Nu voiesc să mă consume viermii și ciorile,
Nici să dorm peste pietre reci lângă ape…
Sau să mă cearnă prin anotimpuri ninsorile
Și clipele clepsidrelor în nisipuri deșarte.

Deoarece eu sunt pianul cu clape de elefant.
Maestrul bate în osul meu de valoare
Căutându-și nota cu care să incite auditorul
În linia melodică plină de stele și soare.

Eu sunt ascunsul din oasele scoicilor
Și calcă peste mine pașii albatroșilor gri
Încercând să interpreteze dansul nemuritorilor
Pirați ai mărilor care par că nici nu ar fi.

Și trec peste clipele ce reprezintă un ceas,
Ca umbra, ca visul, ca timpul, ca moartea…
Înmulțesc trei sute cincizeci și șase
Spre a da timpului din carne ereditatea.

De aceea nu voiesc la stâlpul infamiei să mor.
Prefer să fiu umbră de nor peste toate,
Peste mări și oceane ce nu le voi ști
Să lunec prin cer ca o gondolă pe ape.