îmi dezlipesc de pe frunte numărul tău de telefon
îl tastez incomplet și incorect
ca un fumător înrăit încercând să se lase de vicii
îmi tremură mâinile
le simt pătate de nicotină
le simt gâfâind

între mine și vară e o poartă cu o clanță din coarne de bivol
în apropiere, o femeie. are în mâini o ramă și câteva tablouri sparte
picioarele ei lungi
de cocostârc sidefiu pasc tăcerea din apă

doar coloana ta e un drumeag, o șină de mocăniță
miroase a fân în marfarul vechi
ușile sunt larg deschise
nu știu la ce stație m-am urcat
voiam să privim munții
și tu te-ai preschimbat într-un recif de corali ori poate
într-un prepeleac de lună

probabil știai că într-o zi o să pleci
mă-ntreb de ce ai optat pentru un aliaj inoxidabil
sunt mai bune amintirile de fier
coclesc
le lustruiești și par de argint dar inoxul refuză orice recul
stă țeapăn
într-o excitație absurdă

știi ce cred?
că nu putem da timpul înapoi
acolo, sus, e o criză teribilă de peliculă albastră
și râsul nu mai e sfârșitul tristeții, ci începutul ei
și mai știu că nu de soare se teme umbra, dragul meu, ci de cei
30 de arginți din lobul evei