The movie will begin in five moments/ The mindless voice announced.
Sperietură groaznică dimineață. Gresia din bucătărie s-a umflat din cauza frigului. Covorul a început să se miște de parcă pe sub el ar fi mișunat o vietate necunoscută. Apoi gresia a pocnit ca burta unui înecat.Orașul a înghețat peste noapte. Fețe schimonosite și blocuri ghemuite ca niște oameni surprinși făcându-și nevoile prin bălării. Și senzația că te privește un ochi uriaș, că o mână la fel de uriașă îți ghidează toate gesturile. Durere înfiorătoare în omoplați. Am dormit prost, foarte prost. Ioana ar zice că e timpul să-mi crească aripi. De cauciuc. Știi tu, ca mânerele unui scaun cu rotile. Semiîntuneric. Păcănitul scurt al tastelor și bâzâitul înfundat al calculatorului. Nimeni în preajmă. Go fix my head, create some wealth. Încă o zi de care stau atârnat ca de o bandă lipicioasă pentru prins muște. Un chiștoc de țigară și o mie de lei. Atât. Și o cafea în care torn absent zahăr. Atât de mult încât mi se străpezesc dinții. Durerea aia nenorocită de omoplați îmi taie respirația. Să fie oare durerea pe care mi-am imaginat-o de-atâtea ori când nu voiam decât să am o boală incurabilă iar puținul timp care mi-a mai rămas să mi-l petrec îmbătându-mă? Nu e. Doar o durere nenorocită pentru măruntul fapt că am dormit strâmb. Durerile mari vin când ești cineva important.

All those unseated will await the next show.
Mojito și Blue Hawai. Apoi muzica aceea înfundată, fumul brumat de țigară și irizările cocktailurilor. Scoți limba la mine ca un copil te bucuri că e albastră de la curacao. O moleșeală ciudată îți pui capul pe umărul meu părul tău se încurcă cu părul meu limba urcă ușor pe claviculă spre carotidă în cele din urmă dinții tăi se înfig în lobul urechii. Ieșim clătinându-ne frigul ne crispează unul într-altul. Ciudat. Orașul ăsta are o mie de buzunare, noi stăm la fiecare colț de stradă unde ni se aruncă o luminiță. E orașul celor bogați, celor cu lumini multe, undeva o scenă te urci pe ea începi un dans irlandez tu spui că e pentru mine. Îmi scutur capul ca un urs care-a nimerit cu botul într-un mușuroi de furnici. Cea mai scurtă distanță de la momentul A la momentul B e linia dreaptă. Poate ar fi adevărat dacă nu te ajung din urmă momente care fac din linia dreaptă o mulțime de linii frânte. Fiecare zi e o succesiune de antrenamente ordonate militărește. Trezirea, marș pe asfalt, camuflarea în birouri, târâș prin șanțuri, o masă cu strictul necesar de calorii, comunicare prin semne, lustruit arma, somn fără vise. Când vine vremea te-ngroapă îmbrăcat frumos la costum (de parcă pe lumea aialaltă te-ar aștepta munca de birou) alături de calul tău credincios.

The program for this evening is not new/ You've seen this entertainment through and through.
Sună telefonul. Bunică-miu tușește uscat. Nu-mi recunoaște vocea, eu îl recunosc. Toți suntem un fel de vite. Dimineața mergem în turme, rumegăm timpul, seara când trage clopotul ne îndreptăm spre case. Niciodată nu uităm drumul spre casă niciodată nu uităm cui aparținem. Sunăm la ușă ori mugim în fața porții să ni se deschidă. Cât e ziua de lungă, bunică-miu stă în bucătărie pe un scaun. Se uită la poartă până ce se tocesc toate imaginile. Apoi citește ziare vechi. Îngroașă cu pixul reportajele mele. Seara adoarme cu lumina aprinsă. Așa mai știe lumea din sat că acolo locuiește cineva. Trebuie să fac duș. Mi-e lene. S-a dus și ultimul chiștoc de țigară. Ziua cînd se termină toate lucrurile importante e cea mai lungă. Orașul și-a revenit din paralizie. S-a luminat, lumina miroase a lapte fiert. În blocul meu s-a mutat o familie nouă. Îi aud pe scară cum își cară mobila sărăcăcioasă. Afară o căruță cu niște saltele pătate. Încearcă timizi să le acopere cu niște zdrențe, de după perdele zeci de ochi îi privesc și ei simt lucrul ăsta. Fiecare fereastră e un ochi uriaș prin care ceilalți te văd deformat.

You've seen your birth your life and death/ you might recall all of the rest.
Într-o zi voi avea mașină, cred că un Peugeot, și voi spune lucruri importante. În altă zi voi locui într-o peșteră de unul singur, voi mânca pește afumat și voi salva lumea. Capul meu e un insectar în care arahnoidele țes pânze peste tot. Nici un gând nu stă mai mult de o secundă și nici eu nu știu cum să le fixez în bolduri. Un singur gând insectă am prins pe ziua de azi. Nu știu ce specie. Poate e o specie poate nu. Fără tine sângele meu putrezește. După cum vezi, e bine fixat, nu știu specia, oricum e ceva mare. Uneori lucrurile mărunte sunt mai grele decât lucrurile mari. Când te prăbușești din cauza unor lucruri mari știe toată lumea. Lucrurile mici le duci în spate, te târăști alături de ceilalți. Am făcut ordine prin șifonier și am dat peste blugii mei de vară. Știi tu, blugii ăia pe care i-ai încercat să vezi dacă îți vin. Îi pusesem în bagaj fără un scop anume, așa sunt eu, când plec la drum iau haine să dau și celorlați care nu au. I-ai purtat vreo două zile nu-ți mai încăpeai în piele de bucurie. Spuneai că ar trebui să ne facem o famile chiar și numai pentru faptul că te potrivești perfect în mine. Îți și imaginai că eu îmi cumpăr haine iar tu le porți prin casă imitându-mă câteodată.

Did you have a good world when you died? /Enough to base a movie on?.
Păcănitul scurt al tastelor. Limba albastră de la curacao. Flash. O zi în care nu se întâmplă nimic. Nici în mine nici în afară. Nu te-am înțeles atunci când ți-ai adunat toate disperările și mi-ai zis să facem dragoste ca și cum sângele meu te-ar fi salvat de leucemie. Ca și cum ai fi fost ultima. Asta am și făcut, mi-am șers sudoarea am continuat până ne-am prăbușit pe covor ca doi roboței cam ciudați cu alkaline era pe sfârșite. Și niște copii invizibil ne dezmembrau de ciudă că nu mai funcționăm cum trebuie. Păcănitul scurt al tastelor ca niște bătăi tot mai rare de inimă asistată. Acum înțelegi de ce nu-mi pasă. Scriu. Un fel de bypass absolut necesar.