păpuşă de lut
umplută cu jar
pe un scrin din lemn de tei
într-un pod al timpului
clipeşte

se prelinge singurătatea prin crăpături
pic şi pic şi pic
în podea dureri umede albastre

uşa nu se deschide
clipeşte
răsuceşte clanţa cu privirea
uşa parcă şopteşte ceva

iar după ce scriu aceste cuvinte daniel elia-clodia ceasornicarul îmi rotesc scaunul spre fereastră de ce oare daniel vorbeşte rar foarte rar şi doar cu sine
plângea ceasornicarul azi inima lui daniel lasă în urmă un parfum ca de moarte căci vede distrugerea noastră eu văd tot distrugere