bătăile tobei mici
leagă intr-un inel
izvoarele:
tristeții,
uitării,
lamentării,
focului,
urii.
dimineața,
inainte de cântatul cocoșilor,
bătrâna iarnă, il dă prin făină
și-l aruncă in pădure,
să-l ciugulească păsărelele.

alternanța de măsură impune
sufletului
o legănare, o rupere din brațele Hadesului.
*
bucuria impreunării ii scutură din toate inchieturile-așa cum
pescărușul
inalță aripile,
leagă cu o raza de soare curcubeul
și-i dă drumul să alunece lin pe valuri.

de jur imprejur un evantai de stropi de fericire.

de când se știu se dau in scrânciob:
când el este cocoțat pe vârful semețului munte-ochiul ciclopului crede că este,
adună
toți norii cu plasa de fluturi.
ii risipește apoi deasuprea ei-miresica imbrăcată in ie
cusută cu fir sidefiu de borangic.

când ea urcă asemeni unui fulg pe coama armăsarului albastru,
culege florile cerului;
le impletește intr-o coroniță,
pe care o lasă să cadă ușor
pe fruntea lui luminată de dorința dragostei.