alb-închis

imaginea utilizatorului betonarmat
*

*
îmi pun în lădiţă albă totul.
cămăşile de noapte, tricoul vechi cu pete de cola,
ciocolata “finetti”, vânzoleala, biletul la teatru, viagra,
ochiul din care nu văd, aparatul lui de ras,
mâna stânga, copilul.

*
uneori albul înşală şi vrei să nu mai existe.
să nu mai fie semnul confesiunii
să nu mai fie vârful strălucitor al pumnalului

*
mă aşez pe lădiţa albă. aştept să vii să mă scoţi în oraş
să dansăm lambada în umbre. să mirosim a vechi
să nu ne mai aducem aminte

*
e un alb-închis în privirea ta când mă întrebi
unde e copilul , mâna stîngă, ochiul din care nu văd,
viagra şi toate celelalte.

*
ghimpoasă obsesia asta. un trandafir neînceput pentru inimă.
alb ca un spaţiu în care ani de zile nu mai ţin nimic
nici măcar cuvinte.

*
lucrurile despre care evit să vorbesc
merg pe lângă mine
zâmbind