Primul vers şi ultimul vers merg împreună.

"În păduri înfloresc drujbele
Şi ne trezim reci"

Acestea mi-au plăcut.

deși am plâns, văzându-o!
E drept, nici nuculița, dacă mai știi jocul acela care presupunea să câștigi niște nuci, izbinnd alte nuci...
(bine, noi, pe atunci, le ziceam ”buci”,habar nu am de ce), probabil de aceea e dezbrăcată nuculița. frustă. arată oricui. nădăjduiește la oricine, ce ar mai fi de spus?
că nu am mai avut dantelă pentru voal?
e toamnă.

feng shui în lucernă el avea două mîini stîngi și mereu îi întreba pe ai lui de ce m-am născut așa mamă și tată de chichi de michi și de feng shui dimineața strîngea lucerna căpițe căpițe și mînca din mers o felie groasă de pîine unsă vîrtos cu lumină de la doi sori cusuți cu arnici pe etamină unul pe față altul pe dos pe la prînzul cel mare încerca să se odihnească preț de un ceas ah ce obidă! să nimerești cu fruntea în pălămidă sau într-un mușuroi de furnici odată se așezase pe un arici niște oameni nătîngi cu două mîini drepte nu stîngi ca să rîdă de el i-au zis Mărin Lucernă al lu’ Pogonici între primul și cel de-al doilea crepuscul și-ar fi dorit să treacă pe la bufet însă un autor cam desuet îl trimitea acasă cu doi saci mari plini de lucernă pentru asta el, Mărin, lucrător pe fîneață o să-l critice în postfață pe un ton dur să nu se mai creadă așa Epicur chiar, ce atîta filozofie! trîntea sacii pe prispă și striga la nevastă-sa Mărie! mă doare în spate de atîta lucernă și de Socrate vino în grabă că nu ești lăuză și pune-mi pe umărul stîng o ventuză apoi aprindea o mahoarcă și se punea pe scris proscris și trist ca un personaj de Bobadil inutil să mai spun că scria la computer învățase de la copii folosea des fontul Lucida Calligraphy pentru că avea forme rotunde și alte chestii cum văzuse el la una goală în trestii i-ar fi plăcut să-i arate răsăritul și ei să vorbească despre pistil și stamină dar ce să faci dacă ești din fire stîngaci? oricum cuvintele lui nu le-a putut pricepe nimeni era doar un om norocos care trăia pe cîmpul de lucernă unde dacă aveai inspirație grație și o coasă la tine îți făcea sfîntul Ilie o poză cu blitzul și mureai o dată da bine

Asta da poezie de „stare”. Cu o prozodie perfect adecvată pentru a fi „transmisă” și altora. Altora care simt o astfel de „stare” dar refuză s-o conștientizeze. Orice iluzie „cumpărată” pentru distracție (orice, pe lumea asta se poate acum cumpăra dacă ai ajuns într-un fals Eden al consumului dezlănțuit – pentru cine a ajuns acolo): ’mi-am cumpărat un suflet gol și un înger de casă domesticit într-o singură seară îi privesc cum se joacă acum într-o colivie de oase cum scot colții unul la altul cum obosesc să se pîndească așteptîndu-mă de fiecare dată să le dau frunze din eden și apă nevarsată niciodată pe scară’ , devine, la un moment dat, ceea ce este: doar o iluzie. Și ce mai rămȃme? Doar ciclarea autoironică în jurul NIMICULUI pe o bandă moebius, căci: ’într-o zi le voi da drumul să se întoarcă fiecare în lumea lor îi voi elibera de sigilii și gramatici rudimentare se vor duce dincolo de geometriile triste ale pieții de carne’, adică în lumea „ficțunii” de unde au fost „cumpărate” și de unde, în mod „ficțional”: ” mă vor privi cum scot colții la mine însumi în colivia asta de oase legănată prin pulberi de zodii spectrale’ auto-ficționalizȃndu-mă (utilizez acest barbarism pt. că este sugestiv) într-o veselie de-a dreptul postmodermistă. Nu aș fi crezut niciodată că voi acorda o ”peniță” unui text postmodernist. Ȋnsă, așa cum am mai spus, textul de față, din punctul de vedere al tehnicii literare (prozodiei) „definește” atȃt de bine „starea” postmodernistă în general (devenind chiar un fel de „universal” al postmodernismului, „universal” de care acesta, i.e. postmodernismul, fuge ca dracu de tămȃie; dar ce să-i faci, de ce ți-e frică, nu scapi!) încȃt „penița” este pe deplin meritată. NOTA: A se vedea și Linda Hutcheon, „A Poetics of Postmodernism History, Theory, Fiction”, Routledge, 1988.

cred ca in cazul acestui text, sunt de acord, intr-un fel cu Andu Moldovan. eu nu cred ca un text trebuie sa-l citesti de nu stiu cate ori , ca sa intelegi ce vrea sa spuna. mesajul poate fi transmis si fara alambicari de cuvinte, intortocheri, inversiuni, metafore incalcite.
dupa ce ai citit untext - sau te-a atins, scurtcicuitat, s-au activat micutele endorfine si incepi sa reactionezi pozitiv, etc. sau la sfarsit, iti vine sa spui celebrul. wtf?/ scuze, dar nu stiu cum sa zic altfel, sper ca mai este un pic de simtul umorului prin zona.
nu am nimic cu ottilia, dar cu textele ei, da. si asta pentru ca textele ei, in aproape orice varianta, nu induc senzatii. nu inteleg de ce poezia nu trebuie sa aiba si ea o logica a ei.
mie mi se pare ca ottiliei ii lipseste, ceea ce numesc eu “ gratia” , acea mica bataie de inima, care apare cand dai de ceva frumos construit. dar se straduieste, compune, persevereaza. si rezultatul este pentru mine, lipsit de vraja.
imaginea pe care a remarcat-o adrian , este singura care ar putea induce o tresarire, da. in plus acest travaliu al desfasurarii imaginilor, se vede foarte bine, ele devin obositoare, cuvintele folosite /asociatiile de cuvinte, foarte rar capata melodicitate, multe sunt invechite, imaginatia , da, o fi ea pe ici, pe colo, dar transpunerea este de genul unei ecuatii complicate cu multe necunoscute, x, y , z, .. a carei rezolvare este grea, dar nu grea la modul frumos. (pt. ca si in matematica sunt procedeea clare, abordari superbe prin care poti sa ajungi la rezultat), nu, mai degraba aici stau si invart pixul sau stiloul pe foaie, pentru ca nu stiu ce procedeu sa aplic.
ar mai fi problema ca e vorba de stiluri diferite/ dar nu e numai asta. fiecare stil poate fi interesant, daca are o claritate, un ceva al lui. ceea ce aici, nu reusesc sa gasesc.
un exemplu care imi da dureri de cap este.
timpul adoarme greu în braţe – sa zicem, ok
ca un prunc nehrănit caută sânul / mda.
fără lapte oile de nori / aici s-a dus totul. firescul, topica/ ansamblu nereusit. desi toata strofa este un imens cliseu, metaforic.
nu stiu, am citit si am vrut si eu sa-mi spun parerea. si nu cred ca voi mai reveni, imi voi vedea in continuare de ale mele:).

Mulţumesc pentru părerea sinceră. Să ştii că tot timpul încerc să ascund inginerul din mine, dar câteodată îşi face de cap. În rest, da, totul e să nu perseverăm.
Cu aceeaşi consideraţie,
maria

Îmi place titlul, de o sinceritate cuceritoare. Teama de celălalt e chiar starea noastră de...socializare. În orice relație, până la cuplu. "apoi este cantitatea obositoare de cuvinte-care-nu-se-pot-spune îngrămădite între noi strivindu-ne incomodîndu-ne mișcările"- tăceri care insularizează.

Domnule Gorun, sunt onorat de această subliniere.

Atunci când credem în puterea cuvântului, orice devine posibil.

Mi-au placut versurile
"era evident din ruşinea de-a nu mă putea înfăţişa gol
ci doar cu toate neînţelesurile pe mine
până la sprâncene"

si ultima strofa.

Buna seara ! Personal cred ca mai puteti lucra la acest text. De obicei sintagme gen "sensul metaforic " nu isi au locul intr-un text poetic deorece sunt uzitate in cadrul analizelor literare. Incercati sa mai condensati textul pentru a concentra ideile cat mai bine. In versul "pe care îl voi păstra doar pentru mine nu- l voi arăta nimănui" ati spus acelasi lucru de doua ori. Verul "o să- l copiez pe hârtie va fi exact așa" este destul de slab in context. Mie mi-a placut ideea din versul "care degete scutură șoapta rămasă prin firele albe" care este foarte sugestiv, foarte bine construit. Nu vad punctuatie chair deloc. De curand am avut un schimb de idei cu o doamna de pe site pe acesta tema si nu pot spune daca e un lucru bun sau nu pentru ca nu stiu exact. Eu prefer sa o uzitez... Ialin

Scrisoare Dragul meu Gorun, Mie mi-a placut textul acesta de la inceput si pana la sfarsit. La inceput n-am fost eu prezent din motive independente de vointa mea, iar la sfarsit ai lipsit tu cu gratie ca deobicei. Insa cu aceasta ocazie vreau sa-ti spun ca eu sunt bine si te citesc, insa acum cu niste ochelari de vedere. Concluzia citirii mele este ca obiectul comunicarii a fost atins dar timbrul nu a fost platit din motive care imi scapa. Mai apoi alte probleme au aparut pe drum cand Ideea (ti-o amintesti ca doar am facut dragoste cu ea pe vremea holerei) ne-a parasit pe amandoi si ne-am trezit in dimineata aia cetoasa ca suntem ingrozitor de destepti si de singuri. Altfel vreau sa-ti spun ca mama e bine si imi spune bancuri si in ziua de azi. Din pacate toate au un umor teribil de negru. Andu

"legănîndu-ne în badachinul unei jungle nesfîrșite"

cred ca baldachinul e cuvantul intentionat aici, nu?

de acord cu ultimul comentariu, imi pare un poem bine rotunjit pana la final, de-o simplitate care nu-i decat in spunere, ceea ce-i perfect. e profund fara a fi complex, poate de aceea cu atat mai poem.
cel mai mult m-a prins:
"nu eram săraci dar așa mi se părea
mai mult țineam de gura sacului
apoi toată ziua
mă dădeam pe iarbă cu o covată stricată
seara stăteam în poartă
momo îmi aducea un sfeter să nu răcesc
vedeam cum vin vacile satului
de pe deal
creaturi fantastice
în aerul îmbâcsit de podiș", apoi finalul a venit ca o asteptata detenta, usor meditativ. si mi-a mai placut ca se simte nostalgia aceea proaspata, ca si cum copilaria aia abia ce s-a lasat desprinsa.

Într-adevăr, un titlu care te îndeamnă să citeşti textul. Prima strofă mi se pare cea mai reuşită dpdv ideatic. Strofa a doua, cea de legătură dintre str.1 si 3, nu are un mesaj clar conturat. Puţin cam patetică întrebarea din s.3, dar suportabil. La final, aş înlocui prep. "în" cu "pe", mai ales că este precedată de "undeva".

Doar o părere,
Bot Eugen