Martorii

imaginea utilizatorului zapata
...Cercetat am fost

Acoperit cu pânze negre
sunt cel ce-şi contemplă rana: din toate părţile mă încearcă durerea.
n-am cum să mă-ntorc, să blestem locul de unde vine arsura.
Cercetat am fost, şi-n urma cercetării
am aflat ceea ce nu ştiam despre mine.
Cei ce m-au petrecut
se fereau până şi de hainele mele,
s-au întors în cetate
convinşi că am înţeles imperativul însingurării.
Azvârlit dincolo de porţi
mă mai pot oare socoti claustrat?
Dacă aş fi dorit să rămân
aş fi rămas în ascuns,
aş fi căpătat iluzia că deşi nevăzut
nu sunt singur şi asta mi-ar fi dat dreptul la strigăt
şi mai ştiu că mulţi au sfârşit prin a-şi iubi suferinţa
numai datorită martorilor.