mi-am strâns hainele, le-am tăiat toate mânecile,
mâinile mele se văd clare ca două crengi de mesteacăn
n-am găsit nimic ca să pipai,
să mă facă să uit de tine.

a venit o ceață mare
am mâncat compot la borcan
am stat pe balcon și am desfăcut prunele
până la sâmbure și m-am gândit la tine
dacă îmi întind mâinile în față ele dispar
dacă mi le duc în jurul gâtului
simt cum pulsează douăzeci de mii de obsesii
câte o mie pentru fiecare geană de pe ochi
câte o sută
pentru fiecare celulă

*

dragul meu,
mi-e din ce în ce mai greu să mă fizex pe lucrurile pozitive.

alice cântă la pian și plânge
are mâinile uimitor de albe,
chipul ei trăiește fiecare sunet și toți
necunoscuții o salută

sărut mâna, domnișoară alice.
sunt într-o cameră în care nu intră lumina
nu are gratii doar pereți lila
pereți mov violenți cu mine
chipul meu are celule urâte
celule care mor
[......]

/ te-ai culcat deseori
pe pian și ai adormit cu capul în brațele domnilor
care te-au ascultat și a doua zi
a trebuit să cumpărăm altul de la magazinul cu piane

azi ți-am adus unul negru

*

ți-am adus și un om
a venit a măsurat colțurile camerelor
a făcut mai multe dulapuri cu policioare
să ne punem acolo fotografiile cu rame gri bej la plecare
domnii ne sărută mâinile cu un fel fatalitate
mulțumim pentru inimă ca și cum prin inimă
le-ar curge același sânge.

dragul meu, alice cântă o melodie nouă,
eu o ajut să-și aprindă țigările
țin permanent în mână o brichetă,
unghiile mele au devenit negre.

stau în camera mov cu pereți lila am o singură ușă
gâtul meu stă decupat de trup
am un corp superb
fără cap printre
grămezi de vopsele
sufletul meu stă lipit de trup
ca o ojă

îmi văd chipul într-un pian plin de scrum,
de o apă murdară.