Andu, Spui bine, noi forme de exprimare artistică. Uite că s-a deschis și în București de ceva timp Galeria De Artă Digitală 115. Dacă ajung pe acolo, spui la ușă că m-ai încurajat încă din tinerețe și ai intrarea liberă. Mulțumesc.
Mun. Craiova, Str. Dr. Ioan Cantacuzino, Nr. 19, Bl. S 38, Sc. 1, Ap. 13, Jud. Dolj. multumesc pentru aprecieri. astept cu nerabdare a ta carte, frate!
Domnule Ioniță, mi se pare bine scris...dar parcă finalul este prea lax. Pe la mijloc, textul induce o tensiune pe care, în opinia mea de cititor, ați fi putut să o gestionați mult mai bine. N-am nimic împotriva finalurilor fericite ori moralizatoare, nu mă înțelegeți greșit, dar am rămas cu o senzație de gol după lectură. De parcă ceaiul aromat din ceașca mea s-ar fi evaporat fără să apuc să-l savurez și am găsit acolo doar...frunza.
1. Vrem sa cantam iubirea pentru primejdie, obisnuita energiei si indrazneala.
2. Elementele esentiale ale poeziei noastre vor fi curajul, indrazneala si revolta.
3. Literatura de pana acum a pus accentul pe nemiscarea ganditoare, extaz si somn, noi vrem sa punem in evidenta miscarea agresiva, insomnia cuprinsa de febra, pasul masurilor, saltul periculos, palma si lovitura de pumn.
4. Noi declaram ca splendoarea lumii s-a imbogatit cu o noua frumusete : frumusetea vitezei. Un automobil de curse cu frumosul sau motor, impodobit cu tuburi groase ca niste serpi cu incarcatura exploziva, un automobil care se napusteste, care are aerul ca alearga, este mult mai frumos decat Victoria de la Samotrace.
5. Vrem sa cantam omul care tine volanul a carui tija ideala traverseaza pamantul, lansata ea insasi pe circuitul orbitei sale.
6. Poetul trebuie sa se consume cu stralucire, caldura si talent pentru a creste fervoarea entuziasta a elementelor primordiale.
7. Frumusetea exista doar in lupta. Nu exista nici o capodopera care sa nu aiba un caracter agresiv. Poezia trebuie sa fie un atac violent impotriva fortelor necunoscutului, pentru a le obliga sa se incline in fata omului.
8. Suntem ultima culme a secolelor ! Ce rost are sa privim in urma cand trebuie sa deschidem portile misterioase ale imposibilului ? Timpul si Spatiul au murit ieri. Noi deja traim in absolut, pentru ca am creat deja viteza eterna si omniprezenta.
9. Vrem sa glorificam razboiul - singurul leac al lumii - militarismul, patriotismul, gesturile distructive ale anarhistilor, ideile frumoase care ucid si dispretul pentru femeie.Vrem sa demolam muzeele si bibliotecile, sa luptam impotriva moralitatii, feminismului si impotriva tuturor lasitatilor oportuniste si utilitariste.
10. Vrem sa cantam multimile agitate de munca, placeri si revolta ; freamatul multicolor si polifonic al revolutiilor in capitalele moderne ; vibratia nocturna a arsenalelor si atelierele din spatele lunilor violent electrice ; caile ferate care devora serpii invaluiti in fum ; fabricile atarnate de nori prin firul fumului lor ; podurile care sar ca niste gimnasti deasupra coturilor diabolice ale raurilor insorite ; vasele cu aburi care adulmeca orizontul ; locomotivele care pufaie pe sine, ca niste cai uriasi din otel, cu lungi tuburi in loc de haturi, si alunecarea in zbor a aeroplanelor ale caror motoare au sunetul unui steag ce flutura si aplauzele multimilor entuziaste.
e vb despre procesul coacerii... îmi imaginez că ai vrut să subliniezi asta. hmm... nu e nici un secret că toți mai avem de acumulat.
în rest ce să fac dacă ești tu împiedicat?!:)
Maria-Doina, multumesc pentru observatiile facute, de cateva chiar voi tine cont, poate mai putin de 'foamea asta'.
Hialin, multumesc de asemenea , si de link; despre 'terminator' , acolo e chiar un varf de ac.
partea trista Cezar, este ca tu nu iti dai seama ca Leonard isi bate joc de tine si de textul tau. partea benefica ar fi ca s-ar putea sa iti dai seama si sa te afecteze. pentru ca sfaturile neironice se pare ca nu au efect.
dar ca sa mă explic, aducerea în plan a compasului poate fi înţeleasă ca o temere că hormonii mei, andrenalina sunt într-un proces de răcire, încet se-ndreaptă spre acea zăpadă în care omul se înţepeneşte, eventual, totuşi voinţa, mintea, ca o anacondă vor să înghită, se pregăteşte sa înghită acea realitate care se apropie şi e sigură a raiului, a veşniciei, care pentru mine nu e pasărea de pe gard ci pasărea din colivia inimii.
felicitări tuturor participanţilor şi, mai ales, chapeau bas pentru câştigători! sper că acest concurs va deveni cu timpul o tradiţie, eu aş spune că au fost multe poeme care ar îndreptăţi organizatorii pentru repetarea acestei frumoase provocări
imi place poemul. iar tema e pe masura. de asemeni, titlu bun, desi e in franceza...
mi-a placut datorita ritmului si modului de adresare, constient, distant si totodata familiar. cred ca ac mod e o solutie de salvare si de recunoastere a faptului ca suntem in aceeasi barca..cu volan.
nu stiu ce ne retine aici, trebaluind fiecare care-ncotro si privindu-ne tot mai rar. vai, poate ca viata, poate prostia sau obisnuinta unor locuri comune peste care, ca si in limbaj, trecem greu, fiind o inchisoare atat de buna noua. si, desigur, comoda.
de la o vârstă încolo în cazul tău dragă yester prostia e să schimbi ciocolata care costă ceva parale pe un deget scos din cur (parcă așa zicea Graur că se zice, nu?)... pe gratis.
Ceea ce și mie în cazul tău mi se pare la fel de firesc...
Margas
Multumesc. Le voi scoate. Dar dupa 30 august cand ajung in tara. Acum nu am la dispozitie "romspeller". Iar pe laptop-ul pe care lucrez e greu sa iau textul cuvant cu cuvant si sa fac corecturi.
Le titre de ce poème reflète bien l’extraordinaire complexité, l’entrelacs impossible à défaire du clair à l’obscur. Ici l’effet profond va certes plus loin que le sourire entendu s’esquissant sur le visage des lecteurs…un reste des faibles brises que les lumières exhalent vers la mer pendant la nuit...
Christian, mă bucur că te văd aici cu un eseu "colcăitor", plin de efuziune ideatică, energizant mai les acum dimineața la o cafea. Egalizarea e o nevoie dintotdeauna, oamenii o doresc imperios când sunt subvalori. Îmi place această constatare ironică, din final, conclusivă: "singură condiție: să-i vină ideea. Și aceasta, a naibii, nu vine decât unuia singur. Până când doctorii de gândire nu vor reuși clonarea absolută a ideilor, în așa fel încât, să descoperim toți simultan, noua teorie asupra radiației universale primordiale sau noua hartă a genomului uman sau o nouă simfonie, până atunci vom rămâne sublim de diferiți, de incorecți și de frumoși în varietatea cocoașelor noastre. Oricât ar încerca dumnealor să ni le nivele cu marele caterpilar ideologic." Stil nervos, idei bine susținute, argumentate cu peniță!
Adrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
Metafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)
Destul de bun poem, mai puțin acea secvență cu intrările și ieșirile. Voi relata aici o glumă pe această temă dar nu aș vrea să se înțeleagă că aș face mișto pentru că nu e așa. Vreau să elimini banalul și hilarul din acest poem, atât. La închisoare, vine șeful gardienilor disperat la șeful închisorii și îi spune a fugit aida șefu, a evadat!! Păi cum nenorociților îi răspunde directorul, nu ați păzit cu strășnicie toate ieșirile? Ba da, răspunde gardianul, dar a fugit pe o intrare! E un poem bun, demn de o peniță din alea vechi.
Iar în altă ordine de idei, totuși, nu se poate să scoți jump-ul ăla când te loghezi să nu te mai trimită obligatoriu acasă la tine ci să te lase unde erai? Zău...
Andu
Nu stiu cum reuseste Vlad sa stea departe de toate rautatile, uneori as vrea sa fiu si eu un necunoscut si sa vorbeasca doar textele in locul meu. Nu se poate, insa, pentru ca tin prea mult la identitatea mea. Sunt ceea ce sunt. textul lui Vlad are o durere a lui. O durere a pierderii tradusa in cruce rosie pe calendar. Chiar as fi vrut ca si poetii sa aiba un calendar al lor, cu cruci negre sau rosii, si chiar si zilele muzelor sa fie puse in el. Cu cruce de paianjen. Tragic si comic in acelasi timp, fara a-si trada dumnezeirea, Vlad scrie texte bune. Atata doar, ii cam lipseste curajul de a scoate capul. Batalia lui este mai mult una personala, nu se raporteaza la scara intregii planete. Poate ca asta il opreste sa fie genial.
eu zic sa ne calmam.
am facut si ce nu ar trebui sa fiu nevoit sa fac (nu de alta dar exista riscul sa o iau razna daca ajung sa o fac in orice situatie). am citit comentariile de mai sus ca sa fac ordine in scandal. pentru ca atunci cind vad ca doi comentatori se iau de par si un editor hermeneia este admonestat iar regulamentul este considerat nerespectat..... ceva, ceva inseamna ca nu e in regula. si iata ce am descoperit:
- regulamentul este chiar foarte bun dar nu a fost respectat.
- cristina este cea care prima a facut un comentariu despre comentariul lui adrian - lucru profund descurajat pe hermeneia și, iata, ca s-a dovedit ca am dreptate sa il descurajez. pentru simplul motiv ca oamenii nu il pot pastra la modul civilizat ci incep sa atace ad hominem (fie caracteristici personale ale celuilalt comentator, fie educatia, virsta, nu mai stiu ce abilitati, caracterul, pozitia pe hermenia, etc.
- deci, desi practic eu am permis astfel de discutii intre comentatori de dragul dialogului literar, filosofic, intelectual, etc... daca nu il puteti pastra fara sa va atacati partenerul de discutie nu îl mai începeți ca să nu fiu nevoit să procedez disciplinar.
Va rog sa imi spuneti daca ceva din ce am scris aici nu este inteligibil sau nu puteti respecta.
P.S. vreau sa precizez (daca mai este cazul) ca, din ratiuni functionale, editorii si moderatorii Hermeneia pot aborda un comentator (printr-un comentariu) atunci cind aceasta este necesar. Deocamdata nu am intilnit vreun caz cind cind cineva din consiliul hermeneia ar fi abuzat de aceasta in mod nejustificat.
nu cred ca am citit superficial. si mi se pare ridicol cind cineva imi spune ca stie cum citesc eu ceva. dar trec peste asta. nu cred in povestea asta dulceaga cu poezia care "se ascunde". probabil ca impresioneaza pe unii dar nu pe mine. poezia este sau nu este. si e posibil sa fiu eu analfabet in ce priveste poezia dar macar asa putin mai percep si eu, macar din greseala. l-am citit de mai multe ori si ramin la aceeasi parere ca e un text slab dar care probabil intentioneaza prin ciudatenie sa fie poezie. metoda e veche. parerea mea este ca nu reuseste. dar daca va place sa fiti aplaudat ascultati la bobadil. el se pricepe.
Lucian, să știi că nu începe rău. Numai că pe parcurs, cam de pe la "Părea un fel de sfârșit de lume", poezia se pierde, devine alambicată. Mai mult, nu înțeleg deloc versul acesta: "Erau ;I cei care aruncau vreascuri în focul ce fața lui Iisus lumina"?!! (ca idee, în versul alb se folosește mai puțin inversiunea ca procedeu stilistic, sună cam artificial; prima parte tocmai de aceea e mai reușită). "Patru sau Pavel, sau Paul a fugit" e inutil și greoi spus. "Părea un fel de sfârșit de lume" nu merge. Și părea, și "un fel de" în același vers... Cred că ar merge ceva mai hătărât aici, mai simplu, dar puternic spus. "s-au spart rănile care în dimineață I s-au făcut Lui până la sânge de fiecare soldat pe față" - din nou, exprimare încărcată, inversiune care dă un efect nedorit, de artificial. Aș rescrie poezia aceasta, Lucian. Dă-i o șansă mai bună, are potențial, iar în ultimul timp am observat că ai început să te debarasezi și să ai o altă apropiere de poezie. Iar asta mă bucură, pentru că am urmărit evoluția ta aici de ceva vreme.
Interesantă explicația ta asupra poeziei, în amănuntul fiecărei imagini. Nu aș fi văzut așa, șireturi ș.a., doar o imensă tristețe, dar nu ca un gol, ci ca o revelație. Și mai interesantă este afirmația ta: "Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic". "Cu anumiți oameni, însemnăm ceva" - ce? totul? cât? unde? cum?
vad aceste randuri mai mult ca un jurnal. am retinut o imagine foarte frumoasa /ce lux azi să stai cu mâinile în apă ca o femeie de demult/ pe care o puteai specula mai mult. oricum suparatoare mainile ce se tot repeta. oricum, m-am simtit ca la o lectie de arheologie. pot zice ca starea ai redat-o cumva, mai ales ca in copilarie ceva tangential am trait si eu, si poezia asta a deschis usita amintirii. interdictiile, fie ele si pe etichete, nu duc decat la incalcarea lor, eu asa stiu:) concluzie, finalul nu e bun de final. un final trebuie sa insurubeze poezia intr-o fortare ultima. desigur doar parere seara buna
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Andu, Spui bine, noi forme de exprimare artistică. Uite că s-a deschis și în București de ceva timp Galeria De Artă Digitală 115. Dacă ajung pe acolo, spui la ușă că m-ai încurajat încă din tinerețe și ai intrarea liberă. Mulțumesc.
pentru textul : escape deMun. Craiova, Str. Dr. Ioan Cantacuzino, Nr. 19, Bl. S 38, Sc. 1, Ap. 13, Jud. Dolj. multumesc pentru aprecieri. astept cu nerabdare a ta carte, frate!
pentru textul : Scrum XXIII deDomnule Ioniță, mi se pare bine scris...dar parcă finalul este prea lax. Pe la mijloc, textul induce o tensiune pe care, în opinia mea de cititor, ați fi putut să o gestionați mult mai bine. N-am nimic împotriva finalurilor fericite ori moralizatoare, nu mă înțelegeți greșit, dar am rămas cu o senzație de gol după lectură. De parcă ceaiul aromat din ceașca mea s-ar fi evaporat fără să apuc să-l savurez și am găsit acolo doar...frunza.
pentru textul : căciula cu patru bilețele deManifestul Futurist - puncte esentiale
1. Vrem sa cantam iubirea pentru primejdie, obisnuita energiei si indrazneala.
2. Elementele esentiale ale poeziei noastre vor fi curajul, indrazneala si revolta.
3. Literatura de pana acum a pus accentul pe nemiscarea ganditoare, extaz si somn, noi vrem sa punem in evidenta miscarea agresiva, insomnia cuprinsa de febra, pasul masurilor, saltul periculos, palma si lovitura de pumn.
4. Noi declaram ca splendoarea lumii s-a imbogatit cu o noua frumusete : frumusetea vitezei. Un automobil de curse cu frumosul sau motor, impodobit cu tuburi groase ca niste serpi cu incarcatura exploziva, un automobil care se napusteste, care are aerul ca alearga, este mult mai frumos decat Victoria de la Samotrace.
5. Vrem sa cantam omul care tine volanul a carui tija ideala traverseaza pamantul, lansata ea insasi pe circuitul orbitei sale.
6. Poetul trebuie sa se consume cu stralucire, caldura si talent pentru a creste fervoarea entuziasta a elementelor primordiale.
7. Frumusetea exista doar in lupta. Nu exista nici o capodopera care sa nu aiba un caracter agresiv. Poezia trebuie sa fie un atac violent impotriva fortelor necunoscutului, pentru a le obliga sa se incline in fata omului.
8. Suntem ultima culme a secolelor ! Ce rost are sa privim in urma cand trebuie sa deschidem portile misterioase ale imposibilului ? Timpul si Spatiul au murit ieri. Noi deja traim in absolut, pentru ca am creat deja viteza eterna si omniprezenta.
9. Vrem sa glorificam razboiul - singurul leac al lumii - militarismul, patriotismul, gesturile distructive ale anarhistilor, ideile frumoase care ucid si dispretul pentru femeie.Vrem sa demolam muzeele si bibliotecile, sa luptam impotriva moralitatii, feminismului si impotriva tuturor lasitatilor oportuniste si utilitariste.
10. Vrem sa cantam multimile agitate de munca, placeri si revolta ; freamatul multicolor si polifonic al revolutiilor in capitalele moderne ; vibratia nocturna a arsenalelor si atelierele din spatele lunilor violent electrice ; caile ferate care devora serpii invaluiti in fum ; fabricile atarnate de nori prin firul fumului lor ; podurile care sar ca niste gimnasti deasupra coturilor diabolice ale raurilor insorite ; vasele cu aburi care adulmeca orizontul ; locomotivele care pufaie pe sine, ca niste cai uriasi din otel, cu lungi tuburi in loc de haturi, si alunecarea in zbor a aeroplanelor ale caror motoare au sunetul unui steag ce flutura si aplauzele multimilor entuziaste.
preluat de pe http://www.artline.ro/Manifestul-Futurist-20-februarie-1909-14601-1-n.html
pentru textul : Manifeste (2) - Manifesto of Futurism (Marinetti) dee vb despre procesul coacerii... îmi imaginez că ai vrut să subliniezi asta. hmm... nu e nici un secret că toți mai avem de acumulat.
pentru textul : străinul care merge înaintea mea deîn rest ce să fac dacă ești tu împiedicat?!:)
Maria-Doina, multumesc pentru observatiile facute, de cateva chiar voi tine cont, poate mai putin de 'foamea asta'.
pentru textul : de foame deHialin, multumesc de asemenea , si de link; despre 'terminator' , acolo e chiar un varf de ac.
partea trista Cezar, este ca tu nu iti dai seama ca Leonard isi bate joc de tine si de textul tau. partea benefica ar fi ca s-ar putea sa iti dai seama si sa te afecteze. pentru ca sfaturile neironice se pare ca nu au efect.
pentru textul : iarna depoate fi îmbunătăţită
dar ca sa mă explic, aducerea în plan a compasului poate fi înţeleasă ca o temere că hormonii mei, andrenalina sunt într-un proces de răcire, încet se-ndreaptă spre acea zăpadă în care omul se înţepeneşte, eventual, totuşi voinţa, mintea, ca o anacondă vor să înghită, se pregăteşte sa înghită acea realitate care se apropie şi e sigură a raiului, a veşniciei, care pentru mine nu e pasărea de pe gard ci pasărea din colivia inimii.
mulţumesc, nu ştiu dacă face sens explicaţia.
pentru textul : temeri grizate deși unde e articolul? sau asta e doar un text așa de reclamă?
pentru textul : Femei flămânde de bărbați: Salem defelicitări tuturor participanţilor şi, mai ales, chapeau bas pentru câştigători! sper că acest concurs va deveni cu timpul o tradiţie, eu aş spune că au fost multe poeme care ar îndreptăţi organizatorii pentru repetarea acestei frumoase provocări
pentru textul : Premiile Concursului de Poezie „Astenie de primăvară” - Hermeneia 2014 deimi place poemul. iar tema e pe masura. de asemeni, titlu bun, desi e in franceza...
pentru textul : l’absente demi-a placut datorita ritmului si modului de adresare, constient, distant si totodata familiar. cred ca ac mod e o solutie de salvare si de recunoastere a faptului ca suntem in aceeasi barca..cu volan.
nu stiu ce ne retine aici, trebaluind fiecare care-ncotro si privindu-ne tot mai rar. vai, poate ca viata, poate prostia sau obisnuinta unor locuri comune peste care, ca si in limbaj, trecem greu, fiind o inchisoare atat de buna noua. si, desigur, comoda.
"Il faut savoir encore sourire"...
pentru textul : Eclats de cristaux glacés detitlul se-nţelege
pentru textul : șapte cai dee:
sette cavalli
de la o vârstă încolo în cazul tău dragă yester prostia e să schimbi ciocolata care costă ceva parale pe un deget scos din cur (parcă așa zicea Graur că se zice, nu?)... pe gratis.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deCeea ce și mie în cazul tău mi se pare la fel de firesc...
Margas
Multumesc. Le voi scoate. Dar dupa 30 august cand ajung in tara. Acum nu am la dispozitie "romspeller". Iar pe laptop-ul pe care lucrez e greu sa iau textul cuvant cu cuvant si sa fac corecturi.
pentru textul : Wittgenstein și Jocurile de limbaj deLe titre de ce poème reflète bien l’extraordinaire complexité, l’entrelacs impossible à défaire du clair à l’obscur. Ici l’effet profond va certes plus loin que le sourire entendu s’esquissant sur le visage des lecteurs…un reste des faibles brises que les lumières exhalent vers la mer pendant la nuit...
pentru textul : Ce silence noir devant moi deMultumesc tuturor pentru opinii, aprecieri sau critica.
pentru textul : țara lui nu-știu-unde decu ce ocazie? v-am pândit eu a rău? am zis eu vreo lovitură de praştie de tine, de Adriana, de Roxana sau de 2xVT?
pentru textul : de la eva la dama de pică deChristian, mă bucur că te văd aici cu un eseu "colcăitor", plin de efuziune ideatică, energizant mai les acum dimineața la o cafea. Egalizarea e o nevoie dintotdeauna, oamenii o doresc imperios când sunt subvalori. Îmi place această constatare ironică, din final, conclusivă: "singură condiție: să-i vină ideea. Și aceasta, a naibii, nu vine decât unuia singur. Până când doctorii de gândire nu vor reuși clonarea absolută a ideilor, în așa fel încât, să descoperim toți simultan, noua teorie asupra radiației universale primordiale sau noua hartă a genomului uman sau o nouă simfonie, până atunci vom rămâne sublim de diferiți, de incorecți și de frumoși în varietatea cocoașelor noastre. Oricât ar încerca dumnealor să ni le nivele cu marele caterpilar ideologic." Stil nervos, idei bine susținute, argumentate cu peniță!
pentru textul : Corectitudinea artistică deAdrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
pentru textul : Noapte bună, copii deMetafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)
Destul de bun poem, mai puțin acea secvență cu intrările și ieșirile. Voi relata aici o glumă pe această temă dar nu aș vrea să se înțeleagă că aș face mișto pentru că nu e așa. Vreau să elimini banalul și hilarul din acest poem, atât. La închisoare, vine șeful gardienilor disperat la șeful închisorii și îi spune a fugit aida șefu, a evadat!! Păi cum nenorociților îi răspunde directorul, nu ați păzit cu strășnicie toate ieșirile? Ba da, răspunde gardianul, dar a fugit pe o intrare! E un poem bun, demn de o peniță din alea vechi.
pentru textul : confesiune de ianuarie deIar în altă ordine de idei, totuși, nu se poate să scoți jump-ul ăla când te loghezi să nu te mai trimită obligatoriu acasă la tine ci să te lase unde erai? Zău...
Andu
Nu stiu cum reuseste Vlad sa stea departe de toate rautatile, uneori as vrea sa fiu si eu un necunoscut si sa vorbeasca doar textele in locul meu. Nu se poate, insa, pentru ca tin prea mult la identitatea mea. Sunt ceea ce sunt. textul lui Vlad are o durere a lui. O durere a pierderii tradusa in cruce rosie pe calendar. Chiar as fi vrut ca si poetii sa aiba un calendar al lor, cu cruci negre sau rosii, si chiar si zilele muzelor sa fie puse in el. Cu cruce de paianjen. Tragic si comic in acelasi timp, fara a-si trada dumnezeirea, Vlad scrie texte bune. Atata doar, ii cam lipseste curajul de a scoate capul. Batalia lui este mai mult una personala, nu se raporteaza la scara intregii planete. Poate ca asta il opreste sa fie genial.
pentru textul : iertarea după Simion deeu zic sa ne calmam.
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit deam facut si ce nu ar trebui sa fiu nevoit sa fac (nu de alta dar exista riscul sa o iau razna daca ajung sa o fac in orice situatie). am citit comentariile de mai sus ca sa fac ordine in scandal. pentru ca atunci cind vad ca doi comentatori se iau de par si un editor hermeneia este admonestat iar regulamentul este considerat nerespectat..... ceva, ceva inseamna ca nu e in regula. si iata ce am descoperit:
- regulamentul este chiar foarte bun dar nu a fost respectat.
- cristina este cea care prima a facut un comentariu despre comentariul lui adrian - lucru profund descurajat pe hermeneia și, iata, ca s-a dovedit ca am dreptate sa il descurajez. pentru simplul motiv ca oamenii nu il pot pastra la modul civilizat ci incep sa atace ad hominem (fie caracteristici personale ale celuilalt comentator, fie educatia, virsta, nu mai stiu ce abilitati, caracterul, pozitia pe hermenia, etc.
- deci, desi practic eu am permis astfel de discutii intre comentatori de dragul dialogului literar, filosofic, intelectual, etc... daca nu il puteti pastra fara sa va atacati partenerul de discutie nu îl mai începeți ca să nu fiu nevoit să procedez disciplinar.
Va rog sa imi spuneti daca ceva din ce am scris aici nu este inteligibil sau nu puteti respecta.
P.S. vreau sa precizez (daca mai este cazul) ca, din ratiuni functionale, editorii si moderatorii Hermeneia pot aborda un comentator (printr-un comentariu) atunci cind aceasta este necesar. Deocamdata nu am intilnit vreun caz cind cind cineva din consiliul hermeneia ar fi abuzat de aceasta in mod nejustificat.
nu cred ca am citit superficial. si mi se pare ridicol cind cineva imi spune ca stie cum citesc eu ceva. dar trec peste asta. nu cred in povestea asta dulceaga cu poezia care "se ascunde". probabil ca impresioneaza pe unii dar nu pe mine. poezia este sau nu este. si e posibil sa fiu eu analfabet in ce priveste poezia dar macar asa putin mai percep si eu, macar din greseala. l-am citit de mai multe ori si ramin la aceeasi parere ca e un text slab dar care probabil intentioneaza prin ciudatenie sa fie poezie. metoda e veche. parerea mea este ca nu reuseste. dar daca va place sa fiti aplaudat ascultati la bobadil. el se pricepe.
pentru textul : făptura trotuarului galactic deLucian, să știi că nu începe rău. Numai că pe parcurs, cam de pe la "Părea un fel de sfârșit de lume", poezia se pierde, devine alambicată. Mai mult, nu înțeleg deloc versul acesta: "Erau ;I cei care aruncau vreascuri în focul ce fața lui Iisus lumina"?!! (ca idee, în versul alb se folosește mai puțin inversiunea ca procedeu stilistic, sună cam artificial; prima parte tocmai de aceea e mai reușită). "Patru sau Pavel, sau Paul a fugit" e inutil și greoi spus. "Părea un fel de sfârșit de lume" nu merge. Și părea, și "un fel de" în același vers... Cred că ar merge ceva mai hătărât aici, mai simplu, dar puternic spus. "s-au spart rănile care în dimineață I s-au făcut Lui până la sânge de fiecare soldat pe față" - din nou, exprimare încărcată, inversiune care dă un efect nedorit, de artificial. Aș rescrie poezia aceasta, Lucian. Dă-i o șansă mai bună, are potențial, iar în ultimul timp am observat că ai început să te debarasezi și să ai o altă apropiere de poezie. Iar asta mă bucură, pentru că am urmărit evoluția ta aici de ceva vreme.
pentru textul : Cafea divină deOvidiu, te rog sa corectezi titlul.
pentru textul : cu doina-n gând... deInteresantă explicația ta asupra poeziei, în amănuntul fiecărei imagini. Nu aș fi văzut așa, șireturi ș.a., doar o imensă tristețe, dar nu ca un gol, ci ca o revelație. Și mai interesantă este afirmația ta: "Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic". "Cu anumiți oameni, însemnăm ceva" - ce? totul? cât? unde? cum?
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările deAm efectuat unele modificari pe text...
Multumesc pentru lectura si sugestii...
Cristi
pentru textul : convenabil devad aceste randuri mai mult ca un jurnal. am retinut o imagine foarte frumoasa /ce lux azi să stai cu mâinile în apă ca o femeie de demult/ pe care o puteai specula mai mult. oricum suparatoare mainile ce se tot repeta. oricum, m-am simtit ca la o lectie de arheologie. pot zice ca starea ai redat-o cumva, mai ales ca in copilarie ceva tangential am trait si eu, si poezia asta a deschis usita amintirii. interdictiile, fie ele si pe etichete, nu duc decat la incalcarea lor, eu asa stiu:) concluzie, finalul nu e bun de final. un final trebuie sa insurubeze poezia intr-o fortare ultima. desigur doar parere seara buna
pentru textul : permanganat la rege deVirgil, scuza-ma, comentariul anterior a fost scris de Vladimir. Vladimir, tie ti se adreseaza, desigur. :) Bun revenit. Mesajul este pentru tine.
pentru textul : urme de cerb dePagini