adâncă acea cofă din care am băut apa interzisă
când
în proximitatea existenței tale de vis căzut între nămeți
îmblânzeam lupii albi
cu pupile grele de poveste

și am băut-o până la fund
într-o alegorie a unui nimeni însetat
între două culmi drepte de gheață
cu istoria propriului eu
încrustată pe curbele însingurate ale banchizelor
singura pată fierbinte din lirica acelui moment

și m-am încălzit din iubire până când
am început
să te recunosc.