d-ale noastre

imaginea utilizatorului kalipeto
un pic sătul

prea mici pentru dragoste
de parcă dragostea ar fi o încăpere uriașă
boltită strâmb
sub propria greutatea

sapă și tu câteva trepte
ori pe tine nu te doare
când se împiedică ăștia bătrâni
și se dau de-a rostogolul pe planetă

lasă-mă nene
că-mi ajung ale mele
ia de-aici și sapă orice îți trece prin minte
trepte gropi văgăuni
sapă și ascunde-ți în ele
toată grija pentru generația mea

pe noi ne-au rânduit frumos
în partea stângă
pe scaunele alea vechi
au zis să avem răbdare
că rezolvă ei totul
noi doar semnăm