În Țara lui Nu Știe Tot
cărțile și pâinea au același preț.
Omul le plămădește flămând
în același trup- covată crăpată,
din aceeași făină de maci și neghină.
Tot mai rar
îndreptarea îi cerne în saci
pietrele lui Avram.

(Timpul dovedește aici nepăsarea
mai știrbă și mai bătrână decât pare)

Morții din Țara lui Nu Știe Tot
sunt dezgropați după trei zile.
Sicriele sunt transformate în hârtie,
hârtia este împăturită ca un antimis nou,
tămâiată și promisă
celui dintâi poet născut viu.

(Strămoșii lor au ajuns prea târziu în Babilon,
Dumnezeu nu le-a împărțit un alt grai
și au rămas pe lume singurul popor
care cântă și hulește încă
în limba Raiului)