sa zicem ca e un experiment de fonotext, adica mai inventez un cuvint (sau un concept) care nu e doar context fonetic ci e un fel de sunet al contextului, fonotext. iata, acesta e un fonotext, iar eu l-am inventat acum. Adica azi noapte. Oricum, nu stiu inca daca are vreo legatura cu cartea lui Garrett Stewart, "Reading Voices: Literature and the Phonotext". Va trebui sa studiez aspectul. Deocamdata ideea asta in romaneste imi apartine. Vezi ce se intimpla daca stau pina tirziu noaptea.... ..si inca ceva, asta nu e limba sparca, e fonotext.
vlad,recitesc schimbarea ta la faţă. de fapt, singurul vers care îmi creea disconfort era "fandosit în costum şi cravată". am eu asociaţiile mele stupide din cap, era o incongruenţă pentru mine: înger costum cravată.
am digerat textul şi recunosc că m am grăbit cu comentariul. la aşa un eveniment până şi îngerul trebuia să se îmbrace protocolar.
rezonez cu fiecare cuvânt din poemul tău, chiar dacă nu voi picta niciodată un înger în costulm şi cravată.
"uite! mă simt în ziua mea bună
ţi-am adus turtă dulce vată de zahăr
şi-o coroniţă din flori de răsură
dacă e grea pentru creştetul tău
îl scot pe tac’tu din rai pe poarta din dos
să–ţi ridice capul cu o sărutare pe gură"
aici sunt topit!
iertare dacă se poate pentru primul com.
ps. voiam să te provoc la discuţie când am scris că îngerii şi iisus sunt fraţi. nu sunt îngerii sunt făcuţi, iisus e născut. cum din tatăl nu înţeleg. dar asta este altă poveste.
Aranca , recunosc ca e dificil de stapanit un text de astfel de proportii, basca keyboardul meu nu are diacritice si trec Stixul cu fiece text . Am rectificat ici si colo nu-s sigur ca am gasit tot. Dar ideea conteaza .. sunt atati artisti geniali nedescoperiti, in toate domeniile si cred ca facem prea putin pentru a promova frumosul. Pictorul Danu este Dan Iordache din Sibiu, ai sezizat corect.
Îmi place stilul poetic abordat aici, Bogdan. Remarc o gravitate bine temperată, preucm și o reflectare asupra terțului în dimensiunea noastră spirituală, chiar dacă aparent vorbești despre "amintiri". Nu mă surprinde acel "model imaginar al paradisului", e cumva o realitate a omului, care se autoistorizează, creând imaginar zei, dumnezei, origini concrete, din nevoia sa de a nu fi doar "o jumătate pagină de suflet". Și nu uiți nici de tributul inimii, nici de întoarcerea gândului spre sine, ca o trăsătură definitorie a umanului, și nici de acel deja-vu pe acre îl avem la orice descoperire autentică a unui loc, a unui om, a unei scrieri. Da, "nespus de verde", "vei adăsta" - ar fi elemente de revăzut. Cred că e cel mai bun poem al tău, din tot ce am citit eu scris de tine. Părerea mea subiectivă, desigur.
Un poem de stare, foarte bine şi ingenios conturat, colorat exact cât trebuie. Foamea e evidenţiată prin tot :) ( m-a terminat comparaţia ,,vocea aia moale ca o plăcintă cu brânză" ) Mi-a plăcut mult expresia ,,copilul râde frig". Mi-am amintit de o prelucrare a poveştii ,,Crăiasa Zăpezii " de H. C. Andersen, într-unul din manualele şcolare. Această crăiasă aducea iarna, cu tot decorul ei, printr-o simplă suflare.
Pe scurt, e un text care se adresează tuturor simţurilor :) şi cerebralui. Atinge.
Poemul tău, Adrian, m-a făcut să îmi fie dor de tata, de sor-mea, de led.
Şi parcă mi-e foame.
O poezie e bună, când naşte poezie ( iertată să îmi fie lipsa unui comentariu strict de critică literară )
pentru mine exista foarte multa poezie în imaginea asta. și nu știu de ce, și o undă, difuză dar inconfundabilă, de tragedie. poate ideea aceea de a vedea că ariciul de fapt are în spate prăpastia etajelor (ciudată idee, ceva foarte „uncomfortable” de imaginat)... poate și paleta de culori aleasă. mie îmi sugerează simbolul unei iubiri imposibile, neîmpărtășite, tragice, în care nu numai că ființa iubită este din alt regn dar te desparte de ea și un geam, iar în spate e doar o prăpastie. dom'le, mi-ai stricat dimineața...
nu ai vrut să crezi cuvintele mute
zăpadă cu sânge în frunze
acel octombrie exilat
urmă de flori
pe morminte
cu nume ilustre
spălate de ploi
din palmă nisipul se scurge
voal cenușiu
pe chipul nevăzut
cu scuze, Virgil, așa văd eu poemul acesta.
am încercat să elimin tot ce era în plus, poate mi-au scăpat și mie...
e un poem fain ce merită lucrat la rece.
Dan, mulțam, mult. Interpretarea ta este situată pe firul transparent al versurilor. Cât privește titlul și corpul, ele - ambele - redau un cer negru ca onixul, așa cum l-am văzut într-un septembrie noaptea, în Tomis, pe timp de furtună. Era negru negru. Poate că în corpul poeziei nu se percepe acest negru, redat în titlu.
Da, ai dreptate. Textul are autenticitate, e bine scris, pentru asta nici nu am fost mai critică decât atât, pentru că am apreciat foarte mult truda de a scrie astfel. Și da, dacă vei da un curs povestirii, dacă o vei scoate din simpla înșiruire, dacă vei găsi miracolul care să o transforme (și știu că poți face asta), va fi un experiment interesant. Da, vezi, știam eu că acolo e ceva deosebit. Asta îi lipsea textului: greutatea pe care o are acel fragment. Mulțumesc de explicații. Aștept să văd transformarea.
Văzând aprecierile binemeritate plus recomandarea textului (și ea binemeritată) m-am tot aținut de la cârcoteală... însă nu vreau să o las chiar așa. Adică al doilea vers mi se pare sinistru de în plus. Și cel puțin mie mi-a dat cu un par în cap de-a trebuit să-l ignor la a doua lectură pentru a putea savura cu adevărat acest frumos poem. Adică domnule poet, chiar era necesar să specificați acolo? Nimeni, nici măcar eu nu trece prin orașul care sunt? Ce facem aici, proceduri recursive? Iar inginerim, mai mult sau mai puțin soft?
Însă e doar părerea mea.
Poemul în rest este excepțional.
Margas
"Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge ochiul umărului care plânge. Ea este talpa care plânge ochiul călcâiului care plânge." Nichita
Eu am raspuns strict la obiectiile tale. Nu m-am lamentat. Am zis ca e ultimul meu com, nu ca nu mai public pe site. Daca vrei sa dai lectii invata gramatica, dar presupun ca si asta e FIX problema ta.
penita pentru imagini. decupez inima poemului si m-am jucat putin cu ea: /te caut venind dinspre toate lumile sunt un poem zidit într-o piramidă aruncată în mare din trupul tău freamătând voi ieși umed ca o pasăre de unde ne cunoaștem oare într-o viață trecută ți-a rămas de la mine pergamentul unde ai găsit drumul diafan către piatra funerară cu epitaf scene de frescă din zilele nesfîrșite în care tînjeam după tine între noi a mai rămas un sarcofag de piatră în care se aud scîncetele unui prunc lăsat într-un coș de nuiele împletite pe Nil dacă sosești din viitor șuvița ta lungă de păr o să se preschimbe-ntr-un șarpe cu coada ruptă mușcând răsăritul desenez pe nisip amprenta trupului tău e o harpă/
Short stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
Când citesc acest poem sunt impresionat de simplitatea sa aparentă şi de detaşarea cu care autorul reuşeşte să rătăcească singur printre zâmbete. Cu toate acestea găseşte drumul chiar dacă acesta este şerpuit prin copilărie. De fapt fiecare tip de femeie pare că reprezintă un ideal. Ultimele versuri mi se par cele mai frumoase din acest poem.
Ma uit la poezia asta, indemnat de textele aparute pe prima pagina si descopar o adevarata poeta care, cu modestie si bun simt isi urmeaza drumul. Cu o constanta a calitatatii textelor sale demna de invidiat. Hi imi pare rau ca, din lipsa de timp, nu am citit-o pana acum. Si, poate, mai sunt si altii. Excelenta initiativa Profetului de a mari dinamica aparitiei textelor pe prima pagina. Revenind la text: "drumul poeților se deschide noaptea înaintea celorlalți acolo ei mor și învață să zboare până la mecca promisă unde-și vor scoate din piepturi vinete de efort poemul care va dezvrăji nopțile și ploaia se va îndura să cadă soarele va îngheța adormind ca un prunc ghemuit" daca numai atat ar fi fost postat si tot merita o remaecare. Dar restul pregateste finalul care da rotunjuma intregului. Nu stiu ce modificari s-au mai facut in urma discutiei cu Adriana, dar cred ca au fost benefice in masura in care eu am perceput poemul asa cum am zis inainte.
eu voi remarca acest text nu doar pentru că este deosebit ci mai ales pentru a te încuraja pe tine și pe alții să o facă. pe parcursul timpului am descoperit tot mai mult că a lucra împreună nu rezultă numai într-o „sumă” a talentelor ci poate de multe ori într-o „înmulțire” a lor. citeam zilele trecute despre dada și despre alte curente artistice și este extrem de interesant să vezi cum s-au manifestat în primul rînd ca și „muncă de gașcă”, poate chiar „emulație de gașcă”. uneori singurătatea individualistă a poetului trebuie să învețe să colaboreze. și acele vremuri au fost speciale. dar ele nu trebuie să fie doar la trecut.
nici eu nu am nimic să-ți reproșez, ioana. ba din contră. e bine că nu te retragi pentru că, tu știi, scrii bine și ar fi o decizie proastă dacă ai pleca. pentru tine și pentru noi, ceilalți. n-am fost niciodată ținta persoanei care se află în spatele acțiunilor pomenite de tine mai sus.
eu o credeam ratata, dealtfel e o mirare aproape de fiecare data cand nu-i. m-am bucurat ca a ajuns la tine, iata, o fi ceva de ea. detaliile de finete tu le poti prinde cu mult mai bine decat mine, nici nu remarcasem disonantele, de obicei ma tem de erori majore. o sa ma uit, ma tem insa ca ar putea iesi mai rau.
paul
iti multumesc pentru apreciere, cum spuneam si mai devreme, e mai mult decat speram. poate si pentru ca-mi sunt inamicul cel mai mare, uite, aproape ca nu te inteleg. :o) (ma bucur insa, habar n-am de ce, e ca-n visul acela in care pare c-ai prins steaua tremuratoare din apa)
Corina, te asigur că eu sînt în primul rînd interesat ca pe hermeneia să nu se găsească exprimări rasiste. Am citit ce ai menționat tu, m-am uitat și la context și continui să nu văd aspectul denigrator sau tangentele rasiste. Poate nu înțeleg eu dar nu văd ce nu este ok. Și te asigur că trăiesc într-o țară obsedată de corectitudinea asta. O glumă însă nu este rasism. Există comici albi care fac glume pe seama negrilor și nimeni nu numește asta rasism. Și nici a vorbi despre o anumită categorie de persoane (rasă) nu este automat rasism sau denigrare. Nu am nicio problemă să șterg cele două comentarii și chiar să ofer avertismente dar nu o pot face numai pe baza unei suspiciuni. De fapt eu am fost puțin mai atent încă din momentul în care am văzut expresia „bar de negri” în text, expresie care ar putea naște suspiciuni dacă ar fi într-un text în limba engleză. Dar textul este în românește și cred că limba și cultura românească nu sînt deocamdată echipate cu sensibilități din acestea (excesive uneori, după părerea mea). Deci, deocamdată ca formulare și ca înțeles eu nu văd rasism. Și nici nu aș vrea să creez un precedent în care începem să ștergem comentarii pentru ceea ce eu aș numi „o vagă impresie”. Dacă îmi poți oferi dovezi sau explicații mai clare sînt dispus să privesc din nou. În același timp îi rog pe cei care scriu să evite ambiguități din acestea în exprimare. Deși îi asigur că pot scrie și menționa orice atîta timp cît nu comunică rasism, profanare, instigare sau alte lucruri menționate în regulament.
Vai Virgil ce dezamagire am avut cand am citit mai bine. Citisem initial : "timpul îmi era din sticlă de murano" si zic, extraordinar, ce vers! Si cand colo, era trupul! Of of.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Aranca, multumesc! Deosebita poezie, suna excelent si in romaneste, si traducerea! O voi retine.
pentru textul : a se lua o noapte desa zicem ca e un experiment de fonotext, adica mai inventez un cuvint (sau un concept) care nu e doar context fonetic ci e un fel de sunet al contextului, fonotext. iata, acesta e un fonotext, iar eu l-am inventat acum. Adica azi noapte. Oricum, nu stiu inca daca are vreo legatura cu cartea lui Garrett Stewart, "Reading Voices: Literature and the Phonotext". Va trebui sa studiez aspectul. Deocamdata ideea asta in romaneste imi apartine. Vezi ce se intimpla daca stau pina tirziu noaptea.... ..si inca ceva, asta nu e limba sparca, e fonotext.
pentru textul : eu zvînc depoezia in aceste versuri .
pentru textul : un cerc intim decheers!
PS ..era un typo si la red head!
pentru textul : Costa's deBut Mr ND you got me curious now..:p (does the film have a name?)
I shall consider the change as I do believe that 'only' is required there. Thank you, I appreciate the intervention!
PS ..a wall? perhaps? since w is a consonant? [sorry Nicholas, couldn't help myself :p]
pentru textul : Costa's devlad,recitesc schimbarea ta la faţă. de fapt, singurul vers care îmi creea disconfort era "fandosit în costum şi cravată". am eu asociaţiile mele stupide din cap, era o incongruenţă pentru mine: înger costum cravată.
am digerat textul şi recunosc că m am grăbit cu comentariul. la aşa un eveniment până şi îngerul trebuia să se îmbrace protocolar.
rezonez cu fiecare cuvânt din poemul tău, chiar dacă nu voi picta niciodată un înger în costulm şi cravată.
"uite! mă simt în ziua mea bună
ţi-am adus turtă dulce vată de zahăr
şi-o coroniţă din flori de răsură
dacă e grea pentru creştetul tău
îl scot pe tac’tu din rai pe poarta din dos
să–ţi ridice capul cu o sărutare pe gură"
aici sunt topit!
iertare dacă se poate pentru primul com.
ps. voiam să te provoc la discuţie când am scris că îngerii şi iisus sunt fraţi. nu sunt îngerii sunt făcuţi, iisus e născut. cum din tatăl nu înţeleg. dar asta este altă poveste.
pentru textul : ziua schimbării mele la faţă deAranca , recunosc ca e dificil de stapanit un text de astfel de proportii, basca keyboardul meu nu are diacritice si trec Stixul cu fiece text . Am rectificat ici si colo nu-s sigur ca am gasit tot. Dar ideea conteaza .. sunt atati artisti geniali nedescoperiti, in toate domeniile si cred ca facem prea putin pentru a promova frumosul. Pictorul Danu este Dan Iordache din Sibiu, ai sezizat corect.
pentru textul : Interviu cu pictorul Ion Danu deÎmi place stilul poetic abordat aici, Bogdan. Remarc o gravitate bine temperată, preucm și o reflectare asupra terțului în dimensiunea noastră spirituală, chiar dacă aparent vorbești despre "amintiri". Nu mă surprinde acel "model imaginar al paradisului", e cumva o realitate a omului, care se autoistorizează, creând imaginar zei, dumnezei, origini concrete, din nevoia sa de a nu fi doar "o jumătate pagină de suflet". Și nu uiți nici de tributul inimii, nici de întoarcerea gândului spre sine, ca o trăsătură definitorie a umanului, și nici de acel deja-vu pe acre îl avem la orice descoperire autentică a unui loc, a unui om, a unei scrieri. Da, "nespus de verde", "vei adăsta" - ar fi elemente de revăzut. Cred că e cel mai bun poem al tău, din tot ce am citit eu scris de tine. Părerea mea subiectivă, desigur.
pentru textul : deja vu ecliptic deUn poem de stare, foarte bine şi ingenios conturat, colorat exact cât trebuie. Foamea e evidenţiată prin tot :) ( m-a terminat comparaţia ,,vocea aia moale ca o plăcintă cu brânză" ) Mi-a plăcut mult expresia ,,copilul râde frig". Mi-am amintit de o prelucrare a poveştii ,,Crăiasa Zăpezii " de H. C. Andersen, într-unul din manualele şcolare. Această crăiasă aducea iarna, cu tot decorul ei, printr-o simplă suflare.
pentru textul : Noapte bună, copii dePe scurt, e un text care se adresează tuturor simţurilor :) şi cerebralui. Atinge.
Poemul tău, Adrian, m-a făcut să îmi fie dor de tata, de sor-mea, de led.
Şi parcă mi-e foame.
O poezie e bună, când naşte poezie ( iertată să îmi fie lipsa unui comentariu strict de critică literară )
pentru mine exista foarte multa poezie în imaginea asta. și nu știu de ce, și o undă, difuză dar inconfundabilă, de tragedie. poate ideea aceea de a vedea că ariciul de fapt are în spate prăpastia etajelor (ciudată idee, ceva foarte „uncomfortable” de imaginat)... poate și paleta de culori aleasă. mie îmi sugerează simbolul unei iubiri imposibile, neîmpărtășite, tragice, în care nu numai că ființa iubită este din alt regn dar te desparte de ea și un geam, iar în spate e doar o prăpastie. dom'le, mi-ai stricat dimineața...
pentru textul : pogonici love story denu ai vrut să crezi cuvintele mute
zăpadă cu sânge în frunze
acel octombrie exilat
urmă de flori
pe morminte
cu nume ilustre
spălate de ploi
din palmă nisipul se scurge
voal cenușiu
pe chipul nevăzut
cu scuze, Virgil, așa văd eu poemul acesta.
pentru textul : din cuvintele pe care nu le găsesc III deam încercat să elimin tot ce era în plus, poate mi-au scăpat și mie...
e un poem fain ce merită lucrat la rece.
Dan, mulțam, mult. Interpretarea ta este situată pe firul transparent al versurilor. Cât privește titlul și corpul, ele - ambele - redau un cer negru ca onixul, așa cum l-am văzut într-un septembrie noaptea, în Tomis, pe timp de furtună. Era negru negru. Poate că în corpul poeziei nu se percepe acest negru, redat în titlu.
pentru textul : cerul de onix deDa, ai dreptate. Textul are autenticitate, e bine scris, pentru asta nici nu am fost mai critică decât atât, pentru că am apreciat foarte mult truda de a scrie astfel. Și da, dacă vei da un curs povestirii, dacă o vei scoate din simpla înșiruire, dacă vei găsi miracolul care să o transforme (și știu că poți face asta), va fi un experiment interesant. Da, vezi, știam eu că acolo e ceva deosebit. Asta îi lipsea textului: greutatea pe care o are acel fragment. Mulțumesc de explicații. Aștept să văd transformarea.
pentru textul : Mamaia Ioana povestește demultumesc, cititorule, inclusiv pentru sinceritate! Cele bune!
pentru textul : iarnă în Ghetsemani deVăzând aprecierile binemeritate plus recomandarea textului (și ea binemeritată) m-am tot aținut de la cârcoteală... însă nu vreau să o las chiar așa. Adică al doilea vers mi se pare sinistru de în plus. Și cel puțin mie mi-a dat cu un par în cap de-a trebuit să-l ignor la a doua lectură pentru a putea savura cu adevărat acest frumos poem. Adică domnule poet, chiar era necesar să specificați acolo? Nimeni, nici măcar eu nu trece prin orașul care sunt? Ce facem aici, proceduri recursive? Iar inginerim, mai mult sau mai puțin soft?
pentru textul : sînt un oraș prin care nu mai trece nimeni deÎnsă e doar părerea mea.
Poemul în rest este excepțional.
Margas
"Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge ochiul umărului care plânge. Ea este talpa care plânge ochiul călcâiului care plânge." Nichita
pentru textul : necuvintele deEu am raspuns strict la obiectiile tale. Nu m-am lamentat. Am zis ca e ultimul meu com, nu ca nu mai public pe site. Daca vrei sa dai lectii invata gramatica, dar presupun ca si asta e FIX problema ta.
pentru textul : Cantata în mi minor depenita pentru imagini. decupez inima poemului si m-am jucat putin cu ea: /te caut venind dinspre toate lumile sunt un poem zidit într-o piramidă aruncată în mare din trupul tău freamătând voi ieși umed ca o pasăre de unde ne cunoaștem oare într-o viață trecută ți-a rămas de la mine pergamentul unde ai găsit drumul diafan către piatra funerară cu epitaf scene de frescă din zilele nesfîrșite în care tînjeam după tine între noi a mai rămas un sarcofag de piatră în care se aud scîncetele unui prunc lăsat într-un coș de nuiele împletite pe Nil dacă sosești din viitor șuvița ta lungă de păr o să se preschimbe-ntr-un șarpe cu coada ruptă mușcând răsăritul desenez pe nisip amprenta trupului tău e o harpă/
pentru textul : Eterna reîntoarcere desi revin, am verificat atit pe Firefox cit si pe IE si pe ambele browsere pagina este redata normal
pentru textul : migrarea către rezoluția 1024 X 768 deShort stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
pentru textul : Labirint de ceară deCând citesc acest poem sunt impresionat de simplitatea sa aparentă şi de detaşarea cu care autorul reuşeşte să rătăcească singur printre zâmbete. Cu toate acestea găseşte drumul chiar dacă acesta este şerpuit prin copilărie. De fapt fiecare tip de femeie pare că reprezintă un ideal. Ultimele versuri mi se par cele mai frumoase din acest poem.
pentru textul : eu n-am fost cu tata la femei deMa uit la poezia asta, indemnat de textele aparute pe prima pagina si descopar o adevarata poeta care, cu modestie si bun simt isi urmeaza drumul. Cu o constanta a calitatatii textelor sale demna de invidiat. Hi imi pare rau ca, din lipsa de timp, nu am citit-o pana acum. Si, poate, mai sunt si altii. Excelenta initiativa Profetului de a mari dinamica aparitiei textelor pe prima pagina. Revenind la text: "drumul poeților se deschide noaptea înaintea celorlalți acolo ei mor și învață să zboare până la mecca promisă unde-și vor scoate din piepturi vinete de efort poemul care va dezvrăji nopțile și ploaia se va îndura să cadă soarele va îngheța adormind ca un prunc ghemuit" daca numai atat ar fi fost postat si tot merita o remaecare. Dar restul pregateste finalul care da rotunjuma intregului. Nu stiu ce modificari s-au mai facut in urma discutiei cu Adriana, dar cred ca au fost benefice in masura in care eu am perceput poemul asa cum am zis inainte.
pentru textul : Drumul poeților deeu voi remarca acest text nu doar pentru că este deosebit ci mai ales pentru a te încuraja pe tine și pe alții să o facă. pe parcursul timpului am descoperit tot mai mult că a lucra împreună nu rezultă numai într-o „sumă” a talentelor ci poate de multe ori într-o „înmulțire” a lor. citeam zilele trecute despre dada și despre alte curente artistice și este extrem de interesant să vezi cum s-au manifestat în primul rînd ca și „muncă de gașcă”, poate chiar „emulație de gașcă”. uneori singurătatea individualistă a poetului trebuie să învețe să colaboreze. și acele vremuri au fost speciale. dar ele nu trebuie să fie doar la trecut.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deM-am lmbucalat si eu de ingeri (n-ar fi trebuit?) rosu precum rosia la piata impovarat de prieteni chelind etc. Cum desigur si bunaoara. Ei si?
pentru textul : Metafora cea grea a elevației denici eu nu am nimic să-ți reproșez, ioana. ba din contră. e bine că nu te retragi pentru că, tu știi, scrii bine și ar fi o decizie proastă dacă ai pleca. pentru tine și pentru noi, ceilalți. n-am fost niciodată ținta persoanei care se află în spatele acțiunilor pomenite de tine mai sus.
pentru textul : rugaminte importanta deadrian
eu o credeam ratata, dealtfel e o mirare aproape de fiecare data cand nu-i. m-am bucurat ca a ajuns la tine, iata, o fi ceva de ea. detaliile de finete tu le poti prinde cu mult mai bine decat mine, nici nu remarcasem disonantele, de obicei ma tem de erori majore. o sa ma uit, ma tem insa ca ar putea iesi mai rau.
paul
iti multumesc pentru apreciere, cum spuneam si mai devreme, e mai mult decat speram. poate si pentru ca-mi sunt inamicul cel mai mare, uite, aproape ca nu te inteleg. :o) (ma bucur insa, habar n-am de ce, e ca-n visul acela in care pare c-ai prins steaua tremuratoare din apa)
pentru textul : zăpada din palmă deCorina, te asigur că eu sînt în primul rînd interesat ca pe hermeneia să nu se găsească exprimări rasiste. Am citit ce ai menționat tu, m-am uitat și la context și continui să nu văd aspectul denigrator sau tangentele rasiste. Poate nu înțeleg eu dar nu văd ce nu este ok. Și te asigur că trăiesc într-o țară obsedată de corectitudinea asta. O glumă însă nu este rasism. Există comici albi care fac glume pe seama negrilor și nimeni nu numește asta rasism. Și nici a vorbi despre o anumită categorie de persoane (rasă) nu este automat rasism sau denigrare. Nu am nicio problemă să șterg cele două comentarii și chiar să ofer avertismente dar nu o pot face numai pe baza unei suspiciuni. De fapt eu am fost puțin mai atent încă din momentul în care am văzut expresia „bar de negri” în text, expresie care ar putea naște suspiciuni dacă ar fi într-un text în limba engleză. Dar textul este în românește și cred că limba și cultura românească nu sînt deocamdată echipate cu sensibilități din acestea (excesive uneori, după părerea mea). Deci, deocamdată ca formulare și ca înțeles eu nu văd rasism. Și nici nu aș vrea să creez un precedent în care începem să ștergem comentarii pentru ceea ce eu aș numi „o vagă impresie”. Dacă îmi poți oferi dovezi sau explicații mai clare sînt dispus să privesc din nou. În același timp îi rog pe cei care scriu să evite ambiguități din acestea în exprimare. Deși îi asigur că pot scrie și menționa orice atîta timp cît nu comunică rasism, profanare, instigare sau alte lucruri menționate în regulament.
pentru textul : l’absente dere: "Plânsu-mi-sa deci lumina" - plânsu-mi-s-a (mi s-a plâns, mi s-au plâns...). La plural ai respectat regula.
pentru textul : Plansu-mi-s-a deVai Virgil ce dezamagire am avut cand am citit mai bine. Citisem initial : "timpul îmi era din sticlă de murano" si zic, extraordinar, ce vers! Si cand colo, era trupul! Of of.
pentru textul : din jocurile insulei dePagini