Adrian, sunt plăcut impresionat de recepţia ta, care-mi face seara asta şi mai specială. E o calitate să vezi. Şi, Adriana, dacă lecturile tale nu m-ar intimida atât de mult, poate că aş fi în stare să dau şi eu o replică inteligentă.
mulțumesc pentru lectură și apreciere, însă trebuie să spun că intervenția ta m-a pus pe gânduri.
mai exact, recitesc ce am scris și mă-ntreb dacă aurul celor două penițe nu-s prea grele pentru acest firav pui de cuc... :)
Nu ma pui acum sa ofer citate din comurile lui Adrian, nu? Tocmai tu nu vezi pentru ce sa fie sanctionat? Iar comul meu initial a fost doar o momeala...pentru cineva cu experienta era limpede. Nu e un ultimatum ca plec, nici nu tin sa fiu martir, crede-ma. Apoi, ca sa ma compar cu Adrian, ar trebui sa fim la acelasi nivel. Dar el e mult mai bun decat mine...Serios. Apoi, decizia mea e luat azi, cu calm, nu asa cum a procedat Adrian cand a revenit sa ma dea afara. Apropo, asta nu se interpreteaza ambiguu? Afara de unde? Sa mai stau eu pe H, daca un editor nu ma mai accepta?:P
Si nu l-am hartuit. E singura reactie acida asupra textelor lui din partea mea, din ultima perioada de timp...
De fapt, adevarul e ca nu vreau sa plec. Ar fi pacat pentru cititorii mei si pentru H, nu? Aici e, cel putin in ultima vreme, activitate. E nevoie de oameni buni, cu experienta si curaj, cu simt estetic si talent. De aceea, iata oferta mea: vreau sa fiu editor din nou pe Hermeneia. Nu neaparat in locul lui Adrian...Tu stii cum am fost ca editor. NU insist asupra a ceea ce sunt.
Astept asadar, decizia consiliului Hermeneia.
clonarea poetica pe colinele hermeneuticii indiferent de loc- Iasi-Paris, de ex- ma nemultumeste prin simplul fapt ca exista. ar fi scuzabila calitatea textelor si a autorului ei. aici insa, totul e straniu si, -o marturisesc- de neacceptat.
superba poezia, fara grai. "și ce dar să-ți aduc mamă poate capul sfîntului dar eu nu am crescut irod și degetele mele iudite se unduiesc în pustietăți" si "eu nu mai sînt decît urletul cărnii ce se desprinde din tine" versuri pline de insemnatate si de sentiment, o intoarcere in trecut pentru dragostea pe care o simti fata de mama. un text deosebit ce merita o penita de la mine, desi e prea putin. poezia spune atat de multe, incat multitudinea de senzatii ma copleseste... cu drag, queen
e, aici e (ne)cazul cunoasterii imprejurarilor in care a venit pe lume subiectul!:) ai dreptate in tot ce ai spus. am recitat poezia intr-un cadru restrans, o nunta de-adevaratelea, cu gesturi, prozodie asa cum m-am priceput mai bine si chiar a iesit! aici, ca si in carte, se "lipeste" textul pe alb si asa il gaseste cititorul. incerc o varianta scrisa:) Multam de comentariu!
uneori munții din care se nasc zidurile visează respirația femeilor tinerețea se impregnează în piatră lăsând-o grea devine târziu lespede pe somnul fluturilor uneori zidurile din care se naște murirea se închid peste vise gestante tu rămâi pradă de bună voie și nesilit de nimeni legat neputincios de lanțul abdicării umbrelor
Raluca, am să te rog să-ţi struneşti niţel limbajul. Şi nu mă refer doar la cazul de faţă. Între ironie şi miştocăreală există totuşi o diferenţă care nu poate fi compensată prin faptul că te referi la text.
Chiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:
1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.
2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:
3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:
- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.
4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.
5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.
pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.
este stilul care te merită, te îmbracă în cămașa lui de țipăt. un poem deosebit prin mesaj și compoziție. aș putea spune că este elegia disco dincolo de credința ce nu pare decât refugiul igrasios al conștiinței. "nu este adevărat că ceea ce nu știi nu te poate răni tăcerea se plătește cu supoziții acerbe incertitudini mai adânci decât igrasia din biserici mai tulburi decât elucubrațiile din biblie asimilate ad litteram" are ceva dintr-un plânset pe care nu îl scrii decât pe ruinele din tine sfâșiate piatră cu piatră până la disperare. și pentru că "îți rămâne doar muzica refugiu" Tomorrow's Just Another Day, chiar dacă...
Din punctul meu de vedere, regula de a posta numai texte noi este fortata. Autorii suntem noi, tot noi. Autorii pot in schimb sa-si aleaga un site sau altul pentru a stoca textele proprii. De fapt, cei care produc texte nu pot sa faca: un text pt agonia / un text pentru hermeneia / etc. Pot in schimb sa renunte la unul si sa se mute la altul, pentru ca de cele mai multe ori un autor isi doreste baza de date completa. Nu stiu, sau poate nu inteleg eu tinta lui Hermeneia. Personal am inregistrat un singur text in limba engleza. Virgil, explica-mi te rog.
Dacă mă ajută Dumnezeu cu ceva inspirație, poate mai adaug ceva, o continuare, la povestea de mai sus. Voi privi cu mai multă atenție în jur pentru inspirație... Mulțumesc mult de urare, dacă a fost o aluzie și la numele meu mic. La fel pentru toată lumea cu același nume (Marina, Mariana, Maria...) Marian
Foarte interesantă ideea cu "opera de unică folosință ". Ar merita un întreg colocviu pe tema asta. Ai înțeles, desigur, unde bate textul. Nu-mi place și nu mă pricep la stilul "butonat", ideea cred că iese și din ciocnirae stilurilor, fără trivialitate. De fapt, am încercat doar să epicizez niște idei care ar ar suna insuportabil de didactic. Mulțumesc pentru înțelerea textului.
mult de tot mi-a placut "o femeie întindea un cearceaf în blocul de-alături
se aruncau garoafe-n aer". initial poemul mi-a parut prea degajat, traiesc cu ideea (gresita) ca omul trebuie indopat cu cat mai multa poezie pe rand de cuvinte, apoi l-am vazut exact asa cum e - foarte original in distributie (frizerul mai ales!) si inteligent construit - partea cu garoafele (care e un poem in sine) ar fi ramas nesesizata in mai multa aglomerare, ori pentru mine totul se construieste foarte istet in jurul momentului ala care pare, culmea, paralel cu evenimentul.
in fine, mi-a placut mult in modul meu cam twisted. :o)
Daniela, poemul tău sugerează doar celor care știu să citească un text într-o anumită cheie, îi lipsește în opinia mea comunicarea pe primul nivel care este responsabilă de acea 'deschidere a inimii cititorului'.
Oricare ar fi acela...
Uite, personal eu am înțeles ce ai scris aici și am simțit prin prisma intelectului ce ai vrut să spui... dar nu am simțit ce ai vrut să spui, nu de la început...
Cred că ai intelectualizat prea mult un text care ar fi vrut să se adreseze mai direct emoției cititorului.
Dar este desigur doar o părere, a mea, pe care ți-o transmit aici cu tot dragul.
Marga
De acord, dar eu n-am scris niciodata un text pe care sa am tupeul sa-l intitulez "psalm". Fericiti cei saraci cu duhul ar zice religiosii Virgile, dar "incrancenarea" mea tu n-o pricepi pentru ca nu e incrancenare e doar parerea mea cat se poate de sincera (uneori violenta, recunosc) dar nu va mai dura mult pana voi tacea naibii din gura pe aici prin curtea ta... sper ca atunci vei fi in fine multumit, intelept si cu gura mirosind a om batran. Stii mirosul acela sper
ups, nu mi-a trecut prin cap nicio secundă ideea cu pasatul oaselor. Voi găsi o altă formulare. :) E un text relativ lung, si cum bine a intuit Sorin, este ceva mister la mijloc. Sper să vă placă.
Tincuța, șoimul aici are alt sens. Este greu să dai puțin câte puțin pe internet din ceva ce se vrea de anvergură, dar am nevoie ca de aer de feed back, așa că îmi asum riscul. Dacă ești în ceață, e bine. Welcome to my world. Nu te vei simți în largul tău curând. Nu intenționez să scriu pentru toată lumea, ar fi utopic. Dacă te va prinde, mă voi bucura. Oricum ar fi, apreciez semnele, sunt pentru mine la fel de importante ca și actul de a scrie. Aaalizei, mulțumesc de revenire. Între timp am pus osul la treabă și am mai modificat. Sigur că în proză este oarecum mai simplu și poți spune lucrurile în multe feluri. Mi-am însușit o parte din critici. Am scurtat, am tăiat, am refăcut (nu numai unde ai spus tu, ha!). Acum aștept criticile de finisări. Reverele nu vă grăbiți, vă rog, n-am predat lucrarea încă... e abia la început. Ei, dacă ai recitit prologul e bine. Știi cum e la mine? De ani de zile scriu proză scurtă, și mă tot îndeamnă știu eu cine care se pricepe mai bine să pun mâna să scriu o nuvelă. Iar eu nu și nu, ca-s leneșă. Ideea care m-a făcut să scriu prologul este generoasă și merita mai mult decât atât, dar mi-a fost lene și-am vrut să iau repede pulsul. Am stat apoi în mai multe seri și am pus cap la cap povestea. E drept, știi cum e, contribuția autorului la o poveste se rezumă de multe ori la cuvintele astea puse cap la cap... dacă nu-i ideea și firul povestirii, adio. Încadrarea în timp... n-am prea înțeles unde spui că se rupe firul. Copilul trăiește în a doua jumătate a secolului 21 (nu-i bătut în cuie, până termin, s-ar putea să revin aici), iar personajul matur, cea care nu mai este decât un rezervor de vise, nu un om, are sute de ani deja. Sper să revii pe măsură ce postez, se mai întâmplă să-mi scape unele aspecte, dar în general mă preocupă foarte tare logica mișcării fiecărui personaj. Tot nu m-ai convins cu bourbonul, o să îl visez la noapte. Poate șterg nucile. Dacă nu, șterg bourbonul și pun absint și mentă, că la ăsta mă pricep.
trec peste faptul ca am facut o urare despre care, iata!, s-a discutat mai mult decat despre poem si nu-mi cer scuze pentru complezenta. asa sunt eu invatata, sa urez ce e de urat tuturor, la timpul potrivit, mai ales ca ziua sf valentin a devenit traditionala peste tot in lume. dar daca tot am integrat atat de bine mcdonald's in romania, de ce am fi atat de circumspecti cand ne ureaza cineva happy valentine's? cu sinceritate recunosc ca nu m-a sifonat faptul ca nu mi s-a urat back sau nu mi s-a multumit, cum se obisnuieste, si cam atat cu amabilitatile. poemul de mai sus este un poem de dragoste. "popotica" este binecunoscutul (sper) alint al lui eminescu pentru veronica micle, asa cum este si "momoti". "emin" o alinta pe iubita lui in diverse feluri, asa cum si veronica il alinta pe eminescu. prima parte a textului este un citat dintr-o scrisoare a poetului pentru veronica si, in poem, vrea sa spuna: iata adevaratul limbaj de dragoste al poetului nepereche si al temutului publicist care stiti foarte bine cum, unde si de ce a murit, dupa cum stiti, la fel de bine, cand unde si de ce a murit si iubita lui veronica. daca trebuie sa intru si in zona imaginarului, ma conformez. maine. doar sa-mi spuneti. yours (a voastra)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Adrian, sunt plăcut impresionat de recepţia ta, care-mi face seara asta şi mai specială. E o calitate să vezi. Şi, Adriana, dacă lecturile tale nu m-ar intimida atât de mult, poate că aş fi în stare să dau şi eu o replică inteligentă.
pentru textul : Altfel deMie textul tau mi-a amintit de unele povestioare, din tinerete, ale lui Hemingway.
pentru textul : Pe Volga liniştită deContinua cu astfel de portrete. Poate le aduni intr-un volum.
mulțumesc pentru lectură și apreciere, însă trebuie să spun că intervenția ta m-a pus pe gânduri.
mai exact, recitesc ce am scris și mă-ntreb dacă aurul celor două penițe nu-s prea grele pentru acest firav pui de cuc... :)
dar mă bucur sincer că ți-a plăcut.
pentru textul : pulsații deNu ma pui acum sa ofer citate din comurile lui Adrian, nu? Tocmai tu nu vezi pentru ce sa fie sanctionat? Iar comul meu initial a fost doar o momeala...pentru cineva cu experienta era limpede. Nu e un ultimatum ca plec, nici nu tin sa fiu martir, crede-ma. Apoi, ca sa ma compar cu Adrian, ar trebui sa fim la acelasi nivel. Dar el e mult mai bun decat mine...Serios. Apoi, decizia mea e luat azi, cu calm, nu asa cum a procedat Adrian cand a revenit sa ma dea afara. Apropo, asta nu se interpreteaza ambiguu? Afara de unde? Sa mai stau eu pe H, daca un editor nu ma mai accepta?:P
pentru textul : Întoarcerea la lucrurile mici deSi nu l-am hartuit. E singura reactie acida asupra textelor lui din partea mea, din ultima perioada de timp...
De fapt, adevarul e ca nu vreau sa plec. Ar fi pacat pentru cititorii mei si pentru H, nu? Aici e, cel putin in ultima vreme, activitate. E nevoie de oameni buni, cu experienta si curaj, cu simt estetic si talent. De aceea, iata oferta mea: vreau sa fiu editor din nou pe Hermeneia. Nu neaparat in locul lui Adrian...Tu stii cum am fost ca editor. NU insist asupra a ceea ce sunt.
Astept asadar, decizia consiliului Hermeneia.
imi placu imaginea florilor aruncate pe campii ca niste basmale. si finalul, ca idee
pentru textul : pe ale primăverii cărări declonarea poetica pe colinele hermeneuticii indiferent de loc- Iasi-Paris, de ex- ma nemultumeste prin simplul fapt ca exista. ar fi scuzabila calitatea textelor si a autorului ei. aici insa, totul e straniu si, -o marturisesc- de neacceptat.
pentru textul : și zeii plîng desuperba poezia, fara grai. "și ce dar să-ți aduc mamă poate capul sfîntului dar eu nu am crescut irod și degetele mele iudite se unduiesc în pustietăți" si "eu nu mai sînt decît urletul cărnii ce se desprinde din tine" versuri pline de insemnatate si de sentiment, o intoarcere in trecut pentru dragostea pe care o simti fata de mama. un text deosebit ce merita o penita de la mine, desi e prea putin. poezia spune atat de multe, incat multitudinea de senzatii ma copleseste... cu drag, queen
pentru textul : mater misericordiae deA, acum văd că ai schimbat "priveşte în mine ca-ntr-o baltoacă" cu "spre mine...", ceea ce fură sensul care m-a încântat...
pentru textul : dade I - varianta 2 deYester, multumesc si eu te citesc.
pentru textul : Fugă deNumai de bine!
e, aici e (ne)cazul cunoasterii imprejurarilor in care a venit pe lume subiectul!:) ai dreptate in tot ce ai spus. am recitat poezia intr-un cadru restrans, o nunta de-adevaratelea, cu gesturi, prozodie asa cum m-am priceput mai bine si chiar a iesit! aici, ca si in carte, se "lipeste" textul pe alb si asa il gaseste cititorul. incerc o varianta scrisa:) Multam de comentariu!
pentru textul : poezie veche de-acu dezilele astea ascult muzica bisericeasca in greaca; dar n-ar fi trebuit sa ma duca cu gindu la asta, nu?
pentru textul : remember deuneori munții din care se nasc zidurile visează respirația femeilor tinerețea se impregnează în piatră lăsând-o grea devine târziu lespede pe somnul fluturilor uneori zidurile din care se naște murirea se închid peste vise gestante tu rămâi pradă de bună voie și nesilit de nimeni legat neputincios de lanțul abdicării umbrelor
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 4 deRaluca, am să te rog să-ţi struneşti niţel limbajul. Şi nu mă refer doar la cazul de faţă. Între ironie şi miştocăreală există totuşi o diferenţă care nu poate fi compensată prin faptul că te referi la text.
pentru textul : legendă cu oameni de rând deChiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:
1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.
2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:
3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:
- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.
4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.
5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.
pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.
pentru textul : de vorbă cu tine II desugestiv!
pentru textul : Haiku deeste stilul care te merită, te îmbracă în cămașa lui de țipăt. un poem deosebit prin mesaj și compoziție. aș putea spune că este elegia disco dincolo de credința ce nu pare decât refugiul igrasios al conștiinței. "nu este adevărat că ceea ce nu știi nu te poate răni tăcerea se plătește cu supoziții acerbe incertitudini mai adânci decât igrasia din biserici mai tulburi decât elucubrațiile din biblie asimilate ad litteram" are ceva dintr-un plânset pe care nu îl scrii decât pe ruinele din tine sfâșiate piatră cu piatră până la disperare. și pentru că "îți rămâne doar muzica refugiu" Tomorrow's Just Another Day, chiar dacă...
pentru textul : Poeme accidentale. Vulnus nimirum deDin punctul meu de vedere, regula de a posta numai texte noi este fortata. Autorii suntem noi, tot noi. Autorii pot in schimb sa-si aleaga un site sau altul pentru a stoca textele proprii. De fapt, cei care produc texte nu pot sa faca: un text pt agonia / un text pentru hermeneia / etc. Pot in schimb sa renunte la unul si sa se mute la altul, pentru ca de cele mai multe ori un autor isi doreste baza de date completa. Nu stiu, sau poate nu inteleg eu tinta lui Hermeneia. Personal am inregistrat un singur text in limba engleza. Virgil, explica-mi te rog.
pentru textul : ultimele modificări pe site deastept sa-mi comunici locul (prefer pe fasie), ziua si ora. si armele.
pentru textul : askalon deDacă mă ajută Dumnezeu cu ceva inspirație, poate mai adaug ceva, o continuare, la povestea de mai sus. Voi privi cu mai multă atenție în jur pentru inspirație... Mulțumesc mult de urare, dacă a fost o aluzie și la numele meu mic. La fel pentru toată lumea cu același nume (Marina, Mariana, Maria...) Marian
pentru textul : Așa ceva “nu se există” (Încălzirea globală, păcăleala mileniului III) deFoarte interesantă ideea cu "opera de unică folosință ". Ar merita un întreg colocviu pe tema asta. Ai înțeles, desigur, unde bate textul. Nu-mi place și nu mă pricep la stilul "butonat", ideea cred că iese și din ciocnirae stilurilor, fără trivialitate. De fapt, am încercat doar să epicizez niște idei care ar ar suna insuportabil de didactic. Mulțumesc pentru înțelerea textului.
pentru textul : RE demult de tot mi-a placut "o femeie întindea un cearceaf în blocul de-alături
pentru textul : Frizerul, dictatorul și lasoul dese aruncau garoafe-n aer". initial poemul mi-a parut prea degajat, traiesc cu ideea (gresita) ca omul trebuie indopat cu cat mai multa poezie pe rand de cuvinte, apoi l-am vazut exact asa cum e - foarte original in distributie (frizerul mai ales!) si inteligent construit - partea cu garoafele (care e un poem in sine) ar fi ramas nesesizata in mai multa aglomerare, ori pentru mine totul se construieste foarte istet in jurul momentului ala care pare, culmea, paralel cu evenimentul.
in fine, mi-a placut mult in modul meu cam twisted. :o)
Îmi pare rău pentru mama ta. Acum înțeleg ținutul de mâini. Bănuiam că cerul cerul acela e alb, am vrut confirmare.Numai bine!
pentru textul : rem deam mai făcut modificări pe text și ieri și astăzi am anunțat editorii.
pentru textul : Săracul deDaniela, poemul tău sugerează doar celor care știu să citească un text într-o anumită cheie, îi lipsește în opinia mea comunicarea pe primul nivel care este responsabilă de acea 'deschidere a inimii cititorului'.
pentru textul : sing me a hungarian song deOricare ar fi acela...
Uite, personal eu am înțeles ce ai scris aici și am simțit prin prisma intelectului ce ai vrut să spui... dar nu am simțit ce ai vrut să spui, nu de la început...
Cred că ai intelectualizat prea mult un text care ar fi vrut să se adreseze mai direct emoției cititorului.
Dar este desigur doar o părere, a mea, pe care ți-o transmit aici cu tot dragul.
Marga
De acord, dar eu n-am scris niciodata un text pe care sa am tupeul sa-l intitulez "psalm". Fericiti cei saraci cu duhul ar zice religiosii Virgile, dar "incrancenarea" mea tu n-o pricepi pentru ca nu e incrancenare e doar parerea mea cat se poate de sincera (uneori violenta, recunosc) dar nu va mai dura mult pana voi tacea naibii din gura pe aici prin curtea ta... sper ca atunci vei fi in fine multumit, intelept si cu gura mirosind a om batran. Stii mirosul acela sper
pentru textul : psalm deups, nu mi-a trecut prin cap nicio secundă ideea cu pasatul oaselor. Voi găsi o altă formulare. :) E un text relativ lung, si cum bine a intuit Sorin, este ceva mister la mijloc. Sper să vă placă.
Mulțumesc de păreri. :)
pentru textul : in the pursuit of happiness (I) deTincuța, șoimul aici are alt sens. Este greu să dai puțin câte puțin pe internet din ceva ce se vrea de anvergură, dar am nevoie ca de aer de feed back, așa că îmi asum riscul. Dacă ești în ceață, e bine. Welcome to my world. Nu te vei simți în largul tău curând. Nu intenționez să scriu pentru toată lumea, ar fi utopic. Dacă te va prinde, mă voi bucura. Oricum ar fi, apreciez semnele, sunt pentru mine la fel de importante ca și actul de a scrie. Aaalizei, mulțumesc de revenire. Între timp am pus osul la treabă și am mai modificat. Sigur că în proză este oarecum mai simplu și poți spune lucrurile în multe feluri. Mi-am însușit o parte din critici. Am scurtat, am tăiat, am refăcut (nu numai unde ai spus tu, ha!). Acum aștept criticile de finisări. Reverele nu vă grăbiți, vă rog, n-am predat lucrarea încă... e abia la început. Ei, dacă ai recitit prologul e bine. Știi cum e la mine? De ani de zile scriu proză scurtă, și mă tot îndeamnă știu eu cine care se pricepe mai bine să pun mâna să scriu o nuvelă. Iar eu nu și nu, ca-s leneșă. Ideea care m-a făcut să scriu prologul este generoasă și merita mai mult decât atât, dar mi-a fost lene și-am vrut să iau repede pulsul. Am stat apoi în mai multe seri și am pus cap la cap povestea. E drept, știi cum e, contribuția autorului la o poveste se rezumă de multe ori la cuvintele astea puse cap la cap... dacă nu-i ideea și firul povestirii, adio. Încadrarea în timp... n-am prea înțeles unde spui că se rupe firul. Copilul trăiește în a doua jumătate a secolului 21 (nu-i bătut în cuie, până termin, s-ar putea să revin aici), iar personajul matur, cea care nu mai este decât un rezervor de vise, nu un om, are sute de ani deja. Sper să revii pe măsură ce postez, se mai întâmplă să-mi scape unele aspecte, dar în general mă preocupă foarte tare logica mișcării fiecărui personaj. Tot nu m-ai convins cu bourbonul, o să îl visez la noapte. Poate șterg nucile. Dacă nu, șterg bourbonul și pun absint și mentă, că la ăsta mă pricep.
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. detrec peste faptul ca am facut o urare despre care, iata!, s-a discutat mai mult decat despre poem si nu-mi cer scuze pentru complezenta. asa sunt eu invatata, sa urez ce e de urat tuturor, la timpul potrivit, mai ales ca ziua sf valentin a devenit traditionala peste tot in lume. dar daca tot am integrat atat de bine mcdonald's in romania, de ce am fi atat de circumspecti cand ne ureaza cineva happy valentine's? cu sinceritate recunosc ca nu m-a sifonat faptul ca nu mi s-a urat back sau nu mi s-a multumit, cum se obisnuieste, si cam atat cu amabilitatile. poemul de mai sus este un poem de dragoste. "popotica" este binecunoscutul (sper) alint al lui eminescu pentru veronica micle, asa cum este si "momoti". "emin" o alinta pe iubita lui in diverse feluri, asa cum si veronica il alinta pe eminescu. prima parte a textului este un citat dintr-o scrisoare a poetului pentru veronica si, in poem, vrea sa spuna: iata adevaratul limbaj de dragoste al poetului nepereche si al temutului publicist care stiti foarte bine cum, unde si de ce a murit, dupa cum stiti, la fel de bine, cand unde si de ce a murit si iubita lui veronica. daca trebuie sa intru si in zona imaginarului, ma conformez. maine. doar sa-mi spuneti. yours (a voastra)
pentru textul : Aníron i e círatha na Valannor desemnifica numele colectiei ,,cantece pentru hisham'' e in araba si poate fi luat ca o dedicatie.
pentru textul : valsând cu fiara deAlina, poti dezvolta putin? Adrian...eu nadajduiam ca textul e (un pic) mai mult de-atat... multumesc pentru lectura.
pentru textul : (meta)morfoze dePagini