Sunt coarda lirei ce încânta irozi în nopți târzii.
Vibrez în cântări pentru suflet și pentru beții.
Umplu în surdină banchetele cu farmec.
Cu pieptul decoltat tremruă trupu-mi de divă
Dansul îmi cioplește în inimă piatra cochetă.

Sunt balerina ce alunecă pe retina ochilor tăi
Ca fulgii de păpădie abia atingându-ți privirea.
Plutesc în tăcere ușor și mă împrăștii aiurea
Risipit de respirația care taie în aer ca un cuțit
Înfipt în pântece de unt nimănui cerșetor desuet.

Sunt clapa pianului care nu interpretează nimic
În nici o arie de nimeni compusă și imaginată.
Fildeșul din care am fost conceput mă apasă
Și sub greutatea lui stau imens și liniștit
Statuie așezată în scaunul de la masa tăcerii.

Sunt preotul care spovedește numai vinovați,
Pentru că îmi este milă de păcatele lor multe.
Nu îi judec insistent pentru cele în lume făcute,
Ci îi dezleg cu iubire și îi despart în cete
De îngeri căzuți și îngeri ce vor să se îmbete.