Aş vrea să izgonesc moartea
să n-o înmiresmaţi formal cu flori,
doar cu tristeţe în plâns interior.
Lacrimile calde să-i picure giulgiul
răsucit de uitare în adâncul nefiinţei.
Să mă transpun într-o stea de gheaţă
în noaptea când păsările cu aripile întinse
adorm acoperind puii golaşi.
Aş vrea să fiu într-un flux de lumină
dăltuit în memoria blocurilor de piatră
erodate cu greutatea timpului.
Sedus de propria moarte
pământul îmi face tranziţia spre cer,
sufletul aşteaptă la vămi repetate
trecerea în ţinutul remodelării divine
într-o fiinţă nedefinită de timp.