scriu ascultând sonata lunii... a pășit în cameră transparentă,
lăsând părul despletit al metaniilor să se stingă în apă
somnambule, degetele se autoaprind
nibelungi coborând din șuvițele lungi ca o scară
scotocind diamante sub cripta de clape
în fundal, scaune goale ... proiecții ale unor pași pierduți
pe caldarâm, trăsuri negre fluturând albe mănuși
nu știu dacă ascund îndrăgostiți sau poartă neînsuflețite trupuri
cocoși uriași într-un galop nebun perindându-le frumusețile
unei lumi unde nu e durere nici întristare nici suspin
privim pentru o clipă tăcerile noastre înțelepte, de victimă
orașul și-a ascuns fața în șal,
numele tău a rămas pe pian suspendat în arc
nu mai aud sunete ci bătăi de inimă
cortegii de pedale caută prin cuvinte dantelele vechi ale oglinzii
colț uitat în lumină, tâmplele s-au împreunat într-o ikebana a toamnei
știai că un strop de galben văzut de departe pare zăpadă?
Violetele acestui secol mi-au împodobit mijlocul cu camelii
m-am demachiat
într-o cameră ce a rămas doar în cămașă
scriu ascultând sonata lunii
aș vrea să întorci pagina să văd notele pe o partitură a zilei de mâine ...