desert blue

imaginea utilizatorului Aranca
- from me to M my desert blue -

despre germinația fluturilor
și pîntecul verii nădușit la amiază
sînt alte poeme în bustrofedon
aburind prin buzunarele norilor
euterpe și timpul probabil

stranie iubire orlando
for ever and a day
după ce va fi fost numai a ta

azi nu
nici de convertirea la polen a beduinilor
și nici sufletul meu macerat într-un singur cearcăn
prin noaptea de obsidian

ultimul șevalet lichid
și acest tango spre anotimpul naufragiului inevitabil
deflorînd nostalgiia marelui somn

desert blue