SCENA V
Paraschiva şi Aglaé
Amândouă deodată sar de pe scaune şi se reped la oglinda agăţată pe perete, se ciocnesc una de alta.
AGLAÉ:
Par-r-rdon!
PARASCHIVA:
Ho, soro, că nu dau turcii! Ce te împingi în mine, de parcă nu ai mai văzut oglindă?
(O împinge cu umărul şi începe să-şi aranjeze părul.)
AGLAÉ:
Eu mă împing în tine?... Tu te împingi în mine… şi, şi…
PARASCHIVA:
Şi mai ce?...
AGLAÉ:
Şi hai odată mai repede!
PARASCHIVA (făcându-i loc.):
Na, uită-te şi tu şi te satură de frumuseţe, numai ai grijă să nu…
AGLAÉ (mirată):
La ce să am grijă?...
PARASCHIVA:
Să nu crape oglinda de atâta farmec. Ha-ha-ha!...
SCENA VI
Paraschiva, Aglaé şi Amaltheia
(Intră Amaltheia.)
AGLAÉ:
Ei?!...
PARASCHIVA:
No?!...
AMALTHEIA (oftând):
Era poştaşul.
PARASCHIVA:
Auzi soro!... Da de ce nu te logodeşti tu cu poştaşul?... Oricum e singurul bărbat care sună la uşa ta… nu am mai aştepta nici noi cu maţele chiorăind să-ţi vină logodnicii an de an, de când ai început să împlineşti treizeci de anişo-o-ori…
AMALTHEIA:
Vai fetelor, mii de scuze, am nişte sărmăluţe...
(Iese.)
SCENA VII
Paraschiva şi Aglaé.
AGLAÉ:
Vai, dragă!... Cum poţi fi atât de…
PARASCHIVA:
De nesimţită! Iote că pot! Na!... Pot să fiu cum vreau eu… Tu nu vezi că plâng farfuriile goale pe masă şi apoi, dacă aşteptăm după logodnicii Amaltheie o să mâncăm joi după Miercurea Ciuc! Lasă că ne descurcăm şi fără ei… Că Amaltheia seamănă cu moş Pendulă.
AGLAÉ:
Care moş?...
PARASCHIVA:
Pendulă soro!
AGLAÉ:
Care Pendulă?
PARASCHIVA:
Om al muncii fără sculă!
AGLAÉ:
Iar vorbeşti în dodii.
PARASCHIVA:
E un banc soro, despre moş Pendulă care merge la doctor să-i dea picături de putut că aşteaptă o fătucă şi …
AGLAÉ:
Ce sunt alea?
PARASCHIVA:
Care alea?...
AGLAÉ:
Picăturile.
PARASCHIVA:
De putut?...
AGLAÉ:
Da!
PARASCHIVA:
Picături soro, pentru
(Strânge pumnii şi îi trage spre ea, cântând.)
Hă, hă, hă!... Ca-ca-lin, ca-ca-lin, ca-ca-lin-ca maia…
AGLAÉ:
Aşa, şi…
PARASCHIVA:
Şi a doua zi vine moş Pendulă la doctor, îi aduce un curcan şi începe: ,,Vai dom’ doctor vă mulţumesc fain că o fost nemaipomenit, extraordinar, m-am simţit ca la douăzeci de ani, şi am făcut-o-o-o… în casă, în şură, în podul grajdului, în beci, în şopru, aşe bine m-am simţit…” – nu mai putea de bucurie moşul. ,,Dar fata cum s-a simţit?” întreabă doctorul. ,,A, fătuca?... n-o venit.”
AGLAÉ (râde):
Ha-ha-ha!... Bun bancul, foarte bun…
AMALTHEIA:
Ei vezi!... Şi noi ne putem descurca fără logodnicii Amaltheiei…
SCENA VIII
Paraschiva, Aglaé şi Amaltheia
(Intră Amaltheia cu oala de sărmăluţe şi cu un castronel de smântână.)
AMALTHEIA:
Iată şi sărmăluţele-e-e!
PARASCHIVA:
Aşa soro, ia fă-te cu ele încoace, să vedem cum ţi-au ieşit.
AGLAÉ:
Vai, ce delicioase sunt!…
PARASCHIVA:
Dar mai taci odată din gură soro, că m-ai zăpăcit, nici nu ai gustat din ele şi deja:
Va-a-ai tţe delitţoa-a-ase su-u-unt! Ehe, să fi văzut tu ce sărmăluţe îi făceam eu lui Iorgu al meu… micuţe-e-e, mititele-e-e cât un glonte de carabină. Câte două deodată băga-n gură, îi curgea grăsimea pe barbă ca untdelemnul sfântului Samuel.
(Îşi pune sarmale şi smântână.)
Aşa soro şi cu puţină smântânică…
AGLAÉ:
Aoleu, colesterolul!...
PARASCHIVA:
Ce ai soro de te colesterolizezi atât? Vezi să nu te pălească guta, că eşti şi grasă
al naibii, – ca biscuitele în dungă ha-ha-ha!...
(Mănâncă cu poftă, lingându-şi degetele.)
Acu, voi astea toate vorbiţi numai de colesterol şi de euri, vă feriţi de ele ca dracu de tămâie, mai ceva ca ţăranii moldoveni…
AMALTHEIA:
Toţi oamenii de la ţară mănâncă sănătos, nu numai moldovenii.
PARASCHIVA:
Nu ştiu soro dacă toţi, dar ăia din Moldova mănâncă sigur fără euri, pentru că nu mănâncă pâine, lapte şi nici carne.
AGLAÉ:
Dar ce mănâncă dragă?...
PARASCHIVA:
Pâini, carni, lapti… să-i omori şi tot nu ar pune un eu în gură ha-ha-ha!... Da o pălincă nu ai soro, că Moët & Chandonul tău…
(Dă din mână a lehamite.)
O fi el bun pentru alte cele, dar pe lângă o sărmăluţă musai trebuie să pui şi o pălincuţă
AMALTHEIA:
Sigur că am, uite-o e pe masă în sticlă. E din prune bistriţene, din fostele livezi ale contelui de Rona.
(Îi toarnă un păhărel.)
Dar cum ţi se par sărmăluţele mele?...
PARASCHIVA:
Ah, cum să mi se pară?... Ca orice sărmăluţe… Oh, când îmi aduc aminte ce sărmăluţe îi făceam eu lui Iorgu al meu…
AGLAÉ:
Da dragă, când îţi aduci tu aminte… parcă cineva ar putea să facă ceva mai bun decât tine?...
PARASCHIVA:
Ia te uită cine vorbeşte!... Păi toate cunoştinţele tale gastronomice se rezumă la prăjitul ouălelor, fiertul cremvurştilor şi la desfăcutul conservelor de peşte. Ha-ha-ha!... În locul tău aş fredona tăcuta lui Gheorghe Mutu.
(Bea păhărelul cu pălincă şi îi face semn Amalteheiei să-i mai toarne unul.)
Mai toarnă-mi unul soro, că văd că-i de aceea de face mărjele. Da tu nu vrei Aglaio?
AGLAÉ:
Pălincă după Moët & Chandon?...
PARASCHIVA:
Ei, na!... Ce să-ţi spun?... Pălincă după Moët & Chandon?... Parcă ai bea gaz după borcút… Să bei când oi bea şi eu!... Să-ţi trăiască logodnicii Amaltheio!... Şi ai tăi Aglaio!...
AGLAÉ (se îneacă cu coniac): Pf-fu-fu-fu-u-u-u… ghă-ghă-ghă… ai mei?... ghă-ghă-
ghă…
PARASCHIVA:
Ce ai soro, nu-ţi prieşte Moët & Chandonul?... Sau nu-ţi place când se vorbeşte despre logodnicii tăi? Ha-ha-ha…
AGLAÉ:
Ce logodnici?!... Care logodnici?!... Că eu-u-u…
PARASCHIVA:
Că tu-u-u?...
AGLAÉ:
Că eu-u-u!...
PARASCHIVA:
Că tu-u-u, taci ca măgăriţa lui Valaam care vorbeşte doar când vede îngerul Domnului
AGLAÉ:
Da’ nu înţeleg nimic!... Ce vrei să insinuezi?...
PARASCHIVA:
Ei na! Nu înţelegi nimic, ai!? Ha-ha-ha…
AGLAÉ:
N-n-nu înţeleg!
PARASCHIVA:
Ba înţelegi!
AGLAÉ:
Nu înţeleg!
PARASCHIVA:
Auzi Aglaio!? Cu mine să nu faci pe niznaiu căci copilul nu l-ai făcut nici cu Lazăr din Betenaia, nici cu Iosif din Arimatea…
AGLAÉ:
C-ce, c-cu-u-um, c-ca-a-are, d-de unde şti?
PARASCHIVA:
Ei na, aşa da! Acum vii de acasă Aglaio!... Păi tot cartierul ştie. Zi Amaltheio că tu nu ai ştiut, hai zi – jură-te!
AMALTHEIA:
Am auzit, dar pe mine nu mă priveşte…
PARASCHIVA:
Ei na, parcă pe mine mă interesează sub cine se aşterne Aglaia, sau câţi plozi fată… O să-mi cadă lanţul de la bicicletă de grija ei.
AGLAÉ:
Cum, voi aţi ştiut şi aţi…
PARASCHIVA:
Da soro, da, am… că noi suntem madame educate şi nu bârfim… tot cartierul. Uite eu am aflat încă da azi dimineaţă, da’ nu suflai nimănui o vorbuliţă… aşa să şti soro…
AGLAÉ:
Vai, ce mă fac?...
PARASCHIVA:
Lasă soro, că te-ai făcut destul şi o să te mai faci tu… ha-ha-ha!...
AGLAÉ:
Vai, mor de ruşine…
PARASCHIVA:
Ei, na… ce să-ţi spun… bine că nu ai murit de ruşine când te-a crăcit grecul, ha-ha-ha !...
AGLAÉ:
Vai, se ştie şi cu cine?!...
PARASCHIVA:
Poate se ştie şi cum…
(Strânge pumnii şi îi trage spre ea, cântând.)
Hă, hă, hă!... Ca-ca-lin, ca-ca-lin, ca-ca-lin-ca maia,
Ca-ca-lin, ca-ca-lin, ca-ca-lin-ca maia… Hă, hă, hă!...
Da’ noi suntem dame educate şi nu bârfim… tot cartierul. Da de ce nu pui soro nişte muzică, bem aşa pe uscat ca la priveghi, doar tămâia şi lumânările de ceară mai lipsesc, Doamne fereşte!
(Îşi face semnul crucii.)
AMALTHEIA:
O romanţă?
AGLAÉ:
Poate ai un jazz?
PARASCHIVA:
Ei, na! Da Zobra Grecul nu vrei, să-ţi aduci aminte de
(Strânge pumnii şi îi trage spre ea, cântând.)
Hă, hă, hă!... Ca-ca-lin, ca-ca-lin, ca-ca-lin-ca maia,
Ca-ca-lin, ca-ca-lin, ca-ca-lin-ca maia… Hă, hă, hă!...
Pune soro ce ai, numai să nu aud prostiile Aglaiei, că mi-a făcut varză urechile…
AGLAÉ:
Eu-u-u?
PARASCHIVA:
Nu tu soro, vorbeam de Ecaterina Teodoroiu şi de primul război…
AMALTHEIA(pune discul/ caseta cu Alla Pugaciova – million, million allăh roz):
Sper să vă placă…
(Se aud bătăi în uşă.)
PARASCHIVA (ducând degetul la gură):
Ps-s-st, ţs-s-st!...
AGLAÉ:
Poate e el!
AMALTHEIA:
Cine?
PARASCHIVA:
Hai soro, nu mai da cu var pe dude, şti tu bine pe cine aştepţi… Că eu nici pe Iorgu al meu nu-l aşteptam cu aşa nerăbdare, când pleca cu treburi pe la Buda şi Viena şi nu venea câte două, trei luni.
(Amaltheia iese.)
Va urma.
Comentarii aleatorii