ei uite ca eu alatur cu cuvintele si nu fac indigestie. si nici nu am nevoie de reverente. ma descurc excelent si fara. nu cred ca sint o autoritate in poezie dar nici nu cred ca terenul e alunecos. insa bunul meu simt estetico-literar (atit cit o fi el) imi spune ca orice "obiect artistic" sau "de arta", si aici includ si poezia, trebuie sa fie in esenta o comunicare reprezentativa (sau o reprezentare prin comunicare/comuniune, sau impartasire). deci, in chestia asta pe care noi o numim arta (fie ea literara, fie de alta stirpe) existam noi doi (sau noi mai multi) dintre care tu esti artistul iar noi publicul. exista tot felul de teorii despre participarea, rolul si/sau implicarea autorului si a publicului (vezi ideile interesante ale lui Marcel Duchamp). dar, in esenta arta (si deci poezia) este o tentativa a artistului de a transmite ceva printr-o forma de reprezentare, in esenta o joaca mai mult sau mai putin vinovata cu senzorii si neuronii nostri ai publicului. ei bine, pentru chestia asta e nevoie de trei lucruri, idee-inspiratie, talent-munca si autoevaluare-critica. adica in primul rind trebuie sa vrei sa spui sau sa comunici ceva (logic-semnificativ) sau o stare (emotional-semnificativ) care sa aiba in general un caracter unitar si coerent (sau cel putin sa aiba un puternic efect care sa ni se para noua, publicului, ca fiind coerent). cu siguranta ca oricit de bune si brave idei ai avea si orict de multa inspiratie ai considera ca ai, daca nu ai talent (chestia aia cu care te nasti si care te face sa te joci cu frumosul sau cu uritul intr-un mod fascinant si diferit de altii) tot degeaba e, fiindca suna a doaga. iar apoi, chiar daca ai idei, si coerenta, si talent si pui osul la munca tot mai trebuie sa citesti si sa recitesti (eventual sa ii citesti si pe altii care au pana mai ascutita) pina iti perfectionezi mestesugul si implicit rezultatul, adica obiectul literar, adica poezia. cam asta e si scuze ca m-am cam lungit
Admir aici contrastul, subliniat prin ironia fină din prima parte, dintre ceea ce e poezia fabricată, "poezia multilaterală și ușor venală", și poezia care vine ca o îngenunchere în fața artistului autentic. Felicitări, Vlad! Da, penița cu care scrii e de aur!
antal, evident aici nu ne ocupam de suflete. si nici nu imi permit sa fac aprecieri despre asa ceva. incercam sa ne ocupam de texte. ne straduim sa raminem la aceasta limita. desi sint constient ca atunci cind vorbesti despre arta si literatura este aproape imposibil sa nu fii subiectiv si sa nu pui suflet in ceea ce scrii. pe Hermeneia scopul santierului nu este nici sa umileasca pe cineva si nici sa il descurajeze. scopul lui este in esenta dublu. primul este cel de semnal. catre autorul textului. ca ceva semnificativ nu este bine cu acel text si trebuie lucrat pentru a putea fi acceptat pe prima pagina. al doilea scop este cel de a pastra pe hermeneia o a numita elita a textelor. asa cum suna si inceputul regulamentului, nu nepropunem sa categorisim oameni ci texte. si in ultima instanta acest lucru este benefic si pentru tine. o anumita calitate a textelor implica o anumita asteptare din partea celor ce viziteaza hermeneia. daca ei nu sint dezamagiti vor mai veni sa citeasca. inclusiv textele pe care le postezi tu.
De acord, titlul (ca si finalul de altfel) e (sunt) aiurea. Poemul insa e remarcabil, o lectura rafinata. "Viata mi se sterge de pe piele in gluma" si ceea ce urmeaza zic eu recomanda spre lectura unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe Hermeneia in ultima vreme. Bobadil
Și totuși care este atunci diferența între iluzie și cunoaștere în budism? Remarc o repetată tendință de a "scuza" (sau a lua apărerea) aparent budismul și de a menționa că și el are "cunoașterea noastră europeană". Oare nu există "ramuri" ale budismului care neagă aproape total cunoașterea empirică? La urma urmei ce este budismul? Oare nu este o religie? Deși mi se va spune probabil că este o filozofie sau un "worldview". Și atunci nu este oare nedrept să comparăm merele cu perele? Adică o filozofie (puternic mistică) (a budismului indian) cu o mentalitate (puternic secularizată) (a occidentului euro-atlantic)? Deși și aici mi se va spune probabil că ceea ce avem noi nu este decît o religie carteziană.
Nu stiu cum reuseste Vlad sa stea departe de toate rautatile, uneori as vrea sa fiu si eu un necunoscut si sa vorbeasca doar textele in locul meu. Nu se poate, insa, pentru ca tin prea mult la identitatea mea. Sunt ceea ce sunt. textul lui Vlad are o durere a lui. O durere a pierderii tradusa in cruce rosie pe calendar. Chiar as fi vrut ca si poetii sa aiba un calendar al lor, cu cruci negre sau rosii, si chiar si zilele muzelor sa fie puse in el. Cu cruce de paianjen. Tragic si comic in acelasi timp, fara a-si trada dumnezeirea, Vlad scrie texte bune. Atata doar, ii cam lipseste curajul de a scoate capul. Batalia lui este mai mult una personala, nu se raporteaza la scara intregii planete. Poate ca asta il opreste sa fie genial.
Cred ca nu ai citit textul pana la sfarsit. Pentru ca acolo spun clar: ' Textul de mai sus este reproducerea, cu acordul autorului, a comentariilor lui Adrian Ioniță (SUA, L.A.), publicate în 'Egophobia' # 13, pe marginea textului meu apărut la editura "Cartea Universitară" '. Iar faptul ca l-am prelat a fost din doua motive, pe care nu le insir in ordinea prioritatii: am simtit nevoia de a adauga un comentariu la cele scrise de Adrian (inclusiv sa-i multumesc intr-un fel dearece in EgoPhobia nu puteam); si, evident, pentru ca reclama e sufletul comertului. Din exemplarele cartii care au mai ramas -10 bucati - nu imi permit sa a oferi cuiva, chiar daca mi-ar cere, vreunul (vreunul - scris dupa ortografia noua - DOMO), deoarece nu sunt deloc multumit de ce-a iesit. In schimb, din versiunea a doua (corectata si cu multe, multe adaugiri), care se afla in lucru, voi fi fericit sa ofer exemplare (evident, gratuit) daca cineva de pe Hermeneia le va solicita. Multumesc pentru citire.
sincer şi eu mă aşteptam. Dar chiar nu este nicio problemă. Ştii de ce? pentru că o apreciază chiar cel care a câştigat concursul. Asta este o dovadă de fair-play din partea ta.
Încă o dată, felicitări pentru premiu şi sper să publici cât mai curând în volum!
Un poem dur, în stil dadaist, tensionat!Inedit: "cum se acoperă sexele cu solzi", urmat de o imagine comună: "sau cu frunze". În general forțezi expresia, imaginea de ansamblu e bună.
Sincer... cine m-a văzut recently patinînd grațioasă printre superlative la adresa vreunui poem? Să ridice două degete! Pentru că eu urmează să dau o peniță de suflet acestui poem pe care Virgil Titarenco ni-l dăruiește din colecția lui personală de 'havane poetice'. Este cam ceea ce eu numesc poezie, filozofie, meditație, economie de mijloace, relevanță, accent și mai ales, substanță. Să nu întrebe așa, aiurea, unul sau altul, de ce a scris poetul această poezie? Pentru că poetul aici a avut ceva de spus. Iar eu, desigur, nu o să repet aici ceea ce el a rostit cu inspirație.
În schimb voi citi încă o dată și încă o dată.
Margas
Silviu, poate că ne-om întâlni cine știe, mulțumesc pentru cuvinte, ca întotdeauna se simte dincolo de ele căldură.
Adrian, sincer nici eu nu mă dau în vânt după, dar nici nu aș spune că mă deranjează din cale afară. oricum cred că peste 10 ani am tot amânat, din diverse motive, inculsiv din cel al unei cenzuri nemiloase față de mine, să scot un volum. i-a venit sorocul, deși tot sunt nemulțumit.
Andu, pentru liniștea ta, nu am plătit eu cartea, nici prietenii mei(cu firme nici nu prea am, poate vreo 2-3 profesori), deci fii pe pace. se paote și altfel. în altă ordine de idei, e interesant ceea ce spui, cu editarea unui volum, sub formă de premiu, marca H. numai că sunt niște chestii tehnice,zic eu, de stabilit și reguli clare din start, astfel ceea ce faci tu uneori(mai des) pe site, s-ar transforma într-un război de-a dreptul mizerabil.
Da, dacă fac abstracție de faptul că nu știu cine-i Galia și de ce nu face dativul ca toată lumea (sic!), iar pe Gunamar l-am căutat pe google , mi-a plăcut. Ne-ai răsucit în salonul acela până ne-ai amețit. De fapt, aceasta e senzația, de carusel din care te oprește un fascicul neașteptat de lumină.
mmm... beautiful mornin',
ghimpe, da bro, blue ca pe pandora...
Alina, eu aș zice chiar colosal, da's încă emoționat di sheruitu' tău:)
Oana, e o plăcere să te citesc...
vă mulțumesc pentru timp, iar modovenește voi încheia solemn: ars longa vita bre vis :)
Ce înseamnă să contempli nefericirea? Această mică mare imediată caldă cuminte nefericire, cea de lângă tine, din imediata ta apropiere. Din ceai. Să o contempli aplecându-te asupra micilor detalii care o acompaniază? Să o îneci în cuvinte alese, ori în scripturi? Să o pui față în față cu planurile nereușite, cu speranțele neizbutite? Să o măsori cu "imensa" masă de bucătărie aruncată peste o "prăpastie de gheață"? Virgil Titarenco se luptă aici, se ia la trântă cu sentimentul nefericirii pe care îl intuiești în celălalt, nici măcar nu e al tău și parcă nu poți face nimic și cauți înțelesuri în ziduri, și-n zgrunțuri, în tăcerile zilelor mereu amânate și-n "nenorocita asta de primăvară". Ce poți să faci? Grecescul ποιέω nu înseamnă numai "a crea", "a produce", "a inventa", "a imagina", "a compune", ci înseamnă și "a face", "a fi eficace". Cât de eficace este poetul? Ei bine, poetul este cea mai minunată ființă pentru că face totul, tot ceea ce este omenește posibil: A Ș T E A P T Ă. Ce este fericirea? Poate că este blândețea cu care îți contempli propria nefericire. Ați auzit vreodată, când sunteți singuri, cum sună lingurița de farfurie? Sună altfel.
Un text care curge destul de firesc din care se evidentiaza tenta de litanie. Nu pot spune ca impresioneaza in vreun fel, mi se pare destul de bonom. In final ati folosit niste sintagme destul de uzitate "sperante trecatoare", "eterne regrete" . Ialin
Da, este haiku în stil modern, nu în tradiţie clasică. În haiku nu este absolut necesară claritatea elementelor, ci sugestia.
Cât despre cuvântul blues, l-am găsit acceptat ca atare în dex on line, dar şi în dicţionarul meu dex de pe raft, altfel nu aş fi scris.
Numai o parte din haiku-uri în sens modern urmează linia clasică cu referire la natură. Mulţumesc pentru apreciere, acest haiku a fost acceptat pentru a fi publicat în numărul următor de o revistă on line, Ardea. Cred că se subînţelege clar că e vorba de mânerul râşniţei de piper.
e interesantă ideea de a prelua scrierile cuiva și a le planta pe un blog personal, poate, poate dau roadă; eu nu am un astfel de blog personal și nici nu am intenția de a avea vreodată, ar presupune aceasta un alt fel de însingurare, fațeta egoistă a acesteia, un fel de dorință de a participa la viața socială, la agora, dar să ai exclusiv rolul de autocrat; Nicolas, nu mi-am însușit niciodată ideile sau munca vreunui ”frate de suferință”, nu am avut niciodată nici cea mai mică intenție în acest sens! ceea ce vreau să spun, este doar că îmi plac aceste rânduri, sunt scrise cu simțire, cu suferință chiar.
Interesantă acest amestec de imagini contrastante. Eu rămân, totuși, la ideea de a căuta metafore precum "asfințitul e un intestin gălbui al cerului", "laptele viitoarei zile"...
ce ți-e și cu genurile și speciile astea literare... eu cred că tu nu numai că nu vezi dar nici nu faci diferența între un aforism și o poezie. ceea ce nu e grav, dar e penibil, la fel ca epitetul la care făceam referire în comentariul anterior. prin urmare sistează un dialog cu mine din considerente evidente. deși cu referințe la Blaga, Nichita și Barbu din întreaga, multa, marea istorie a literaturii universale mă determini să te apreciez pentru naționalismul discursului:) iar întrebările tale: ce e penibil in poezia asta? in poezia lui Barbu exista ceva banal? cred că își aveau contextul pe băncile liceului nu pe Hermeneia, dar hey... nu te lăsa, defulează:) pese. desigur, plecând de la premiza că fiecare om e subiectiv când îți spune că acest text nu e poezie ar fi de-a dreptul generos să se ofere ca model:)
queen margot, am o rugaminte la tine, off topic. Am mai observat si in alte comentarii. Nu iti schimbi configuratia tastaturii pentru limba romana si continui sa tiparesti asa ca in mod repetat am vazut ca il pui pe y in loc de z si invers sau alte erori din aceeasi cauza. Toate astea sint typos si arata urit pe un site in care oamenii se pretind ca scriu literatura. Te-as ruga mai multa atentie cind iti pui nu numai textele dar si comentariile. Probabil ca nu ar fi rau sa le scrii mai intii in Notepad sau alt editor de texte si abia dupa ce le corectezi sa le pui aici. Multumesc
aham...deci nu te-a deranjat telenovela! :D merci, Andule. Am vrut sa vin si eu la Deko, astazi, dar a trebuit sa renunt in ultimul moment. Sper sa ajung duminica viitoare, daca ma tin bateriile.
Virgil,
Eu nu te întreb dacă în SUA fiecare scrie cum vrea, pentru că ştiu că şi acolo, ca în orice ţară civilizată (şi, mai ales, ca în ţările europene, care au o civilizaţie mult mai veche - căci ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul"? Existau ei? Iaca, nu!) există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia. Iar aceste instituţii sunt Academiile, ale căror decizii trebuie să aibă putere de lege. Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei. La noi, în 1860, s-a trecut, prin lege, la scrierea cu caractere latine. Legea a fost semnată de primul-ministru, pe numele lui Ion Ghica! Asta, ca să răspund insinuării tale privind datoria guvernelor de a se implica în problemele de limbă.
Dar să lăsăm asta! Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"? Păi dacă ar face aşa, ar fi depunctaţi la examene, poate chiar le-ar pierde! Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei? Dincolo de faptul că ar lua note mici, nu te-ai teme că unii l-ar eticheta drept agramat? Ca pe Elena Băsescu, care a devenit proverbială prin pluralul "succesuri"? (Legat de asta - un detaliu amuzant! Când fata Preşedintelui a dat pe gură acest plural, s-a găsit un individ care s-o apere, spunând că, de fapt, ea a folosit o formă care, pe vremea lui Alecsandri, era corectă! Poftim mistificaţie linguşitoare, mai ceva decât orice mistificaţie de pe vremea Cârmaciului! Păi biata fată nici nu ştie bine cine a fost Alecsandri şi cam prin ce cluburi de fiţe umbla!!!).
Să-ţi povestesc o întâmplare. Eram student în anul al doilea la Filologie şi am avut un examen scris cu celebrul profesor Dimitrie Macrea, autor al unui la fel de celebru "Dicţionar al limbii române moderne". Cine lua minimum 8 la scris, putea să nu se mai prezinte la oral. M-am pomenit cu 8. Dar, fiind eu cel mai bun student din grupă la gramatica istorică şi ştiind ce ştiu, am protestat (susţinut şi de asistentă) şi am intrat la oral, ca să-mi măresc nota. Profesorul m-a ascultat, a ascultat şi ce zice asistenta despre mine, dar nu mi-a dat decât 9, atrăgându-mi atenţia că fac greşeli de ortografie. Am încercat să-i demonstrez că nu e adevărat, susţinând că e mai corect cum am scris eu sintagmele cu pricina (care, după un timp, s-au şi scris cum susţineam eu). Profesorul (care în anul următor mi-a dat zece, amintindu-şi, cu un zâmbet, de incidentul anterior) mi-a dat un sfat pe care nu l-am uitat nici azi: "Niciodată să nu ai idei personale în domeniul ortografiei, pentru că poţi fi luat de incult; chiar dacă publici un studiu în care susţii o anume idee, n-ai voie s-o pui în practică decât atunci când ea a fost validată de Academie, printr-un nou îndrumar ortografic). Eu am înţeles, astfel că şi atunci când nu sunt de acord cu anumite norme (cum ar fi, de pildă, variantele libre "cireşe"-"cireşi", de care râde până şi nea Gică, un ţăran care are grijă de casa mea de la ţară atunci când eu sunt la oraş), le respect. Cum aş putea să depunctez un elev care scrie "Am cumpărat un kg de cireşi"? M-ar reclama şi ar câştiga, ba chiar ar putea să reiasă că eu n-am habar care e forma corectă (sau care sunt formele corecte).
Prin urmare, vorba maghiarului francofil: "A bon entendeur salut!" (cu un accent grav pe A!).
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
ei uite ca eu alatur cu cuvintele si nu fac indigestie. si nici nu am nevoie de reverente. ma descurc excelent si fara. nu cred ca sint o autoritate in poezie dar nici nu cred ca terenul e alunecos. insa bunul meu simt estetico-literar (atit cit o fi el) imi spune ca orice "obiect artistic" sau "de arta", si aici includ si poezia, trebuie sa fie in esenta o comunicare reprezentativa (sau o reprezentare prin comunicare/comuniune, sau impartasire). deci, in chestia asta pe care noi o numim arta (fie ea literara, fie de alta stirpe) existam noi doi (sau noi mai multi) dintre care tu esti artistul iar noi publicul. exista tot felul de teorii despre participarea, rolul si/sau implicarea autorului si a publicului (vezi ideile interesante ale lui Marcel Duchamp). dar, in esenta arta (si deci poezia) este o tentativa a artistului de a transmite ceva printr-o forma de reprezentare, in esenta o joaca mai mult sau mai putin vinovata cu senzorii si neuronii nostri ai publicului. ei bine, pentru chestia asta e nevoie de trei lucruri, idee-inspiratie, talent-munca si autoevaluare-critica. adica in primul rind trebuie sa vrei sa spui sau sa comunici ceva (logic-semnificativ) sau o stare (emotional-semnificativ) care sa aiba in general un caracter unitar si coerent (sau cel putin sa aiba un puternic efect care sa ni se para noua, publicului, ca fiind coerent). cu siguranta ca oricit de bune si brave idei ai avea si orict de multa inspiratie ai considera ca ai, daca nu ai talent (chestia aia cu care te nasti si care te face sa te joci cu frumosul sau cu uritul intr-un mod fascinant si diferit de altii) tot degeaba e, fiindca suna a doaga. iar apoi, chiar daca ai idei, si coerenta, si talent si pui osul la munca tot mai trebuie sa citesti si sa recitesti (eventual sa ii citesti si pe altii care au pana mai ascutita) pina iti perfectionezi mestesugul si implicit rezultatul, adica obiectul literar, adica poezia. cam asta e si scuze ca m-am cam lungit
pentru textul : invazia deAdmir aici contrastul, subliniat prin ironia fină din prima parte, dintre ceea ce e poezia fabricată, "poezia multilaterală și ușor venală", și poezia care vine ca o îngenunchere în fața artistului autentic. Felicitări, Vlad! Da, penița cu care scrii e de aur!
pentru textul : poezie multilateral dezvoltată deantal, evident aici nu ne ocupam de suflete. si nici nu imi permit sa fac aprecieri despre asa ceva. incercam sa ne ocupam de texte. ne straduim sa raminem la aceasta limita. desi sint constient ca atunci cind vorbesti despre arta si literatura este aproape imposibil sa nu fii subiectiv si sa nu pui suflet in ceea ce scrii. pe Hermeneia scopul santierului nu este nici sa umileasca pe cineva si nici sa il descurajeze. scopul lui este in esenta dublu. primul este cel de semnal. catre autorul textului. ca ceva semnificativ nu este bine cu acel text si trebuie lucrat pentru a putea fi acceptat pe prima pagina. al doilea scop este cel de a pastra pe hermeneia o a numita elita a textelor. asa cum suna si inceputul regulamentului, nu nepropunem sa categorisim oameni ci texte. si in ultima instanta acest lucru este benefic si pentru tine. o anumita calitate a textelor implica o anumita asteptare din partea celor ce viziteaza hermeneia. daca ei nu sint dezamagiti vor mai veni sa citeasca. inclusiv textele pe care le postezi tu.
pentru textul : Vorbe pe la spate deDe acord, titlul (ca si finalul de altfel) e (sunt) aiurea. Poemul insa e remarcabil, o lectura rafinata. "Viata mi se sterge de pe piele in gluma" si ceea ce urmeaza zic eu recomanda spre lectura unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe Hermeneia in ultima vreme. Bobadil
pentru textul : plâns acaju deeu nu port ranchiuna. au fost acceptate
pentru textul : despre dragoste numai de bine deȘi totuși care este atunci diferența între iluzie și cunoaștere în budism? Remarc o repetată tendință de a "scuza" (sau a lua apărerea) aparent budismul și de a menționa că și el are "cunoașterea noastră europeană". Oare nu există "ramuri" ale budismului care neagă aproape total cunoașterea empirică? La urma urmei ce este budismul? Oare nu este o religie? Deși mi se va spune probabil că este o filozofie sau un "worldview". Și atunci nu este oare nedrept să comparăm merele cu perele? Adică o filozofie (puternic mistică) (a budismului indian) cu o mentalitate (puternic secularizată) (a occidentului euro-atlantic)? Deși și aici mi se va spune probabil că ceea ce avem noi nu este decît o religie carteziană.
pentru textul : Budismul și psihiatria deNu stiu cum reuseste Vlad sa stea departe de toate rautatile, uneori as vrea sa fiu si eu un necunoscut si sa vorbeasca doar textele in locul meu. Nu se poate, insa, pentru ca tin prea mult la identitatea mea. Sunt ceea ce sunt. textul lui Vlad are o durere a lui. O durere a pierderii tradusa in cruce rosie pe calendar. Chiar as fi vrut ca si poetii sa aiba un calendar al lor, cu cruci negre sau rosii, si chiar si zilele muzelor sa fie puse in el. Cu cruce de paianjen. Tragic si comic in acelasi timp, fara a-si trada dumnezeirea, Vlad scrie texte bune. Atata doar, ii cam lipseste curajul de a scoate capul. Batalia lui este mai mult una personala, nu se raporteaza la scara intregii planete. Poate ca asta il opreste sa fie genial.
pentru textul : iertarea după Simion deCred ca nu ai citit textul pana la sfarsit. Pentru ca acolo spun clar: ' Textul de mai sus este reproducerea, cu acordul autorului, a comentariilor lui Adrian Ioniță (SUA, L.A.), publicate în 'Egophobia' # 13, pe marginea textului meu apărut la editura "Cartea Universitară" '. Iar faptul ca l-am prelat a fost din doua motive, pe care nu le insir in ordinea prioritatii: am simtit nevoia de a adauga un comentariu la cele scrise de Adrian (inclusiv sa-i multumesc intr-un fel dearece in EgoPhobia nu puteam); si, evident, pentru ca reclama e sufletul comertului. Din exemplarele cartii care au mai ramas -10 bucati - nu imi permit sa a oferi cuiva, chiar daca mi-ar cere, vreunul (vreunul - scris dupa ortografia noua - DOMO), deoarece nu sunt deloc multumit de ce-a iesit. In schimb, din versiunea a doua (corectata si cu multe, multe adaugiri), care se afla in lucru, voi fi fericit sa ofer exemplare (evident, gratuit) daca cineva de pe Hermeneia le va solicita. Multumesc pentru citire.
pentru textul : La rădăcina Gorunului desincer şi eu mă aşteptam. Dar chiar nu este nicio problemă. Ştii de ce? pentru că o apreciază chiar cel care a câştigat concursul. Asta este o dovadă de fair-play din partea ta.
Încă o dată, felicitări pentru premiu şi sper să publici cât mai curând în volum!
pentru textul : legenda omului-sandwich deUn poem dur, în stil dadaist, tensionat!Inedit: "cum se acoperă sexele cu solzi", urmat de o imagine comună: "sau cu frunze". În general forțezi expresia, imaginea de ansamblu e bună.
pentru textul : SSSt! deSincer... cine m-a văzut recently patinînd grațioasă printre superlative la adresa vreunui poem? Să ridice două degete! Pentru că eu urmează să dau o peniță de suflet acestui poem pe care Virgil Titarenco ni-l dăruiește din colecția lui personală de 'havane poetice'. Este cam ceea ce eu numesc poezie, filozofie, meditație, economie de mijloace, relevanță, accent și mai ales, substanță. Să nu întrebe așa, aiurea, unul sau altul, de ce a scris poetul această poezie? Pentru că poetul aici a avut ceva de spus. Iar eu, desigur, nu o să repet aici ceea ce el a rostit cu inspirație.
pentru textul : rain on the mayberry street deÎn schimb voi citi încă o dată și încă o dată.
Margas
dan, alma, vlad, bine v-am gasit. parerile voastre sunt binevenite.
pentru textul : campionii unei mari izbiri deSilviu, poate că ne-om întâlni cine știe, mulțumesc pentru cuvinte, ca întotdeauna se simte dincolo de ele căldură.
pentru textul : Sebastian ȘUFARIU... cel nebun după poezie deAdrian, sincer nici eu nu mă dau în vânt după, dar nici nu aș spune că mă deranjează din cale afară. oricum cred că peste 10 ani am tot amânat, din diverse motive, inculsiv din cel al unei cenzuri nemiloase față de mine, să scot un volum. i-a venit sorocul, deși tot sunt nemulțumit.
Andu, pentru liniștea ta, nu am plătit eu cartea, nici prietenii mei(cu firme nici nu prea am, poate vreo 2-3 profesori), deci fii pe pace. se paote și altfel. în altă ordine de idei, e interesant ceea ce spui, cu editarea unui volum, sub formă de premiu, marca H. numai că sunt niște chestii tehnice,zic eu, de stabilit și reguli clare din start, astfel ceea ce faci tu uneori(mai des) pe site, s-ar transforma într-un război de-a dreptul mizerabil.
Da, dacă fac abstracție de faptul că nu știu cine-i Galia și de ce nu face dativul ca toată lumea (sic!), iar pe Gunamar l-am căutat pe google , mi-a plăcut. Ne-ai răsucit în salonul acela până ne-ai amețit. De fapt, aceasta e senzația, de carusel din care te oprește un fascicul neașteptat de lumină.
pentru textul : Flori de Gunamar demmm... beautiful mornin',
pentru textul : oceans house mirror deghimpe, da bro, blue ca pe pandora...
Alina, eu aș zice chiar colosal, da's încă emoționat di sheruitu' tău:)
Oana, e o plăcere să te citesc...
vă mulțumesc pentru timp, iar modovenește voi încheia solemn: ars longa vita bre vis :)
Ce înseamnă să contempli nefericirea? Această mică mare imediată caldă cuminte nefericire, cea de lângă tine, din imediata ta apropiere. Din ceai. Să o contempli aplecându-te asupra micilor detalii care o acompaniază? Să o îneci în cuvinte alese, ori în scripturi? Să o pui față în față cu planurile nereușite, cu speranțele neizbutite? Să o măsori cu "imensa" masă de bucătărie aruncată peste o "prăpastie de gheață"? Virgil Titarenco se luptă aici, se ia la trântă cu sentimentul nefericirii pe care îl intuiești în celălalt, nici măcar nu e al tău și parcă nu poți face nimic și cauți înțelesuri în ziduri, și-n zgrunțuri, în tăcerile zilelor mereu amânate și-n "nenorocita asta de primăvară". Ce poți să faci? Grecescul ποιέω nu înseamnă numai "a crea", "a produce", "a inventa", "a imagina", "a compune", ci înseamnă și "a face", "a fi eficace". Cât de eficace este poetul? Ei bine, poetul este cea mai minunată ființă pentru că face totul, tot ceea ce este omenește posibil: A Ș T E A P T Ă. Ce este fericirea? Poate că este blândețea cu care îți contempli propria nefericire. Ați auzit vreodată, când sunteți singuri, cum sună lingurița de farfurie? Sună altfel.
pentru textul : calypso deEugen, n-ai înţeles că am zis de bine de poem.
pentru textul : Mica țigariadă deeu zic să începem acum, de aici! glumesc, firește; domniilor voastre, mulțumesc!
pentru textul : clasică deîn mocirla...
pentru textul : Banii - frica, dorinţa şi gândirea deUn text care curge destul de firesc din care se evidentiaza tenta de litanie. Nu pot spune ca impresioneaza in vreun fel, mi se pare destul de bonom. In final ati folosit niste sintagme destul de uzitate "sperante trecatoare", "eterne regrete" . Ialin
pentru textul : Sub fardul dimineții deîți mulțumesc de vizită deși cred că ai tratat textul cu multă superficialitate.
pentru textul : Te iubesc femeie deDa, este haiku în stil modern, nu în tradiţie clasică. În haiku nu este absolut necesară claritatea elementelor, ci sugestia.
pentru textul : Haiku deCât despre cuvântul blues, l-am găsit acceptat ca atare în dex on line, dar şi în dicţionarul meu dex de pe raft, altfel nu aş fi scris.
Numai o parte din haiku-uri în sens modern urmează linia clasică cu referire la natură. Mulţumesc pentru apreciere, acest haiku a fost acceptat pentru a fi publicat în numărul următor de o revistă on line, Ardea. Cred că se subînţelege clar că e vorba de mânerul râşniţei de piper.
e interesantă ideea de a prelua scrierile cuiva și a le planta pe un blog personal, poate, poate dau roadă; eu nu am un astfel de blog personal și nici nu am intenția de a avea vreodată, ar presupune aceasta un alt fel de însingurare, fațeta egoistă a acesteia, un fel de dorință de a participa la viața socială, la agora, dar să ai exclusiv rolul de autocrat; Nicolas, nu mi-am însușit niciodată ideile sau munca vreunui ”frate de suferință”, nu am avut niciodată nici cea mai mică intenție în acest sens! ceea ce vreau să spun, este doar că îmi plac aceste rânduri, sunt scrise cu simțire, cu suferință chiar.
pentru textul : dincolo de iluzie demulţumesc pentru opinie, mă bucur că ai citit
pentru textul : 15 făurar deInteresantă acest amestec de imagini contrastante. Eu rămân, totuși, la ideea de a căuta metafore precum "asfințitul e un intestin gălbui al cerului", "laptele viitoarei zile"...
pentru textul : Intencity dece ți-e și cu genurile și speciile astea literare... eu cred că tu nu numai că nu vezi dar nici nu faci diferența între un aforism și o poezie. ceea ce nu e grav, dar e penibil, la fel ca epitetul la care făceam referire în comentariul anterior. prin urmare sistează un dialog cu mine din considerente evidente. deși cu referințe la Blaga, Nichita și Barbu din întreaga, multa, marea istorie a literaturii universale mă determini să te apreciez pentru naționalismul discursului:) iar întrebările tale: ce e penibil in poezia asta? in poezia lui Barbu exista ceva banal? cred că își aveau contextul pe băncile liceului nu pe Hermeneia, dar hey... nu te lăsa, defulează:) pese. desigur, plecând de la premiza că fiecare om e subiectiv când îți spune că acest text nu e poezie ar fi de-a dreptul generos să se ofere ca model:)
pentru textul : aforism dequeen margot, am o rugaminte la tine, off topic. Am mai observat si in alte comentarii. Nu iti schimbi configuratia tastaturii pentru limba romana si continui sa tiparesti asa ca in mod repetat am vazut ca il pui pe y in loc de z si invers sau alte erori din aceeasi cauza. Toate astea sint typos si arata urit pe un site in care oamenii se pretind ca scriu literatura. Te-as ruga mai multa atentie cind iti pui nu numai textele dar si comentariile. Probabil ca nu ar fi rau sa le scrii mai intii in Notepad sau alt editor de texte si abia dupa ce le corectezi sa le pui aici. Multumesc
pentru textul : naufragiul de... o voi face, probabil, Ionuț, însă acum vreau să aibă doar o undă tristă și melodică, o curgere ca un bocet la căpătâiul lumii. salve!
pentru textul : Aceasta e doar o melodie tristă deaham...deci nu te-a deranjat telenovela! :D merci, Andule. Am vrut sa vin si eu la Deko, astazi, dar a trebuit sa renunt in ultimul moment. Sper sa ajung duminica viitoare, daca ma tin bateriile.
pentru textul : Plecări deVirgil,
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deEu nu te întreb dacă în SUA fiecare scrie cum vrea, pentru că ştiu că şi acolo, ca în orice ţară civilizată (şi, mai ales, ca în ţările europene, care au o civilizaţie mult mai veche - căci ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul"? Existau ei? Iaca, nu!) există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia. Iar aceste instituţii sunt Academiile, ale căror decizii trebuie să aibă putere de lege. Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei. La noi, în 1860, s-a trecut, prin lege, la scrierea cu caractere latine. Legea a fost semnată de primul-ministru, pe numele lui Ion Ghica! Asta, ca să răspund insinuării tale privind datoria guvernelor de a se implica în problemele de limbă.
Dar să lăsăm asta! Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"? Păi dacă ar face aşa, ar fi depunctaţi la examene, poate chiar le-ar pierde! Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei? Dincolo de faptul că ar lua note mici, nu te-ai teme că unii l-ar eticheta drept agramat? Ca pe Elena Băsescu, care a devenit proverbială prin pluralul "succesuri"? (Legat de asta - un detaliu amuzant! Când fata Preşedintelui a dat pe gură acest plural, s-a găsit un individ care s-o apere, spunând că, de fapt, ea a folosit o formă care, pe vremea lui Alecsandri, era corectă! Poftim mistificaţie linguşitoare, mai ceva decât orice mistificaţie de pe vremea Cârmaciului! Păi biata fată nici nu ştie bine cine a fost Alecsandri şi cam prin ce cluburi de fiţe umbla!!!).
Să-ţi povestesc o întâmplare. Eram student în anul al doilea la Filologie şi am avut un examen scris cu celebrul profesor Dimitrie Macrea, autor al unui la fel de celebru "Dicţionar al limbii române moderne". Cine lua minimum 8 la scris, putea să nu se mai prezinte la oral. M-am pomenit cu 8. Dar, fiind eu cel mai bun student din grupă la gramatica istorică şi ştiind ce ştiu, am protestat (susţinut şi de asistentă) şi am intrat la oral, ca să-mi măresc nota. Profesorul m-a ascultat, a ascultat şi ce zice asistenta despre mine, dar nu mi-a dat decât 9, atrăgându-mi atenţia că fac greşeli de ortografie. Am încercat să-i demonstrez că nu e adevărat, susţinând că e mai corect cum am scris eu sintagmele cu pricina (care, după un timp, s-au şi scris cum susţineam eu). Profesorul (care în anul următor mi-a dat zece, amintindu-şi, cu un zâmbet, de incidentul anterior) mi-a dat un sfat pe care nu l-am uitat nici azi: "Niciodată să nu ai idei personale în domeniul ortografiei, pentru că poţi fi luat de incult; chiar dacă publici un studiu în care susţii o anume idee, n-ai voie s-o pui în practică decât atunci când ea a fost validată de Academie, printr-un nou îndrumar ortografic). Eu am înţeles, astfel că şi atunci când nu sunt de acord cu anumite norme (cum ar fi, de pildă, variantele libre "cireşe"-"cireşi", de care râde până şi nea Gică, un ţăran care are grijă de casa mea de la ţară atunci când eu sunt la oraş), le respect. Cum aş putea să depunctez un elev care scrie "Am cumpărat un kg de cireşi"? M-ar reclama şi ar câştiga, ba chiar ar putea să reiasă că eu n-am habar care e forma corectă (sau care sunt formele corecte).
Prin urmare, vorba maghiarului francofil: "A bon entendeur salut!" (cu un accent grav pe A!).
Pagini