumea si am realizat ca nu-mi parea credibila foamea copiilor. am schimbat perspectiva si-am vazut ca cel mai probabil lumea mea e incredibila, daca faptul asta imi pare nereal. si-am fost in situatii asemanatoare in care adevarul semana mai mult cu o constructie decat cu el insusi numai pentru ca era teribil sau mai dezgolit decat putea indura simtul estetic.
pe scurt, bravo e putin. ai provocat o rotatie in lista mea de poeti favoriti. :o)
stimați colegi, am citit cu atenție comentariile postate de către fiecare; voi încerca să mă integrez în această comunitate, propunând alcătuirile mele în formele lor desuete pentru unii (dar singurile aflate la îndemâna mea deocamdată) actualizate prin tipul lor de mesaj și care vor fi judecate pe măsura prezentării lor. Bianca, fii sigură că citesc aproape tot ce se postează și pe acest site, iar faptul că nu relaționez cu autorii nu înseamnă nici dezinteres, nici o redusă capacitate de înțelegere, ci doar un altfel de prezență, cu influențele ei reciproce. Modul elegant în care au fost exprimate majoritatea punctelor de vedere mă face să trec cu vederea intervențiile care s-au vrut răutăcios-corective și mă îndeamnă să merg mai departe.
Ma bucur sa va vad in subsolul unui text de-al meu. Multumesc de aprecieri, sper sa va placa si celelalte texte, daca apucati sa le cititi. Parerea dumneavoastra inseamna mult, stiu cat de bine scrieti. :)
eu așa le-aș numi. sigur, ideal ar fi să trăiești în pace cu ele. pe mine mă obsedează chestii de genul: ieri, la ora aceasta eram la sute de km de locul în care mă aflu acum.
timul e completat de spațiu. iar asta se desprinde și din textul de mai sus, un spațiu ca un pretext al ieșirii din timp preț de o răsuflare. un oarecare element de stranietate vine să completeze un tablou pe care, pentru o clipă, mi s-a părut că l-am mai văzut. la mine în amintire.
p.s. felicitări și pentru comm. l-am luat ca pe o parte din text.
Este de apreciat faptul că e prima dată când se publică un poem în limba sârbă, pe Hermeneia. Cu această ocazie îi doresc mult succes lui Aleks în traducerea volumului său și în publicarea ediției bilingve.
Sunt aici câteva imagini frumoase... Un mare congrat pentru " apa întindea mâinile să mă spele", o expresie pe care mi-aş fi dorit s-o scriu eu.
La capitolul negativ - comparaţii prea multe şi, da, imagini prea multe. De altfel, acesta - abundenţa imaginilor, este un cusur constant al scrierilor d-voastră, cusur care striveşte discursul şi oferă caracter pedant. Dacă ati găsi un echilibru...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Eu cred ca textul este vivace si perspicace. Desigur, antrenamentul mintii este un exercitiu care ne pune oarecum la adapost de unele capcane pe care viata asta ni le intinde cu gratie, cum ar fi ignoranta si sedentarismul, asta ca sa nu mai mentionez colesterolul si desigur, fumatul. Insa uneori (la fel ca in cazul de fata) obiectul catre care se indreapta acest antrenament al mintii conteaza si el, devenind uneori esential in cazurile de delir, care sunt multe si lungi, mai lungi decat calea ferata de la Vascauti la Barlad. Postmodernismul este un subiect nu doar ultra-dezbatut, dar este poate un exemplu de aberatie mondiala in forma ei pura, adica asa cum mai rar intalnesti, pentruca daca mai intalnesti un om care abereaza, e normal, dar sa vezi ca o buna parte din omenirea asa-zis intelectuala a planetei abereaza, asta este chiar ceva deosebit. Iti trebuie multa maiestrie sa faci din rahat bici, dar si mai multa iti trebuie ca sa-l pocnesti si inca si mai multa sa-l faci sa se auda pana la capatul satului. Eu cred, in incheierea postmodernistei mele dizertatii, ca: 1/ Primul postmodernist cunoscut noua a fost Homer si 2/ Carl Popper a fost un mare plicticos Andu
pentru textul : (I) Să definim postmodernismul ?! deo poezie despre durata subiectivă: „in ce an suntem” , despre trăirea ce împrumută zambete dintr-un trecut ce o ia înaintea prezentului, mereu intre metafizic si real dar care iese din plan abstract prin folosirea timpului prezent la final, „ sunt asa fericit” , spre deosebire de folosirea trecutului la inceput de poem „eram asa fericit” … de fapt cred ca e o stare de hiatus cand te simti stapanul unui timp trecut, ce simti ca inca iti apartine … mi s-au lipit de suflet prin simplitatea si naturaletea tonului, versurile: "Când greșeam, îmi luai dragostea deoparte" , la fel: " Îi ceream mâinile. Adormeam cu ele sub cap" o poezie ce dezvaluie trairea prin toti porii, cu fricile acelea inerente dar cu atat mai frumoase, mai senzuale, ale adolescentei, ( nu stiu axact de ce dar imi suna ca niste rememorari pe panza unui timp adolescent) : "Mă temeam să nu dispar când pocneai din degete" imi place si „ impanzitul” acela, cu accentul lui ludic, care apropie de zambet...
pentru textul : An-lumină de tine desincer acum realizez si eu ca partea cu maimuta e in plus
pentru textul : Capăt de drum deun sfarsit in universul nostru este de fapt Big-Bang in altul
multumesc de citire si sfaturi
Ps: sunt nou si nu stiu daca pot modifica textul
Prozodia este buna , textul destul de reusit. "Printesa" si "printul" intra in legatura cu "bibliotecile fantaste". Ma cam pierde triunghiul printesa, eu-liric, print prin modul de adresare(direct catre printesa, printul pierdut in harti...) Ialin
pentru textul : Ȋn biblioteci fantaste deinteresant. ar mai trebui cizelat pe ici pe colo. in plus nu cred ca merge ca eseu.
pentru textul : Mic tratat despre descompunere de„ poemele sunt ca flacarile vii de pe comori lasate de urma gandurilor noastre, ca potecile unei ierni rupte de lume” foarte frumoase cuvinte Marina ... finalul acesta fara echivoc, mi s-a parut potrivit pentru ca voiam sa accentueze imaginea reala a unui timp trait mereu pe margine(a) prapastiei; probabil ca nu are forta finalul asta, ca e prea abrupt... dar asa l-am simtit eu. e aiurea sa explic , vezi tu, mereu lasam o parte din noi in vers, versul este viu pentru ca este traire; sunt versuri pe care le modific cu usurinta, pentru ca simt ca pot spune mai mult, aici insa m-am poticnit ... dar daca mi-ai semnalat o sa incep sa ma detasez putin de imaginea din finalul, care nu stiu de ce mi s-a parut perfecta:) iti multumesc ca stai pe-aproape!
pentru textul : memento deda.
pentru textul : Epifanigramă (2) decum ar fi femeia cu bărbatul. amândoi sunt oameni. religios vorbind ei nu pot trăi unul fără celălalt. sunt truisme, părerea mea.
de ex: eu vin cu femeia şi dacă dvs. nu veniţi cu bărbatul, femeia rămâne incompletă. şi invers.
nu e mare chestie dar e important, nu?
nicodem.
iar eu sa-ti dau dreptate. si iete cum deshtu a sarit tasta. indeed, rusine sa-mi fie ;)
pentru textul : jurnal de front. virtualia deinteresanta idee, imagistică, realizarea în poem mi se pare însă că lasă mult de dorit
pentru textul : fiecare om de'nu
a ciripit prima pasăre' - greu de înțeles cum poate fi ciripit un 'nu' sau poate (și mai hilar) înțelegem că pasărea respectivă nu 'a ciripit nimic' - era o pasăre care, la o adică, ar fi avut ce 'să ciripească' dar 'nu a ciripit'...
apoi imaginea cu păsările (care nu au ciripit nimic) și care 'își suflecă aripile' mă duce cu gândul la desene animate și atât.
În concluzie am citit un poem care reușește să distrugă o idee bună transpunînd-o în versuri lipsite de inspirație.
dragul meu actaeon, cind vei invata sa vorbesti fara sa jignesti, te asigur ca nu voi avea nici o problema sa iti raspund. Pina atunci insa ma tem ca nu pot sa o fac. Te rog, nu imi cere sa ma demit. Multumesc.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deok, Andule. există două caregorii de oameni. unii care vorbesc porcos la ei acasă și alții care vorbesc porcos la ei acasă și în public. cred că îți este cunoscută noțiunea de „public”. anyway, pe hermeneia ești în public. aici, printr-o înțelegere comună am decis să nu vorbim unii cu alții așa. tu văd că insiști să faci parte din a doua categorie. nu este nicio problemă. pentru noi. doar pentru tine. la prima recidivă știi ce se va întîmpla și te asigur că nu te voi mai anunța. o zi bună.
pentru textul : patul în formă de gondolă deMarina, mulțumesc pentru că ai trecut pe aici, cred că acum e mai potrivita imaginea.
pentru textul : Plânsul de rouă/Rosée pleurante deeste ca un leu în cuşcă!
desigur, titlu bun, în concordanţă cu finalul!
"când tac risipesc dimineți pe culoarele minciunii" - cam aşa e, senzaţia este de fals. mai bine să spui ce ai de spus!
pentru textul : perplexitate deMultumesc, Dorin. Adevarul este ca ma feresc sa scriu texte prea lungi. Mi s-a reprosat candva acest lucru.:) Dar, recunosc, si pe mine ma nemultumesc mai toate textele din urma, chiar si Galbenusul. Probabil vor ramane doar Casutele umblatoare. Totusi, merg inainte , in cautarea, de ce nu, a unui nou stil pentru un nou volum.:) Spune-mi cum ai vrea, mai concret, sa fie poezia pentru copii pe care ti-o doresti. :)
pentru textul : Gălbenușul deEla, sa stii ca am redescoperit kvasul aici, in California. Si icrele de Manciuria. Merci de corectura. Sapphire, da, cred ca sint intr-un "mood" mai de experimentare in ultima vreme. Te invit sa participi si tu.
pentru textul : din lumile mele deDaca iau in calcul si "nenumarate" sunt 6 "numere" in 11 versuri. Matematic vorbind ai aproape un "numar" la doua versuri. Citind textul cu voce tare, devine exasperant. Textul asta e de genul numar, superlativ stilistic, superlativ stilistic, numar, superlativ stilistic, numar, numar...
pentru textul : timpi de"sub arcadele porților voastre închin cuarțul tăcerilor ca pe un prunc abia alăptat de întâia zăpadă. frumos acest final si poemul nu-i unul de aruncat la cos! e un omagiu adus omului lumina. as elimina din text "din an in paste". Cu speranta ca vei taia acest surplus dau o penita, prima de altfel.
pentru textul : închinare de cuarț demă bucur să constat că poezia mea ți-a plăcut, Anna. apreciez trecerea ta constantă pe aici:) toate cele bune:)
pentru textul : unei primăveri deIata, voi face o tentativa de a "reinvia" spiritul a ceea ce, cred eu, ar trebui sa fie un comentariu literar pe Hermeneia. Si fac asta in speranta ca voi mai vedea comentarii pe Hermeneia care sa spuna si altceva decat acelasi banale "technicalities". Si pornesc de la ideea ca fado-ul are de-a face cu acea stare de "nefiintare" care are, in foarte multe feluri, si nu doar aparente, de-a face cu practicile spirituale yoga. Catre mijlocul secolului 19 dr. M. Honingberg uimea lumea cu povestea yoghinului Haridas. La Lahore, in prezenta maharajahului Ranjit si a curtii sale Haridas a intrat in stare cataleptica si a fost ingropat intr-o gradina, mormantul a fost apoi pazit timp de 40 de zile. Cand Haridas a fost deshumat, era rece si rigid. I s-au pus prosoape calde pe cap, a fost frecat cu insistenta pe tot corpul, i s-a suflat aer in gura si, in cele din urma Haridas a revenit la viata. Astazi nu mai dispunem de mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea unei astfel de relatari, insa povestea lui Haridas este semnificativa azi pentru mine dintr-un cu totul alt motiv. Pentru ca maiestria sa in yoga nu deriva dintr-o spiritualitate superioara, Haridas fiind cunoscut mai degraba ca un om cu o moralitate dubioasa. El a fugit pana in cele din urma cu o femeie si s-a refugiat in munti unde a si murit in cele din urma (definitiv) si a fost ingropat asa cum se cuvine acolo. Pentru Haridas, Yoga pare sa fi fost inainte de orice, o tehnica fachirica. La fel cum acest sunet inconfundabil al fado-ului este construit astfel incat sa zideasca in cel care-l asculta un templu menit sa spuna o poveste foarte simpla dar totusi atat de profunda: cea a vantului fara de moarte si a apelor oceanului care uda coastele Portugaliei la Cascais. Bobadil.
pentru textul : fado curvo deAsa este Dorine, multa dragoste ce nu se afla in coerenta cu impulsul de a scris aceasta poezie, egalat poate doar de tentatia de a o sterge... de aceea am si modificat preferand lipsa determinatiilor si inceputul.
pentru textul : mijlocul cerului deBogdan, ai remarcat bine despre liniște, atât versurile scurte, cât și despre primul dintre ele. Îți mulțumesc și mă bucur că ți-a plăcut.
pentru textul : silences deAndu, scuze trebuie să îi ceri lui Paul. Iar în ce privește bunul simț, toată discuția de față nu are nicio legătură cu al meu bun simț ci cu bunul tău simț. Deci, te rog... scutește-mă...
pentru textul : patul în formă de gondolă detimp, in sfarsit.
marturisesc ca in aroganta mea, am pretentia ca am dat prima steluta la text. :o)
l-am citit aseara si n-am avut timp sa las semn, e genul care iti da o idee despre cum se cerne calitatea (intr-un singur moment) si cat de slabe sunt poeziile care credeai ca ti-au placut pana acum. cred ca esti foarte talentat, desi tu stii iar eu o spun cam sec.
mai cred ca-i o poezie buna si pentru ca m-am gandit la ea o vreme dupa ce am citit-o. mi se parea foarte solid construita pe detalii si totusi neintrusiva, metaforele sunt de situatie si de aceea foarte fin inserate.
era si ceva care ma nemultumea si am realizat ca nu-mi parea credibila foamea copiilor. am schimbat perspectiva si-am vazut ca cel mai probabil lumea mea e incredibila, daca faptul asta imi pare nereal. si-am fost in situatii asemanatoare in care adevarul semana mai mult cu o constructie decat cu el insusi numai pentru ca era teribil sau mai dezgolit decat putea indura simtul estetic.
pe scurt, bravo e putin. ai provocat o rotatie in lista mea de poeti favoriti. :o)
pentru textul : Noapte bună, copii deMultumesc, ma voi gandi la ce mi-ai spus. Ce zici de "Scrum II"? Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Scrum destimați colegi, am citit cu atenție comentariile postate de către fiecare; voi încerca să mă integrez în această comunitate, propunând alcătuirile mele în formele lor desuete pentru unii (dar singurile aflate la îndemâna mea deocamdată) actualizate prin tipul lor de mesaj și care vor fi judecate pe măsura prezentării lor. Bianca, fii sigură că citesc aproape tot ce se postează și pe acest site, iar faptul că nu relaționez cu autorii nu înseamnă nici dezinteres, nici o redusă capacitate de înțelegere, ci doar un altfel de prezență, cu influențele ei reciproce. Modul elegant în care au fost exprimate majoritatea punctelor de vedere mă face să trec cu vederea intervențiile care s-au vrut răutăcios-corective și mă îndeamnă să merg mai departe.
pentru textul : a catedralei grea singurătate deMa bucur sa va vad in subsolul unui text de-al meu. Multumesc de aprecieri, sper sa va placa si celelalte texte, daca apucati sa le cititi. Parerea dumneavoastra inseamna mult, stiu cat de bine scrieti. :)
pentru textul : Tabu deeu așa le-aș numi. sigur, ideal ar fi să trăiești în pace cu ele. pe mine mă obsedează chestii de genul: ieri, la ora aceasta eram la sute de km de locul în care mă aflu acum.
pentru textul : Ceasul detimul e completat de spațiu. iar asta se desprinde și din textul de mai sus, un spațiu ca un pretext al ieșirii din timp preț de o răsuflare. un oarecare element de stranietate vine să completeze un tablou pe care, pentru o clipă, mi s-a părut că l-am mai văzut. la mine în amintire.
p.s. felicitări și pentru comm. l-am luat ca pe o parte din text.
Este de apreciat faptul că e prima dată când se publică un poem în limba sârbă, pe Hermeneia. Cu această ocazie îi doresc mult succes lui Aleks în traducerea volumului său și în publicarea ediției bilingve.
pentru textul : dunărea în inimi deDomnule profesor va multumesc citire si pentru semn. toata stima
pentru textul : Triunghiuri deSunt aici câteva imagini frumoase... Un mare congrat pentru " apa întindea mâinile să mă spele", o expresie pe care mi-aş fi dorit s-o scriu eu.
La capitolul negativ - comparaţii prea multe şi, da, imagini prea multe. De altfel, acesta - abundenţa imaginilor, este un cusur constant al scrierilor d-voastră, cusur care striveşte discursul şi oferă caracter pedant. Dacă ati găsi un echilibru...
pentru textul : inventar dePagini