Ce candoare. Copilăria (ce e aia minciună?) și străzile care leagă case. O nostalgie de Crăciun. Tramvaiul acela m-a dus un moment cu gândul la Eliade și ˝La țigănci˝, are el ceva semnificație temporală dar nu de lume fantastică (deși unii i-ar putea spune copilăriei și așa). Ne mai citim, spor la scris.
Un text ce pleacă de la moderniști la "tengo" prin singurătatea mess-ului spre neliniștea "the day after" și a "Do Androids Dream of Electric Sheep ?"... "o poetă interbelică frumoasă cu ochii pulsând maree obosite" o metaforă-final specială. o androidă...Do Androids Dream of Man?
despre versiunea asta dar asa s-a intimplat sa l aud:
de-ajuns cât să-ţi ridice
vertebrele prin piele ca nişte ţepi
de-ajuns cât să te zbaţi precum o pasăre cu gâtul tăiat
oricum nu mai contează
anotimpul acesta
negru ca o ciumă pe străzile brooklynului
amestecă şobolanii cu oamenii
într-o simbioză perfectă
copii cu arme în mâini
copii în ochii cărora
a crescut cataracta
primăvară neagră cu muguri si gloanţe
primăvară neagră
cu ură şi smoala
de-ajuns cât să transpiri rece în mijlocul zilei
să cauţi întunericul ca o centură de siguranţă
înainte de impact
alma, cel mai bine o cheie se pastreaza in pantec. aceleasi candelabre, dar, sper, o lumina mai calda. o cutie de rezonanta pentru corzi. niciodata, desfacute, nu vor suna la fel. numai ca, mereu, ele trebuie intinse. de aici, senzatia...de bine/rau multumesc pentru aprecierile tale, alma.
Nu stiu, nu cred ca Romania este anonima. Anonim inseamna fara onomos, fara nume, iar Romania are nume. Daca ai vrut sa spui fara identitate, sau fara personalitate, asta e altceva, dar tot nu sint de acord. Romania are personalitate, si inca multa, are si identitate. Romania insa nu are directie. E ca un copil sarac ratacit intr-un supermarket cu o suta de dolari in mina. Ce sa aleaga mai intii? Si marea tragedie a Romaniei este ca niciodata nu a stiu sa aleaga. Intotdeauna a avut inima impartita si for some reason a crezut ca lipsa deciziei este o cale mediocra dar acceptabila a vietii. De aceea si-a admirat dictatorii, intotdeauna. De aceea sint asa curios cu privire la ce este in inima Romaniei, pentru ca omul devine ceea ce iubeste.
imi amintesc privirea interogativa a doamnei Baetica, profa mea de romana din liceu, cand a rostit fix aceeasi intrebare retorica la ce-i dusesem eu de citit. mi-am amintit si atat, este doar o coincidenta. te-am citit si te citesc in ultima vreme, de cate ori am ocazia. se simte la tine in poeme ceva ce abia azi am reusit sa-mi clarifric: o oboseala a sentimentului, o dramatica si neputincioasa cautare a ferestrei intr-un cub ermetic inchis.
ar fi interesant de citit un astfel de poem al tau, cu un astfel de titlu.
descriptivul-mentalitate de asediu, deloc static, mai mult ca o dezamorsare si totusi deloc judgemental,. desi la sfarsit se autocrediteaza pacifist simtul interior poate avea perfect de bine valente exterioare, ca o emitenta estompata si vad un loc vacant de unde se poate discuta despre, ca un prezent etern comun, ontologic, ca un cor unde nu mai poti identifica vocile si de unde se poate neutraliza orice bruiaj imi aminteste de aleph-ul lui Borges ca atunci cand lucrezi pe o aura, ca pe un negativ fotografic dau o penita si-l trec in my favorites
”pleoapele încă se desfac
da da încă se desfac
ochii îmi privesc în tăcere
clipele ce se crucifică pe liniile palmei
fiecare înviind din moartea sa o altă clipă
(...)
tăcerea
vine într-un şerveţel alb
să-mi şteargă petele”
îmi plac fragmentele acestea ale poemului. mai ales finalul, foarte sugesriv.
ok, atunci va fi trimis la texte inacceptabile. me se pare de prost augur toata fronda asta, Alina.
faptul ca cineva e filolog sau are nu stiu ce pareri sau valori in spate nu justifica porcaria asta. e ca si cum am avea cetateni de clase diferite pe Hermeneia.
well, thanks, but no thanks.
Mai apare cate una ca asta. Fara explicatii, mai mult sau mai putin discursive care se vor "poetice". E viziune pur si simplu si atat ajunge ca sa fie poezie.
medeea, presupun ca anumite clisee, stereotipii sunt inradacinate in mine si de fapt pe ele vreau sa le scot la suprafata, sa le imbrac intr- o forma care sa fie a mea. am sa reflectez la ceea ce mi- ai spus, de fapt nu e nimic nou, asa ma gandeam si eu. voi mai vedea ce si cum. multumesc. cat despre proza, da acolo vreau sa ajung din nou, chiar daca am luat-o pe ocolite.
interesant, eu nu am scris niciodata in bucatarie. nu stiu cum e. iar de plins nu stiu daca este cazul. cel putin eu nu.
uite abia acum imi dau seama ca as putea pune inca o varianta de final
Sixtus, hai sa iti spun care e smecheria ca sa nu tot postezi de enșpe ori același comentariu și tot să nu reușești (pentru că nici acum nu se vede despre ce este vorba acolo) - este suficient să salvezi în photobucket, acolo in folderul tau, sub numele ALCOOL.jpg o imagine MAI MARE a ceea ce vrei tu sa ne arati iar comentariul tau origina va prelua imaginea actualizata. Nu este nevoie sa tot postezi asa.
onorant sa-ti vezi numele dupa Numele celorlalti. va multumesc. dar trebuie sa marturisesc ca am o retinere cand vine vorba de incadrari si incartiruiri.
Nu vi se pare ciudat ca omul modern ridica singur ziduri, intra intre ele de buna voie si apoi incepe sa strige dupa libertate si Celalat?
Virgil, cred că una din primele mari încurajări în domeniul acesta al prozei de la tine am primit-o. Acest text a fost oarecum un exercițiu, încă nu știu nici eu încotro să mă îndrept cu proza. Către ce tind eu, este deseori perceput cum ai spus tu... hipnotic. Dar este ceva extrem de atent construit, și aveam poate nevoie, din nou, de un semn că se mai poate scrie/citi și așa. Am primit azi semnale mixate vis a vis de ceea ce scriu... poate că adevărul nu este niciodată de partea unuia singur, dar una știu: mă bucur întotdeauna să te regăsesc pe scrierile mele.
Later than Ever - o rastalmacire a trecutului... imi permit sa spun ca a doua strofa m-a intrigat cel mai mult in momentul scrierii, o cautare esentializata in spiritual... raspunsul si-l da fiecare cititor, singur... Multumesc de trecere si semn, Corina
Virgil, da, asa cred si eu. E o lume pe care trebuie sa o luam in consideratie ca atare. Exista prin noi, la fel ca si realitatea. Realitatea e in mintea noastra, de fapt. Andu, uita-te la mine pe blog si in dreapta ai niste linkuri catre cei amintiti de mine in text. Va multumesc.
hai sa fim seriosi. din principiu nu urmaresc sa dau lectii "de poezie" la nimeni. fiecare scrie asa cum vrea. dar asta nu inseamna ca ce scrie este neaparat si poezie chiar daca ii punem eticheta. tot din principiu nu urmaresc sa descurajez pe nimeni. imi doresc insa sa nu ne amagim ci doar sa incercam sa scriem simplu poezie si nu reţetare sau versificari.
textul de fata, pe linga faptul ca este oda evidentei si a redundantei nu te face sa vibrezi nici macar o secunda.
ma intreb ce era daca nu ne spuneai ca este vorba despre casnicie. poate ramineam si ne intrebam, raminea ceva mister, vraja. asa insa totul e CLAR. clar ca o banalitate antiromantica.
porumbar si adapostire. oare nu sint acelasi lucru.
ingeri invizibili. probabil ca cam toti ingerii sint mai mult sau mai putin invizibili. cel putin eu n-am vazut nici unul azi.
chestia cu locatia de munca m-a dat gata. a vedea pe cineva care se considera poeta ca foloseste expresia asta intr-un text care se vrea poezie este mai rau ca un film de groază.
greierii se aud noaptea. desigur, dar se aud in... casnicie? pe bune ce vrea sa insemne asta? ce vrea sa sugereze asta? vorbim de casnicie sau de curtea din spate noaptea? pentru ca atunci cind spunem ceva in poezie trebuie sa vremn sa sugeram ceva. iar eu am impresia ca aici autorul a uitat despre ce scrie si a fost asa de impresionat de imaginea unei nopti calme incit a confundat casa cu casnicia. sint doua lucruri....... diferite!
chestia cu macii care ard noaptea, blah blah blah este asa de un sudo-erotism asa de ieftin incit e jenant sa o citesti.
"locul de întâlnire al sufletelor noastre împlinite". - asta e o banalitate pe care o scrii pe o felicitare dar nu are ce cauta in absolut nici o poezie. e ridicol.
"aici este totdeauna primăvară-vară,". gosh!.. si cu iarna ce facem??? cum e cu batrinetea? cu boala, cu cearta? cu conflictele? nu ca as fi eu un mare pasionat de realism. dar pozitivismul asta ieftin este orice numai poezie nu.
"e locul unde peniţa şi ochii şefuli nu ne ajung". fantastic! astept sa ne poevestesti si despre restul, tramvai, casierie, benzinarie, magazin. si alte obiecte. ochii colegilor (ca pe aia ai sefului i-ai clarificat), etc.
pe bune acum, scrie trei rinduri dar sa fie poezie nu dedicatie sudo-versificata.
ce poet cuminte si bun esti! nimic violent, nimic urat, periculos, frictional in inima ta si in versurile tale. niciodata. imi imaginez un pamant nou al poeziei, unde criticii sa fie aruncati in infern sau facuti presuri. bravo
Grăit-am eu, logofătul Costache Criptoniade Viersutoriul, mariul dreguitor die vorobe mieşteşugite intr-unul înţelesiu die nucul din curtea Zoricăi Muzoaia Strâmba, că acestiu viers înţelesu fost-a numai de djupânul toatelor făcutele şi nefăcutele şî cu acestea stihuri culease die pie buzele şî djeştele ficioarelor din Parnas alungat-am mariele cârdu die lăcuste degrabă pârdjolitoare die ogor la capătul şelui die-al trişpilea veac acum şi-n vecii vecilor, amin! Şî celui de-o avea vorobe die ocară die pucioasă tare ghinie îi va şede mai scurt die un cap.
(textul rămâne pe prima pagină doar pentru că e un exemplu sublim de cum se bate câmpii în chip pseudoliric).
Marina, cuvintele tale chiar ma incurajeaza. Am momente, tot mai dese, pe fondul unei acute lipse de timp, in care ma indoiesc realmente de finalitatea acestui demers. Sigur ca mi-as dori sa pot slefui aceste poezii pana la a merita atentia unui ilustrator bun. Ramane de vazut in ce masura voi reusi. Deocamdata, iti multumesc pentru sustinere si pentru faptul ca te-ai apropiat cu sufletul de aceste versuri.
am văzut ieri pe un canal de televiziune francez reluarea integrală a concertului « The Three Tenors» realizat împreună cu tenorii Placido Domingo și José Carreras de la Termele Caracalla din Roma din 1990. Poate că abia ieri am realizat cu adevărat forța expresivă muzicală a lui Luciano Pavarotti comparându-l (cu alte gânduri, cu alți ani, cu alți ochi) cu ceilalți doi mari tenori. Nu contest valoarea lor, departe de mine acest gând, dar sincer, Luciano Pavarotti îi depășea cu mult prin talent. Și am fost cu atât mai emoționată cu cât la începutul verii am fost și eu chiar acolo, la Roma, la Termele Caracalla și unde am încercat să îmi amintesc, nu știu de ce, poate impresionată de monumentalitatea acestor construcții în ruine, încă magnifice, de acest concert cu adevărat de excepție. Nu cred că era tehnic, i s-a reproșat că nu știa să citească de multe ori partiturile, să urmărească orchestra etc. Cartea impresarului său Herbert Breslin "Le roi et moi" apărută după separarea acestora din 2002, îl prezintă în termeni aproape violenți și deloc amicali, nefiind deloc în favoarea lui Luciano Pavarotti. Ceea ce de altfel, m-a convins, este/era forța talentului său nativ. Luciano Pavarotti provenea dintr-o familie extrem de modestă, tatăl său nu era decât un simplu brutar, ceea ce nu l-a împiedicat să-și clădească singur nu numai propria statuie ci și soclul său binemeritat.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ce candoare. Copilăria (ce e aia minciună?) și străzile care leagă case. O nostalgie de Crăciun. Tramvaiul acela m-a dus un moment cu gândul la Eliade și ˝La țigănci˝, are el ceva semnificație temporală dar nu de lume fantastică (deși unii i-ar putea spune copilăriei și așa). Ne mai citim, spor la scris.
pentru textul : Curtea miracolelor deUn text ce pleacă de la moderniști la "tengo" prin singurătatea mess-ului spre neliniștea "the day after" și a "Do Androids Dream of Electric Sheep ?"... "o poetă interbelică frumoasă cu ochii pulsând maree obosite" o metaforă-final specială. o androidă...Do Androids Dream of Man?
pentru textul : mess dedespre versiunea asta dar asa s-a intimplat sa l aud:
de-ajuns cât să-ţi ridice
vertebrele prin piele ca nişte ţepi
de-ajuns cât să te zbaţi precum o pasăre cu gâtul tăiat
oricum nu mai contează
anotimpul acesta
negru ca o ciumă pe străzile brooklynului
amestecă şobolanii cu oamenii
într-o simbioză perfectă
copii cu arme în mâini
copii în ochii cărora
a crescut cataracta
primăvară neagră cu muguri si gloanţe
primăvară neagră
cu ură şi smoala
de-ajuns cât să transpiri rece în mijlocul zilei
să cauţi întunericul ca o centură de siguranţă
înainte de impact
cheers!
pentru textul : primăvara neagră dealma, cel mai bine o cheie se pastreaza in pantec. aceleasi candelabre, dar, sper, o lumina mai calda. o cutie de rezonanta pentru corzi. niciodata, desfacute, nu vor suna la fel. numai ca, mereu, ele trebuie intinse. de aici, senzatia...de bine/rau multumesc pentru aprecierile tale, alma.
pentru textul : candelabrele deNu stiu, nu cred ca Romania este anonima. Anonim inseamna fara onomos, fara nume, iar Romania are nume. Daca ai vrut sa spui fara identitate, sau fara personalitate, asta e altceva, dar tot nu sint de acord. Romania are personalitate, si inca multa, are si identitate. Romania insa nu are directie. E ca un copil sarac ratacit intr-un supermarket cu o suta de dolari in mina. Ce sa aleaga mai intii? Si marea tragedie a Romaniei este ca niciodata nu a stiu sa aleaga. Intotdeauna a avut inima impartita si for some reason a crezut ca lipsa deciziei este o cale mediocra dar acceptabila a vietii. De aceea si-a admirat dictatorii, intotdeauna. De aceea sint asa curios cu privire la ce este in inima Romaniei, pentru ca omul devine ceea ce iubeste.
pentru textul : inima României deimi amintesc privirea interogativa a doamnei Baetica, profa mea de romana din liceu, cand a rostit fix aceeasi intrebare retorica la ce-i dusesem eu de citit. mi-am amintit si atat, este doar o coincidenta. te-am citit si te citesc in ultima vreme, de cate ori am ocazia. se simte la tine in poeme ceva ce abia azi am reusit sa-mi clarifric: o oboseala a sentimentului, o dramatica si neputincioasa cautare a ferestrei intr-un cub ermetic inchis.
pentru textul : un cavaler pentru milady dear fi interesant de citit un astfel de poem al tau, cu un astfel de titlu.
descriptivul-mentalitate de asediu, deloc static, mai mult ca o dezamorsare si totusi deloc judgemental,. desi la sfarsit se autocrediteaza pacifist simtul interior poate avea perfect de bine valente exterioare, ca o emitenta estompata si vad un loc vacant de unde se poate discuta despre, ca un prezent etern comun, ontologic, ca un cor unde nu mai poti identifica vocile si de unde se poate neutraliza orice bruiaj imi aminteste de aleph-ul lui Borges ca atunci cand lucrezi pe o aura, ca pe un negativ fotografic dau o penita si-l trec in my favorites
pentru textul : absolute zero de"legănîndu-ne în badachinul unei jungle nesfîrșite"
cred ca baldachinul e cuvantul intentionat aici, nu?
pentru textul : nevoia de predictibil II deRaluca,
pentru textul : epigrama bat-o vina denu înţeleg intervenţia ta. credeam ca ai învăţat ceva şi chiar aveam încredere în tine. serios, parcă avem cinci ani. primeşti un avertisment.
”pleoapele încă se desfac
da da încă se desfac
ochii îmi privesc în tăcere
clipele ce se crucifică pe liniile palmei
fiecare înviind din moartea sa o altă clipă
(...)
tăcerea
vine într-un şerveţel alb
să-mi şteargă petele”
îmi plac fragmentele acestea ale poemului. mai ales finalul, foarte sugesriv.
pentru textul : travaliu deok, atunci va fi trimis la texte inacceptabile. me se pare de prost augur toata fronda asta, Alina.
pentru textul : Pentru toţi cei care au publicat în antologia Virtualia X defaptul ca cineva e filolog sau are nu stiu ce pareri sau valori in spate nu justifica porcaria asta. e ca si cum am avea cetateni de clase diferite pe Hermeneia.
well, thanks, but no thanks.
Mulţumesc, Paul! Nu-s prea îndrăzneaţă de felul meu, dar de data asta am îndrăznit. Încă merg pe vârfuri cu bocancii moşteniţi :)
pentru textul : Sâmbăta din cercul vicios deMai apare cate una ca asta. Fara explicatii, mai mult sau mai putin discursive care se vor "poetice". E viziune pur si simplu si atat ajunge ca sa fie poezie.
pentru textul : Pasărea de nailon demedeea, presupun ca anumite clisee, stereotipii sunt inradacinate in mine si de fapt pe ele vreau sa le scot la suprafata, sa le imbrac intr- o forma care sa fie a mea. am sa reflectez la ceea ce mi- ai spus, de fapt nu e nimic nou, asa ma gandeam si eu. voi mai vedea ce si cum. multumesc. cat despre proza, da acolo vreau sa ajung din nou, chiar daca am luat-o pe ocolite.
pentru textul : pe unde mergem deinteresant, eu nu am scris niciodata in bucatarie. nu stiu cum e. iar de plins nu stiu daca este cazul. cel putin eu nu.
pentru textul : uneori|singurătate deuite abia acum imi dau seama ca as putea pune inca o varianta de final
Construcţii genitivale, discurs uniform, expresii impersonale.
pentru textul : Exil deUltimul vers (enunţ) ar avea şanse dacă ar lipsi "colţ" - zâmbet de copil.
Sixtus, hai sa iti spun care e smecheria ca sa nu tot postezi de enșpe ori același comentariu și tot să nu reușești (pentru că nici acum nu se vede despre ce este vorba acolo) - este suficient să salvezi în photobucket, acolo in folderul tau, sub numele ALCOOL.jpg o imagine MAI MARE a ceea ce vrei tu sa ne arati iar comentariul tau origina va prelua imaginea actualizata. Nu este nevoie sa tot postezi asa.
pentru textul : Dumnezeu de'poezia asta nu e decât o poveste pe care am trăit-o mulți' poate fi ultimul vers al unei poezii faine. așa îmi pare acum, Matei.
pentru textul : coji de portocală deonorant sa-ti vezi numele dupa Numele celorlalti. va multumesc. dar trebuie sa marturisesc ca am o retinere cand vine vorba de incadrari si incartiruiri.
pentru textul : Manifeste (3) – Manifest of Vorticism (Erza Pound) deNu vi se pare ciudat ca omul modern ridica singur ziduri, intra intre ele de buna voie si apoi incepe sa strige dupa libertate si Celalat?
Virgil, cred că una din primele mari încurajări în domeniul acesta al prozei de la tine am primit-o. Acest text a fost oarecum un exercițiu, încă nu știu nici eu încotro să mă îndrept cu proza. Către ce tind eu, este deseori perceput cum ai spus tu... hipnotic. Dar este ceva extrem de atent construit, și aveam poate nevoie, din nou, de un semn că se mai poate scrie/citi și așa. Am primit azi semnale mixate vis a vis de ceea ce scriu... poate că adevărul nu este niciodată de partea unuia singur, dar una știu: mă bucur întotdeauna să te regăsesc pe scrierile mele.
pentru textul : Respiro deLater than Ever - o rastalmacire a trecutului... imi permit sa spun ca a doua strofa m-a intrigat cel mai mult in momentul scrierii, o cautare esentializata in spiritual... raspunsul si-l da fiecare cititor, singur... Multumesc de trecere si semn, Corina
pentru textul : Later deVirgil, da, asa cred si eu. E o lume pe care trebuie sa o luam in consideratie ca atare. Exista prin noi, la fel ca si realitatea. Realitatea e in mintea noastra, de fapt. Andu, uita-te la mine pe blog si in dreapta ai niste linkuri catre cei amintiti de mine in text. Va multumesc.
pentru textul : poem cu Rh negativ și alti factori de risc dehai sa fim seriosi. din principiu nu urmaresc sa dau lectii "de poezie" la nimeni. fiecare scrie asa cum vrea. dar asta nu inseamna ca ce scrie este neaparat si poezie chiar daca ii punem eticheta. tot din principiu nu urmaresc sa descurajez pe nimeni. imi doresc insa sa nu ne amagim ci doar sa incercam sa scriem simplu poezie si nu reţetare sau versificari.
textul de fata, pe linga faptul ca este oda evidentei si a redundantei nu te face sa vibrezi nici macar o secunda.
ma intreb ce era daca nu ne spuneai ca este vorba despre casnicie. poate ramineam si ne intrebam, raminea ceva mister, vraja. asa insa totul e CLAR. clar ca o banalitate antiromantica.
porumbar si adapostire. oare nu sint acelasi lucru.
ingeri invizibili. probabil ca cam toti ingerii sint mai mult sau mai putin invizibili. cel putin eu n-am vazut nici unul azi.
chestia cu locatia de munca m-a dat gata. a vedea pe cineva care se considera poeta ca foloseste expresia asta intr-un text care se vrea poezie este mai rau ca un film de groază.
greierii se aud noaptea. desigur, dar se aud in... casnicie? pe bune ce vrea sa insemne asta? ce vrea sa sugereze asta? vorbim de casnicie sau de curtea din spate noaptea? pentru ca atunci cind spunem ceva in poezie trebuie sa vremn sa sugeram ceva. iar eu am impresia ca aici autorul a uitat despre ce scrie si a fost asa de impresionat de imaginea unei nopti calme incit a confundat casa cu casnicia. sint doua lucruri....... diferite!
chestia cu macii care ard noaptea, blah blah blah este asa de un sudo-erotism asa de ieftin incit e jenant sa o citesti.
"locul de întâlnire al sufletelor noastre împlinite". - asta e o banalitate pe care o scrii pe o felicitare dar nu are ce cauta in absolut nici o poezie. e ridicol.
"aici este totdeauna primăvară-vară,". gosh!.. si cu iarna ce facem??? cum e cu batrinetea? cu boala, cu cearta? cu conflictele? nu ca as fi eu un mare pasionat de realism. dar pozitivismul asta ieftin este orice numai poezie nu.
"e locul unde peniţa şi ochii şefuli nu ne ajung". fantastic! astept sa ne poevestesti si despre restul, tramvai, casierie, benzinarie, magazin. si alte obiecte. ochii colegilor (ca pe aia ai sefului i-ai clarificat), etc.
pe bune acum, scrie trei rinduri dar sa fie poezie nu dedicatie sudo-versificata.
pentru textul : Misterul cuplului perfect dece poet cuminte si bun esti! nimic violent, nimic urat, periculos, frictional in inima ta si in versurile tale. niciodata. imi imaginez un pamant nou al poeziei, unde criticii sa fie aruncati in infern sau facuti presuri. bravo
pentru textul : Cerc deGrăit-am eu, logofătul Costache Criptoniade Viersutoriul, mariul dreguitor die vorobe mieşteşugite intr-unul înţelesiu die nucul din curtea Zoricăi Muzoaia Strâmba, că acestiu viers înţelesu fost-a numai de djupânul toatelor făcutele şi nefăcutele şî cu acestea stihuri culease die pie buzele şî djeştele ficioarelor din Parnas alungat-am mariele cârdu die lăcuste degrabă pârdjolitoare die ogor la capătul şelui die-al trişpilea veac acum şi-n vecii vecilor, amin! Şî celui de-o avea vorobe die ocară die pucioasă tare ghinie îi va şede mai scurt die un cap.
(textul rămâne pe prima pagină doar pentru că e un exemplu sublim de cum se bate câmpii în chip pseudoliric).
pentru textul : mihai viteazu deAdrian,am modificat textul.mulţumesc pentru trecere.
pentru textul : Fericirea nu vine de la femeia dată bărbatului deMarina, cuvintele tale chiar ma incurajeaza. Am momente, tot mai dese, pe fondul unei acute lipse de timp, in care ma indoiesc realmente de finalitatea acestui demers. Sigur ca mi-as dori sa pot slefui aceste poezii pana la a merita atentia unui ilustrator bun. Ramane de vazut in ce masura voi reusi. Deocamdata, iti multumesc pentru sustinere si pentru faptul ca te-ai apropiat cu sufletul de aceste versuri.
pentru textul : O depărtare deprima si ultima strofa par a face parte dintr-un alt poem.
pentru textul : f e s t i n dethe name of the movie is sidewalls, the main characters are Mariana and Martin. Here we have it on netflix.
sorry for the wall and the an. this time I am sure is sidewalls. If I may: to which american site do you post your texts?
pentru textul : Costa's deam văzut ieri pe un canal de televiziune francez reluarea integrală a concertului « The Three Tenors» realizat împreună cu tenorii Placido Domingo și José Carreras de la Termele Caracalla din Roma din 1990. Poate că abia ieri am realizat cu adevărat forța expresivă muzicală a lui Luciano Pavarotti comparându-l (cu alte gânduri, cu alți ani, cu alți ochi) cu ceilalți doi mari tenori. Nu contest valoarea lor, departe de mine acest gând, dar sincer, Luciano Pavarotti îi depășea cu mult prin talent. Și am fost cu atât mai emoționată cu cât la începutul verii am fost și eu chiar acolo, la Roma, la Termele Caracalla și unde am încercat să îmi amintesc, nu știu de ce, poate impresionată de monumentalitatea acestor construcții în ruine, încă magnifice, de acest concert cu adevărat de excepție. Nu cred că era tehnic, i s-a reproșat că nu știa să citească de multe ori partiturile, să urmărească orchestra etc. Cartea impresarului său Herbert Breslin "Le roi et moi" apărută după separarea acestora din 2002, îl prezintă în termeni aproape violenți și deloc amicali, nefiind deloc în favoarea lui Luciano Pavarotti. Ceea ce de altfel, m-a convins, este/era forța talentului său nativ. Luciano Pavarotti provenea dintr-o familie extrem de modestă, tatăl său nu era decât un simplu brutar, ceea ce nu l-a împiedicat să-și clădească singur nu numai propria statuie ci și soclul său binemeritat.
pentru textul : Partir c’est mourir un peu - Luciano Pavarotti dePagini