monica, la + si - infinit am realizat ca voi afla, de atunci mai departe, in viata, lucruri despre care nu voi afla nimic, niciodata. de curand, incerca cineva sa-mi explic, iar, cum ar trebui sa conceptualizez infinitul. nu a reusit. mi-am adus aminte ca am un poem vechi care ar putea sa-ti mai spuna ceva despre cearta mea cu infinitul. sper sa-l citesti. abia l-am pus. nu fi prea drastica... chiar e unul vechi. :) ma bucur ca-ti place jane doe.
"iar la drept vorbind
ce m-aș face cu un dumnezeu care
să mă exploateze" - eliminând comparaţia, iată o doză de poezie cerebrală de tip fracturist. Mi-a plăcut mult partea asta.
Da, nu am contestat niciodata ca esti pictural in textele tale (oare exista termenul asta in limba romana?). Si cu siguranta ca minuiesti foarte abil cuvintele si sensurile lor. Aproape as fi curios cum ai ilustra o toamna cetoasa pe malul oceanului in California
Profete, ne cerem scuze, dar in viziunea mea, ceea ce spusese Hanny fusese chiar un fel de comentariu. Ma explic, oferind totodata si chei de lectura: Scriu aici de trei Iacob: primul este personajul biblic, cel care dormind cu capul pe piatra viseaza scara si sapa celebra fantana (care exista si azi). Al doilea este Apostolul Iacob, cel care va fi primul martir crestin, murind taindu-i-se capul cu sabia. Fusese primul conducator al Bisericii crestine din Ierusalim. Al treilea este personajul principal din filmul "Scara lui Iacob" de Allan Parker (regizor si al celebrului "The Wall" - Pink Floyd). Acest personaj participase la razboiul din Vietnam, se intoarce acasa, i se intampla o serie intreaga de lucruri ciudate, merge la o gicitoare care ii citeste in palma ca linia vietii lui este deja intrerupta, adica el, de fapt, era mort la momentul acela. Credeam ca Hanny, in cunostinta de cauza, vorbeste chiar despre film si despre starea acestui personaj. E drept si ca nu mai era comentariu literar, ci era deja critica de film, ceea ce tot nu ar fi foarte rau, cred. Una peste alta, imi cer scuze inca o data, observatia Profetului este intru totul indreptatita. Vom tine seama de ea.
Dorin, ai trecut in randurile vanatorilor de influente? :)) nu ca nu m-ar onora asocierea...:) cred ca numai tu ti-ai fi putut imagina o plastilina cernuta!
Îmi pare rău că ai fost jignită sub acest text! Cu atât mai mult cu cât eşti, dacă nu cel, printre userii cu cel mai mult bun-simţ. Asta e - în drumul nostru de-a lovi, uneori trecem peste alţii. O fi şi asta o dovadă de bărbăţie...
poemul e delicat și are imagini deosebite sensibilizate de mesaj. începutul are un impact bun: "să ne ascundem în spatele casei noastre cineva semănase un cimitir avea cruci scuturate vișini iarbă aspră bujori și o biserică unde se mai rugau doar liliecii uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare și fragi" atenție însă la "scrânciobe": e un substantiv neutru (scrânciob - scrâncioburi) .
ai imagini deosebite in poem ca de ex "Luna îmi face cu ochiul întind umbrei fără umbră drept armă sărutul" nu imi suna bine "al unui timp tras prin țigară" in contextul discursului poetic ar merita sa intitulezi poemul chiar "cafea cu noapte"... cred ca e un poem asupra caruia merita sa mai revii putin: orice diamant slefuit are alte lumini.
Erika, faptul că ai hotărât varianta propusă de mine mă bucură foarte mult. voi trece pe viitor și pe la alte texte ale tale. în măsura în care pot, îți voi sugera pe ici pe colo câte ceva. acesta înțeleg că este primul poem al femeii de ploaie, îl aștept cu nerăbdare pe cel de-al doilea. multă inspirație! Madim
În primul rând mulțumesc de trecere și atenționare am modificat cuvintele care aveau greșeli, de ceva timp mă străduiesc să evit genitivalele sper să reușesc într-o zi.
Finalul nu îmi sună foarte bine. De exemplu "la dimineaţă" deşi are o tonalitate arhaică,dă senzaţia de atemporalitate, în alt context, în combinaţia dată nu sună foarte poetic.
Am o rugăminte Virgil, fiindcă am avut şi eu o umilă participare la acest concurs....eu sunt întrutotul de acord cu tine cu o singură nedumerire...putem vota propriile texte? Eu consider că nu prea ar fi corect, de fapt eram obişnuită de la concursuri de haiku cu alt sistem, poate aici e mai bine aşa, fiindcă se presupune că orice membru poate să se judece pe sine.
nu stiu la ce te referi. in momentul de fata dupa logare intri in home page si dupa log out tot in home page esti trimis. si mi se pare normal asa. nu vad unde este problema.
foarte frumos spus: "peste spatele nostru arcuit/ va curge căldura/ până când toată bucuria mea se va aduna în tine". nu cred c-am mai intalnit recent o referire atat de inspirata la ceva ce-mi pare greu de pus intr-o metafora care sa mai surprinda. e scrisa jucaus, fara efort, scotocitul ala in sifonier ar putea singur anunta primavara.
Din respect pentru autorii care au trimis, concursul trebuie să fie continuat, indiferent care e calitatea textelor. Și: sunt câteva texte pe care membrii juriului și comentatori de aici nu ar fi fost în stare să le scrie. Așa că "tastatura mică" și treceți la votare.
1.
"- Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?"
Absolut, da, din punctul meu de vedere, fireşte. Trebuie să-mi placă, să mă satisfacă, altfel cum?! Mai întâi te gândeşti la tine (aici nu e chestiune de egoism, nu e loc de egoism, nici nu încape vorbă de aşa ceva, e chestiune de sinceritate faţă de tine, faţă de persoana ta, este o împăcare cu sinele. Când scrii nu o faci pentru Adrian, Virgil, Raluca, etc. O faci pentru tine, apoi pentru ceilalţi. Când scriu,personal, sunt o avalanşă de bucurie, îi spuneam cuiva, simt aşa cum îmi trece un tren dintr-o ureche într-alta prin cap, e ca un sunet, mut, orb, inexplicabil eşti catapultat într-o altă dimensiune, şi evident, atunci, nu-ţi pasă de ce o să zică cutărică sau cutărica, practic nu ai timp de gândire, este ca în război, porneşti la drum şi nu ai certitudinea că te vei mai întoarce, practic, nu ştii. De ce te satisface poezia în momentul în care o scrii, este simplul fapt că te eliberezi de tine prin tine şi eşti foarte aproape de ţărmurile albe, este o transă, dacă vreţi a meditaţiei spre absolut. Eu am trăit de foarte multe ori fericirea asta (şi nu sunt nebună sau cine ştie, mă rog). E greu de explicat pentru că fiecare se poartă pe sine în spinare, deci nu pot vorbi decât despre mine (a nu se confunda cu narcisismul)pentru că pe voi nu vă trăiesc şi nici nu v-am trăit vreodată, deşi studii arată că îţi poţi transfera gândurile în mintea celuilalt şi la aspectul ăsta a meditat foarte mult Mircea Eliade şi mulţi alţii. Când l-am dat exemplu pe George Stanca, şi nu întâmplător, am vrut să arăt că pe dumnealui îl satisface poezia erosului (nu la modul vulgar - prin urmare un punct de vedere venind şi de acolo, nefiind motiv general de poezie. Acel om prin asta se regăseşte. Eu aşa am înţeles întrebarea şi nu mai revin în sensul ăsta.
Nu pot să mint cititorul dar nici să-i impun poeziile mele, nu pot şi repet, nici nu îmi propun. Ele pot fi slabe sau bune, în funcţie de receptor. Evident, nu poţi lua în braţe expresii gen: băi, nu înţelege ăsta/asta despre ce am vrut eu să transmit aici, nu. Nici eu nu sunt de-acord cu astfel de afirmaţii. Sau că apar acele poezii impuse, cu tematică, sunt de-acord cu ele, reprezintă un exerciţiu pentru autor, dar pentru mine poezia este sufletul care-ţi iese prin urechi,prin trup, practic nu mai auzi, la mine este transă,foarte rar lucrată la milimetru pe ea. La mine iese sau nu iese. Şi repet starea de bucurie foarte mare, de satisfacţie când o văd şi o recitesc. Uneori mă întreb dacă este a mea. Mi se întâmplă să mă emoţionez după recitiri şi recitiri la poeziile mele, şi le iubesc şi le apăr sub toate formele posibile. Dacă aş scrie pentru ceilalţi nu aş mai scrie deloc. Zicea Adrian că se simte mai frumos şi mai înţelept. Absolut, da, aşa te simţi. Nu pot să stau să scriu o poezie într-o săptămână, cum s-ar zice "să se mai aşeze". Ce să se mai aşeze, oameni buni, ce? Poezia nu e roman. Bun, o las o săptămână şi pe urmă mai văd. Aceea este o poezie falsă din start, căutată pentru a intra, cumva, forţat în graţiile cititorului. S-ar putea ca cititorul să fie dus de nas la început dar în timp vei pierde acel cititor pentru că omul are nevoie de bucurie declanşată vie, ceva să-i dea respiraţiei o greutate plăcută, oximoronic vorbind.
Pentru mine este o necesitate, o satisfacţie,o împlinire a spiritului, o contopire cu cerul şi o putere prin care mă ajut să reuşesc prin mine mai multe în spaţiul terestru cu tot ce implică el (altfel devii monoton cu tine însuţi, mereu nemulţumit) Eu nu spun că am reuşit o împăcare totală cu mine dar prin poezie, atât cât durează transa mea, mă simt împlinită şi mai bună şi de aceea scriu.
Revin şi pentru celelalte aspecte propuse de Virgil spre discuţie şi dialog în limita timpului pe care-l gestionez acum. Am scris direct aici,prin urmare, să mă scuzaţi de eventuale greşeli.
„susur de apă vuind” - e ridicol „să visez despre lumină” - e hilar „ iar degetele au unghii cu flori” - deja rîd fără să mă pot controla .... acesta este efectul scontat? dacă textul a încercat o oarecare „inversiune” a percepției, finalul îl dă peste cap cu „normalitatea” lui. știi ce cred eu? că tu vrei să scrii ca arghezi dar nu îți iese
"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.
nu, că trebuia să revin. cum ai putut scrie frumusețea asta de versuri...:
pe timp de ceață ce se adună
ca un infinit în jurul unui băț
cu care mâni oile la păscut iarna
există atâta imagine pentru mine aici... deci un super poem. Avea dreptate Alina când zicea de talent. Da!
citesc și recitesc cu mare drag! și masha e o tipă inteligentă foc. merita valsul:)
Mulțumesc mult, Marina. Îți mulțumesc și pentru că ai venit la Cărtărești. Adaug linkul unui filmuleț din jurnalul de știri de aseară de la TVR, unde apari și tu: www.tvr.ro/articol.php?id=13684&c=99
Bianca, mai vino și mai spune. Uneori am nevoie să știu că mă mai citește și pe mine cineva. Despre senzația de rupere, da mi s-a mai spus. Cred că a devenit un mod de a-mi construi textele. Locuri comune, iarăși da, așa e. Îmi place să rămân pe aici, pe lângă mine. Cât privește parantezele, mă voi gândi cum le-aș putea elimina. După mine, ele reprezintă aici un alt nivel al textului. Mulțumesc de trecere și de cuvinte.
... pentru starea ce nu îmi e deloc străină, frumos așezată în litere, pentru că Ionuț și Marina îți vor spune ei, ce și dacă mai trebuie lucrat. eu prefer să nu. cu un calm de moarte scoteam lucrurile din sertare/ și le asezam la fel în valiză, le atingeam ușor... o nostalgie a plecării amânate pentru niciodată, o tandrețe impusă celor ce ne înconjoară, ca doi amici la o bere vorbind despre Gautama și Becali doar pentru a trece într-o nouă zi. scrie ioana!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
monica, la + si - infinit am realizat ca voi afla, de atunci mai departe, in viata, lucruri despre care nu voi afla nimic, niciodata. de curand, incerca cineva sa-mi explic, iar, cum ar trebui sa conceptualizez infinitul. nu a reusit. mi-am adus aminte ca am un poem vechi care ar putea sa-ti mai spuna ceva despre cearta mea cu infinitul. sper sa-l citesti. abia l-am pus. nu fi prea drastica... chiar e unul vechi. :) ma bucur ca-ti place jane doe.
pentru textul : jane doe de"iar la drept vorbind
pentru textul : se pare că sunt psalm dece m-aș face cu un dumnezeu care
să mă exploateze" - eliminând comparaţia, iată o doză de poezie cerebrală de tip fracturist. Mi-a plăcut mult partea asta.
Da, nu am contestat niciodata ca esti pictural in textele tale (oare exista termenul asta in limba romana?). Si cu siguranta ca minuiesti foarte abil cuvintele si sensurile lor. Aproape as fi curios cum ai ilustra o toamna cetoasa pe malul oceanului in California
pentru textul : Septembrie, începuturi deProfete, ne cerem scuze, dar in viziunea mea, ceea ce spusese Hanny fusese chiar un fel de comentariu. Ma explic, oferind totodata si chei de lectura: Scriu aici de trei Iacob: primul este personajul biblic, cel care dormind cu capul pe piatra viseaza scara si sapa celebra fantana (care exista si azi). Al doilea este Apostolul Iacob, cel care va fi primul martir crestin, murind taindu-i-se capul cu sabia. Fusese primul conducator al Bisericii crestine din Ierusalim. Al treilea este personajul principal din filmul "Scara lui Iacob" de Allan Parker (regizor si al celebrului "The Wall" - Pink Floyd). Acest personaj participase la razboiul din Vietnam, se intoarce acasa, i se intampla o serie intreaga de lucruri ciudate, merge la o gicitoare care ii citeste in palma ca linia vietii lui este deja intrerupta, adica el, de fapt, era mort la momentul acela. Credeam ca Hanny, in cunostinta de cauza, vorbeste chiar despre film si despre starea acestui personaj. E drept si ca nu mai era comentariu literar, ci era deja critica de film, ceea ce tot nu ar fi foarte rau, cred. Una peste alta, imi cer scuze inca o data, observatia Profetului este intru totul indreptatita. Vom tine seama de ea.
pentru textul : Cei trei Iacob deMădălina, înţeleg c-ai zis de bine...
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deDorin, ai trecut in randurile vanatorilor de influente? :)) nu ca nu m-ar onora asocierea...:) cred ca numai tu ti-ai fi putut imagina o plastilina cernuta!
pentru textul : pontificală deAm înţeles, Doina.
Îmi pare rău că ai fost jignită sub acest text! Cu atât mai mult cu cât eşti, dacă nu cel, printre userii cu cel mai mult bun-simţ. Asta e - în drumul nostru de-a lovi, uneori trecem peste alţii. O fi şi asta o dovadă de bărbăţie...
pentru textul : Întoarcerea la lucrurile mici deSebi ca sa nu-ți fac pe plac n-am să renunt la scris.
pentru textul : Trăiește capra vecinului depoemul e delicat și are imagini deosebite sensibilizate de mesaj. începutul are un impact bun: "să ne ascundem în spatele casei noastre cineva semănase un cimitir avea cruci scuturate vișini iarbă aspră bujori și o biserică unde se mai rugau doar liliecii uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare și fragi" atenție însă la "scrânciobe": e un substantiv neutru (scrânciob - scrâncioburi) .
pentru textul : Mult mai înalt deai imagini deosebite in poem ca de ex "Luna îmi face cu ochiul întind umbrei fără umbră drept armă sărutul" nu imi suna bine "al unui timp tras prin țigară" in contextul discursului poetic ar merita sa intitulezi poemul chiar "cafea cu noapte"... cred ca e un poem asupra caruia merita sa mai revii putin: orice diamant slefuit are alte lumini.
pentru textul : Cafea cu noapte detare vragila poezia asta a ta.
pentru textul : Ultimul ascunziş deErika, faptul că ai hotărât varianta propusă de mine mă bucură foarte mult. voi trece pe viitor și pe la alte texte ale tale. în măsura în care pot, îți voi sugera pe ici pe colo câte ceva. acesta înțeleg că este primul poem al femeii de ploaie, îl aștept cu nerăbdare pe cel de-al doilea. multă inspirație! Madim
pentru textul : Femeie de ploaie deÎn primul rând mulțumesc de trecere și atenționare am modificat cuvintele care aveau greșeli, de ceva timp mă străduiesc să evit genitivalele sper să reușesc într-o zi.
pentru textul : Drumul întoarcerii înflorește măceșul deun titlu neinspirat si plin de nisip. nimic nou sub soare si pe mare.
pentru textul : un val răbdător? deFinalul nu îmi sună foarte bine. De exemplu "la dimineaţă" deşi are o tonalitate arhaică,dă senzaţia de atemporalitate, în alt context, în combinaţia dată nu sună foarte poetic.
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte deAm o rugăminte Virgil, fiindcă am avut şi eu o umilă participare la acest concurs....eu sunt întrutotul de acord cu tine cu o singură nedumerire...putem vota propriile texte? Eu consider că nu prea ar fi corect, de fapt eram obişnuită de la concursuri de haiku cu alt sistem, poate aici e mai bine aşa, fiindcă se presupune că orice membru poate să se judece pe sine.
pentru textul : Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” denu stiu la ce te referi. in momentul de fata dupa logare intri in home page si dupa log out tot in home page esti trimis. si mi se pare normal asa. nu vad unde este problema.
pentru textul : confesiune de ianuarie defoarte frumos spus: "peste spatele nostru arcuit/ va curge căldura/ până când toată bucuria mea se va aduna în tine". nu cred c-am mai intalnit recent o referire atat de inspirata la ceva ce-mi pare greu de pus intr-o metafora care sa mai surprinda. e scrisa jucaus, fara efort, scotocitul ala in sifonier ar putea singur anunta primavara.
pentru textul : apriliano deDin respect pentru autorii care au trimis, concursul trebuie să fie continuat, indiferent care e calitatea textelor. Și: sunt câteva texte pe care membrii juriului și comentatori de aici nu ar fi fost în stare să le scrie. Așa că "tastatura mică" și treceți la votare.
pentru textul : Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” dejugul si sarcina, cam aceeasi poveste. sau nu? in rest, una din delicatele intrebarile care incep cu "de ce?"...
pentru textul : dincolo de iluzie de1.
"- Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?"
Absolut, da, din punctul meu de vedere, fireşte. Trebuie să-mi placă, să mă satisfacă, altfel cum?! Mai întâi te gândeşti la tine (aici nu e chestiune de egoism, nu e loc de egoism, nici nu încape vorbă de aşa ceva, e chestiune de sinceritate faţă de tine, faţă de persoana ta, este o împăcare cu sinele. Când scrii nu o faci pentru Adrian, Virgil, Raluca, etc. O faci pentru tine, apoi pentru ceilalţi. Când scriu,personal, sunt o avalanşă de bucurie, îi spuneam cuiva, simt aşa cum îmi trece un tren dintr-o ureche într-alta prin cap, e ca un sunet, mut, orb, inexplicabil eşti catapultat într-o altă dimensiune, şi evident, atunci, nu-ţi pasă de ce o să zică cutărică sau cutărica, practic nu ai timp de gândire, este ca în război, porneşti la drum şi nu ai certitudinea că te vei mai întoarce, practic, nu ştii. De ce te satisface poezia în momentul în care o scrii, este simplul fapt că te eliberezi de tine prin tine şi eşti foarte aproape de ţărmurile albe, este o transă, dacă vreţi a meditaţiei spre absolut. Eu am trăit de foarte multe ori fericirea asta (şi nu sunt nebună sau cine ştie, mă rog). E greu de explicat pentru că fiecare se poartă pe sine în spinare, deci nu pot vorbi decât despre mine (a nu se confunda cu narcisismul)pentru că pe voi nu vă trăiesc şi nici nu v-am trăit vreodată, deşi studii arată că îţi poţi transfera gândurile în mintea celuilalt şi la aspectul ăsta a meditat foarte mult Mircea Eliade şi mulţi alţii. Când l-am dat exemplu pe George Stanca, şi nu întâmplător, am vrut să arăt că pe dumnealui îl satisface poezia erosului (nu la modul vulgar - prin urmare un punct de vedere venind şi de acolo, nefiind motiv general de poezie. Acel om prin asta se regăseşte. Eu aşa am înţeles întrebarea şi nu mai revin în sensul ăsta.
Nu pot să mint cititorul dar nici să-i impun poeziile mele, nu pot şi repet, nici nu îmi propun. Ele pot fi slabe sau bune, în funcţie de receptor. Evident, nu poţi lua în braţe expresii gen: băi, nu înţelege ăsta/asta despre ce am vrut eu să transmit aici, nu. Nici eu nu sunt de-acord cu astfel de afirmaţii. Sau că apar acele poezii impuse, cu tematică, sunt de-acord cu ele, reprezintă un exerciţiu pentru autor, dar pentru mine poezia este sufletul care-ţi iese prin urechi,prin trup, practic nu mai auzi, la mine este transă,foarte rar lucrată la milimetru pe ea. La mine iese sau nu iese. Şi repet starea de bucurie foarte mare, de satisfacţie când o văd şi o recitesc. Uneori mă întreb dacă este a mea. Mi se întâmplă să mă emoţionez după recitiri şi recitiri la poeziile mele, şi le iubesc şi le apăr sub toate formele posibile. Dacă aş scrie pentru ceilalţi nu aş mai scrie deloc. Zicea Adrian că se simte mai frumos şi mai înţelept. Absolut, da, aşa te simţi. Nu pot să stau să scriu o poezie într-o săptămână, cum s-ar zice "să se mai aşeze". Ce să se mai aşeze, oameni buni, ce? Poezia nu e roman. Bun, o las o săptămână şi pe urmă mai văd. Aceea este o poezie falsă din start, căutată pentru a intra, cumva, forţat în graţiile cititorului. S-ar putea ca cititorul să fie dus de nas la început dar în timp vei pierde acel cititor pentru că omul are nevoie de bucurie declanşată vie, ceva să-i dea respiraţiei o greutate plăcută, oximoronic vorbind.
Pentru mine este o necesitate, o satisfacţie,o împlinire a spiritului, o contopire cu cerul şi o putere prin care mă ajut să reuşesc prin mine mai multe în spaţiul terestru cu tot ce implică el (altfel devii monoton cu tine însuţi, mereu nemulţumit) Eu nu spun că am reuşit o împăcare totală cu mine dar prin poezie, atât cât durează transa mea, mă simt împlinită şi mai bună şi de aceea scriu.
Revin şi pentru celelalte aspecte propuse de Virgil spre discuţie şi dialog în limita timpului pe care-l gestionez acum. Am scris direct aici,prin urmare, să mă scuzaţi de eventuale greşeli.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? de„susur de apă vuind” - e ridicol „să visez despre lumină” - e hilar „ iar degetele au unghii cu flori” - deja rîd fără să mă pot controla .... acesta este efectul scontat? dacă textul a încercat o oarecare „inversiune” a percepției, finalul îl dă peste cap cu „normalitatea” lui. știi ce cred eu? că tu vrei să scrii ca arghezi dar nu îți iese
pentru textul : Cerșetorul de lumină de"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.
pentru textul : Ninsoarea din noi denu, că trebuia să revin. cum ai putut scrie frumusețea asta de versuri...:
pe timp de ceață ce se adună
ca un infinit în jurul unui băț
cu care mâni oile la păscut iarna
există atâta imagine pentru mine aici... deci un super poem. Avea dreptate Alina când zicea de talent. Da!
pentru textul : vals pentru masha decitesc și recitesc cu mare drag! și masha e o tipă inteligentă foc. merita valsul:)
Mulțumesc mult, Marina. Îți mulțumesc și pentru că ai venit la Cărtărești. Adaug linkul unui filmuleț din jurnalul de știri de aseară de la TVR, unde apari și tu: www.tvr.ro/articol.php?id=13684&c=99
pentru textul : Lansarea "Oublier en avant/Uitarea dinainte" – Marlena Braester deBianca, mai vino și mai spune. Uneori am nevoie să știu că mă mai citește și pe mine cineva. Despre senzația de rupere, da mi s-a mai spus. Cred că a devenit un mod de a-mi construi textele. Locuri comune, iarăși da, așa e. Îmi place să rămân pe aici, pe lângă mine. Cât privește parantezele, mă voi gândi cum le-aș putea elimina. După mine, ele reprezintă aici un alt nivel al textului. Mulțumesc de trecere și de cuvinte.
pentru textul : aprilie deeu as fi ales ca titlu "puii de frig" si cam atat. iar cu trandafirul ala ar fi trebuit sa rosesti ceva.
pentru textul : revelioană denu am înțeles prea bine, are ambii ochi de sticlă?
pentru textul : Şi tu încă mă mai cauţi de... pentru starea ce nu îmi e deloc străină, frumos așezată în litere, pentru că Ionuț și Marina îți vor spune ei, ce și dacă mai trebuie lucrat. eu prefer să nu. cu un calm de moarte scoteam lucrurile din sertare/ și le asezam la fel în valiză, le atingeam ușor... o nostalgie a plecării amânate pentru niciodată, o tandrețe impusă celor ce ne înconjoară, ca doi amici la o bere vorbind despre Gautama și Becali doar pentru a trece într-o nouă zi. scrie ioana!
pentru textul : Despachetez, împachetez valiza deLasă inspirația să vină la tine și vei scrie. Ca și până acum. Frumos. Succes!
pentru textul : românia perfect I dePagini