____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
________3/ matias și fructul de avocado /4_________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________

și umbrei i se făcu milă de chipul desfigurat,
îngăduindu-i să rămână pe pânză căci iubind
nu pictăm pe altcineva decât fântânile din noi

Matias iubise femeile într-un fel de neînțeles pentru ele, le răscolea răscolindu-se pe sine ca o mare roșie, uneori privirea lui tulbure de neîmplinire speriindu-le....apoi se izolase, femeile fugeau de el, nu mai voiau să-i pozeze așa că învățase să le picteze fără să le mai vadă, doar auzindu-le cum pășeau dincolo de ușă, le deslușea silueta, tocurile, culoarea părului după ritmul bătăilor lui de inimă. Când simțea pași pe trepte își lipea urechea de lemnul umed... femeia care urcă are un psihic cu oase fragile, le poartă legate într-o fundă de mătase gri, a învățat undeva la un pension, închise ochii, spatele-i tremura, femeia se oprise în dreptul ușii, are bucle deși a trecut demult de vârsta la care ar fi putut purta fundă și bucle...
-Cine locuiește aici?
-Un pictor. S-a zidit înăuntru.

________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
____________3/ de bună voie și silit de dragostea mea te căsătorești cu mine? /4 ____________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________

3/ de bună voie și silit de dragostea mea
te căsătorești cu mine? /4

când te am alături, mă simt aproape copil

mereu mă opresc la granița cu tine, ești o țară privită de departe
ar trebui să port războaie, să dau veteranilor pământul să facă temple, viaducte,
să închei tratate de pace cu toate femeile acestui pământ râvnit
și iar te-aș îmbrățișa încât nu știu de-ai ieși viu din mâinile mele
îmi amintesc de matias și fructul lui de avocado
cum îi spunea despre vremurile vechi
când bărbatul era cel dintâi spațiu sacru și despre nuanța de ocru a lui șade
?
când omul șade lângă celălalt,ei cugetă la același lucru
când stă lângă el, cugetă spre altceva
învață-mă să te ascult, te doresc sălbatic și la fel de sălbatic
vreau să fug din calea ta, mi-e dor și dorul mă chinuie,
con molto doloroso calore, mă-ntind în pat simțind cum vii
peste mine flămând, ești frumos și mă hrănești cu frumusețe
până când îmi plesnesc mugurii de femeie
trandafiri trecând de adolescență pe lingouri de tango
crini ce-și scot molatec lujerul din anonimat pe marșuri nupțiale
mănușile lor de satin dispar în întuneric pe muzica de rubenstein

_________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
_3/4 traduceri barbare _______________________________________________________________
__________________________________________________________________________________

să te retragi zâmbind de la masa de joc știind că ai pierdut
iar după colț îți vor împăștia rinichii pe perete

să închizi ușa conștient că în tine nu te așteaptă nimeni
să te urăști când nu poți fi iubit, ori nu știi
ori ți-e teamă
printre traduceri barbare a iubi rămâne cea mai cumplită încercare de a evada
gratii tăiate, câte tuneluri sub piele
e ciudat să vezi cum sângele își încetinește mersul complice
să te lase să ieși
după atâția ani în care ai uitat să mergi liber
inventezi un nou alfabet morse
te iubesc
ce simt?neputință, durere, febră
merg în urma propriului meu cortegiu funerar
într-o blană de câine
ce simt? ce-aș putea să simt când jumătate din mine a rămas fără scalp
în estuar, mi-au deschis venele
mai bine să țâșnească decât să îmi ia vederea
să nu-i crezi
își întind brațele să se cuprindă cu amărăciune a tine
a nimburi smulse
nu vor avea curaj să vorbească despre clipele de singurătate
când mâna febrilă era prea departe de cana cu apă
și doar timpul ca o infirmă infirmieră indifierentă
își turna în gamelă o umoare apoasă

matias, cu fiecare pânză distrusă moare în mine ceva
eram însetată până la obsesie de frumusețe
a iubi e uneori a coborî în mormânt cu lumina pâlpându-ți în palme
să te deslușești într-o hrubă gemând
să-ți iei în palmă craniul
să te desfaci și să te decojești până la sâmburi
oasele să-ți spună povestea lor
ce simt?
avem nevoie de oameni (în particular, nu în general)
realizezi toate astea și conștient că nu ai nicio șansă te arunci de pe propriile ziduri ca să-l întâmpini pe celălalt, riscând nemurirea... așa se nasc
din flori pruncii, de asta unii înalță poduri, damascuri,cetăți suspendate în mâna femeii iubite ca o ctitorie
fiecare suflet își caută locul lui în țara lui acasă
în esență, sufletul uman e androgin
femei, iubind bărbătește, asediindu-și bărbații într-o luptă stranie

puterea lor stă în piscurile albe ale sânilor
zăpada lor fierbinte e un acoperiș al minții

__________________________________________________________________________________
_________aș vrea să îmi ieși înainte pe un drum de seară _________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________

matias, spune-mi, de ce iubirea are mereu nevoie de conduri noi?
de ce-i plac pernele de mătase și canafii de aur?
iatacul are nevoie de sunetul cordobei și al genunchiului dezgolit
suntem iubiți atunci când intrând în sine lumina e aprinsă
când în noi ne așteaptă cineva

doar palma lui e un lac de azalee
o mie de cămile cu valuri de mătase
își răsfiră papirusul sub genele mele
o să mă leg de zidurile pe unde va trece
să mă vadă
să mă elibereze
matias,asta e iubirea
să te legi de ziduri știind că dragostea va trece pe-acolo și te va elibera

poate de asta fugim cu aceeași intensă dorință cu care vrem să fim chemați înapoi