despre imposibilitati si despre nimeni care sigur nu va intelege... poezia stie spune mai multe decat proza. profetule, tu cand imbatranesti? asa e, trece-l la off topic:) numa de bine!
De ce nu scrii teatru ? Ceea ce am citit pe aceasta pagina si pe altele, ma duce la ideea ca poti stapani dialogul, tensiunea dramatica, descrierea dinamica si poate si firul epic. Cred ca ai reusi.
Eu as incerca :)
am și eu rude și mulți prieteni în dorohoi, gura humorului, suceava, județul neamț multe sate și comune... ceea ce s-a petrecut este o mare nenorocire iar cei care ne conduc acum dau dovadă de o imensă nepăsare, cum altfel? mai încape vreo îndoială că va trebui să învățăm să ne descurcăm singuri în țara asta? singuri adică fără EI?
Alături de tine Emile,
Andu
... mi-a plăcut poezia. Sunt câteva imagini care m-au impresionat în mod deosebit, imaginea zilelor cu parfum nostalgic de care nu are nimeni curajul să se atingă, nu chiar perfecte, dar imuabile. Apoi gândurile, cumva prizoniere în încăpere, lipite de tavan - o limită mai presus de care încă nu se pot înălţa şi oarecum 'ale nimănui', având acum o existenţă proprie, pentru că nimeni nu şi le mai adjudecă. O lipsă de intrări sau ieşiri - voită de protagonişti, de aceste gânduri acum autonome sau chiar de cititorul care locuieşte acest poem din când în când. Şi fizicul care uneori nu îţi mai aparţine, alteori chiar te trădează.
Totuşi, termenul de 'duşmani' mi s-a părut un pic dintr-un alt registru, dar poate chiar asta a fost şi ideea.
Adrian, multumesc pentru atentie si atentionari/ sugestii. Am modificat. Am incercat sa vin cu altceva care sa ma scape de rima, sper ca-i mai in regula acum. Ma bucur ca ți-a placut( mai ales ultima unitate). Stiu ca poate fi un pic macabra, dar serios ca nu stiu cum imi ies astea macabre, niciodata nu imi propun:)).
Da, ai talent la a scrie proza. Mie insa imi este neclar rostul acelui text scifi. Chiar daca ai incercat sa faci un fel de colaj totusi nu vad decit trei texte. In fiecare se simte ca tu esti autorul dar ele par totusi distincte. Si atunci ma intreb, de ce "jurnal literar"?
De ce spui ca postmodernismul merge mana in mana cu New Age? Interesanta, daca nu cumva, ciudata afirmatie. Astept lamuriri, sunt tare curioasa. Scrie un eseu despre.
"gardul înalt al teamei" - uite expresia care pentru mine cîştigă trofeul pentru cea mai mare urîţenie pe care am citit-o săptămîna asta în limba română
vei imbatrini intr-o zi ca lucrurile vechi din dulapuri - altfel eram pe strada noastra, lipsita de plopi si cuvinte - prea tirziu vei intelege orele clepsidrei firave ascunse in crinoline vestede si fracuri nuntirea ridurilor scrie din nou pe frontispiciul casei penultima noapte balcoanele se umezesc strident de lumina leganindu-se odata incet pe timpul scorojit de tinerete daca deschizi o alta zi intre noi ne vor vinde in tirguri de patimi in cele din urma aceste iluzii
Ariana, îți mulțumesc pentru cuvinte și părerea ta aici, ai dreptate, al doilea fragment e oarecum ironic și poate la fel de bine să nu fie deloc. Virgil, fotografia este luată așa de pe internet, o să încerc să modific.
Mie mi se pare un text bun, dar mie se par in plus chiar "duhurile". Adica gradina se lipise...inteleg, spatiile adanci ce... inteleg...dar de ce inconjurau duhurile... asta nu mai inteleg. Nu vad rostul ! Eu as inlocui duhurile cu altceva. Doar o parere... Ialin
poem de distrugere în masă. praf în vânt [...] și tocmai când semăna cu Venus din Milo i-a acoperit capul cu o botniță de oțel să nu i se spulbere și fața atunci ea a închis ochii inima amputată din piept s-a pietrificat în palmele reci îndrăgostirea s-a contorsionat în dezdumnezeire adunată cu pumnul dinte pentru dinte obraznic o coastă pentru mitul perechii inhibate mușcătură pentru fiecare bătaie de inimă amuțită el și-a îngropat comoara pumnilor în cavitatea din spatele coastei rupte a încuiat colivia răsuflând din greu a agățat cheia de cinabru pe celălalt obraz al ei și a așteptat aerul șuiera prin dinții ei [...]
O mică oază versificată în mijlocul furtunilor de versuri albe. Pe undeva, poezia de faţă îmi aminteşte (în sensul bun), de Minulescu şi de Bacovia. Aducând în acelaşi timp, pe undeva, o reinventare a unor simboluri pe alte coordonate decât cele deja 'navigate' de-atâtea ori de către alţi 'mateloţi'. Plăcut.
Ela, am sa modific pe alocuri, nu in totalitate, asa cum propui tu, dar am sa tin cont de parerea ta si pe viitor, am sa fac toate modificarile necesare. daca voi simti ca suna mai bine asa. Acum asa am simtit si chiar daca e nonpoetica expresia "jumatate plus una ventricula" deocamdata o las asa. Multumesc pentru ajutorul tau si oricand esti binevenita la mine.
Dorel, e exact așa cum ai remarcat, are nevoie de epică, practic acoperă un singur moment. E ca o fotografie. Am încercat epică în alte texte, unde simt că devin prea.. schițistă? Că nu adâncesc suficient personajele, momentele. Pe viitor, încerc să le amestec. N-aș putea scrie un roman doar din momente ca cele de mai sus. N-ar avea nici un sens, m-aș plictisi până și eu de el. :)
Sorin, mă bucur că ți-a plăcut.. da, a fost un izbuc de inspirație. Mă apuc de roman prin noiembrie, doamne ajută, sper să fie ok. :)
putin naiv poemul, te pierzi spre final, dar regasesc aici totusi tonul poetic si atitudinea poetica de a spune ceva intr-un anume mod. este vorba de, de, de, de. si inca de mine.
După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.
Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.
Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).
Şi se mai întâmplă ceva.
Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».
nu merg impreuna cotofene, mierle, branduse...exclude pe viitor ac delatii (care tin, cred, mai mult de memorie si nu imaginatie). prefer o axare pe ideea textului. limbajul permite.
Am înțeles Sapphire. Am ănțeles mai mult decît crezi tu. Dar oare trebuia să spun tot ce am înțeles...? În același timp SÁNCHI adv. (Fam.) Vorbă să fie! așa să crezi! cum s-ar zice. [Var.: sánche adv.] – Din tc. sankı. , nu știu dacă este chiar așa de departe de adevăr. Mai ales că, deși unii îl pot percepe quasi-peiorativ, el rămîne un mod alintat de a spune „ca_să_fie_acolo_fără_să_fie_neparat_sobru”. Pe de altă parte faptul că nu apare nici o aluzie la această „marcă înregistrată” mai departe riscă să te facă să crezi (și vorbesc aici de cititorul obișnuit și „la fel de deștept ca și noi”) că a fost folosită doar ca un teribilism. Un hint ar fi fost necesar. Părerea mea de doi lei, grei.
cred că ești într-o formă bună literar vorbind, în ultima vreme și asta nu face decât să mă bucure. deosebit începutul: "singur și trist în fața unei tastaturi negre precum o patinatoare într-o rotire corelată cu tine, îmi vin gânduri ascuțite, să intru pe gheață, să țip înecat, poate ca un fanatic cu o grenadă în gură"
labirintică imagine în contrast oarecum cu notația personală, directă și convingătoare aș spune eu, trecând peste acel "șantaja" din penultimul vers, finalul deschide și apropie
Prozodia este buna , textul destul de reusit. "Printesa" si "printul" intra in legatura cu "bibliotecile fantaste". Ma cam pierde triunghiul printesa, eu-liric, print prin modul de adresare(direct catre printesa, printul pierdut in harti...) Ialin
n-as zice, n-am fost nicodata in stomacul un taur dar banuiesc ca sucurile gastrice actionand pe trup trebuie sa dea cea mai buna experienta agonica traita vreodata. toata suferinta si ura care se lasa intrevazuta in celelalte unitati dau in clocot si lasa loc poemului sa se inceheie rotund.
"Un v uriaş m-apasă pe
ceafă ca şi cum m-ar apăsa un
v uriaş. Ah, cum ţipă aşteptările, speranţele si cum
în mine
s-a întors cu vârfule
acoperişul vostru,
lua-v-ar dracu’ de frumoşi". partea asta parca ar fi dintr-un alt film. ori mi-am pierdud touch-ul ori jumatate n-am inteles nimic, cealalta parte cu sperantele si visele, dupa parerea mea, da putin in patetic. In rest e ok, imi pare a fi un poem de idei, dar poate ma insel. e un poem ok, insa nu dintre cele mai bune ale tale.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
O poezie sensibilă ascunsă prin buzunarele unei feminități necunoscute. Atenție la editare! "întotdeuana", "sangelui", "iarta-mă"... Bine ai venit!
pentru textul : se-ntâmplă câteodată așa dedespre imposibilitati si despre nimeni care sigur nu va intelege... poezia stie spune mai multe decat proza. profetule, tu cand imbatranesti? asa e, trece-l la off topic:) numa de bine!
pentru textul : povestea borangicului înflorit ▒ deDe ce nu scrii teatru ? Ceea ce am citit pe aceasta pagina si pe altele, ma duce la ideea ca poti stapani dialogul, tensiunea dramatica, descrierea dinamica si poate si firul epic. Cred ca ai reusi.
pentru textul : După-amiaza unui hierofant deEu as incerca :)
am și eu rude și mulți prieteni în dorohoi, gura humorului, suceava, județul neamț multe sate și comune... ceea ce s-a petrecut este o mare nenorocire iar cei care ne conduc acum dau dovadă de o imensă nepăsare, cum altfel? mai încape vreo îndoială că va trebui să învățăm să ne descurcăm singuri în țara asta? singuri adică fără EI?
pentru textul : despre inundaţii. altfel deAlături de tine Emile,
Andu
imi place cum incepi: curajos si incitant. si la fel, mi-a placut finalul. sunt insa unele expresii si figuri de stil la care as renunta.
pentru textul : sunt liber de... mi-a plăcut poezia. Sunt câteva imagini care m-au impresionat în mod deosebit, imaginea zilelor cu parfum nostalgic de care nu are nimeni curajul să se atingă, nu chiar perfecte, dar imuabile. Apoi gândurile, cumva prizoniere în încăpere, lipite de tavan - o limită mai presus de care încă nu se pot înălţa şi oarecum 'ale nimănui', având acum o existenţă proprie, pentru că nimeni nu şi le mai adjudecă. O lipsă de intrări sau ieşiri - voită de protagonişti, de aceste gânduri acum autonome sau chiar de cititorul care locuieşte acest poem din când în când. Şi fizicul care uneori nu îţi mai aparţine, alteori chiar te trădează.
Totuşi, termenul de 'duşmani' mi s-a părut un pic dintr-un alt registru, dar poate chiar asta a fost şi ideea.
Numai bine!
pentru textul : confesiune de ianuarie deAdrian, multumesc pentru atentie si atentionari/ sugestii. Am modificat. Am incercat sa vin cu altceva care sa ma scape de rima, sper ca-i mai in regula acum. Ma bucur ca ți-a placut( mai ales ultima unitate). Stiu ca poate fi un pic macabra, dar serios ca nu stiu cum imi ies astea macabre, niciodata nu imi propun:)).
pentru textul : "you'll never get a wish from a bone" deDa, ai talent la a scrie proza. Mie insa imi este neclar rostul acelui text scifi. Chiar daca ai incercat sa faci un fel de colaj totusi nu vad decit trei texte. In fiecare se simte ca tu esti autorul dar ele par totusi distincte. Si atunci ma intreb, de ce "jurnal literar"?
pentru textul : Drumul care nu există deVladimir, acum tu m-ai trimis cu gandul la Paleologu :-) Am trecut prin Sibiu zilele astea si mi-am amintit de un festival. Multumesc, Bobadil.
pentru textul : jazz deDe ce spui ca postmodernismul merge mana in mana cu New Age? Interesanta, daca nu cumva, ciudata afirmatie. Astept lamuriri, sunt tare curioasa. Scrie un eseu despre.
pentru textul : Sfârșitul timpului: Prolog la o discuție (virtuală) cu David Bohm și Jiddu Krishnamurti de"gardul înalt al teamei" - uite expresia care pentru mine cîştigă trofeul pentru cea mai mare urîţenie pe care am citit-o săptămîna asta în limba română
pentru textul : noapte cu plată devei imbatrini intr-o zi ca lucrurile vechi din dulapuri - altfel eram pe strada noastra, lipsita de plopi si cuvinte - prea tirziu vei intelege orele clepsidrei firave ascunse in crinoline vestede si fracuri nuntirea ridurilor scrie din nou pe frontispiciul casei penultima noapte balcoanele se umezesc strident de lumina leganindu-se odata incet pe timpul scorojit de tinerete daca deschizi o alta zi intre noi ne vor vinde in tirguri de patimi in cele din urma aceste iluzii
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 2 deAriana, îți mulțumesc pentru cuvinte și părerea ta aici, ai dreptate, al doilea fragment e oarecum ironic și poate la fel de bine să nu fie deloc. Virgil, fotografia este luată așa de pe internet, o să încerc să modific.
pentru textul : nu pe cutia cu globuri scria mare fragil... deMie mi se pare un text bun, dar mie se par in plus chiar "duhurile". Adica gradina se lipise...inteleg, spatiile adanci ce... inteleg...dar de ce inconjurau duhurile... asta nu mai inteleg. Nu vad rostul ! Eu as inlocui duhurile cu altceva. Doar o parere... Ialin
pentru textul : Duhul din mine de poem de distrugere în masă. praf în vânt [...] și tocmai când semăna cu Venus din Milo i-a acoperit capul cu o botniță de oțel să nu i se spulbere și fața atunci ea a închis ochii inima amputată din piept s-a pietrificat în palmele reci îndrăgostirea s-a contorsionat în dezdumnezeire adunată cu pumnul dinte pentru dinte obraznic o coastă pentru mitul perechii inhibate mușcătură pentru fiecare bătaie de inimă amuțită el și-a îngropat comoara pumnilor în cavitatea din spatele coastei rupte a încuiat colivia răsuflând din greu a agățat cheia de cinabru pe celălalt obraz al ei și a așteptat aerul șuiera prin dinții ei [...]
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 13 deO mică oază versificată în mijlocul furtunilor de versuri albe. Pe undeva, poezia de faţă îmi aminteşte (în sensul bun), de Minulescu şi de Bacovia. Aducând în acelaşi timp, pe undeva, o reinventare a unor simboluri pe alte coordonate decât cele deja 'navigate' de-atâtea ori de către alţi 'mateloţi'. Plăcut.
pentru textul : Crochiu deEla, am sa modific pe alocuri, nu in totalitate, asa cum propui tu, dar am sa tin cont de parerea ta si pe viitor, am sa fac toate modificarile necesare. daca voi simti ca suna mai bine asa. Acum asa am simtit si chiar daca e nonpoetica expresia "jumatate plus una ventricula" deocamdata o las asa. Multumesc pentru ajutorul tau si oricand esti binevenita la mine.
pentru textul : ventriculă netrezită în alb deDorel, e exact așa cum ai remarcat, are nevoie de epică, practic acoperă un singur moment. E ca o fotografie. Am încercat epică în alte texte, unde simt că devin prea.. schițistă? Că nu adâncesc suficient personajele, momentele. Pe viitor, încerc să le amestec. N-aș putea scrie un roman doar din momente ca cele de mai sus. N-ar avea nici un sens, m-aș plictisi până și eu de el. :)
Sorin, mă bucur că ți-a plăcut.. da, a fost un izbuc de inspirație. Mă apuc de roman prin noiembrie, doamne ajută, sper să fie ok. :)
pentru textul : dream maker deputin naiv poemul, te pierzi spre final, dar regasesc aici totusi tonul poetic si atitudinea poetica de a spune ceva intr-un anume mod. este vorba de, de, de, de. si inca de mine.
pentru textul : de la stele la pietre deMulţumesc Adriana
Pentru răbdarea de a parcurge textul.
După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.
Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.
Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).
Şi se mai întâmplă ceva.
Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul denu merg impreuna cotofene, mierle, branduse...exclude pe viitor ac delatii (care tin, cred, mai mult de memorie si nu imaginatie). prefer o axare pe ideea textului. limbajul permite.
pentru textul : O altfel de noapte deAndu, multumesc pentru gand si apreciere. Tot cred ca esti subiectiv, dar cine nu e si mai ales poetii?! :)
pentru textul : Dealurile dereiau transcrierea diacriticelor cu probleme:
î-ul fiind inlocuit cu &≠523;
iar â-ul cu &≠515;
sper ca acum sa apara exact ce am tastat, nu o patratica.
pentru textul : Iar câte ceva despre „simțul interior” (II) deAm înțeles Sapphire. Am ănțeles mai mult decît crezi tu. Dar oare trebuia să spun tot ce am înțeles...? În același timp SÁNCHI adv. (Fam.) Vorbă să fie! așa să crezi! cum s-ar zice. [Var.: sánche adv.] – Din tc. sankı. , nu știu dacă este chiar așa de departe de adevăr. Mai ales că, deși unii îl pot percepe quasi-peiorativ, el rămîne un mod alintat de a spune „ca_să_fie_acolo_fără_să_fie_neparat_sobru”. Pe de altă parte faptul că nu apare nici o aluzie la această „marcă înregistrată” mai departe riscă să te facă să crezi (și vorbesc aici de cititorul obișnuit și „la fel de deștept ca și noi”) că a fost folosită doar ca un teribilism. Un hint ar fi fost necesar. Părerea mea de doi lei, grei.
pentru textul : Îngeri ® dein ciuda oricarui cleste poemul m-a inveselit si inaripat. nu am putut modifica starea si am ramas exact cu:
"adorm fericit
poate chiar sunt o alună gustoasă"
in timp ce ascult:nachtblut/nie gefraght
pentru textul : prea scurt jurnal decred că ești într-o formă bună literar vorbind, în ultima vreme și asta nu face decât să mă bucure. deosebit începutul: "singur și trist în fața unei tastaturi negre precum o patinatoare într-o rotire corelată cu tine, îmi vin gânduri ascuțite, să intru pe gheață, să țip înecat, poate ca un fanatic cu o grenadă în gură"
pentru textul : singur și trist în fața unei tastaturi negre delabirintică imagine în contrast oarecum cu notația personală, directă și convingătoare aș spune eu, trecând peste acel "șantaja" din penultimul vers, finalul deschide și apropie
pentru textul : fluturele metalic deProzodia este buna , textul destul de reusit. "Printesa" si "printul" intra in legatura cu "bibliotecile fantaste". Ma cam pierde triunghiul printesa, eu-liric, print prin modul de adresare(direct catre printesa, printul pierdut in harti...) Ialin
pentru textul : Ȋn biblioteci fantaste den-as zice, n-am fost nicodata in stomacul un taur dar banuiesc ca sucurile gastrice actionand pe trup trebuie sa dea cea mai buna experienta agonica traita vreodata. toata suferinta si ura care se lasa intrevazuta in celelalte unitati dau in clocot si lasa loc poemului sa se inceheie rotund.
pentru textul : Fragmentar de"Un v uriaş m-apasă pe
ceafă ca şi cum m-ar apăsa un
v uriaş. Ah, cum ţipă aşteptările, speranţele si cum
în mine
s-a întors cu vârfule
acoperişul vostru,
lua-v-ar dracu’ de frumoşi". partea asta parca ar fi dintr-un alt film. ori mi-am pierdud touch-ul ori jumatate n-am inteles nimic, cealalta parte cu sperantele si visele, dupa parerea mea, da putin in patetic. In rest e ok, imi pare a fi un poem de idei, dar poate ma insel. e un poem ok, insa nu dintre cele mai bune ale tale.
atata tristete...pina la ulcerarea tuturor zilelor trecute ca o liturghie ca un maslu al necuvintelor ma duc in mare sa uit atita tristete...
pentru textul : gustul alcalin al zilei de luni II dePagini