nu mă întreba despre trenuri pierdute
vino şi stai lângă mine
ca un rebus ori ca o haină curată
pentru că nu ştiu ziua în care
va ploua violent peste ochii mei stinşi

nu te speria eu nu pot muri
cineva mă sprijineşte cu un drug de aur
iar vorbele mele fac un cerc în aer
până când sub pleoape îmi cresc pepite

mă întrebi ce mai fac cum mai sunt
nu pot să răspund precis
pentru că de când mă ştiu
învăţ oamenii să plângă fără să-i doară

ultimul era de un caracter deosebit
eminent student al meu
mi-a spus nu te speria
tu nu poţi muri
dar nici eu nu mai pot ţine mult drugul acesta