chibriturile arse pe jumătate
îmi amintesc de cuvinte care-și refuză substanța
între confesiune terminală și strigăt
prefer tăcerea cufundată în ceaiul de seară
cu aromă kafkiană
atunci doar mă încearcă teama
că mă voi înstrăina de oamenii
care m-au învățat
să trec dintr-un anotimp în altul
înflorind