cu privirea spre norul cel mai îndepărtat
mergea pe strada principală
purtând panourile
ce înfăţişau îngheţată
pantofi de crocodil sintetic
sau ultima soluţie de şters geamurile

până într-o zi
când poemele le-au luat locul
copiii se amuzau teribil
ştergând cuvinte la întâmplare
din golul rămas se iveau însă altele
un fel de furnici vindecând o rană

sârmele din jurul frunţii lui
plecau spre uriaşele touchscreen-uri
oamenii se înfiorau
la atingerea lor caldă
pielea se albăstrea deodată
versurile devenind o prelungire a venelor

în noaptea aceea tot oraşul a vrut să compună
dimineaţa sandwich-ul a rămas fără carne