Ioana, observ ca ai un discurs poetic foarte bine strucutrat. fiecare vers se sustine pana la final, acest poem imi da impreisa ca a fost scris cu grija si cu siguranta. se simte acea plinatate a aeului in fiecare cuvant care, la randul lui extinde atat de mult zona deschisa incat se formeaza un fel de univers ijn care putem comunica daca dorim. e un poem profund, introspeect pana la uram, ma emotionat primele strofe, acea raportare a ta la el si vedeniile tale interioare. cu inima deschisa, te felicit. " lângă noi se odihnește un animal uriaș, îi încerci inima din când în când, ne privește deschizând ochii galbeni ca un câine bolnav" si " bărbatul meu duce cerul în spate cu dragoste" " vom dormi aici, sub coroana copacului".
Adriana Lisandru, îmi place felul în care uneori îmi iei la strecurat poemele.Asta înseamnă că întotdeauna rămâi în palmă cu ceva firișoare în care poți citi mai ușor semnele... cu stimă
iata ce poate iesi din somnolenta si monotonia unui Noiembrie. din turnul tocit de vreme, cu orologiu de pauni, ies la plimbare hieroglifele (urile). remarc si eu imaginea (cu clopotei) evidentiata de DOREL, remarc textura concisa, placuta si magica a poemului si cu pleoapa intoarsa spre dosul cuvintelor, apreciind diligenta aplecarii autorului spre cuvant asemenea muzeologului inspre scrol, nu pot sa zic altceva decat: sa-nceapa danțul hieroglifelor.
mă părăsesc
precum frunzele unui copac
în mijlocul iernii
foșnetul-cîntec despre
amintiri înțepenite printre rădăcini
îmi spune tot mai puțin
rămân gîndurile
bîntuind printre crengi
ca un amestec din ațe de pescuit
șireturi bucăți de hîrtie
șomoioage de lînă
și panglici multicolore
de zmeie
să nu fie cu bănat că am îndrăznit să modific puţin.
aranca - "poezie simpla ca un copac lasat la marginea timpului " frumos zici tu ... daca ma gandesc la copacul acela cu iluzii, ingerii doar asteapta un semn... intr-o zi se vor trezi, ne vor aseza cate-o pereche de aripi pe locul ranilor deschise si iarba bucuriei ne va creste iarasi visul... iar cartea cu ingeri se va scrie dinspre sfarsit inspre inceput...
nici gând nu-mi era că elefantu' meu ludicos cu ochi roși va capta așa comentarii admirative spre absolut - mai să-mi ascund în cereș obrajii la fel de roși ca ochii 'mnealui, elefantului, de mare bucurie mai ales când văzui și cine dădu și/sau nu cu penița aurită dar bine ce le spuse, așa de acerbă sensibilitate ce avui anteșipost pauza aia de care se vorbește și de care frică încă nu-mi e în marea mea puțină conștiență și care socoti pielea fetei verde malachită și nu verde cum era de paris ("faaată verde cu păăru pădure...") P.S. aranjez un pic altfel versurile - de acord cu Virgil (parțial, pentru că nici până la strofa a treia ne e vorba de artă) - boom-ul are loc înainte - e ca mersul pe doua poante, continuarea pare (și chiar este) cam împiedicată - știam dar n-am reușit să mă "lepăd" de nici una din ele - atunci și nici acum, din păcate, recunoscute și deci pe jumătate iertate enigma-tic și cuminte, mulțumesc domniilor voastre adică mulțum și esc
mereu cu sufletul în palme, așa te văd, Mariana! acum sunt un pic obosit, dar vreau să îți mulțumesc frumos pentru amabilitate, sinceritate, bunăvoință. toate acestea se află în comentariul tău care a ajuns la mine proaspăt și generos. să rămâi la fel de altruistă, sunt rari acești oameni și mulți sunt aici pe Hermeneia. seară frumoasă!
Timpul nu mi-a permis zilele acestea să las semn sub această poezie. Nu știu la ce adaptare te referi, dar, sub condiția originalității poeziei, și sunt convinsă că trimiterea ta a fost doar una la idee, pentru că altfel n-ai fi postat poezia aici, am dorit să recomand această poezie ca fiind una scrisă cu patos (nu credeam să mai folosesc acest cuvânt în zilele noastre), cu nerv și furie, dintr-o suflare. Discursul este impecabil, construcția are har și te poartă cu dexteritare către un final deosebit. Într-un cuvânt, pentru cine nu mai crede că un astfel de subiect poate fi de actualitate, sau că, dacă aduci în față o tară a trecutului înseamnă că blamezi totul, sau pentru cine crede că este bine să păstrăm tăcerea asupra trecutului în numele unei iertări creștine greșit înțelese de cei care ar trebui tutuși să ceară acea iertare, dar nu au făcut-o niciodată, pentru aceia o astfel de poezie este un semnal de alarmă. Și vin, dacă îmi vei permite, să spun că nu sunt în van astfel de atitudini, pentru că uite, nu demult, biserica a înțeles că sunt moment în istorie când echidistanța politică nu trebuie confundată cu lașitatea în fața unor încălcări grave ale demnității umane și a poporului, și a luat una dintre cele mai frumoase și de apreciat poziții, după părerea mea, din ultima sută de ani. Mulțumesc, Virgil, pentru postarea acestei poezii. Te felicit.
da, probabil ca trebuia sa tac si sa nu scriu ce am scris mai inainte. nu cred ca trebuie sa dramatizam. iar despre engleza, mi-e foarte greu sa scriu ceva in limba asta pentru ca mi-e destul de greu sa simt in ea. dar asta e o alta poveste. imi cer scuze pentru greseli si multumesc lui Victor pentru atentionare.
ai dreptate, Masha, dar îmi doream un text enervant prin "explicaţii", este ca şi când ai striga unui puşcăriaş: "libertate!". mai mult despre... eu zic să perceapă fiecare din punctul personal.
îţi mulţumesc mult pentru că ţi l-ai exprimat pe al tău.
Visele isi deschid aripi mari pina la cer. Uneori par de hirtie, alteori radiaza constelatii. Textul e cu tenta onirica, dar pastreaza o anumita inocenta, nostalgie.
Strofa aceea este scrisă de Vladimir, Alina. Și da, desigur, a fost o scăpare și un nefericit copy paste, am corectat; mulțumim de apreciere. Sunt întretăieri pe mai multe planuri, desigur, și un altfel de reluare a istoriei.
a fost la început diferit. apoi cineva a spus ca e "prea diferit" si ca oarecum "umbreste" prestanta titlului. cred ca va trebui sa gasim o solutie de mijloc
Reusit experiment, schimbarea registrului bine aleasa, ca si istoria in sine interesant spusa. Tocmai citeam deunazi un roman in care anumite personaje aleg sa traiasca tragandu-si viata dintr-un singur om, traind toti printr-un singur om, tocmai pentru a izbavi o moarte absurda, neluata in seama... Poate as renunta la sublinierea aceea "de o moarte crunta"... sau cel putin eu n-as folosi cuvantul "crunt" intr-o poezie. PS Rezolvarea a venit elegant pana la urma, nu? :) Daca te gandesti ca anumite reguli sunt facute sa ne protejeze chiar pe noi, in ultima instanta, daca iti aduci aminte cat te-am batut la cap cu o chestie oarecum inutila pentru noi, dar utila ca posibila protectie pentru R.I., pe un alt text, cred ca nu te vei mai gandi la solutii imposibile si improbabile. Va astept sa recidivati.
Sunt invidios. Pen’că s-au întâmplat următoarele cu ultima mea carte:
Autorul: D-le Redactor aş vrea să vă trimit o lucrare.
Redactorul: Cine te opreşte?
A: D-voastră.
R: Eu?
A: Da.
R: Glumeşti !
A: Nu.
R: Atunci nu o trimite.
A: Va mulţumesc.
R: Pentru puţin.
A: Încă ceva.
R: Da?
A: Dar dacă apare?
R: Ce?
A: Lucrarea.
R: Lucrarea cui?
A: Lucrarea mea.
R: Power to you, son!
A: Deci aţi publicat-o.
R: ?
A: N-aţi publicat-o?
R: ?
A: Trebuie să cred deci, că nu vă interesează?
R: Am zis eu asta?
A: Nu.
R: Atunci?
A: Deci va interesează!
R: Nu.
A: Dar nu aţi văzut lucrarea.
R: Ba da.
A: Dar nu v-am trimis-o.
R: Ba da.
A: ?
R: Te cheamă Gorun?
A: Da, cum de aţi aflat?
R: Manolescu?
A: Exact, ce surpriză!
R: Păi vezi!
A: Da.
R: Ce vezi?
A: Aaaa, am uitat…
Cu respect,
Gorun Manolescu
P.S. de fapt ultima replică a editorului a fost :
”N-o scrie. E prea frumoasă. Dacă o scrii, o strici”
răspusul este că deocamdată da. dar am și eu o întrebare: de ce este răspunsul important pentru tine de vreme ce nu ai mai postat nici un text de aproape o lună?
Vladimir sint de acord...cred ca acel final mi a mentionat si mai sus de catre Mariana. Voi lasa acel ending ca un alternative ending (editor's cut!) doar pe blog...de kiki! :p
m-am cam speriat putin..atunci, daca e loc si pentru noviceii astia, asa ca mine, atunci e bine! :))) succes in continuare si ma bucur ca pot raman si eu pe aci! ;)
nicodeme, eu te-am rugat să nu te mai aventurezi în dialoguri cu comentatorii. în cazul de față nu faci decît să sugerezi că te ustură invidia. eu zic să folosești în mod creativ usturimea asta și mai bine scrii un text decît să ne arăți cît de talentat ești la datul cu stîngul în dreptul.
Mi-au placut formulari de genul "ploi albe /de parcă în cer au crăpat oalele cu lapte", "a intrat să pună masă și leagăn pentru prunci" insa e mult, poate prea mult, balast... parerea mea este ca esti nehotarata intre a scrie proza si poezie. Nu-i bai, acum in genul numit poezie incap multe atat la nivel formal cat si pe partea de continut insa un construct din acesta diluat tinde sa devina neconvingator.
Mă plec a smerenie și recunoștință. Mă plec a acceptare și resemnare. Mă plec spre a nu clinti ochiul acela atoateprivitor, născător de priviri, până dincolo de dincolo. Fiindcă toate simțurile sunt în el cuprinse, fiindcă mișcare este în el, fiindcă el se zămislește pe sine și zămislește și simțurile, și oasele, și sângele, și carnea, și mersul, și orice poartă însemnul său. Frumoasă dedicație tatălui, cu sau fără majusculă. :)
Nu mai vorbiți de creație, artă, decor universal, că iar mă culc la trei dimineața. Nichifor Crainic spunea că arta se naște din nostalgia paradisului. Din amintirea acelei stări perfecte a omului din Paradis și din dorința acestuia de a reface în lumea de aici acel paradis pierdut. Eu aproape că văd aici trei poezii de sine stătătoare. Mângâierea ca "stare de agregare a nopții" e superb, dar nu înțeleg legătura între tălpi și "glucidul iubirii", aici parcă nu funcționează procedeul dinainte (de la "mâini" / "stare de agregare"), care, mai apoi, funcționează iar la "anemic" / "venele târăsc alb". Sentimentul pe care-l am citind "deuteronomia" almei este acela de încercare de zbor împiedicată mereu de niște legături prea puternice care te țin la pământ. Ca niște rateuri ale aripilor. Se spune că unii sfinți zburau. Dar nu-i știa nimeni; în momentul în care se afla, li se stingea zborul.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ioana, observ ca ai un discurs poetic foarte bine strucutrat. fiecare vers se sustine pana la final, acest poem imi da impreisa ca a fost scris cu grija si cu siguranta. se simte acea plinatate a aeului in fiecare cuvant care, la randul lui extinde atat de mult zona deschisa incat se formeaza un fel de univers ijn care putem comunica daca dorim. e un poem profund, introspeect pana la uram, ma emotionat primele strofe, acea raportare a ta la el si vedeniile tale interioare. cu inima deschisa, te felicit. " lângă noi se odihnește un animal uriaș, îi încerci inima din când în când, ne privește deschizând ochii galbeni ca un câine bolnav" si " bărbatul meu duce cerul în spate cu dragoste" " vom dormi aici, sub coroana copacului".
pentru textul : the little black dress deAdriana Lisandru, îmi place felul în care uneori îmi iei la strecurat poemele.Asta înseamnă că întotdeauna rămâi în palmă cu ceva firișoare în care poți citi mai ușor semnele... cu stimă
pentru textul : este dimineață în peru deiata ce poate iesi din somnolenta si monotonia unui Noiembrie. din turnul tocit de vreme, cu orologiu de pauni, ies la plimbare hieroglifele (urile). remarc si eu imaginea (cu clopotei) evidentiata de DOREL, remarc textura concisa, placuta si magica a poemului si cu pleoapa intoarsa spre dosul cuvintelor, apreciind diligenta aplecarii autorului spre cuvant asemenea muzeologului inspre scrol, nu pot sa zic altceva decat: sa-nceapa danțul hieroglifelor.
pentru textul : Hieroglif deAi dreptate, Adrian și nu pot decât să-ți mulțumesc pentru lectură și observație. Îți doresc un week-end minunat !
pentru textul : între timp afară a început să ningă defără cuvinte
mă părăsesc
precum frunzele unui copac
în mijlocul iernii
foșnetul-cîntec despre
amintiri înțepenite printre rădăcini
îmi spune tot mai puțin
rămân gîndurile
bîntuind printre crengi
ca un amestec din ațe de pescuit
șireturi bucăți de hîrtie
șomoioage de lînă
și panglici multicolore
de zmeie
să nu fie cu bănat că am îndrăznit să modific puţin.
pentru textul : fără cuvinte deCe rost are slash-ul din penultimul vers?
pentru textul : Între două tăceri dearanca - "poezie simpla ca un copac lasat la marginea timpului " frumos zici tu ... daca ma gandesc la copacul acela cu iluzii, ingerii doar asteapta un semn... intr-o zi se vor trezi, ne vor aseza cate-o pereche de aripi pe locul ranilor deschise si iarba bucuriei ne va creste iarasi visul... iar cartea cu ingeri se va scrie dinspre sfarsit inspre inceput...
pentru textul : copacul cu iluzii denici gând nu-mi era că elefantu' meu ludicos cu ochi roși va capta așa comentarii admirative spre absolut - mai să-mi ascund în cereș obrajii la fel de roși ca ochii 'mnealui, elefantului, de mare bucurie mai ales când văzui și cine dădu și/sau nu cu penița aurită dar bine ce le spuse, așa de acerbă sensibilitate ce avui anteșipost pauza aia de care se vorbește și de care frică încă nu-mi e în marea mea puțină conștiență și care socoti pielea fetei verde malachită și nu verde cum era de paris ("faaată verde cu păăru pădure...") P.S. aranjez un pic altfel versurile - de acord cu Virgil (parțial, pentru că nici până la strofa a treia ne e vorba de artă) - boom-ul are loc înainte - e ca mersul pe doua poante, continuarea pare (și chiar este) cam împiedicată - știam dar n-am reușit să mă "lepăd" de nici una din ele - atunci și nici acum, din păcate, recunoscute și deci pe jumătate iertate enigma-tic și cuminte, mulțumesc domniilor voastre adică mulțum și esc
pentru textul : Gioconda și Elefantul demereu cu sufletul în palme, așa te văd, Mariana! acum sunt un pic obosit, dar vreau să îți mulțumesc frumos pentru amabilitate, sinceritate, bunăvoință. toate acestea se află în comentariul tău care a ajuns la mine proaspăt și generos. să rămâi la fel de altruistă, sunt rari acești oameni și mulți sunt aici pe Hermeneia. seară frumoasă!
pentru textul : lagăre ale căror nume au fost uitate deTimpul nu mi-a permis zilele acestea să las semn sub această poezie. Nu știu la ce adaptare te referi, dar, sub condiția originalității poeziei, și sunt convinsă că trimiterea ta a fost doar una la idee, pentru că altfel n-ai fi postat poezia aici, am dorit să recomand această poezie ca fiind una scrisă cu patos (nu credeam să mai folosesc acest cuvânt în zilele noastre), cu nerv și furie, dintr-o suflare. Discursul este impecabil, construcția are har și te poartă cu dexteritare către un final deosebit. Într-un cuvânt, pentru cine nu mai crede că un astfel de subiect poate fi de actualitate, sau că, dacă aduci în față o tară a trecutului înseamnă că blamezi totul, sau pentru cine crede că este bine să păstrăm tăcerea asupra trecutului în numele unei iertări creștine greșit înțelese de cei care ar trebui tutuși să ceară acea iertare, dar nu au făcut-o niciodată, pentru aceia o astfel de poezie este un semnal de alarmă. Și vin, dacă îmi vei permite, să spun că nu sunt în van astfel de atitudini, pentru că uite, nu demult, biserica a înțeles că sunt moment în istorie când echidistanța politică nu trebuie confundată cu lașitatea în fața unor încălcări grave ale demnității umane și a poporului, și a luat una dintre cele mai frumoase și de apreciat poziții, după părerea mea, din ultima sută de ani. Mulțumesc, Virgil, pentru postarea acestei poezii. Te felicit.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deda, probabil ca trebuia sa tac si sa nu scriu ce am scris mai inainte. nu cred ca trebuie sa dramatizam. iar despre engleza, mi-e foarte greu sa scriu ceva in limba asta pentru ca mi-e destul de greu sa simt in ea. dar asta e o alta poveste. imi cer scuze pentru greseli si multumesc lui Victor pentru atentionare.
pentru textul : ritualuri de cartier I deai dreptate, Masha, dar îmi doream un text enervant prin "explicaţii", este ca şi când ai striga unui puşcăriaş: "libertate!". mai mult despre... eu zic să perceapă fiecare din punctul personal.
pentru textul : să mă înveţe cineva să trăiesc deîţi mulţumesc mult pentru că ţi l-ai exprimat pe al tău.
Visele isi deschid aripi mari pina la cer. Uneori par de hirtie, alteori radiaza constelatii. Textul e cu tenta onirica, dar pastreaza o anumita inocenta, nostalgie.
pentru textul : Aripile din cer deStrofa aceea este scrisă de Vladimir, Alina. Și da, desigur, a fost o scăpare și un nefericit copy paste, am corectat; mulțumim de apreciere. Sunt întretăieri pe mai multe planuri, desigur, și un altfel de reluare a istoriei.
pentru textul : Orléans dea fost la început diferit. apoi cineva a spus ca e "prea diferit" si ca oarecum "umbreste" prestanta titlului. cred ca va trebui sa gasim o solutie de mijloc
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deTe invit sa trimiti cateva texte si o scurta biografie literara, pentru antologia Virtualia 7 din acest an.
pentru textul : winter love I deReusit experiment, schimbarea registrului bine aleasa, ca si istoria in sine interesant spusa. Tocmai citeam deunazi un roman in care anumite personaje aleg sa traiasca tragandu-si viata dintr-un singur om, traind toti printr-un singur om, tocmai pentru a izbavi o moarte absurda, neluata in seama... Poate as renunta la sublinierea aceea "de o moarte crunta"... sau cel putin eu n-as folosi cuvantul "crunt" intr-o poezie. PS Rezolvarea a venit elegant pana la urma, nu? :) Daca te gandesti ca anumite reguli sunt facute sa ne protejeze chiar pe noi, in ultima instanta, daca iti aduci aminte cat te-am batut la cap cu o chestie oarecum inutila pentru noi, dar utila ca posibila protectie pentru R.I., pe un alt text, cred ca nu te vei mai gandi la solutii imposibile si improbabile. Va astept sa recidivati.
pentru textul : După Pompei deSunt invidios. Pen’că s-au întâmplat următoarele cu ultima mea carte:
Autorul: D-le Redactor aş vrea să vă trimit o lucrare.
Redactorul: Cine te opreşte?
A: D-voastră.
R: Eu?
A: Da.
R: Glumeşti !
A: Nu.
R: Atunci nu o trimite.
A: Va mulţumesc.
R: Pentru puţin.
A: Încă ceva.
R: Da?
A: Dar dacă apare?
R: Ce?
A: Lucrarea.
R: Lucrarea cui?
A: Lucrarea mea.
R: Power to you, son!
A: Deci aţi publicat-o.
R: ?
A: N-aţi publicat-o?
R: ?
A: Trebuie să cred deci, că nu vă interesează?
R: Am zis eu asta?
A: Nu.
R: Atunci?
A: Deci va interesează!
R: Nu.
A: Dar nu aţi văzut lucrarea.
R: Ba da.
A: Dar nu v-am trimis-o.
R: Ba da.
A: ?
R: Te cheamă Gorun?
A: Da, cum de aţi aflat?
R: Manolescu?
A: Exact, ce surpriză!
R: Păi vezi!
A: Da.
R: Ce vezi?
A: Aaaa, am uitat…
Cu respect,
Gorun Manolescu
P.S. de fapt ultima replică a editorului a fost :
”N-o scrie. E prea frumoasă. Dacă o scrii, o strici”
pentru textul : Urâții - lansare de carte deam uitat un semn de prețuire.
pentru textul : Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner? derăspusul este că deocamdată da. dar am și eu o întrebare: de ce este răspunsul important pentru tine de vreme ce nu ai mai postat nici un text de aproape o lună?
pentru textul : interludiu|mîinile deVladimir sint de acord...cred ca acel final mi a mentionat si mai sus de catre Mariana. Voi lasa acel ending ca un alternative ending (editor's cut!) doar pe blog...de kiki! :p
Sincerely,
pentru textul : a.m. deC
Euridice - o driadă de o altă factură iluminând altfel, departe de barocul lui Nicolas Poussin...și de alte reprezentări. un typo "să îmbrăcam"...
pentru textul : Euridice demultumesc Francisc am corectat
pentru textul : winter love I dem-am cam speriat putin..atunci, daca e loc si pentru noviceii astia, asa ca mine, atunci e bine! :))) succes in continuare si ma bucur ca pot raman si eu pe aci! ;)
pentru textul : hermeneia 2.0 denicodeme, eu te-am rugat să nu te mai aventurezi în dialoguri cu comentatorii. în cazul de față nu faci decît să sugerezi că te ustură invidia. eu zic să folosești în mod creativ usturimea asta și mai bine scrii un text decît să ne arăți cît de talentat ești la datul cu stîngul în dreptul.
pentru textul : să nu spui după aia că nu ți-am spus(celor care au trecut prin viețile mele) deMi-au placut formulari de genul "ploi albe /de parcă în cer au crăpat oalele cu lapte", "a intrat să pună masă și leagăn pentru prunci" insa e mult, poate prea mult, balast... parerea mea este ca esti nehotarata intre a scrie proza si poezie. Nu-i bai, acum in genul numit poezie incap multe atat la nivel formal cat si pe partea de continut insa un construct din acesta diluat tinde sa devina neconvingator.
pentru textul : interviu deMă plec a smerenie și recunoștință. Mă plec a acceptare și resemnare. Mă plec spre a nu clinti ochiul acela atoateprivitor, născător de priviri, până dincolo de dincolo. Fiindcă toate simțurile sunt în el cuprinse, fiindcă mișcare este în el, fiindcă el se zămislește pe sine și zămislește și simțurile, și oasele, și sângele, și carnea, și mersul, și orice poartă însemnul său. Frumoasă dedicație tatălui, cu sau fără majusculă. :)
pentru textul : Piatra cea de toate zilele dee vreo problemă sau nu înțeleg eu ce e cu pagina asta?
pentru textul : poveste de dragoste între fiica văcarului și prințul deșertului deDihania , asa zice si alex
pentru textul : De noapte deNu mai vorbiți de creație, artă, decor universal, că iar mă culc la trei dimineața. Nichifor Crainic spunea că arta se naște din nostalgia paradisului. Din amintirea acelei stări perfecte a omului din Paradis și din dorința acestuia de a reface în lumea de aici acel paradis pierdut. Eu aproape că văd aici trei poezii de sine stătătoare. Mângâierea ca "stare de agregare a nopții" e superb, dar nu înțeleg legătura între tălpi și "glucidul iubirii", aici parcă nu funcționează procedeul dinainte (de la "mâini" / "stare de agregare"), care, mai apoi, funcționează iar la "anemic" / "venele târăsc alb". Sentimentul pe care-l am citind "deuteronomia" almei este acela de încercare de zbor împiedicată mereu de niște legături prea puternice care te țin la pământ. Ca niște rateuri ale aripilor. Se spune că unii sfinți zburau. Dar nu-i știa nimeni; în momentul în care se afla, li se stingea zborul.
pentru textul : deuteronomia dePagini