I-privat nooci

cu un sărut
spășit mă eliberezi din toți arborii în care mă închizi peste zi
oftând îmi dai apă de agave
greu drum e deșertul iubite
stăm amândoi la tulpina lumii
luna își aprinde felinarul lângă umbrarul nostru gaudian
ți-am mai făcut o piatră funerară
mi...spune pianul
ce? îngaimă ecoul
a...m-ai strigat?
mi-e teamă să nu mă zidești ca pe o ană
sărută-mă amar, nu-ți fie teamă, sărim amândoi
în piatră ?
în găoacea ei stăm cu genunchii la piept
ne zbatem să ne naștem
sufli peste mine cu apă
fii gata când ne-o chema măiastra
chirciți în ou, tu și eu
două cumințenii ale pământului

II-belladonna

pentru cine ai cântat? m-ai întrebat
după un concert sfârșit în lacrimi spre cabină
n-aș putea să-ți explic decât acolo
(și îți arăt scena)
vino cu mine după ce luminile s-au stins
numai noi în sala imensă, îmi spui tu
vezi, acolo, umbre?
sunt ale unor iubite care au murit părăsite de amanți

o văd pe Callas, sublimă Toscă, ce Scarpia i-a fost Onassis!
nimeni nu a putut s-o salveze de trădare,
înțelegi? nimeni!

pentru ea am cântat în seara asta
altfel decât în altele
vissi d'arte, vissi d'amore

undeva, departe,
Issis zâmbește tremurând udă în ochiul lui Ossiris

mă încrunt umbrei de femeie pe care o simt în preajma ta de o vreme
marcându-mi teritoriul sacru
cu un regat de o mie de săruturi

ți-am declarat război, spun umbrei
iar ție...te iubesc!

III-noi

ascult tăcerea de zăpadă a grâului trecând printr-o vamă de argint
acum cum șade pitit în căușul palmelor ca un miel brumăriu
pe masă e un deal alb din care voi face pâine
peste o apă cu toarte de cofă
stingherești somnul unui bulgăre de marmură
râzi când îți spun că mie-mi pare un ou cu bănuț
clocit de lugojanul ăsta de pământ
îi crapă coaja într-un punct de capăt-de-lumină
apoi linii zig-zăguite de dalte
ca două furnici cu boaba în spate trudim
eu coc turte pe spuză-de-dor
marmura începe să joace sub jarul din palmele tale
ca un urs tras de zgardă

IV-eu

din luturi horite mi-am făcut o cofă
ș-am zăvorât acolo doruri-alungate-din-poartă de omul iubit
în cuptorul cu lacrimi am ars multe nopți de taină
când am scăpat am fugit departe, la marginea lumii
într-un colț de taiga
mi-ai cioplit din așchii de grâme toiag pentru cânii cu stăpân rău
să pot ajunge acolo unde nu-mă-așteaptă-nimeni
lângă mine două gâște sălbatice
au ciocurile ca niște săbii de argint
nu dau voie nimănui să se apropie când
sentimentele îmi sunt dezbrăcate până la sânge

scâldându-se în cofa cu minuni
scutură din pene bulbi de crini și
pădurea se-ndesește de nu poți trece prin ea