Livid, anevoios
Trăiesc între două timpuri
Al meu, searbăd şi sec
Lipsit de noimă
Şi al tău, glorios, unduitor
Şarmant.

Iubito, hai să trăim din nou
La nesfârşit, dacă se poate
Momentul întâlnirii.
Eu, un barbar al sentimentelor
Tu, o carafă de trăiri
Eu, o previzibilă zi de ianuarie
Înfrigurată, taciturnă
Tu, o misterioasă ploaie de vară
Mângâietoare, ademenitoare.

Şi alergau în jurul tău
Alaiuri de fluturi şi de stele
Iar frunzele şi curcubeul
Dansând frenetic menuet.

Şi rochia-ţi cea dantelată
Foşnea, se-nvolbura şi se prindea în hore.
Mă înclinam
Zâmbeai
Ferecam clipele
Înalţam rugi,
Eram atotputernici.

Până-ntr-o zi,
Căci, vezi iubito, nu-i dat a şti
De ce e cerul albăstrui
De ce ţi-s buzele miresmate
Nu-i dat a fi mai mult
Decât e scris în Cartea Hărăzită.
Să fi mai stat un ceas în lumea ta
Mi-era peste putinţă.

Şi astfel,
Sentenţios dau marturie
“ Eu sînt cel ce sînt” şi asta mi-e voinţa.

La apunerea timpului, vă-ntreb: Oare…
Înfrigurat şi taciturn ianuarie
Întâlini-va pe mângâietoarea şi calda ploaie de vară?