se spune că domnul pășind prin deșert a certat un cuib de șerpi cu toiagul
s-au încolăcit de tălpile lui desculțe iar el i-a împietrit, limba lor veninoasă
preschimbându-se-n țepi de agavă, apoi a dat verdele plin de sevă să fie tăiat
și trupul meu îndărătnic a fost supus robiei să potolească setea celui trecut pe cale
odrăslind un leagăn de sare în fiecare noapte
brațele mele decapitate de neputință își târăsc rostralii înapoi lângă trup ca o coadă
am ieșit în calea Lui agățându-i-mă cu disperare de picior clepsidră să îmi ierte limbul
și ora de șarpe așa precum în laptele afumat al unui asfințit am înțeles și îți iert plecarea