Vladimir, întâmplător sunt pe aici și m-am gândit să îți răspund acum pentru că vreau să nu crezi despre mine faptul că înțeleg anapoda. eu scriu anapoda, este o diferență, nu? dar ce înseamnă să scriu anapoda, nu îți voi spune. îți spun altceva, dacă un text nu place unor cititori nu înseamnă că autorul a scris fără luciditate. nu cred că realizezi ceea ce ai scris aici. să nu crezi că îmi apăr "moșia", este vorba despre cu totul alt lucru... eu, scriu poezie, cred că scriu uneori, poezie, în rest, experimentez. mi-ar plăcea să găsesc sub textele mele sugestii, păreri pertinente, constructive care să mă ajute în perfecționarea scrierilor mele. ceea ce ai comentat tu aici nu ajută la nimic. dimpotrivă, mă pune pe gânduri. aș vrea să știu, am mai spus asta, criteriile pe care unele persoane, în cazul acesta, tu, după care stabiliți gradul de luciditate într-o poezie. te rog să iei act de faptul că, sunt foarte receptivă la părerile celorlați, mă interesează părerea ta, țin cont de aceste păreri în măsura în care consider că îmi sunt folositoare. comentariul tău nu ajută la nimic, nu este constructiv. faptul că am afirmat de multe ori că nu îmi lucrez textele nu cred că înseamnă că nu știu ce scriu, sau scriu doar de dragul de a scrie.... cineva îmi spunea că pentru a câștiga premiul nobel ptr. poezie trebuie să scrii cel puțin 6 poezii pe zi. este chestiune reală. eu nu vreau să câștig nici un premiu, scriu atunci când simt, spun ca și tine ceea ce simt (gândesc), inventez, etc... de aceea nu mă supăr îți înțeleg perfect opinia. cred că dacă aș scrie 6 poezii pe zi genul acesteia nu aș mai avea nici un cititor sau mi s-ar elibera poate un certificat că nu sunt lucidă... mai știi... :) te mai aștept la alte texte cu argumente, sugestii și idei. Madim
esti prea desteapta ptr. mine. tu vezi lumea cunosti people, ai texte remarcabile, cunosti limbi, ai tupeu poetic, pictezi, poate si canti, sculptezi ...no? pb e ca scrii slab
cîteva observații:
- mă tem că autorul folosește aici cuvîntul „topos” (care înseamnă de fapt loc comun în accepțiune literară) cam aiurea.
- „puncte de referință legate de traiect” este o expresie relativ ambiguă. de fapt textul e plin de formulări pretențioase dar care sună cel puțin confuz.
- iată și un exemplu: „ conferințe, procesiuni, pelerinaje religioase, care au antrenat zeci de milioane de oameni” - mi se pare nițeluș bombastic pentru o națiune de 20.
- ce ea aia „explorare publică, realizată metodic, a spațiului religios”? - din nou expresii pretențioase, dar cînd stai să te gîndești ceva mai bine la ele cam sună a doagă.
- plasarea bisericii și armatei „în vârful topului încrederii românilor în instituțiile publice” este una dintre cele mai rușinoase realități ale societății românești de după '89 de vreme ce amîndouă sînt instituții prin excelență ne-democratice. sper să se înțeleagă clar implicațiile sociologice ale unui astfel de fenomen. asta vorbește despre primitivismul unei societăți. mai poți întîlni fenomenul la țări islamice și la țări din america de sud. frumoasă companie ne-am ales.
- hai să fim serioși, nu există nimic „ideal” în biserica ortodoxă, ca de altfel în nici o altă biserică creștină din românia. sînt doar niște instituții care au la fel de mult interes politic și material ca orice partid sau companie comercială. cred că este regretabil să se confunde creștinismul sau hristos cu instituțiile religioase oricît de frumos coregrafiat au dezvoltat oferta de piață. sau oricît de mult și-ar dori unii oameni (poate chiar bine intenționați) să fie altfel.
- „Cu diferența că cei care pleacă în străinătate par să fi renunțat total la ideea de spiritualitate” - mi se pare atît de penibil sentențios la adresa a sute de mii de oameni pe care nu îi cunoaște autorul. nu este decît o veche temă ruginită despre cît de buni creștini spirituali români sînt cei ce rămîn și cît de materialiști vînzători de țară și trădători sînt cei care pleacă. nimeni nu mai crede în slogane din astea decît unii din generația mea (trebuie să o spun cu rușine) care au fost îndobitociți atît de pseudo-patriotismul ceaușist dar și (prin reacțe opusă și poate nu numai) de fanatismul patriotardo-religios de după 90.
- „pe când cei care emigrează în propria lor țară se mai agață, în cădere, de aura unui venerabil călugăr...” - asta îmi aduce aminte de un comentariu al lui cristoiu de pe la mijlocul anilor 90 cînd compara cozile la racla sfintei parascheva cu cozile de la caritas și spunea că numai într-o țară ca românia mai găsești atît de mulți oameni care sînt în stare să creadă în astfel de minuni. precum că te poți ruga la niște oase și ți se poate întimpla mare lucru sau că poți băga o mie de lei pe o parte și poți scoate zece mii pe cealată după o lună. e tragic cînd se ajunge să se confunde spiritualitatea și creștinismul cu evadarea din realitate și umblarea după tot felul de fantasmagorii. (ultima dată cînd am citit în biblie chestia asta se numea „profeți mincinoși”, dar mă rog, fiecare cu interpretarea lui)
- „Dar pentru că tot religia ne învață că de câte ori cădem, trebuie să ne ridicăm, neamul care vrea să supravețuiască e sortit să se ridice pe urma propriilor săi pași de cenușă.” - una dintre cele mai bizare fraze din text. ce religie și unde învață așa ceva? că cel puțin în biblie eu nu am găsit așa ceva. iar dacă autorul se referă la pocăință (metanoia), aia e cu totul altceva. a vorbi însă de ridicare, renașterea, pocăința unui popor, așa in corpore, e o temă veche și afumată și mă îndoiesc profund că poate fi susținută biblic. a fost de obicei o găselniță patriotardă vînturată de mulți extremiști de dreapta dar care, ca orice slogan din ăsta fanatic „ce e val, ca valul trece”. chestia cu „pașii de cenușă” mi se pare că sună ridicol. am crezut că nu se mai scriu smiorcăieli din astea.
- wow!! o altă expresie care m-a făcut să mă zgudui de rîs: „Iar a crede că Biserica, oamenii ei îmbunătățiți,”. îmi aduce aminte de aberațiile cu „omul nou” ale lui ceaușescu.
- „Oricât am încerca să punem eșecul nostru pe seama instituțiilor, omul, făptura micșorată cu puțin față de îngeri, cum spune psalmistul David, poartă în ea destinul glorios al fiinţei umane, pământ și duh.” - oare se vede tautologia acestei fraze care nu spune nimic? ...omul,... poartă destinul glorios al fiiței umane.... dar al cui ai vrea să îl poarte? pe al maimuțelor? asta pe lîngă faptul că, fie vorba între noi, acolo David, așa cum explică mai apoi autorul epistolei către evrei, nu se referea la om în general, ci la Omul Hristos Isus. eu zic să nu mai cităm din scriptură dacă nu ne pricepem. nu facem un serviciu nici scripturii și nici ideii pe care intenționăm să o transmitem.
- „ Credincioșii sunt convinși că dacă au contribuit, ceea ce e foarte normal să facă în fond, la înălțarea unui lăcaș de cult, e suficient pentru a se mântui.” - chestie care este fundamental eretică și periculoasă. nu are nici un suport biblic ci dimpotrivă nu face decît să perpetueze o instituție care îi manipulează.
- citatul din final, pe bune că nu văd ce legătură are cu chestiile de dinaintea lui (deși l-am citit cu atenție de mai multe ori). observ că autorul are o slăbiciune pentru eliade dar nu cred că a-l cita la început și la sfîrșit are vreun folos dacă citatul nu joacă un rol în înțelegerea textului. dar, mă rog, fiecare cu citatele lui.
Este bună alegerea acestei problematici de discuție fiindcă sunt convinsă că vor fi destule opinii diferite. Cheia echilibrului este critica. Da, dar constructivă, în folosul autorului, cu argumente literare, de analiză a textului, de stilistică și interpretare, de compoziție și tehnică poetică - asta apropo de parafgraful 5. Despre regula "celor 2 luni" - eu am fost deplin de acord încă de la început. Mai mult de-atât, am ales ca pe Hermeneia să postez texte pe care nu le-am mai postat și nu le voi mai posta pe alte site-uri. Cel mult vor fi incluse - parțial și selectat - în volum. Dar este alegrea mea. Fiecare alege în felul său. De ce am ales așa: fiindcă am simțit din primele zile calitatea acestui site - prin construcție și prin spiritul celor care scriu aici și prin calitatea celor scrise aici, chiar dacă uneori a fost pe linia medie, adesea însă este peste medie - și am dorit să fie pentru mine cel puțin un spațiu în care ceea ce scriu să fie aparte față de ceea ce scriu în alte spații virtuale. Este un pact pe care l-am făcut cu mine însămi și nu l-am mărturisit până acum. În plus, am dorit să nu mă disipez cu aceleași texte în "n" locuri unde publică totuși cam aceleași persoane. Și mai doresc un lucru: nu multă critică diluată, ci o critică susținută, fără atingeri persoanle negative, fără adresare penibilă și la adresa autorului, ci prin luarea în considerare numai a textului, numai a calității (cu plusurile și minusurile incluse) literare. La început când m-am înscris am vrut să aleg un alt nume. Doream să văd dacă apar incognito cum vor reacționa alți autori la textele mele. Am ales totuși să îmi păstrez identitatea chiar cu riscul că a fost uneori interpretat autorul conform tiparelor relaționărilor personale și nu cu referințe pe texte. Prin urmare: pe Hermeneia eu voi publica în continuare numai texte noi, noi dpv al nepostării lor pe alte site-uri și noi pe cât posibil al compunerii lor în spiritul timpului pe care îl trăim. Nu intenționez să mă încadrez în noi curente. Ci să pot scrie bine. Pentru asta strădania și îndreptarea valențelor. Nou și în sensul a ceea ce a semnalat Alma curând și pe bună dreptate: nou în raport cu ceea ce am scris până acum cu toții. Fiindcă eu cel puțin îi cunosc pe toți autorii - după textele lor scrise până acum - și niciunul nu a ieșit din liniile scrierii lor de mai bine de un an, nu a venit niciunul cu ceva "nou". Desigur, fiecare a experimentat la un moment dat intrarea în alt stil, în alt curent, în altă matcă, dar sporadic și nu destul de susținut. Și eu, la rândul meu, mă frământ - interior, desigur, fiindcă despre această frământare vorbeam și la comentariile pe Downtown, cu tot soiul de sinuozități în procesul creator și de schimbări posibile, mutative chiar. Dar pentru asta uneori e nevoie de "pauză", alteori e nevoie să te poți autoanaliza și elimina tiparele vechi, mai mult sau mai puțin conștientizate sau conștientizabile. Nu e vorba doar de maturitate poetică aici, ci și de capacitatea de a te transforma, de a metamorfoza, de a inova, de a fi original, fără a fi artificial, șocant, demonstrativ etc. Desigur, fiecare autor are libertatea să aleagă ce text postează și unde. Regula celor 2 luni nu este o regulă coercitivă. Dimpotrivă. Iar delimitarea temporală este bine aleasă. Fiindcă nu scriem după sezon și nici după zilele săptămânii, iar un text bun, se susține și trăiește în orice coordonate, indiferent de anotimp, de an, de spațiu, virtual sau concret. Pledez în continuare pentru comentarii literare, nu de genul: mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, și atât. Pledez în continuare pentru o critică constructivă și pe materialul textului, indiferent ce semnătură poartă, și pe argumentare literară, nu personală, bazată pe instrumente de lectură și analiză a textelor. cei care scriem trebuie - imperativ interior asumat - să avem cunoștințe minime, medii, dacă nu înalte - de tehnică literară, hermeneutică, semiotică etc. Nu la nivelul unui critic literar, dar la nivelul unui lector cu referințe literare. Să fie o joacă matură, în sensul creației, nu o joacă de-a comentatul; o artă de a comenta, nu o conevrsație obișnuită. Sper să fie luate cele de mai sus ca opinii personale și sincer comunicate, în dorința ca ceea ce scriem cu toții să aibă viață și peste ani. Indiferent de încadrare și de semnătură și de critica adusă. Eu când am mulțumit Hermeneei în primul volum - care nu e de librărie - am făcut-o pentru contribuția adusă la prelucrarea textelor mele, fiindcă o parte din textele aici postate au fost foarte bine comentate, iar acele impresii au contat pentru șlefuirea acelor poezii incluse în carte, dar și pentru linia mea poetică ulterioară. Cred că oricine poate să observe evoluția unui autor în câteva luni. Și cred că e vizibil că - cel puțin în cazul meu - Hermeneia a avut rost bun în acest sens. Și mai are și sper să aibă și în viitor. Eu sunt deschisă, cu relativitatea inclusă, la tot ce îmi influențează benefic capacitatea de a transpune în scriere lumea interioară. Remarc și ultimul paragraf care reprezintă de fapt un comentariu al lui Virgil pe un alt text al Roxanei: da, sper ca situația să fie de win-win, fiindcă de fapt nu vorba aici de care pe care și cine împotriva cui. Ci despre a scrie bine, pe cât posibil de bine. Cât timp avem cu toții acest adevăr bine înrădăcinat, poligonul va dispărea, fiind utopic. Cred că ce mai apreciez eu la Virgil este că știe - în limitele lui posibile, desigur - să medieze și să atenueze liniile de forță atunci când apar -, inevitabil într-o comunitate -, nu în sensul unui pacifism de doi bani și artificial, ci în sensul ieșirii din registrul personal și al intrării în sfera literară.
S-a făcut atâta circotamtam in jurul acestui 2012 (film), încât mă așteptam să mă dea jos de pe scaun... A făcut-o, însa în sensul în care, pe la jumatea filmului, m-am ridicat singur și am plecat. Sper să nu fie cazul "Avatar"ului, dar, având în vedere că de data asta e vorba de opera lui James C. ... Este primul film "de vazut" pe lista mea.
mai... imi place stilul tau. si la modul subiectiv, ca altfel nu pot s-o iau, te citesc si-mi dai senzatia ca noi doua am putea fi prietene bune, daca am fi puse la aceeasi masa, intr-un pub, intr-o seara, fara laptop, doar bere si treaba aia "Cornish pasty".
un text inchegat, de altfel. bine scris. congrats.
Eugen, n-am spus că n-ar avea legătură strofa trei cu restul. În fapt, în general vorbind, autorul o să găsească mereu legături - fie ele logice, metafiice, horoscopice ori clovnice. Am spus că-i dulceagă şi romanţioasă (nu-mi cere să-ţi argumentez evidenţa că ajungem pe la romantici!). Şi mai e şi clişeică până la dumnezeu - să mă smult din braţele tale, să-mi nu ştiu ce cu inima şi să te [verb] cu sânge. Fii serios! Clişeic şi, dpdv expresiv, ucide tot ce-i bun în text.
Repet, faptul că ceva are legătură cu textul, nu-i argument că o parte trebuie păstrată cu orice preţ. Şi nici pentru lungire.
Nu era vorba de peniţă, ci de apreciere. Nu te crampona şi tu de forme.
Mister Doru, mă încântă faptul că nu îți este străin acest text și intenția mea este să-l cunoască foarte multă lume. Este un text oarecum reprezentativ pentru mine și pentru volumul 3, care dacă nu a apărut până acum este dintr-o acută lipsă de timp.Vor apărea aici desigur și texte noi și sper să existe un feedback interesant care să mă ajute.
Gasesc aici o perspectiva eccelctica superioara celor incercate de Virgil si Ela in poeziile de astazi insa cred ca tehnicizezi prea mult... poeziile tale ajung sa fie ca niste pasari impaiate, aproape perfect realizate dar fara viata... simte-te libera sa gresesti si sa nu-ti pese de asta... e ciudat textul acesta care nu stie sa se apropie de lector... fa-l viu Alina, resusciteaza ce mai merita sa fie spus. Si vorba unui prieten comun... cai batatorite la nivelul ideii.
astept pe toti care m-ati acuzat vreodata in viata ca EU sunt cea care va scriu si va deranjez sau CEI care aveti dubii in aceasta privinta sa imi scrieti. fiti curajosi! sa dam totul pe fata. sa nu incep sa vca numesc eu. sunt aici. astept sa va manifestati. altfel, ma gandesc ca o faceti special ca sa ma denigrati.
Ilarius, mă bucur că ți-a plăcut fotografia, și eu o consider reușită, iată că are și cubul nostru un sens :). Voi revedea strofa respectivă și voi ține cont de observațiile tale, pentru care îți mulțumesc.
Mie asta mi se pare un poem pe care Virgil Titarenco l-a scris in orele de digestie si apoi a decis, alas, sa-l posteze. S-ar putea sa fie cel mai slab poem pe care l-am citit de doi ani incoace sub semnatura lui Virgil Titarenco dar asta e, trebuie sa ai si o referinta in partea de jos a clasamentului. Jalnic la toate capitolele acest poem este ca o tanguire dupa rabdarea cititorului. In absenta inspiratiei, poemul (care incepe cu o avertizare sincera "a nu se citi", dar nu poti sa te abtii, nu?) baleteaza in lumea non-sensului cu gratia unui barbat de 100 de kile imbracat in rochie alba de balerina. Metaforele frizeaza ridicolul, limbajul este de lemn, inflexibil, mesajul poetic lipseste cu desavarsire. "delapidate" - cred ca este unicul text cu pretentii de poem in care am intalnit acest cuvant atat de urat, caruia ii sta bine doar pe o foaie scrisa cu pixul la sectia de politie. Ma rog, ma opresc aici ca sa nu umplu pagina de comentarii cu observatii negative pe care acest text mi le ofera din plin. Am cautat cu microscopul si din pacate n-am gasit nici macar un vers mai acatari. Poate doar cei patru sau asa ceva de "poate" din text care incearca sa salveze prin echivoc aceasta constructie rizibila. "Poate" ar trebui sa dau si eu o penita intoarsa acestei contra-performante dar Maria-Sa Regulamentul nu-mi permite asa ceva. Poate. Andu
exista unele încercări metaforice dar după parerea mea are încă prea multe formulări descriptive de genul „în care să mă” sau „mă face să mă”, „în care”, „pe care”, etc
Şi încă, Emil, pentru că scriam la comentariul meu, comentariul Adrianei nici nu era vizualizat de mine (bănuiesc intersecţia pe undeva cu poeta:),ai să observi în timp că nu îmi place să apar cu peniţe linguşitoare acolo unde nu mă regăsesc. Eu sunt o persoană care-mi croiesc singură drumul şi nu sunt nici făţarnică, nici nu-mi caut lauri, în schimb îmi place să mă respect pe mine atât cât pot ca să-i pot iubi pe ceilalţi sincer.
nu știu, probabil, cum să reacționez în fața unui compliment, mă fâstâcesc și îmi transpiră palmele:)
dar, aici e vorba de ceea ce scriu, mi bine sau mai rău.
citisem aseară comentariul tău, dar eram prea obosit ca să îți răspund.
simt în spatele cuvintelor tale (și mă refer și la poeme) o ființă inteligentă și sensibilă care a trecut prin multe... îți mulțumesc pentru generozitatea cuvintelor și semnul de prețuire, dar mai ales pentru că m-ai citit cu lumină în ochi.
Ioana, mi-ai sesizat un aspect pe care nu l-am observat, referitor la asocierea heruvim/înger, care este de fapt acelaşi lucru. Într-adevăr, renunţarea la ultimul vers cred că ar rezolva problema.
Nu trebuie şters. Fiecare text cu importanţa lui, cât de mică. Plus de asta, cineva l-a citit, alţii au comentat - contează timpul şi energia, nu? '
Deunăzi, o domnişoară, după ce a postat un text semikilometric, complet fad şi presărat cu erori de tot felul, a cerut nişte justificări/ sfaturi pentru a evita "şantierul". I s-au acordat, chiar dacă, uneori, evidenţa este suficientă prin însăşi. Fireşte că toate eforturile au fost zadarnice şi gratuite, întrucât şi-a şters imediat textul. Sunt împotriva acestei practici, deoarece denotă lipsă de respect pentru interlocutor.
Concluziv, toţi mai avem şi zile proaste, iar fiecare lucru/ gest, cu importanţa lui. Mai citim, mai scriem, mai vedem.
O zi bună!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Vladimir, întâmplător sunt pe aici și m-am gândit să îți răspund acum pentru că vreau să nu crezi despre mine faptul că înțeleg anapoda. eu scriu anapoda, este o diferență, nu? dar ce înseamnă să scriu anapoda, nu îți voi spune. îți spun altceva, dacă un text nu place unor cititori nu înseamnă că autorul a scris fără luciditate. nu cred că realizezi ceea ce ai scris aici. să nu crezi că îmi apăr "moșia", este vorba despre cu totul alt lucru... eu, scriu poezie, cred că scriu uneori, poezie, în rest, experimentez. mi-ar plăcea să găsesc sub textele mele sugestii, păreri pertinente, constructive care să mă ajute în perfecționarea scrierilor mele. ceea ce ai comentat tu aici nu ajută la nimic. dimpotrivă, mă pune pe gânduri. aș vrea să știu, am mai spus asta, criteriile pe care unele persoane, în cazul acesta, tu, după care stabiliți gradul de luciditate într-o poezie. te rog să iei act de faptul că, sunt foarte receptivă la părerile celorlați, mă interesează părerea ta, țin cont de aceste păreri în măsura în care consider că îmi sunt folositoare. comentariul tău nu ajută la nimic, nu este constructiv. faptul că am afirmat de multe ori că nu îmi lucrez textele nu cred că înseamnă că nu știu ce scriu, sau scriu doar de dragul de a scrie.... cineva îmi spunea că pentru a câștiga premiul nobel ptr. poezie trebuie să scrii cel puțin 6 poezii pe zi. este chestiune reală. eu nu vreau să câștig nici un premiu, scriu atunci când simt, spun ca și tine ceea ce simt (gândesc), inventez, etc... de aceea nu mă supăr îți înțeleg perfect opinia. cred că dacă aș scrie 6 poezii pe zi genul acesteia nu aș mai avea nici un cititor sau mi s-ar elibera poate un certificat că nu sunt lucidă... mai știi... :) te mai aștept la alte texte cu argumente, sugestii și idei. Madim
pentru textul : Într-o gară de sticlă deesti prea desteapta ptr. mine. tu vezi lumea cunosti people, ai texte remarcabile, cunosti limbi, ai tupeu poetic, pictezi, poate si canti, sculptezi ...no? pb e ca scrii slab
pentru textul : omul pe care nu îl așteptam decîteva observații:
- mă tem că autorul folosește aici cuvîntul „topos” (care înseamnă de fapt loc comun în accepțiune literară) cam aiurea.
- „puncte de referință legate de traiect” este o expresie relativ ambiguă. de fapt textul e plin de formulări pretențioase dar care sună cel puțin confuz.
- iată și un exemplu: „ conferințe, procesiuni, pelerinaje religioase, care au antrenat zeci de milioane de oameni” - mi se pare nițeluș bombastic pentru o națiune de 20.
- ce ea aia „explorare publică, realizată metodic, a spațiului religios”? - din nou expresii pretențioase, dar cînd stai să te gîndești ceva mai bine la ele cam sună a doagă.
- plasarea bisericii și armatei „în vârful topului încrederii românilor în instituțiile publice” este una dintre cele mai rușinoase realități ale societății românești de după '89 de vreme ce amîndouă sînt instituții prin excelență ne-democratice. sper să se înțeleagă clar implicațiile sociologice ale unui astfel de fenomen. asta vorbește despre primitivismul unei societăți. mai poți întîlni fenomenul la țări islamice și la țări din america de sud. frumoasă companie ne-am ales.
- hai să fim serioși, nu există nimic „ideal” în biserica ortodoxă, ca de altfel în nici o altă biserică creștină din românia. sînt doar niște instituții care au la fel de mult interes politic și material ca orice partid sau companie comercială. cred că este regretabil să se confunde creștinismul sau hristos cu instituțiile religioase oricît de frumos coregrafiat au dezvoltat oferta de piață. sau oricît de mult și-ar dori unii oameni (poate chiar bine intenționați) să fie altfel.
- „Cu diferența că cei care pleacă în străinătate par să fi renunțat total la ideea de spiritualitate” - mi se pare atît de penibil sentențios la adresa a sute de mii de oameni pe care nu îi cunoaște autorul. nu este decît o veche temă ruginită despre cît de buni creștini spirituali români sînt cei ce rămîn și cît de materialiști vînzători de țară și trădători sînt cei care pleacă. nimeni nu mai crede în slogane din astea decît unii din generația mea (trebuie să o spun cu rușine) care au fost îndobitociți atît de pseudo-patriotismul ceaușist dar și (prin reacțe opusă și poate nu numai) de fanatismul patriotardo-religios de după 90.
- „pe când cei care emigrează în propria lor țară se mai agață, în cădere, de aura unui venerabil călugăr...” - asta îmi aduce aminte de un comentariu al lui cristoiu de pe la mijlocul anilor 90 cînd compara cozile la racla sfintei parascheva cu cozile de la caritas și spunea că numai într-o țară ca românia mai găsești atît de mulți oameni care sînt în stare să creadă în astfel de minuni. precum că te poți ruga la niște oase și ți se poate întimpla mare lucru sau că poți băga o mie de lei pe o parte și poți scoate zece mii pe cealată după o lună. e tragic cînd se ajunge să se confunde spiritualitatea și creștinismul cu evadarea din realitate și umblarea după tot felul de fantasmagorii. (ultima dată cînd am citit în biblie chestia asta se numea „profeți mincinoși”, dar mă rog, fiecare cu interpretarea lui)
- „Dar pentru că tot religia ne învață că de câte ori cădem, trebuie să ne ridicăm, neamul care vrea să supravețuiască e sortit să se ridice pe urma propriilor săi pași de cenușă.” - una dintre cele mai bizare fraze din text. ce religie și unde învață așa ceva? că cel puțin în biblie eu nu am găsit așa ceva. iar dacă autorul se referă la pocăință (metanoia), aia e cu totul altceva. a vorbi însă de ridicare, renașterea, pocăința unui popor, așa in corpore, e o temă veche și afumată și mă îndoiesc profund că poate fi susținută biblic. a fost de obicei o găselniță patriotardă vînturată de mulți extremiști de dreapta dar care, ca orice slogan din ăsta fanatic „ce e val, ca valul trece”. chestia cu „pașii de cenușă” mi se pare că sună ridicol. am crezut că nu se mai scriu smiorcăieli din astea.
- wow!! o altă expresie care m-a făcut să mă zgudui de rîs: „Iar a crede că Biserica, oamenii ei îmbunătățiți,”. îmi aduce aminte de aberațiile cu „omul nou” ale lui ceaușescu.
- „Oricât am încerca să punem eșecul nostru pe seama instituțiilor, omul, făptura micșorată cu puțin față de îngeri, cum spune psalmistul David, poartă în ea destinul glorios al fiinţei umane, pământ și duh.” - oare se vede tautologia acestei fraze care nu spune nimic? ...omul,... poartă destinul glorios al fiiței umane.... dar al cui ai vrea să îl poarte? pe al maimuțelor? asta pe lîngă faptul că, fie vorba între noi, acolo David, așa cum explică mai apoi autorul epistolei către evrei, nu se referea la om în general, ci la Omul Hristos Isus. eu zic să nu mai cităm din scriptură dacă nu ne pricepem. nu facem un serviciu nici scripturii și nici ideii pe care intenționăm să o transmitem.
- „ Credincioșii sunt convinși că dacă au contribuit, ceea ce e foarte normal să facă în fond, la înălțarea unui lăcaș de cult, e suficient pentru a se mântui.” - chestie care este fundamental eretică și periculoasă. nu are nici un suport biblic ci dimpotrivă nu face decît să perpetueze o instituție care îi manipulează.
- citatul din final, pe bune că nu văd ce legătură are cu chestiile de dinaintea lui (deși l-am citit cu atenție de mai multe ori). observ că autorul are o slăbiciune pentru eliade dar nu cred că a-l cita la început și la sfîrșit are vreun folos dacă citatul nu joacă un rol în înțelegerea textului. dar, mă rog, fiecare cu citatele lui.
pentru textul : Românul modern s-a născut cu forcepsul deEste bună alegerea acestei problematici de discuție fiindcă sunt convinsă că vor fi destule opinii diferite. Cheia echilibrului este critica. Da, dar constructivă, în folosul autorului, cu argumente literare, de analiză a textului, de stilistică și interpretare, de compoziție și tehnică poetică - asta apropo de parafgraful 5. Despre regula "celor 2 luni" - eu am fost deplin de acord încă de la început. Mai mult de-atât, am ales ca pe Hermeneia să postez texte pe care nu le-am mai postat și nu le voi mai posta pe alte site-uri. Cel mult vor fi incluse - parțial și selectat - în volum. Dar este alegrea mea. Fiecare alege în felul său. De ce am ales așa: fiindcă am simțit din primele zile calitatea acestui site - prin construcție și prin spiritul celor care scriu aici și prin calitatea celor scrise aici, chiar dacă uneori a fost pe linia medie, adesea însă este peste medie - și am dorit să fie pentru mine cel puțin un spațiu în care ceea ce scriu să fie aparte față de ceea ce scriu în alte spații virtuale. Este un pact pe care l-am făcut cu mine însămi și nu l-am mărturisit până acum. În plus, am dorit să nu mă disipez cu aceleași texte în "n" locuri unde publică totuși cam aceleași persoane. Și mai doresc un lucru: nu multă critică diluată, ci o critică susținută, fără atingeri persoanle negative, fără adresare penibilă și la adresa autorului, ci prin luarea în considerare numai a textului, numai a calității (cu plusurile și minusurile incluse) literare. La început când m-am înscris am vrut să aleg un alt nume. Doream să văd dacă apar incognito cum vor reacționa alți autori la textele mele. Am ales totuși să îmi păstrez identitatea chiar cu riscul că a fost uneori interpretat autorul conform tiparelor relaționărilor personale și nu cu referințe pe texte. Prin urmare: pe Hermeneia eu voi publica în continuare numai texte noi, noi dpv al nepostării lor pe alte site-uri și noi pe cât posibil al compunerii lor în spiritul timpului pe care îl trăim. Nu intenționez să mă încadrez în noi curente. Ci să pot scrie bine. Pentru asta strădania și îndreptarea valențelor. Nou și în sensul a ceea ce a semnalat Alma curând și pe bună dreptate: nou în raport cu ceea ce am scris până acum cu toții. Fiindcă eu cel puțin îi cunosc pe toți autorii - după textele lor scrise până acum - și niciunul nu a ieșit din liniile scrierii lor de mai bine de un an, nu a venit niciunul cu ceva "nou". Desigur, fiecare a experimentat la un moment dat intrarea în alt stil, în alt curent, în altă matcă, dar sporadic și nu destul de susținut. Și eu, la rândul meu, mă frământ - interior, desigur, fiindcă despre această frământare vorbeam și la comentariile pe Downtown, cu tot soiul de sinuozități în procesul creator și de schimbări posibile, mutative chiar. Dar pentru asta uneori e nevoie de "pauză", alteori e nevoie să te poți autoanaliza și elimina tiparele vechi, mai mult sau mai puțin conștientizate sau conștientizabile. Nu e vorba doar de maturitate poetică aici, ci și de capacitatea de a te transforma, de a metamorfoza, de a inova, de a fi original, fără a fi artificial, șocant, demonstrativ etc. Desigur, fiecare autor are libertatea să aleagă ce text postează și unde. Regula celor 2 luni nu este o regulă coercitivă. Dimpotrivă. Iar delimitarea temporală este bine aleasă. Fiindcă nu scriem după sezon și nici după zilele săptămânii, iar un text bun, se susține și trăiește în orice coordonate, indiferent de anotimp, de an, de spațiu, virtual sau concret. Pledez în continuare pentru comentarii literare, nu de genul: mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, și atât. Pledez în continuare pentru o critică constructivă și pe materialul textului, indiferent ce semnătură poartă, și pe argumentare literară, nu personală, bazată pe instrumente de lectură și analiză a textelor. cei care scriem trebuie - imperativ interior asumat - să avem cunoștințe minime, medii, dacă nu înalte - de tehnică literară, hermeneutică, semiotică etc. Nu la nivelul unui critic literar, dar la nivelul unui lector cu referințe literare. Să fie o joacă matură, în sensul creației, nu o joacă de-a comentatul; o artă de a comenta, nu o conevrsație obișnuită. Sper să fie luate cele de mai sus ca opinii personale și sincer comunicate, în dorința ca ceea ce scriem cu toții să aibă viață și peste ani. Indiferent de încadrare și de semnătură și de critica adusă. Eu când am mulțumit Hermeneei în primul volum - care nu e de librărie - am făcut-o pentru contribuția adusă la prelucrarea textelor mele, fiindcă o parte din textele aici postate au fost foarte bine comentate, iar acele impresii au contat pentru șlefuirea acelor poezii incluse în carte, dar și pentru linia mea poetică ulterioară. Cred că oricine poate să observe evoluția unui autor în câteva luni. Și cred că e vizibil că - cel puțin în cazul meu - Hermeneia a avut rost bun în acest sens. Și mai are și sper să aibă și în viitor. Eu sunt deschisă, cu relativitatea inclusă, la tot ce îmi influențează benefic capacitatea de a transpune în scriere lumea interioară. Remarc și ultimul paragraf care reprezintă de fapt un comentariu al lui Virgil pe un alt text al Roxanei: da, sper ca situația să fie de win-win, fiindcă de fapt nu vorba aici de care pe care și cine împotriva cui. Ci despre a scrie bine, pe cât posibil de bine. Cât timp avem cu toții acest adevăr bine înrădăcinat, poligonul va dispărea, fiind utopic. Cred că ce mai apreciez eu la Virgil este că știe - în limitele lui posibile, desigur - să medieze și să atenueze liniile de forță atunci când apar -, inevitabil într-o comunitate -, nu în sensul unui pacifism de doi bani și artificial, ci în sensul ieșirii din registrul personal și al intrării în sfera literară.
pentru textul : Texte vechi în pagini noi. Problemă? deDe acord, și eu am greșit că am aplicat rețete proprii la aluaturi străine. Dar dacă zici că ți-a folosit e bine până la urmă.
pentru textul : in the pursuit of happiness (V, final) deS-a făcut atâta circotamtam in jurul acestui 2012 (film), încât mă așteptam să mă dea jos de pe scaun... A făcut-o, însa în sensul în care, pe la jumatea filmului, m-am ridicat singur și am plecat. Sper să nu fie cazul "Avatar"ului, dar, având în vedere că de data asta e vorba de opera lui James C. ... Este primul film "de vazut" pe lista mea.
pentru textul : AVATAR decred ca este un typo in penultimul vers.
pentru textul : salvarea demai... imi place stilul tau. si la modul subiectiv, ca altfel nu pot s-o iau, te citesc si-mi dai senzatia ca noi doua am putea fi prietene bune, daca am fi puse la aceeasi masa, intr-un pub, intr-o seara, fara laptop, doar bere si treaba aia "Cornish pasty".
un text inchegat, de altfel. bine scris. congrats.
p.s. - mi-e dor de-o proza ca de un vin bun
pentru textul : Steve deEugen, n-am spus că n-ar avea legătură strofa trei cu restul. În fapt, în general vorbind, autorul o să găsească mereu legături - fie ele logice, metafiice, horoscopice ori clovnice. Am spus că-i dulceagă şi romanţioasă (nu-mi cere să-ţi argumentez evidenţa că ajungem pe la romantici!). Şi mai e şi clişeică până la dumnezeu - să mă smult din braţele tale, să-mi nu ştiu ce cu inima şi să te [verb] cu sânge. Fii serios! Clişeic şi, dpdv expresiv, ucide tot ce-i bun în text.
Repet, faptul că ceva are legătură cu textul, nu-i argument că o parte trebuie păstrată cu orice preţ. Şi nici pentru lungire.
Nu era vorba de peniţă, ci de apreciere. Nu te crampona şi tu de forme.
pentru textul : Simbioză deMister Doru, mă încântă faptul că nu îți este străin acest text și intenția mea este să-l cunoască foarte multă lume. Este un text oarecum reprezentativ pentru mine și pentru volumul 3, care dacă nu a apărut până acum este dintr-o acută lipsă de timp.Vor apărea aici desigur și texte noi și sper să existe un feedback interesant care să mă ajute.
pentru textul : nais tu mit iu deIuliana, tu ești cea care o păstrează, de erai "ne-văzătoare", nu îți lăsa impresii. Poart-o mai departe, mulțumesc.
pentru textul : praf de scris în timp deDoamne, cate vorbe!...
pentru textul : Devorah despune-mi, te rog, cine este Aliodor din postarea ta??
pentru textul : Tristeţi duminicale deFinalul are o idee buna, mi se pare partea buna a textului. In rest, imi pare un text banal chiar amuzant . ialin
pentru textul : urme deE atat de "simpla" ca devine simplista. Am s-o sterg. Dar, deocamdata o mai las. Poate scot ceva din ea re-scriind-o.
pentru textul : Simplu debobadil are dreptate
pentru textul : rechinul din oceanul singurătăţii demulțumesc pentru citire și semnul generos. :)
pentru textul : reconstituire deGasesc aici o perspectiva eccelctica superioara celor incercate de Virgil si Ela in poeziile de astazi insa cred ca tehnicizezi prea mult... poeziile tale ajung sa fie ca niste pasari impaiate, aproape perfect realizate dar fara viata... simte-te libera sa gresesti si sa nu-ti pese de asta... e ciudat textul acesta care nu stie sa se apropie de lector... fa-l viu Alina, resusciteaza ce mai merita sa fie spus. Si vorba unui prieten comun... cai batatorite la nivelul ideii.
pentru textul : shortcut to L.L. deastept pe toti care m-ati acuzat vreodata in viata ca EU sunt cea care va scriu si va deranjez sau CEI care aveti dubii in aceasta privinta sa imi scrieti. fiti curajosi! sa dam totul pe fata. sa nu incep sa vca numesc eu. sunt aici. astept sa va manifestati. altfel, ma gandesc ca o faceti special ca sa ma denigrati.
pentru textul : rugaminte importanta deMă mai gândesc la clişeul din primele versuri. Mulţumesc de trecere şi semn.
Eugen
pentru textul : Blond-negru deIlarius, mă bucur că ți-a plăcut fotografia, și eu o consider reușită, iată că are și cubul nostru un sens :). Voi revedea strofa respectivă și voi ține cont de observațiile tale, pentru care îți mulțumesc.
pentru textul : kansas in june deMie asta mi se pare un poem pe care Virgil Titarenco l-a scris in orele de digestie si apoi a decis, alas, sa-l posteze. S-ar putea sa fie cel mai slab poem pe care l-am citit de doi ani incoace sub semnatura lui Virgil Titarenco dar asta e, trebuie sa ai si o referinta in partea de jos a clasamentului. Jalnic la toate capitolele acest poem este ca o tanguire dupa rabdarea cititorului. In absenta inspiratiei, poemul (care incepe cu o avertizare sincera "a nu se citi", dar nu poti sa te abtii, nu?) baleteaza in lumea non-sensului cu gratia unui barbat de 100 de kile imbracat in rochie alba de balerina. Metaforele frizeaza ridicolul, limbajul este de lemn, inflexibil, mesajul poetic lipseste cu desavarsire. "delapidate" - cred ca este unicul text cu pretentii de poem in care am intalnit acest cuvant atat de urat, caruia ii sta bine doar pe o foaie scrisa cu pixul la sectia de politie. Ma rog, ma opresc aici ca sa nu umplu pagina de comentarii cu observatii negative pe care acest text mi le ofera din plin. Am cautat cu microscopul si din pacate n-am gasit nici macar un vers mai acatari. Poate doar cei patru sau asa ceva de "poate" din text care incearca sa salveze prin echivoc aceasta constructie rizibila. "Poate" ar trebui sa dau si eu o penita intoarsa acestei contra-performante dar Maria-Sa Regulamentul nu-mi permite asa ceva. Poate. Andu
pentru textul : epitaful cuvintelor deAșa-i primele versuri le voi modifica păstrînd ideea
pentru textul : Bosfor de'celuilalt, nu mie
mi se-ntâmplă tot felul de lucruri'
Thanks
exista unele încercări metaforice dar după parerea mea are încă prea multe formulări descriptive de genul „în care să mă” sau „mă face să mă”, „în care”, „pe care”, etc
pentru textul : e prea mult? deŞi încă, Emil, pentru că scriam la comentariul meu, comentariul Adrianei nici nu era vizualizat de mine (bănuiesc intersecţia pe undeva cu poeta:),ai să observi în timp că nu îmi place să apar cu peniţe linguşitoare acolo unde nu mă regăsesc. Eu sunt o persoană care-mi croiesc singură drumul şi nu sunt nici făţarnică, nici nu-mi caut lauri, în schimb îmi place să mă respect pe mine atât cât pot ca să-i pot iubi pe ceilalţi sincer.
pentru textul : timidă umbra ta de fată denu știu, probabil, cum să reacționez în fața unui compliment, mă fâstâcesc și îmi transpiră palmele:)
pentru textul : epistolă pentru iarnă dedar, aici e vorba de ceea ce scriu, mi bine sau mai rău.
citisem aseară comentariul tău, dar eram prea obosit ca să îți răspund.
simt în spatele cuvintelor tale (și mă refer și la poeme) o ființă inteligentă și sensibilă care a trecut prin multe... îți mulțumesc pentru generozitatea cuvintelor și semnul de prețuire, dar mai ales pentru că m-ai citit cu lumină în ochi.
Ioana, mi-ai sesizat un aspect pe care nu l-am observat, referitor la asocierea heruvim/înger, care este de fapt acelaşi lucru. Într-adevăr, renunţarea la ultimul vers cred că ar rezolva problema.
pentru textul : cerul visează altfel decât noi deNu trebuie şters. Fiecare text cu importanţa lui, cât de mică. Plus de asta, cineva l-a citit, alţii au comentat - contează timpul şi energia, nu? '
pentru textul : Băi, tu de când n-ai mai scris o poezie? deDeunăzi, o domnişoară, după ce a postat un text semikilometric, complet fad şi presărat cu erori de tot felul, a cerut nişte justificări/ sfaturi pentru a evita "şantierul". I s-au acordat, chiar dacă, uneori, evidenţa este suficientă prin însăşi. Fireşte că toate eforturile au fost zadarnice şi gratuite, întrucât şi-a şters imediat textul. Sunt împotriva acestei practici, deoarece denotă lipsă de respect pentru interlocutor.
Concluziv, toţi mai avem şi zile proaste, iar fiecare lucru/ gest, cu importanţa lui. Mai citim, mai scriem, mai vedem.
O zi bună!
puternică această capacitate de a sugera... iar tehnic e impecabil, ca întotdeauna Vlad.
pentru textul : perpetuum mobile (II) defain!
Ai dreptate. Nu a prea iesit. Il voi sterge in cateva zile. Multumesc mult de comentariu.
pentru textul : Prin colțul tocit al ferestrei dePagini