"cu mizeria mâinilor durdulii
șobolanii macină rogojina scaunelor schilodite
masa păstrează șervețelele
și dinții carafelor știrbite
pătați cu vin vechi" -->

.....Şobolanii mănâncă scaunele, iar mesele au urme de şerveţele şi carafe. Asta spune fragmentul ăsta. Mă gândesc de ce doamne păzeşte e nevoie de atâta emfază şi de atâtea cuvinte pentru a spune un atât de banal şi de plat lucru... Păi de ce? Pentru că şobolanii e musai să aibă labe durdulii, scaunele să aibă rogojină, iar carafele, dintii ştirbiţi şi urme de vin, carele nu e vin şi nu-i poetic dacă nu e vechi. Şi aşa e tot textul ăsta, care este îngrozitor.

.....Eu cred că tu nu citeşti. Ori nu citeşti de-ajuns. Pentru că cineva care citeşte nu poate scrie asemenea inepţii, într-un mod atât de bombastic. Cândva, am crezut că, într-o oarecare măsura, ai talent. Tre' să recunosc că s-ar putea să mă fi înşelat...
Nu cred că voi mai interveni sub textele tale, dacă nu observ un progres real. Îmi pierd timpul şi răbdarea. Şi citesc mult şi prost. Sau voi interveni strict administrativ ori cu observaţii brute.

.... Am impresia că, la frecvenţa cu care postezi şi la ce postezi, nu respecţi deloc, dar deloc, cititorii. Şi sunt ferm convins că nu ai ţinut cont de niciun sfat pe care l-ai primit aici, pe Hermeneia. Pentru că nu poţi ca după ce-ţi repet de trei ori să eviţi construcţiile genitivale, să le foloseşti cu o şi mai mare ardoare ori să vii cu asemenea monstruozităţi: " șobolanii macină rogojina scaunelor schilodite".
Fără supărare.

nu stiu ce va deranjeaza atat, domnule, mi/am exprimat opinia cu mult bun simt. nu trebuie sa mi/o impartasiti ... comentariul meu a plecat de la textul dumneavoastra despre patriarhul Teoctist I. fiecare isi are admiratorii si detractorii sai, am vorbit de asemeni de trecerea in lumea umbrelor a altor doi titani... pintea si pittis. lasand la o parte cariera radiofonica si muzicala, pittis a avut una din cele mai frumoase si mai expresive voci actoricesti... mie imi aminteste de george vraca. de asemeni a fost o prezenta nonconformista pe scena ca si in viata. l/am urmarit in cateva concerte live si canta cu atata suflet pana ragusea insa vocea/ i revenea cand recita..,,sunt tanar, doamna'' inteligent pana la incomod, talentat pana la indecent, pittis a avut si un spirit de fronda care l/a sustinut in nebunia artei insa l/a macinat prematur in viata. pintea a fost de asemeni remarcabil... o privire expresiva, un joc lucid, interiorizat, profund, te macina sa te supui povestii pe care o traia pe scena... de ce sa nu recunoastem ce e valoros? nu mi/e teama ca ridic osanale nimanui ci doar nu vreau sa treaca neobservata decenta lor retragere . in ceea ce il priveste pe patriarh, el nu a fost o umbra cu o functie mare ci a fost un lieder religios, un bun duhovnic, a deshis o punte spre ecumenism prin vizita papei ioan... a reintrodus invatamantul religios in scoala, a zidit si a pus piatra de temelie multor biserici. pe undeva simt ca in sufletul lui se gandea la bisericile pe care nu ca le/a daramat ci pe care nu le/ a putut salva. a fost un bun capitan de corabie chiar daca in furtuna i/au pierit cativa marinari dragi, nu i/a sacrificat ci si/a dus crucea in spate pana la capat si inca ceva.. a avut har... fata sa in ultimii ani s/a imbracat in lumina... e drept ca textul dumneavoastra se refera la ,,funeraliile'' patriarhului...dar pornind de la acest eveniment comentat mai mult sau mai putin inspirat de cronicarii tv mi/am permis sa pomenesc numele a doi mari artisti...

text destul de fad și slăbuț

Doar "semănam tot mai mult cu oglinda" e îndrăzneț ca idee. În rest nimic nou pe frontul poeziei. Un text simpluț, de memorie a unei dimineți, dacă spui.

Da, Oana, asta cred că vreau acolo, să doară. Mulțumesc.

textul in sine e o "recapitulare" si s-a dorit asa...e asa cum ai picta in aceeasi gama o vreme...simplu. pentru El.

părerea mea este că textul vrea să spună ceva dar este încă prea plin de inestetic și exprimări stîngace. Ecaterina, îți urmăresc textele de o bucată de vreme și trebuie să spun că sînt dezamăgit. Dacă nu voi observa o îmbunătățire evidentă a textelor (pe care le postezi destul de des) care să concorde cu statutul de autor pe Hermeneia, voi fi nevoit să pun în discuția consiliului încadrarea ta la novice. Poate ne-am grăbit oferindu-ți categoria de autor.

Versificatie foarte buna, continutul insa, e banal, depasit. Nu-s de acord cu Virgil ca textul nu e OK pentru ca s-ar crampona in rima. Cred ca tema abordata, limbajul, stilistica sunt depasite.

ialin

:)) fie cum zici tu Adrian. eu aș fi spus, mai în cunoștință de cauză: roman sf :))

...

după cum enunţul tău este afirmativ, al meu este interogativ: şi care-i treaba? în rest toate cele bune!

sint de acord cu Ioana. unii dintre noi avem o boala. ne suna melodicitatea in urechi, ne cinta cuvintele, ne ies rimele, trebuie sa ne straduim sa scriem alb, in mod normal nu ne iese. ne-am nascut intr-un veac aiurea

"un altul intr-o exclamaţie
provocată
de vântul încurcat in părul tău

al patrulea pentru o înjurătură
când vântul s-ar opri"
- asta mi-a plăcut cel mai mult. în rest e cam plictisitor. cred că poemul necesită originalitate mai multă. ceva prin care să uimeşti.

Bobilică, neamule,

Hai să analizăm pe text: „Gorune, anytime, doar că am și eu niște T/C's ale mele cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței, nu-s schizo dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' și să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit.
În rest, I'm your man
Andu

1.

În primul rând „am și eu niște T/C's ale mele” – subtilitate maaare, ca la biliard, cu referire indirectă, (şi metaforică pe deasupra şi, mai ales, eliptică nevoie mare care să-i confere forţă, sugestivitate & ambiguitate termenului lipsă), i.e, adică ştim doar noi doi despre ce e vorba; restul mocofanilor sunt nişte tâmpiţi; o primă concesie care mi-o faci: de a mă considera, măcar în domeniu, la înălţimea ta, „mersâ”, sunt de-a dreptul flatat! Şi acum urmează:

În al doilea rând „ale mele (T/C’s sunt) cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței” (ai uitat că după i.e. ar cam trebui pusă o nenorocită de virgulă – treacă de la mine) – cine Dumnezeului zice (eu nu, în orice caz) că nu accept „teatralitatea ca o forma a existenței” şi ea poate fi chiar „acceptată” în texte, să le zic „artistice” dar devine inacceptabilă şi patologică când se aplică asupra unei persoane bine precizate, fie şi prin com-uri pe un site.

În al treilea rând „nu-s schizo (ba tocmai asta e, că eşti – vezi paragraful anterior şi, adaug, e chiar nebun unul care nu recunoaşte că e, spre deosebire de ceea ce spune unul de-i zice Gide „un nebun suficient de lucid să-şi dea seama că e nebun, nu mai e nebun” n.m. G.M.) dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' ”; ei, acum lucrurile devin interesante: în loc să-ţi vină în minte ca unui om „citit”, ca să nu zic „doct” (măcar în materie de teatru că doar de teatralitate e vorba) şi să spui „I am no what I am” (Shekespeare’s Othello), trânteşti ce ai trântit sugerând, fără să vrei – că acum te bântuie stafia paranoică a uneia dintre personalităţile mătăluţă - cum că ori tu ai fi „Clasicul (acela) în viaţă” ori că e altul cu care te tragi de şireturi iar restul, din nou, e stupid prople şi habar n-are.

În al patrulea rând „să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit”. Ei, cu asta chiar m-ai dat gata! În „Spiritul” meu în nici un caz nu încap mai multe personalităţi. Mai mult, eu fac o deosebire netă între „personalitate” şi „spirit” (şi nu sunt singurul, din fericire – pune şi tu mânuţa şi documentează-te în ale psihologiei). Şi mult mai mult – asta o cred cu tărie – în „Spirit” nu există „personalitate” – dar asta e altă discuţie.

2.

Am mai spus-o într-un text postat pe H.: sunt creştin dar nu sunt chiar tâmpit di tăt ca atunci când mi se dă o palmă să întind şi obrazul ălălalt . Mă apăr, dar fără ură. Ce să fac, nu am fost făcut să urăsc. Şi arma mea, chiar utilizată uneori cu aparentă agresivitate, este, zic eu, ironia. Dacă îmi vei răspunde la fel e O.K.. Altfel o s-o încasezi ori de câte ori va fi cazul. În plus, de data asta o să mă cam ţin de capul tău urmărind dacă devii shizo comentând texte chiar dacă nu sunt ale mele. Şi asta deoarece, aşa cum am mai afirmat-o pe aici, în H. mă simt ca acasă spre deosebire de alte site-uri pe care le frecventez din ce în ce mai rar. Motivul? H. e unul dintre puţinele pe care, până acum, nu s-au admis devieri, în com-uri, semnificative.

3.

Ivan, ameţit bine de votculiţă, era să fie călcat de un tren (d-alea după timpuri cu locomotivă pufăitoare). Vine acasă. Ludmila Ivanova tocmai pusese samovarul pe foc. Ivan se repede şi dă cu el de pereţi: „Ăştia trebuie stârpiţi de mici!”.

Acu’, parcă te aud: „Gorune, eşti beat?!”. Nu, sufleţel. Da’ cine ştie ce mă apucă când, fiind în toate minţile, se apucă să deraieze un tren înspre mine.

În rest, I'm your man
Gorun